„Ce trebuie sa fac?”. De cate ori ti-ai pus intrebarea aceasta intr-o situatie in care dorintele tale pareau a intra in conflict cu dorintele altor oameni sau, si mai grav, exista riscul de a-i rani, fie direct, fie indirect, prin consecintele deciziei tale? Ce bine ar fi daca ar exista o autoritate infailibila care sa ne spuna, in fiecare caz, care este datoria noastra morala!
O clipa, chiar ar fi bine? Poate ca este mult mai bine ca nu exista (desi multi isi imagineaza asta) si avem sansa de a experimenta, intr-un chip dureros, libertatea de a alege un curs al actiunii sau altul. Ce spui, in acest context, de urmatoarea dilema morala:
Oare avem datoria de a distinge intre sens si nonsens?
Cu extensia: si de a asuma public pozitia personala. Altfel spus, oare avem datoria de a incerca sa trasam o linie limpede intre afirmatiile (teoriile, judecatile de valoare) care au sens si cele care par a avea sens insa, la o analiza mai atenta, se arata a fi lipsite de sens? (autocontradictorii, incoerente, deconectate de la realitate etc.)
Cineva ma intreaba daca sunt dispus sa cred intr-un univers paralel, alcatuit dupa legi diferite de legile descoperite de fizica, chimie si biologie. Nici ca se putea intrebare mai potrivita in luna lui Santa Claws (is something missing?).
Sunt dispus sa cred orice!
Ai citit bine. Da, esti pe un blogul unui sceptic (skeptoid, cum mi-a spus cineva, alintandu-ma). Chiar vreau sa ridic un pic miza:
Sunt dispus sa cred orice, oricat ar fi de ridicol sau neverosimil!
Cu o micuta, minora, minuscula si miniaturala conditie: daca exista dovezi. Cu ocazia aceasta le raspund (e doar un promo) si celor care ma cunosc din cartile mele mai vechi si ma intreaba, uimiti, cum m-am despartit de spiritualitate pentru a trece in tabara stiintei (uff, suna ca un divort urmat de un nou mariaj!). O precizare: nu m-am despartit de spiritualitate. Doar am redefinit-o. Si am inceput o relatie (bigamie, bigamie!) cu stiinta deoarece am cautat dovezi solide in sprijinul catorva din afirmatiile mele mai vechi si nu le-am gasit. M-am uitat atent in curtile altora (voyeurism!) si nu le-am gasit nici acolo. Pentru o buna parte a afirmatiilor facute in sfera spiritualitatii, afirmatii facute de milioane de oameni, nu exista dovezi serioase. Exista doar anecdote, inchipuiri, emotii si sentimente.
E prea putin si deloc satisfacator. Stiinta este o „iubita” mai generoasa. In plus, e si mult mai inteligenta, insa acesta este un comentariu agresiv si, pe deasupra, incorect din punct de vedere politic. Experientele interioare pe care le am mi le explic acum altfel. Accept ca deriva din jocul unor neurotransmitatori. La inceput a parut o idee insuportabil de angoasanta dar, cu timpul, m-am imprietenit cu ea.
Suntem asemanatori cu un fulg de zapada. A fost o vreme in care nu eram si va veni o vreme in care nu vom mai fi. Insa apa din care sunt alcatuiti fulgii va continua sa fie. Din motive legate de Big Crunch, ar putea disparea chiar si ea, candva. Apoi totul va fi reluat, aproape sigur cu alte personaje (eterna reintoarcere a lui Niezsche nu e o idee plauzibila). Nu simti un fior incercand sa-ti reprezinti aceste lucruri?