limitele studiilor care nu controleaza factorii genetici

Se ia un copil de 4 luni si i se aplica un test (oare este un test valid?). Apoi se ia acelasi copil peste un timp oarecare (6 luni, un an, trei ani) si este evaluat din nou (i se masoara aceeasi caracteristica, de exemplu „raspunsul la situatii noi”). Cam asa procedeaza specialistii in psihologia dezvoltarii. Ei presupun ca schimabarile aparute intre T1 (la 4 luni) si T2 (la doi ani, de pilda) se datoreaza factorilor de mediu (practicile parentale).

Dar este aceasta presupunere corecta? Nu cumva efectele genetice pot aparea la orice varsta? (inainte de adultete) Oare de ce, pe masura ce timpul trece, devenim tot mai asemanatori cu parintii nostri? Cum poate fi prezisa marimea sanilor unei adolescente de 18 ani pe baza unor masuratori facute la 4 luni? Evident ca nu pot fi facute astfel de predictii. Genele „pentru sani” se activeaza in jur de 11-12 ani. Pana atunci nu vei sti daca sanii fetei tale vor fi mici si simpatici sau mari si atragatori.

Psihologia dezvoltarii, in varianta clasica, nu dispune de un instrument sigur prin care sa controleze predispozitiile genetice. Studiile care identifica o corelatie intre un stil parental si un atribut masurabil al unui copil nu pot fi sigure ca valoarea celui din urma se datoreaza mediului („este mai sociabil deoarece parintii lui, vazand cat e de timid la 9 luni, l-au impulsionat mereu in directia unui comportament mai putin defensiv”).

Exista insa o disciplina care este capabila sa controleze aceasta variabila. Genetica comportamentala! Exact asta fac studiile pe gemeni si studiile facute pe copii adoptati. Ce pacat ca sunt asa de putin cunoscute! (nu doar in Romania) Inca exista o anxietate remarcabila asociata cu posibilitatea de a nu avea toti sanse egale (oricat de generoase ar fi programele sociale), pe de o parte, si cu tendinta unora (in zona partidelor extremiste) de a capitaliza diferentele genetice in favoarea catorva privilegiati. Insa tocmai ignoranta si nepasarea ne fac mai vulnerabili la ideile extremiste. Intelegerea clara a sursei diferentelor de personalitate (inclusiv la nivel de IQ) ne protejeaza de conceptii fanteziste si decizii proaste. Putem construi o lume mai buna nu plecand de la ce ne place sa credem despre oameni ci de la ceea ce oamenii sunt in realitate. Psihologia se misca in aceasta directie. Vestile ei ajung cu intarziere, inclusiv la specialisti. Dar, in cele din urma, ajung!

P.s. Un raspuns scurt (promo!) pentru cele cateva mamici responsabile si investigative care mi-au pus intrebari suplimentare vis-a-vis de studiile de genetica comportamentala: parintii conteaza, evident! Dar conteaza un pic in alte feluri decat cele pe care suntem obisnuiti (sau conditionati) sa ni le imaginam.


Publicat

în

de către

Etichete: