La fiecare sfarsit de luna Google Analytics imi spune cati vizitatori a avut fiecare articol. Aproape in mod constant gandurile mele (si ale altora, reinterpretate) pe tema problematicilor de cuplu si a iubirii sunt in top (in septembrie-2010, n.m.) cel mai citit articol a fost „Iubirile neimpartasite sunt doar incapatanari”). Sunt consternat de aceste rezultate. Intentia mea este sa scriu, in primul rand, despre constiinta si spiritualitate, intr-un sens pe cat posibil novator, despre creier (neurostiinte) si psihologie si, din cand in cand, si despre dragoste. Vizitatorii mei sunt de cu totul alta parere.

Ingenioasele mele incercari de a prezenta intr-un mod cat mai limpede si, simultan, atragator, subiecte de importanta ultima precum a fi constient, libertate si liber arbitru, ordine si intamplare sau pericolul ultracotidian al iluziei sunt sistematic frustrate (dar nu respinse) in competitia cu putinele momente cand unele idei pe tema iubirii imi traverseaza, in mare viteza, mintea reorganizata cortical intr-o maniera, se pare, prea filosofica. Daca as tine cont de acest feedback si as scrie mai des despre amor, eros si celelalte incurcaturi, sau numai despre asta, audienta ar exploda (pastrez aceasta posibilitate intr-o retea neuronala periferica, deocamdata). Nu am facut studii de audienta (si nici nu voi face vreodata, deoarece detest ideea de a scrie pentru „a vinde”-nici nu am ce sa vand, pentru moment, in afara unor meme inocente si rezistente la trecerea timpului, datorita unor acuplari binevoitoare cu Saturn) dar imi imaginez ca exista o intensa preocupare pentru acest mister despre care oricine are o parere sau o teorie, fie ea si dificil de verificat sau incantator de absurda (un cititor patrunzator va intelege, din aceste ultime randuri, cum ma pozitionez fata de firile mai poetice si tendinta lor de a-si inchipui dragostea apeland la Alba-ca-Zapada si alte personaje, sau entitati, la fel de vestite pe cat sunt de inzestrate cu oase (206, pentru a fi mai exact))

Cu toate acestea, impulsionat probabil si de idealismul sesizat astazi la cativa dintre studentii mei de la Master (unde am un curs pe teme de cuplu), si lipsit, ca de obicei, probabil, de compasiune pentru amagirile care ne permit sa traim inca o zi intr-o lume ce nu este chiar asa de urata,  m-am asezat in fata laptopului, la ceas de seara, pentru a impartasi domnilor dar mai ales domnitelor unele descoperiri relativ recente ale celor care manuiesc aparate deosebit de sofisticate, pe numele lor fMRI-uri.

Poate ca persoanele mai sensibile ar putea parasi in acest moment blogul, protejandu-se astfel de o noua si oarecum abisala dezamagire (evident, ultima fraza face articolul si mai incitant). Avertismentele fiind adresate, iata care sunt faptele:

Creierul fiind un organ care a evoluat in milioane de ani, in relatie directa cu mediul si incercand in permanenta sa ajute organismul sa se adapteze la el, a dezvoltat, cum altfel, si cateva sisteme in mod direct responsabile pentru comportamentele noastre in materie de relatii de cuplu si magie a dragostei sau, mai pe scurt, in materie de reproducere. Sunt trei circuite neuronale si le prezint in asociere cu functiile psihologice asociate:

  1. Circuitul pentru dorinta sexuala
  2. Circuitul pentru dragostea romantica
  3. Circuitul pentru relatii de lunga durata bazate pe atasament

Adica dragostea romantica nu este un miracol, o minune despre care doar poetii, si nici macar ei tot timpul, pot vorbi in cuvinte mestesugite? Ba da, ai mila de mine (iti simt gandurile-sageti, de la distanta), este un miracol chimic. Ea apare deoarece dopamina depaseste un anume nivel (sau prag) iar aceasta concentratie superioara de mormoloci in sinapse (normal ca nu ma refer la broaste, vreau doar sa spun ca, marit de 10 milioane de ori, acest neurotransmitator seamana cu un mormoloc) genereaza, oh, zei, senzatia de indragostire. Pentru cei care nu au mai experimentat de mult aceasta stare complexa reamintesc unele caracteristici importante:

  • Gandire obsesiva (te gandesti tot timpul la X de care esti indragostita)
  • Posesivitate sexuala (este exclus nu sa fie ci chiar sa atinga pe altcineva)
  • Dependenta emotionala
  • Euforie, nivel inalt de energie
  • Anxietate de abandon

Sunt deja mai bine de 10 ani de cand nu am mai fost indragostit cu adevarat de cineva si parcurgand „lista scurta” (sunt mai multe simptome) de mai sus simt o anume usurare (dar si regret, fireste, sunt nostalgic dupa fantasmele adolescentei prelungite). Pe de alta parte, faptul ca o substanta chimica (dopamina) depaseste un nivel pe care il pot numi prag de indragostire si devine motivatorul unor comportamente remarcabile (cateva dintre ele comice, sa nu uitam) imi da unii fiori pe sira spinarii, deoarece imi reaminteste in ce ocean extraordinar de iluzii traim cu totii.

Evolutia a fost tare desteapta: mai intai a creat un sistem (1) care ne impinge sa intram in relatie cu mai multi parteneri (atractia sexuala, si nu-mi spune ca nu-i asa, chiar daca esti casatorita, nu cred ca poti functiona atat de mult in negare) apoi a creat un alt sistem (2) care ne obliga sa ne focalizam pe un anume partener (cel ce care te-ai indragostit), perceput ca o fiinta foarte speciala (nu si de prietenii tai care se intreaba, in sinea lor, desigur, ce naiba ai gasit la el) si, in sfarsit, inca unul (3), cel care sta la baza aparitiei unei legaturi frumos numite „atasament”, legatura ce permite implicarea intr-o echipa de crestere a copilului (pentru ca asta sunt parintii, daca nu te-ai prins pana acum).

Fiecare pas conduce la urmatorul prin cateva substante complet lipsite de romantism (hormonii sexuali si dopamina te fac sa simti atractia sexuala, orgasmul, daca il atingi, elibereaza si mai multa dopamina plus tulburator-evolutionistele oxitoceni si vasopresina, asociate cu nevoia unei legaturi mai profunde). Totusi, deoarece sistemele nu sunt perfect integrate (deh, asa este evolutia, imperfecta, era cu totul altceva daca se ocupa Bunul Dumnezeu de problema, printr-un design inteligent) sunt posibile urmatoarele fenomene (daca nu ai chiar 14 ani, trebuie sa fi vazut):

  • Te atasezi de cineva (un prieten) si, in timp (multi ani) apare si dragostea romantica si, in cele din urma (off, ce-o fi durat atat?) vine si sexul
  • Ai o relatie sexuala fara obligatii cu cineva si te trezesti avand sentimente mai profunde fata de persoana respectiva (de la oxitocina, sper ca ai retinut!)

Cu alte cuvinte, sexul poate veni la urma, nu-ti face probleme, nu e nimic in neregula cu tine, pur si simplu circuitele 2 si 3 s-au activat primele (nu cunosti pe nimeni care a fost „foarte bun prieten” cu cineva si, in cele din urma, au ajuns si in pat?). De asemenea, sexul poate fi inselator, deoarece te face sa crezi ca te-ai indragostit (dopamina a depasit pragul). Adolescentii se indragostesc cu usurinta fiind cele mai nevinovate victime ale acestui mecanism lipsit de inima dar foarte eficient, capabil sa produca tinere mame proaspat posesoare de buletin sau languroase aspirante la gloria Bac-ului promovat.

Reproducere, despre asta vorbim!

Si iubire, bineinteles, sentimente elevate, chiar cosmice, arhetipale, cum vrei tu sa le spui (si o sa le spui, mai ales daca ai abilitati verbale superioare-una din marile diferente de gen, mentiune pentru barbatii care se simt complexati in comunicarea cu vorbaretele lor partenere). Dragoste inefabila, fermecatoare, de nerostit, desigur, desigur, plus cateva molecule formate din 22 de atomi (dopamina), eliberate din adancurile creierului (sistemele motivator-dopaminergice), candid insotite de un alai de opioide endogene (endorfine, pour connaisseurs).

Un cocktail chimic? Da, draga mea tovarasa de iluzii si dragul meu camarad intru ale empiricelor si dizgratioaselor taine ale creierelor noastre, altfel, fabuloase. Ne indragostim de o anume persoana deoarece in raport cu ea chimia creierului nostru raspunde cel mai favorabil si ne apropie de obiectivul secret, raspandirea si, ulterior, protectia genelor asezate cu grija intr-un plapand organism tipator, plangator si, in genere, insuficient de somnoros in timpul noptii. Te rog, nu ma ucide cu pietre online, hai mai bine sa sarbatorim creativitatea aceasta stupefianta a realitatii, capabila sa ne ascunda adevarata ei natura si sa o insotim in cea mai frumoasa aventura la care putem participa deoarece, stii, nici nu prea avem de ales (suicidul fiind o solutie lipsita de rafinament estetic). In fond, daca ai citit articolul anterior (si nu ti s-a prabusit prea tare serotonina, dupa acesta), suntem cu totii terminatiile nervoase, simbolic vorbind, ale unei singure si prea-intregi Realitati, care nici nu moare si nici nu se naste, neezitanta fiind, ci doar curge, curge, intr-o directie nestiuta de nimeni.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin