Deoarece Lewis Terman si-a publicat studiile prin anii ’20 nu am avut sansa de a-l intalni pentru a-i spune cat de revoltatoare imi par ideile lui (Terman era profesor la Stanford atunci cand a creat scalele de inteligenta Stanford-Binet, o adaptare dupa versiunea mai timpurie a lui Alfred Binet). In esenta, cunoscutul (in epoca) psiholog sustinea ca inteligenta este o aptitudine innascuta si stabila de-a lungul vietii. Altfel spus, daca traiai in acele timpuri, inteligenta ta era fixa, indiferent ce ai fi facut de-a lungul vietii. Si ce anume statea in spatele acestui caracter static al inteligentei? Nu exista un raspuns mai simplu: genele!
Terman a preluat ideile lui Galton (cel care a inventat termenul de „eugenie”) si le-a dus mai departe, punand bazele unei miscari intelectuale a carei forta a inceput sa scada abia in anii ’80, atunci cand o serii de cercetari au evidentiat posibilitatea modificarii scorurilor IQ, la o aceeasi persoana, uneori in mod spectaculos. Insa pe vremea lui Terman (si a colegului Thorndike, creatorul testului precursor pentru actualul SAT) credinta in determinismul genetic al inteligentei mergea atat de departe incat grupuri intregi de oamenii (negrii, in primul rand, dar si evreii sau catolicii-ma refer la climatul american) erau in mod evident discriminate (si) pe aceasta baza. Psihologia acelor vremuri sprijinea superioritatea genetica a albilor protestanti. Traind in timpurile noastre mai democratice e posibil sa nu-ti vina sa crezi motiv pentru care iti reamintesc faptul ca in acele vremuri femeile nu aveau drept de vot si lucrul acesta nu deranja niciun barbat.
Astazi majoritatea psihologilor crede ca inteligenta are o dubla determinare, genetica respectiv a mediului insa nimeni nu stie sa atribuie procentele exacte. Un rezultat frecvent al studiilor este acela ca oamenii din aceeasi familie tind sa aiba scoruri asemanatoare la testele de inteligenta insa lucrul acesta nu ne spune aproape nimic, deoarece copiii si parintii au in comun nu doar genele ci si mediul inconjurator.
Oare tu ai o inteligenta asemanatoare cu a mamei sau tatalui tau? (si, intr-un astfel de caz, un motiv in plus pentru a-i detesta sau a le fi recunoscator) Chiar asa stand lucrurile, ai vrea sa stii ca exista posibilitatea de a-i depasi macar cu 5 puncte? Te-ai bucura sa afli ca inteligenta nu este un dat ci depinde de eforturile pe care le depui si de abilitatea de a-ti gasi un mediu stimulativ?
Probabil astfel de intrebari i-au macinat si pe initiatorii faimosului studiu Minnesota realizat pe gemeni crescuti separat (rezultate publicate in revista Science, in 1990). Cu un buget care le-a permis selectia unor gemeni (identici si neidentici, adica din embrioni separati) din toata lumea si testarea lor timp de o saptamana la Minnesota Center for Twin and Adopted Research, rezultatele au fost surprinzatoare:
Gemenii identici care au trait vieti separate au obtinut scoruri foarte asemanatoare la testele de inteligenta ca si gemenii identici crescuti in acelasi mediu.
Ce rezulta de aici? Ceva nelinistitor: mediul comun pare a nu influenta deloc inteligenta. La nastere primesti un set de carti (genele) identic cu cel al fratelui tau, crescut separat, si de-a lungul vietii aceste carti nu se mai schimba. Pentru a intelege aceasta asemanare, gandeste-te la un acelasi individ testat in doua zile diferite. Fiind in stari emotionale diferite (echipa favorita, in cazul testului nr.2, tocmai a suferit o infrangere umilitoare pe Anfield Road, jucand minunat in prima repriza) obtine scoruri diferite (dar nu foarte diferite, pentru ca este, totusi, acelasi individ). Cam asa sunt gemenii identici crescuti separat: ei obtin scoruri diferite cu maxim 5 puncte IQ.
