„X este un student agramat iar ideea ca ar putea fi licentiatul acestei facultati ma ingrozeste”  Ai fi surprins daca as numi aceasta fraza una de tip metafizic? Poate ca da (daca obisnuiesti si tu sa vorbesti asa, adica sa faci afirmatii definitive bazate pe „este”-eu sigur fac astfel de afirmatii si scriu acest articol in disperare de cauza, apeland la magia buclei de feedback:adica scriu pentru a deveni mai constient de propriile mele limite)

Sa privim mai atent afirmatia de mai sus. Ea nu este adevarata in sens absolut. In lucrarea pe care o citesc (sa ne imaginam ca tocmai corectez un document oficial:o teza de licenta) autorul scrie „v-a merge” si „v-a incerca” (erori sistematice, v-reau sa spun!). De aici nu rezulta ca este agramat ci doar ca a gresit de doua ori (de fapt de mai multe, dar nu vreau acum sa ma enervez-voi milita pentru o proba rezonabila de gramatica la intrarea in facultate). Poate in alte circumstante scrie impecabil si va fi o onoare sa-l stim ca membru al breaslei psihologilor. Sau poate ca nu. Poate ca diploma de licenta, pe care o va obtine, deoarece informatiile le-a memorat bine (exprimarea lor ridica unele probleme insurmontabile!) vine in prelungira unei diplome de bac obtinute fraudulos. Sau poate ca acum 3 ani (sau cand o fi terminat liceul) stapanea gramatica limbii romane la un nivel de excelenta si intre timp i s-au (am scris bine?) deteriorat neuronii din hipocamp (si nu i-au crescut altii).

Nu cazul acestui student care m-a enervat azi (si mi-a ridicat o problema etica:sa-l pic pentru greseli grosolane la limba romana, proba fiind de psihologie?) ma preocupa de fapt. Este doar pretextul. Limbajul metafizic este problema mea. Este-le (ar spune, poate, fostul rezident de la Paltinis). Sa-ti mai dau cateva exemple, mai apropiate de subiectele site-ului:

  • Sufletul este esenta nemuritoare din om, ceva imaterial si nemasurabil care supravietuieste mortii creierului.
  • Libido-ul este o energie psihica, asociata cu instinctul sexual si supusa riscului de a se bloca in diferite stadii de dezvoltare a personalitatii.
  • Persoana pe deplin functionala este optim dezvoltata din punct de vedere psihologic.
  • Dumnezeu este o fiinta infinit de iubitoare, care nu intervine in mod intentionat pentru a elimina suferinta de pe Pamant, deoarece vrea sa ne ajute sa invatam.
  • Copilul acesta este infometat de afectiune (deoarece copacul desenat nu are radacini)
  • Tu esti o fiinta cruda, intrucat consumi carne de porc, de vita si de pui (iar eu sunt mai bland, deoarece mananc doar peste)

Care este problema acestor enunturi? Nu sunt testabile! Poate ca ele sunt adevarate, nu neg asta, insa nu dispunem de nicio modalitate serioasa de a le testa. Si atunci, de ce operam cu ele? De ce limbajul nostru este suprasaturat cu genul acesta de afirmatii? („X este…”, la asta ma refer) De ce nu suntem mai atenti, de ce nu avem mai multa grija?

Imi vin in cap mai multe rspunsuri. Si daca ar fi sa-l aleg pe cel mai puternic (si nesuferit!) as spune asa: probabil pentru ca luciditatea costa! Ne miscam printr-o lume complexa pe care este necesar sa o simplificam in permanenta, pentru a-i face fata (de aceea latimea de banda a constiintei este doar de 40 de biti) Nu suntem antrenati sa gandim realitatea in moduri mai coerente si mai profunde (back to school, same old and impossible story) Asa ca ne diminuam anxietatea (generata de un mediu hiper-complex, alcatuit din milioane de stimuli) formuland judecati categorice si, la limita, non-testabile (dar usor de sustinut cu „argumente” emotionale de tipul „simt” sau „stiu eu”)

Cum ar suna, reformulata, fraza de inceput? Cam asa: „ In viziunea mea X pare un student agramat. Nu-mi amintesc si nu vad, in acest moment, ceva care sa-mi dovedeasca altceva. Ma uit la greselile lui si asta imi vine sa spun. Stiu insa ca e doar evaluarea mea. Si ma sperie gandul (meu) ca ar putea fi absolventul unei facultati unde sunt si eu profesor” Complicat, nu-i asa? Dintr-o fraza usoara (si adevarata, e clar pentru toata lumea!)  au iesit 5 propozitii. Si nu le-am scris dintr-o data, a fost necesar sa gandesc un pic.

Observi diferenta? (evident ca esti un prostanac daca ai raspuns „nu”) Diferenta este enorma (paranteza anterioara era pentru efectul dramatic, stiu deja ca cititorii site-lui meu sunt peste centila 95, cu exceptia celor rataciti). Elaborata exprimare de mai sus, spre deosebire de contrapartea ei aparent identica, reprezinta o asumare a realitatii. X doar pare un student agramat. Si cui i se pare asta? Mie! Eu sunt responsabil pentru perceptia mea. De asemenea, eu sunt cel care are perceptie selectiva si nu vede dovezile contrare (numeroase situatii in care regulile gramaticale sunt respectate). Tot eu sunt cel speriat, de propriul meu gand.

Ce frumoasa ar fi o lume cu un limbaj responsabil mai accentuat! (si un limbaj metafizic mai rar) Da, o multime de discipline ale cunoasterii s-ar prabusi sau, poate, doar s-ar restructura. Crezi ca ne-am plictisi? Eu nu cred. Responsabilitatea intemeiata pe constienta stimuleaza creativitatea, asa mi se pare. Si sunt aproape sigur ca oamenii, fiind mai responsabili, s-ar rani mai rar unii pe altii sau, facand-o, si-ar cere scuze mai des (pentru ca ar fi constienti). Am in fiecare zi sentimentul ca traiesc intr-o jungla (cu brand-uri), eu insumi imprumutand, uneori, coltii unui lup (homo homini lupus, i guess).Insa am nevoie sa cred ca jungla se poate transforma in ceva mai interesant. Nu in sensul ca mielul si lupul se vor infrati, deoarece nu cred asta, ci ca vor respecta mai mult Viata din ei. Propun renuntarea la metafizica, pe cat posibil. Probabil voi uita pana maine dimineata. Si daca o voi face, sper sa-mi amintesti!

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin