Am simtit nevoia sa reiau acest articol dupa ce am vazut, ieri, o fotografie cu Steve Jobs, aproape invins de boala. Lumea de azi, asa cum arata, i se datoreaza, intr-un fel, si lui, desi in ianuarie 1984, cand a lansat primul Macintosh, poate nu isi imagina asta.
TCP/IP este un protocol de comunicare ingenios care permite mai multor calculatoare sa se „inteleaga” intre ele desi „vorbesc” limbi diferite (au sisteme de operare diferite). A fost inventat de Cerf si Kahn in 1970 si a permis calculatoarelor din 4 universitati americane sa se interconecteze, formand reteaua Arpanet. Asa a inceput Internetul iar protocolul respectiv este si in zilele noastre baza lui.
In 1990, Internetul reusise sa conecteze 3.000 de retele si 300.000 de calculatoare. Intrebare: cine din Romania, in 1990, avea acces la Internet?
In 1992 erau conectate 1.000.000 de calculatoare. Si cate din Romania? Poate e necesar sa reformulez: cati oameni, in Romania, in 1992, aveau calculator?
Telefonul portabil a fost inventat in 1942, de Donald Mitchell, dar a fost nevoie de mai bine de 3 decenii pentru a fi produs pe scara comerciala (Motorola, in 1983). Intrebare: in 1990, cand unii americani vorbeau deja la telefonul mobil cine in Romania putea face un lucru similar sau macar stia ca, undeva in lume, asa ceva este posibil?
Tu cand ai vorbit prima data la un telefon mobil? Cand ai avut propriul computer? Cand ai dobandit acces la Internet? Nu intentionez sa scriu despre progresul inaltei tehnologii ci despre asimetria intelegerii si utilizarii. Intrebarea mea este: daca suntem mereu in urma in zona I.T e posibil sa ne confruntam cu o intarziere similara si in alte zone, mai putin tehnice? Cu alte cuvinte, e posibil ca undeva, in aceasta lume uriasa, psihologia sa fi avansat iar noi, pentru ca nu stim sau nu vrem sa stim, pentru ca suntem identificati rigid cu ceea ce am invatat la scoala sau suntem prizonierii unor tendinte primitive, conservatoare, care se opun noului, sa practicam sau sa ne reprezentam viata (psihica) prin intermediul unor teorii depasite? Este oare posibil ca felul in care intelegem psihologia si dezvoltarea personala, in Romania, sa urmeze acelasi pattern din aproape orice domeniu (intarzierea) si sa fim la nivelul universitatilor americane (care-mi par cele mai avansate institutii dedicate cunoasterii, poate si pentru ca dispun de fonduri de negandit pe meleagurile noastre) din 1990? (sunt optimist)
Daca as fi un tanar dornic sa se formeze in psihologie (adica disponibil sa dedic multi ani din viata mea acestei traiectorii profesionale) m-as intreba daca nu cumva ceea ce invat eu acum la facultate (sau intr-o scoala de formare) este de mult depasit in alte parti ale planetei. As merge pana la a investiga tendintele de dezvoltare a psihologiei in cele mai avansate tari de pe glob, cautand sa inteleg ceea ce Viata a lasat deja in urma la ei, urmand sa o faca, in anii ce vin, si la noi. In mod intentionat nu dau acum nume deoarece nu vreau sa starnesc o uriasa anxietate („adica eu studiez ceva ce peste cativa ani nu va mai avea valoare?”) dar vreau sa afirm cu putere ca nimic nu sta pe loc, ca intelegerea mintii evolueaza tot asa cum evolueaza telefonoale mobile si accesul la Internet, ca este un dezavantaj evolutionist sa ne raportam la ceea ce a avut succes in trecut pentru profesorii nostri si sa asimilam cunoasterea lor, valabila la vremea respectiva si, poate, expirata acum. Spun asta pentru ca nu doar alimentele au un termen de garantie (e periculos sa le consumi dupa o anumita data) ci si cunoasterea (hrana cognitiva) asculta de aceeasi lege, cu diferenta ca in acest ultim caz e nevoie de mai multi ani pentru a te convinge. Insa de ce sa-ti irosesti niste ani din viata? Ti se pare ca ai prea multi? De ce sa traiesti in umbra (cognitiva) a unui profesor-maestru (admirabil ca persoana) insa format in alte timpuri, cand nu existau decat telefoane fixe si televizoare alb-negru? (bineinteles ca americanii aveau monitoare color)
Asa m-as intreba daca as avea acum 20 de ani. Insa nu am. Am 44 si, ce ciudat, simt nevoia de a ma asigura periodic daca ceea ce stiu (ca informatie verificata sau simple ipoteze) este sincronizat cu ceea ce inteleg si impartasesc alti specialisti, din alte colturi ale lumii (multumesc www si Amazon!) iar ceea ce fac se potriveste cu tendintele consolidate de pe la cate un centru de iradiere a cunosterii de pe Coasta de Vest sau de Est. As putea numi acest tip de atitudine incercare de a trai in prezent, doar ca nu in prezentul simplist al lui „ce simt acum, emotional sau senzorial?” (pretios si el, evident) ci in prezentul extins al altor oameni, de care sunt legat prin fire nu doar secrete (in tesatura cuantica) ci si mai putin esoterice, anume o banala (in 2011) conexiune la Internet. Ma intereseaza sa aflu daca ceea ce fac acum altii nu mai fac de 10 sau 20 de ani deoarece au descoperit ceva mai eficient. Pentru asta e nevoie sa ma informez, sa citesc, sa comunic, sa parasesc zona de confort a teoriilor in care cred de mult timp pentru a ma uita altfel la realitate, nu cu un ochi nou, deoarece este acelasi, ci cu o minte noua. Ii pot intelege pe cei mai in varsta, a caror inertie naturala nu le mai permite sa se schimbe cu usurinta dar sunt depasit de indisponibilitatea mintilor inca tinere de a iesi din coconul protector al unor idei pentru a le supune unui test si a vedea daca rezista (si ideile pot fi robuste, nu doar corpurile). Cred ca o asemenea minte a imbatranit deja in acelasi fel in care corpul unui tanar de 25 de ani si-a pierdut, prematur, si tragic, flexibilitatea. Sper sa nu fie si cazul tau. Iar daca se intampla sa constati ca si mintea mea se leneveste si se retrage in zona de siguranta a unor idei care au functionat candva (bravo lor!), te rog, fii un fel de maestru zen, apropie-te tiptil, zambeste-mi si, fulgerator, trage-mi una peste ceafa! Si daca esti gata sa faci asta, accepta, te rog, ca si reciproca sa fie valabila!