Chiar asa de puternica sa fie similaritatea genetica? Terman a avut, in cele din urma, dreptate? Jocurile sunt facute inca de la nastere? Intamplarea oarba a facut sa te nasti in familia potrivita (cu gene „bune”) sau, dimpotriva, te-a plasat pe traiectoria tragica a vietilor ratate din cauza limitelor intelectuale? Asa de cruda sa fie selectia naturala? Din fericire, exista si alte explicatii pentru concluziile studiului:
- e posibil ca familiile in care au crescut gemenii separati sa fie destul de asemanatoare intre ele (impact puternic al mediului)
- nu toti gemenii au fost separati la nastere, prin urmare au trait cativa ani impreuna (iar altii se reintalnisera mai tarziu, ca adulti)
- in mod sigur toti au beneficiat de un mediu identic (cele 9 luni in „burta” mamei)
Echipa de la Minnesota a studiat primele doua variabile si a conchis ca, in cazul gemenilor separati, contributia genelor la diferentele (sau asemanarile) de inteligenta este de 70%. Insa de aici nu rezulta ca inteligenta ta este determinata genetic in proportie de 70% ci ca, daca ai avea un frate sau o sora geamana, diferenta dintre voi doi in materie de abilitati mentale s-ar datora intr-un procent de 70% genelor.
Mai merita stiut ca studiul Minnesotta are dimensiuni limitate si ca estimarile altor studii variaza intre 30 si 80%. Prin urmare, nu se stie exact in ce procent diferentele in materie de capacitati mentale au o baza genetica dar nimeni nu mai are indoieli in privinta determinarii genetice. Cu alte cuvinte, genele nu joaca un rol neglijabil dar nici dominant (cum credea Terman). Insa care e natura exacta a influentei nimeni nu stie. Aceasta e motivul pentru care, in mod conventional, se considera ca influenta genetica a diferentelor de inteligenta este de aproximativ 50%.
Pe de alta parte, cum spuneam, o serie de studii derulate incepand cu 1976 (Clarke,Early experience and the Life path) si 1983 (Svendsen,Journal of Child Psychology and Psychiatry) au evidentiat un fapt datator de speranta, anume ca nivelul de inteligenta se poate modifica in sus. Exista o variabila cruciala? Desigur! Sa fie mediul? Nu, ar fi prea simplu. Este vorba de interactiunea gene-mediu, scrisa, uneori, codificat, astfel: GxE.
Fiind vorba de un cadru mai larg in care poate fi inteleasa nu doar inteligenta ci si intreaga psihologie (si, indraznesc sa spun, fiind preocupat de domeniu, dezvoltarea personala) voi reveni intr-un alt articol. Dar vestile sunt foarte bune: noi, oamenii, nu ne nastem decat in putine cazuri profund limitati. Nu doar ca nu exista predeterminare genetica dar, in anumite conditii, potentialul in mod natural abundent poate inflori atingand cote extraordinare. Acesta e un alt fel de a spune ca geniile nu se nasc ci devin. Am crezut , intr-un timp, ca oamenii capabili de realizari extraordinare s-au nascut cu un fel de „dar” dar acum, in contact cu dovezile in egala masura stiintifice si empirice, cred altceva. Cred ca cei mai multi dintre noi, dar nu toti, in anumite conditii (pe care nu le discut aici) se pot dezvolta pana la niveluri impresionante. Ceea ce afirm pare a fi asemanator cu tezele miscarii psihologiei umaniste, cu diferenta ca acelea erau mai degraba wishful thinking (nu erau sustinute de cercetari iar nivelul intelegerii genelor era foarte modest). Astazi, noua paradigma care pare a se naste (si care nu este holista, in sensul ingust al acestui termen), impartasita de specialisti din stiintele cognitive, psihologie, neurostiinte si genetica, ar putea schimba pentru totdeauna felul in care intelegem natura umana. Vrei sa stii mai multe? Coming soon!