Psihologia, din punct de vedere etimologic, este stiinta (logos) despre suflet (psyche). Dar cuvantul „suflet” are o faima proasta in perimetrul academic. Asa ca psihologia este inteleasa ca o stiinta umanista ce are ca obiecte de studiu psihicul si comportamentul omului. La randul meu simt o anumita distanta in raport cu termenul „psihic”. Asa ca prefer sa consider psihologia o cercetare a mintii iar mintea o vad compusa din module (in loc de procese psihice si reglatorii). Aceste module, desi legate intre ele, se dezvolta relativ separat. De exemplu, modulul cognitiv poate fi inalt diferentiat (stadiul operatiilor formale) in timp ce modulul moral este subdezvoltat (stadiul preconventional). Toate modulele au o evolutie stadiala insa aceasta evolutie nu este garantata (asa cum este maturizarea fizica a organismului). In linii mari, orice modul traverseaza trei mari etape, pe care le numesc dupa cum urmeaza:

  1. Stadiul nediferentiat (sau fuzional)
  2. Stadiul diferentiat
  3. Stadiul unificat (sau integrat)

Cei care au cercetat evolutia diferitelor module au folosit, desigur, termeni proprii. Totusi, la o privire mai atenta, orice etapa de dezvoltare a unui modul apartine de unul din cele trei stadii. E limpede ca nimeni nu ajunge intr-un stadiu integrat fara a trece prin cel intermediar (diferentiat), tot asa cum nimeni nu poate rezolva integrale de gradul doi daca nu a reusit, mai intai, sa inteleaga ecuatia de gradul unu. Dezvoltarea stadiala este logica. Asa cum spuneam, nu este obligatorie. O persoana poate sa ramana intrega viata, la nivelul unui modul, intr-un stadiu fuzional (voi oferi exemple in alte articole). Deocamdata vreau sa subliniez importanta asumarii evolutiei. Spre deosebire de corpul fizic, mintea nu se mai dezvolta de la sine. Este nevoie de efort. Si dupa cum stim cu totii, efortul este nesuferit. De aceea oamenii, la nivelul diferitelor module, se afla in diverse stadii de evolutie.

Iata principalele module: cognitiv (cu submodulul senzorial-perceptiv respectiv mnezic), emotional, lingvistic, interpersonal, moral, motivational, psihosexual si al identitatii. Eul este o structura psihologica apartinand modulului identitatii (studiat, printre altii, de Erikson si Loevinger). In sens psihologic, Eul este necesar si sub nicio forma nu trebuie ignorat sau anihilat ci, dimpotriva, fortificat (a nu se confunda cu Eul in sens esoteric sau mistic-religios). Este loc si pentru sine (self)? Sigur! Inteleg prin „sine” ansamblul acestor module in masura in care ele (modulele) se interconecteaza si devin integrate. Din aceasta perspectiva sinele insusi se afla in evolutie, dar la fel de bine poate stagna sau chiar regresa, pierzandu-si achizitiile daca nu a reusit sa le stabilizeze. Cred ca acum devine limpede ca Eul si sinele sunt foarte diferite si ca un Eu puternic nu garanteaza un sine evoluat. Reciproca nu este valabila: sinele evoluat se bazeaza intodeauna pe un Eu matur si flexibil. Asumarea responsabilitatii pentru propria crestere si intarirea Eului reprezinta coloana vertebrala a evolutiei sinelui. Ma separ aici de traditiile spirituale care isi reprezinta Sinele ca o entitate perfecta („scanteia divina”). Cred ca acesta e doar wishful thinking. Mintea umana nu este data o data pentru totdeauna, nici Eul, nici sinele (nu intamplator il scriu cu s mic). Observa, te rog, ca nu am spus nimic, deocamdata, despre constiinta. Constiinta are locul ei in acest model cu care operez (articol din martie 2010).  El are unele consecinte pe care amatorii de experiente transpersonale sau extatice nu le vor accepta cu usurinta (asta daca nu-l vor respinge, anxiosi, din start). Despre aceste consecinte voi scrie altadata. Pentru moment vreau sa te familiarizez cu un mod de a intelege functionarea mintii, bazat nu pe asteptari sau idei neexaminate critic ci pe teorii serioase si realitatea experientiala a intalnirii terapeutice.

Nu sunt deloc partizanul ideilor freudiene, in sensul dominatiei controversatului libido (imposibil de masurat).  Dar mintea nu este influentata decisiv de pulsiuni. Exista si factori culturali, sociali si biologici (creierul) la fel de importanti. De aceea vad psihologia viitorului departandu-se de viziunile sectare si devenind, cum altfel, integrativa. Pentru ca daca nu se va intampla asta cred ca va pieri, precum dinozaurii. Mai vad specialisti din cele 4 mari domenii enumerate dandu-si mana, fiind mai prietenosi unii cu altii si acceptand sa-si puna perspectivele una langa alta in speranta unei intelegeri superioare a mintii omului (nu i-am uitat pe teologi si pe cei devotati spiritualitatii, ei intra la „culturali”)

Mintea nu este doar un fenomen biologic, cum cred iubitorii de neurostiinte, nici un fenomen strict psihic, nici un fenomen cultural si atat. Este o combinatie de factori obiectivi si subiectivi. Oare supravietuieste mortii corpului fizic? Aproape sigur, nu!  Nu sunt insa in stare sa spun cum anume ar putea supravietui, sub ce forma sau in vederea a ce. Aici intram intr-o zona de mister in care nu vreau sa fac pe desteptul (pentru ca nu exista dovezi). Pot sa-mi imaginez, sa sper, sa doresc insa nu stiu. Si realitatea dureroasa este ca nimeni nu stie cu o certitudine absoluta. Oamenii confunda presupunerile, fanteziile si nevoile cu stiinta (in sensul de cunoastere). Ne-ar prinde bine un pic de smerenie. Nu stim nimic despre ce va fi. Insa exista spatiu si timp din abundenta pentru ceea ce este. Imi pare o idee buna sa ne dedicam energiile mentale realitatii prezente (in care este infasurata istoria traita, bineinteles) si sa ne permitem sa fim surprinsi, la propria noastra moarte.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin