Ptolemeu era convins ca Pamantul se afla in centrul Universului iar in jurul lui se rotesc Soarele, Luna si planetele (nu stia, pe vremea aceea, ca exista si galaxii dintr-un motiv simplu: nu existau telescoape). Cu mici exceptii, toti oamenii l-au crezut. In fond, cum putea vedea oricine, Soarele era cel care aparea in fiecare dimineata si se misca, dupa aceea, pe cer. Ce amagire uriasa, nu-i asa? (de proportii planetare) In plus, conceptia geocentrica a lui Ptolemeu se potrivea foarte bine cu teoria despre realitate a Bisericii (printr-o scurta anagrama, putem transforma geocentric in egocentric si astfel devine mai clara conceptia infantila asupra realitatii). Iti vine sa crezi ca aceasta viziune a rezistat 15 secole? Chiar daca raspunsul este „nu” (eu sunt stupefiat cand ma gandesc) pur si simplu asa au stat lucrurile. Milioane de oamenii, timp de 1500 de ani, s-au inselat sistematic. A fost nevoie de aparitia catarva ganditori originali (Copernic, Galilei) si a unui geniu (Newton) pentru a se demonstra contrariul.

Astazi orice copil de gimnaziu stie ca nu Pamantul ci Soarele se afla in centrul sistemului solar (sau sunt eu excesiv de optimist?). Mai mult, Soarele nu este deloc in centrul Universului ci intr-o pozitie periferica a lui (pe un brat al galaxiei noastre). Nu suntem asa grozavi (si ne luam in continuare prea tare in serios, imi vine sa spun, contempland dimensiunile uriase ale spatiului cosmic). Lumea nu se invarte deloc, chiar deloc, in jurul nostru. De aici nu rezulta ca nu suntem importanti, pentru ca suntem, ci ca nu suntem atat de importanti pe cat ne place sau avem nevoie sa credem. Astronomia  bine predata de un profesor cu vocatie ar putea avea efecte psihologice remarcabile, visez si eu precum baba la frumusete. O intelegere corecta a distantelor masurate in ani-lumina, a genezei si evolutiei Universului, cred, ne-ar putea restitui ceva din inocenta si simplitatea incantatoare a copilariei. Insa nu pentru ca nu stim nimic, asemenea unui puradel, ci pentru ca am inceput sa stim iar ceea ce intelegem ne asaza in pozitia corecta in Univers (intr-un punct mititel din vasta tesatura a realitatii). Pentru mine, ceea ce urmeaza de aici incolo (in prelungirea acestei intelegeri) este o combinatie de relaxare si umor. Desi uit adesea (intrucat nu privesc cerul), atunci cand imi amintesc, totusi, nu pot evita un zambet poznas. Imi pare rau cand este interpretat altfel. Insa nici nu pot nega evidentele (nici macar nu trebuie sa merg la Observatorul astronomic, sa privesc prin telescopul de care preotii din vremea lui Galilei s-au temut, refuzand sa-l utilizeze). Este suficient sa-mi ridic ochii spre cer, intr-o noapte instelata.

Sau sa privesc atent Luna. Ea pare a sta la o distanta respectabila de Pamant, miscandu-se in jurul lui, ca un adevarat satelit (de unde si teoria psihologia a satelitilor-intermezzo pentru specialisti). Insa stii ceva? Luna cade spre noi, tot timpul! Crezi ca exagerez? Ma tem ca nu ai inteles legea atractiei universale. Luna este exact ca un mar (ideea lui Newton, la 1666). Ea este atrasa de Pamant si exista mereu pericolul sa ne cada in cap (spulberand astfel toate iluziile sufletelor mai romantice). Din fericire lucrul acesta nu se intampla (marii anxiosi plus indragostitii pot sta linistiti). Miscarea ei in lateral de-a lungul orbitei este exact cat trebuie pentru a-i compensa caderea. A asezat-o Dumnezeu acolo, pe vremea cand potrivea piesele de puzzle ale Universului? E si acesta o teorie draguta. Dar faptele sunt impotriva ei. Poate ca Dumnezeu a creat legea descoperita de Newton? Si aceasta este o idee simpatica. Insa nici ea nu rezista in contact cu realitatea. Legea lui Newton exista doar in capetele noastre, adica este un mod aproximativ, dar plin de succes, de a descrie realitatea perceptibila. O minte si mai imaginativa decat a lui Newton (nu pot compara geniul) a descoperit relativitatea generalizata (gravitatia este, de fapt, o distorsiune in spatiu-timp). Nu mai ma poti urmari? Ok, ma opresc. Dar pentru siguranta, as mai privi inca o data Luna. Nu vreau sa ma trezesc cu ea pe strada mea.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin