Acest articol, scris in februarie 2010, exprima modulul idealist al mintii mele.

La prima facultate am avut note de toate felurile (inclusiv restante). La a doua am incercat ceva nou si am avut 10 pe linie (mai putin la o profa pe care am ironizat-o). Asa ca vorbesc dintr-o vasta experienta. Nu sunt nici un complexat care nu a avut niciodata note mari si nici un oportunist care s-a strecurat abil prin plasa neglijenta a sistemului. Sunt pe deplin convins ca notele nu doar ca nu folosesc la nimic ci sunt chiar instrumente educationale toxice (si la fel ca E-urile periculoase, intr-o zi vor fi interzise-desigur,mai intai la Ei si dupa 20 de ani si la Noi).

Sunt profesor si urmeaza sa dau note studentilor mei, peste numai cateva zile. Nu am de ales. E ca si cum trebuie neaparat sa port un costum care ma strange si o cravata ce-mi aminteste mai degraba de spanzuratoare decat de un standard de eleganta. Acesta e rolul. Profesorii dau note. Studentii le primesc. Spectacolul merge mai departe.

Merge,intr-adevar, insa cu ce consecinte? Ce anume este sacrificat? Tot ceea ce conteaza, in opinia mea,este sacrificat: originalitatea, creativitatea, gandirea personala,emotiile pozitive,bucuria de a invata. Sesiunile nu sunt facute pentru oameni (te rog sa intelegi prin „sesiuni” si teze,lucrari de control,examene de licenta). Sesiunile sunt dinozauri behavioristi rezistand cu succes in epoca psihologiilor umaniste, cognitive si,mai nou,pozitive (ultima initiata de Martin Seligman ca aparare la propria lui dispozitie morocanoasa-nu glumesc,a spus-o chiar el!). Behavioristii au studiat foarte multi sobolani si au inteles felul in care aceste animalute gretoase pentru unii raspund la recompense si pedepse. Si asta a fost tot. De atunci,corporatiile si invatamantul aplica in mod consecvent,cu usoare variatii, sisteme de motivare plecate din mintea lui Skinner (conditionata instrumental, probabil, de succesele propriilor experimente cu bietii soareci).

La facultatile de stat, 10 inseamna sansa de a fi la „buget” iar restul notelor inseamna „taxa”. Sub 5 inseamna pericol de a nu absolvi. In traducere: vorbim despre bani (diploma iti permite sa te angajezi,deci sa castigi hartii inscriptionate cu chipul lui Eminescu sau Caragiale). Notele sunt puternic asociate cu supravietuirea. Insa nu despre asta e vorba la scoala. Scoala este un loc in care vii sa inveti despre tine si despre lumea in care traiesti. Este un loc sacru destinat curiozitatii si bucuriei de a descoperi misterele realitatii. Aiurez, bineinteles. Scoala nu este asa. Asa cred eu ca ar trebui sa fie. Cumva crezi si tu la fel? Simti si tu asta undeva adanc in inima ta de parinte sau de tanar? Vrei sa construim aceasta lume? Cum ar fi sa inveti cu placere si entuziasm? Ar putea fi scoala la fel de interesanta si atragatoare ca jocurile copilariei doar ca ceva mai sofisticate? Ai vrea oare ca ceea ce faci sa faci cu dragoste? Nu este acesta cel mai puternic motivator? Oare atunci cand iubesti pe cineva exista un altul care iti da note? 10 la sarutat insa doar 7,imi pare rau, la intampinarea nevoilor si 8 cu doi de minus la cuvinte spuse cu drag.

Eu,profesorul clasic,vin la examen si spun:”Hai,arata-mi ce stii!” (iar eu stiu deja) Despre ce vorbim aici? Despre control, desigur! (control intelectual) Insa viata nu infloreste cand este controlata rigid. Pentru a se dezvolta,gandirea are nevoie de libertate, de spatii goale, de carari neumblate si de ochi proaspeti. Inertia perceptiva se opune cunoasterii. Sentimentul adevarului incontestabil,detinut de o autoritate surda un pic de o ureche, ii descumpaneste pe cautatori. Profesorul ar trebui, dimpotriva,sa spuna: „Arata-mi ce nu stiu!” Pune-ma in dificultate,provoaca-ma, obliga-ma sa gandesc altfel decat sunt obisnuit. Fiecare student sau elev ar putea fi o surpriza. Evident, notele ar fi inutile. Fluxul ideilor, spontaneitatea contactului si tensiunea pozitiva a unei relatii creatoare ar putea inlocui o operatie de masurare lipsita de orice vibratie umana. Nu cred ca e sanatos ca oamenii sa fie masurati precum cartofii (diametrul intelectual si greutatea informatiilor encodate fonologic). Sunt convins ca este periculos ca oamenii sa fie simplificati si identificati cu niste randuri pe o foaie de hartie, cu numele lor in colt. Sunt impotriva reductionismului. Vreau ca tu, student sau elev, sa ramai o fiinta umana intreaga. De aceea detest notele. Notele sunt cancerul individualitatii umane. Subiectivitatea nu doar ca nu este recunoscuta, ci este distrusa. Stiu ca sunt afirmatii puternice. Stiu ca o asemenea viziune (un invatamant fara note) pare o utopie. Insa mi-am cucerit dreptul de a gandi pe cont propriu. Universul a consumat multa energie cu mine insa in cele din urma am inteles: oamenii nu sunt numere! Oamenii sunt dihanii miraculoase. Nu pot fi nici etichetati, nici clasificati, nici standardizati. Toate aceste incercari imi par absurde. In chip ciudat, pare ca ne-am obisnuit cu ele si nimeni nu le mai pune sub semnul intrebarii. Nu vreau ca lucrurile sa ramana asa (nu incit la nesupunere ci doar la gandire creatoare!) Cu toate acestea, in urmatoarele zile voi pune note (desigur ca am de ales, pot oricand sa renunt la rolul actual de profesor). La fel vor face colegii mei. Stiu insa ca nimeni nu se va simti competent pentru ca a luat 10. Doar se va simti bine o vreme. Mai stiu ca cei cu 4 sau 5 vor fi tintele dispretului inconstient. Si toata lumea va simti o anume ostilitate, pur si simplu pentru ca asta genereaza orice competitie. Iar ostilitatea, cum altfel, trezeste frica. Si frica ce face? Blocheaza sau distruge placerea de a invata. Ai inteles? Notele mari sunt mici.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin