Ai auzit cumva de ordinul Lepidopterelor? („ordinul” este un nivel taxonomic superior „familiei” si inferior”clasei”, ultima continuta, la randul ei, de „increngatura”-a se vedea, astazi, la votarea motiunii, increngatura de interese politice!) Noi, oamenii, facem parte din ordinul Primatelor (impreuna cu, desigur, maimutele) si ne diferentiem de ordinul Rozatoarelor (studiate cu pasiune de psihologii behavioristi in laboratoare). Si lepidopterele, totusi? Sigur le stii, deoarece sunt in majoritate molii (pana la 250.000 de specii diferite)

Moliile au un comportament ciudat. Se „sinucid”! Adica sunt atrase de lampi si sfarsesc, avand un coeficient redus de inteligenta, prin a fi arse. Faptul ca asista la moartea unei surate nu impiedica o molie sa faca aceeasi prostie. Poate ca, daca moliile ar avea suflete nemuritoare, ar putea numi asta o jertfa adusa luminii (sunt nesuferit, stiu). De fapt, moliile se orienteaza in functie de lumina (se numeste „navigatie celesta”). Sistemul lor nervos dispune de o regula de orientare, de un fel de busola, bazata pe lumina lunii si a stelelor (aceste obiecte ceresti sunt atat de departe incat par la infinitul optic, ceea ce permite un zbor paralel, sau la un anumit unghi, cu raza de lumina)

Din pacate, pentru molii, de la un timp nu mai exista lumini naturale. Au aparut oamenii si inventiile lor, sursele artificiale de lumina. Asta genereaza masacre fara precedent in populatia de molii, care nu au au avut timp sa se adapteze la schimbare. Ele functioneaza pe baza aceleiasi reguli invechite: „mergi astfel incat drumul tau si raza de lumina sa formeze un unghi de 45 de grade!”. Problema este ca sursa de lumina nu se mai afla la infinit iar molia, urmand orbeste regula, intra intr-o spirala logaritmica si sfarseste, apoteotic, pe rugul ignorantei molienesti (licenta mea de limbaj). Odihneasca-se in pace!

Si de ce nu dispar moliile? (extinctie) Deoarece pentru fiecare molie suficient de ghinionista pentru a percepe o lampa exista mii de alte surate (oare masculinul de la molie este moliu?) ale ei mult mai norocoase. Regula continua sa se transmita genetic, ireprosabil. Dragalasele insecte, nu toate nocturne (moliile din casa mea sunt diurne, spre nesansa lor), isi transmit caracteristicile genetice din timpuri pe care nu stiu daca a avut cineva chef sa le socoteasca. Prin urmare, ele vor continua sa moara pacalite de propria lor norma de orientere.

Vreau sa spun cu totul altceva, nu-i asa? Poate si noi, oamenii, suntem un fel de molii? Nu toti, nu sari asa! Cu alte cuvinte, e oare posibil ca ceva din „sistemul nostru de orientare” (o tendinta, o inclinatie, un mod de a percepe sau a actiona), supus unor situatii cu totul noi (explozia culturala nu este mai veche de 30.000 de ani, un fel de eye-wink la scara istoriei) sa o fi luat razna si sa ne bage, pardon, introduca, sistematic in bucluc? Si sa nu ne dam seama, tocmai pentru ca este ceva asa de natural? (fiind nevoie de o mobilizare a atentiei si a inteligentei pentru a realiza „inselatoria”).

Oare la ce ma refer? (foloseste indiciul „ciuperca”) Ce anume, din constitutia noastra, si aflat pe un strat profund (dar nu in fantasmaticul inconstient colectiv postulat de o fosta iubire a mea din tinerete-platonica, ce credeai, ma refer la Jung) a fost captat de schimbarile neasteptate din mediu si genereaza necontenit credinte aparate cu pasiune, nesprijinite de nimic consistent dar apte, cu toate acestea, sa ne arda circuitele mentale, producand intoleranta, dogmatism, fanatism, rigiditate, respingere irationala si, nu de putine ori, chiar violenta fizica?

Exista ceva sadit in genele noastre care ne pacaleste de la bun inceput si ne livreaza unei „lumini” care ne ucide (sau doar ne face infirmi, in sensul de a ne inchide in raport cu varietatea si misterul realitatii). Din fericire, educatia avansata si extinderea constientizarii ne pot apara de propria noastra tendinta arhaica, la fel de folositoare astazi, in epoca imprimantelor, ca o pana de gasca si un pergament. Realitatea a intrat intr-o faza atat de noua, de 30 sau cel mult 50 de milenii, incat e nevoie, mi se pare, de eforturi colective pentru a stapani vechile predispozitii, inutile si chiar periculoase in zilele noastre. Credinta mea (pe care o testez) este ca daca vom supravietui si vom face din planeta noastra un loc frumos, vom face asta doar impreuna, folosindu-ne din plin cele mai recente daruri, anume inteligenta si constienta (enumerate in ordinea aparitiei lor). Altfel suntem doar lepidoptere ascunse prin vagaunile ignorantei. Iti propun un zbor de recunoastere. In spiritul metaforei, daca tot suntem molii, am putea fi molii de carti (fisierele Word sunt mai greu de ros).

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin