libertatea isi cauta, necontenit, limitele

Cei care au copii stiu deja ce provocare extraordinara este sarcina de a trasa limite adecvate si rationale, de a stabili reguli sanatoase, de a fixa interdictii. Exista un cuvant care condenseaza toate actiunile de acest tip: disciplina. Este disciplina necesara? Desigur! Erikson, Bruner, Loevinger, Kagan (nume grele in psihologie) si nu doar ei au demonstrat ca mintea copilului nu are o structura interna ci o interiorizeaza gradat, pe masura ce experimenteaza structura externa. Orice parinte stie asta in mod intuitiv! Copilul are nevoie de limite si le solicita inconstient prin comportamente tot mai periculoase. Limitele sunt in serviciul sigurantei. Marea arta este sa stii unde sa le plasezi si sa le modifici pe masura ce prichindelul creste, astfel incat sa-si asume gradat responsabilitatea pentru viata lui.

Copilul lasat de izbeliste de parinti asa-zis permisivi (care nu traseaza limite) se blocheaza in sentimentul de omnipotenta infantila. El crede ca totul ii este permis, pentru ca nu i se interzice nimic si devine un adult care, silit fiind de realitate sa respecte regulile, o va face in mod furios (si se va revolta cu prima ocazie). Va tinde sa intre in conflict cu figuri ale autoritatii (cele care reprezinta legea, norma, puterea). In viziunea lui conformarea la o regula va fi un fel de infrangere personala. Iata catre ce feluri de conflicte predispun parintii excesiv de permisivi, nepasatori sau absenti din diferite motive (cariera, boala, divort).

Pe de alta parte, interdictiile irationale (limite puse de parinti nu pentru a-si proteja copilul ci pentru a-si demonstra puterea) sunt la fel de periculoase. Ele trimit in societate viitori adulti obedienti si conformisti in sens nevrotic sau „rebeli fara cauza”, nemultumiti, carcotasi sau „razboinici” plini de frustrari infantile (purtand lupte inutile cu autoritati pe care transfera figurile tiranice ale copilariei).

Undeva intre aceste extreme se afla limitele sanatoase, cele care il fac pe copil sa se simta in siguranta, gratie puterii ocrotitoare pe care o simt venind dinspre parinte (putere pe care multi adolescenti o cauta prin mici comportamente infractionale sau ofensatoare, putere a unui adult de care au nevoie cu disperare pentru a diminua nivelul enorm al anxietatii inconstiente). Aproape ca nu te mai poti supara pe ei cand le intelegi mecanismele perturbate (de unde nu rezulta ca trebuie sa renunti la o pozitie ferma si chiar la sanctiuni, daca este cazul).

Copilul este o fiinta in primul rand afectiva (cu o minte preoperationala pana la 7 ani, sa ne amintim) si pulsionala. E natural ca cineva din afara lui sa introduca o ordine minima in acest haos. Copilul isi va lovi surioara fara nicio problema daca nu exista cineva care sa-i interzica acest comportament. Pentru a nu distruge jucariile altor copii are nevoie de cineva care sa-i spuna ca acest lucru nu este acceptabil si ca, daca va continua, va fi urmat de o anumita pedeapsa. Dezvoltarea morala, cum excelent a dovedit Kohlberg, incepe cu aceasta prima structura orientata de recompensa si pedeapsa (unii oameni nu „urca” niciodata mai sus!).

Va respecta mereu regulile? Glumesti? Va fi tentat sa le transgreseze deoarece inca nu poate controla pulsiunea (Eul este slab), deoarece vrea sa se asigure de puterea adultului (implicita in taria regulei) si nu in ultimul rand purtat de atractia fructului interzis. Aici intervine capacitatea adultului de a fi consecvent (plus sansa de a nu fi sabotat de un alt adult, dornic sa obtina iubirea copilului pe o cale usoara sau doar plin de ostilitate la adresa partenerului). Acum se pun bazele raportului cu autoritatea, baze ce ii vor face existenta lina sau, dimpotriva, amara si conflictogena.

Ceea ce copiii inca nu inteleg (si nici adultii aflati in regresie) este ca limita nu este doar constrangatoare si restrictiva. Limita sprijina libertatea. In spatiul aflat „dincoace” de limita copilul este liber sa faca ce doreste, intr-un climat securizant. „Dincoace” de limita nu exista frica si creativitatea poate inflori. „Dincolo” incep riscurile. Preadolescentul lasat sau chiar incurajat sa consume droguri usoare de parinti in realitate iresponsabili traieste pe un teritoriu plin de anxietati si indoieli de sine, deoarece nimanui nu-i pasa suficient pentru a-i spune „Nu. Este periculos sa faci asta. Cand vei fi adult vei decide singur. Deocamdata nu esti si vreau sa te protejez. Nu accept acest comportament”.

Asa cum viata functioneaza prin inspir si expir (miscari polarizate) dezvoltarea psihologica este sustinuta de echilibrul dinamic dintre interdictii si permisiuni. Interdictiile severe, nerezonabile sau insuficient explicate blocheaza mintea in stadii infantile in acelesi fel in care o fac permisiunile nepotrivite sau lipsite de sens. Sunt revoltat cand mai aud pe cate cineva spunand: „Trecutul este bullshit. Hai sa traim in prezent”. Cum sa traiesti frumos in prezent cand trecutul pe care il refuzi produce continuu consecinte atat de vizibile? Nu avem de ales. Daca am primit suficiente feedback-uri din care rezulta ca ceva nu este ok in vietile noastre trebuie sa ne asumam responsabilitatea si sa schimbam ceea ce e de schimbat (iar asta va dura!). Este mult mai sanatos decat sa cautam la nesfarsit scuze sau, mai grav, sa-i acuzam pe cei din jur pentru nelinistea, furia sau dezamagirile noastre. Eu unul inca mai invat sa pun si sa accept limite. Sunt in continuare un mare iubitor de libertate. Insa in fiecare zi realitatea imi bate la geam si imi spune : Libertatea fara responsabilitate este o iluzie! Iar responsabilitatea nu este posibila fara puterea de a-ti controla pulsiunea, de a-i pune hotar si a-i da o „albie” acceptabila. Limita ne umanizeaza, ne ajuta sa devenim fiinte civilizate. E trist daca cineva, la timpul potrivit, nu te-a invatat asta. Dar acesta nu e un motiv pentru a ramane blocat. Le spun mereu oamenilor cu care lucrez ca a fi prizonierul trecutului este optiunea lor din prezent. Aceasta idee nu este asa stranie cum pare la prima vedere. Este ca si cum, atunci cand erai mic, cineva ti-a desenat un semn colorat in mijlocul fruntii. Faptul ca tu il vezi in fiecare zi in oglinda si nu il stergi este decizia ta. Altfel spus, trecutul este mentinut activ in prezent prin neimplicare, evitare, ignorare sau negare. Asta nu are nicio legatura cu parintii tai. Spune ceva despre tine. Nu e nicio fatalitate misterioasa la mijloc. Puterea de a te schimba se afla in mainile tale. Oare o vei folosi sau vei astepta ca un altul sa te salveze?


Publicat

în

de către

Etichete: