Stii cumva pe cineva care sa-mi transfere, contracost, evident, eventual de la distanta, deoarece nu prea am timp sa ma deplasez, o doza consistenta de energie pozitiva? Sau imi poti imprumuta niste cristale de la care sa ma incarc cu energie elevata in zilele mai proaste (cand ma simt coplesit de irationalitatea acestei lumi)?  Poate ai fi gata sa realizezi o scurta meditatie pentru sufletul meu insetat de energie spirituala?

Crezi ca ar fi o idee buna sa incep o serie de respiratii yoghine (Pranayama) astfel incat sa absorb energia (prana) din aer sau sa trezesc energia Kundalini ascunsa in zona sacrala a coloanei mele vertebrale? As fi multumit, in cele din urma, si cu o sedinta de acupunctura in urma careia energia Chi sa fie deblocata si, finalmente, sa circule si prin partile mai romantice, in sensul de „ostile fata de stiinta”, ale creierului meu.

Aud vorbindu-se despre energie aproape in fiecare zi. Insa chiar stim ce spunem atunci cand folosim conceptul de „energie”? Sau faptul ca putem articula acest substantiv ne face, intr-un mod miraculos, si capabili sa-l intelegem?

Vreau sa-ti impartasesc credinta mea: cei mai multi oameni nu stiu ce spun atunci cand se refera la „energie”. Nestiind ce spun, o folosesc in propozitii fara inteles. Cu toate acestea, deoarece sunt corecte gramatical, ei si interlocutorii lor cred ca (propozitiile/frazele) au sens. Nu au! Si poti verifica oricand lucrul acesta asigurandu-te, in prealabil, ca stapanesti definitia corecta a energiei. Definitia corecta, imi pare rau sa marturisesc public lucrul acesta, este cea stiintifica.

Intelegem prin „energie” capacitatea unui sistem de a efectua lucru mecanic.

Stai cateva minute (poate chiar ore sau zile) cu definitia de mai sus. Ca sa existe energie mai intai trebuie sa existe un sistem. Ce fel de sistem? „Material”, draga Watson! Un sistem material! Energia nu exista separat de materie. Nu este ceva diferit de materie, de pilda o materie spirituala. Ci este rezultatul unei masuratori (a unei proprietati a materiei, anume de a efectua lucru mecanic).

Asa cum caracterizam inaltimea unui om prin centimetri (181, subsemnatul) tot asa caracterizam materia (capacitatea ei de a efectua lucru mecanic) prin „energie”, adica, dupa caz, Kilojouli, ergi, calorii sau Kwh. Si tot asa cum inaltimea, care este ceva concret, nu se transforma in centimetri (care sunt unitati de masura pentru „ceva”-ul concret, in acest caz corpul meu evaluat pe lungime), tot asa materia nu se transforma in energie!

Daca nu ai ratat cursul de fizica din liceu, fiind mai preocupat cu anumite inghesuiri placute petrecute pe holuri sau, Dumnezeule mare, mijlociu si mic, prin WC-uri, iti amintesti de formula lui Einstein: E=mc2 (produsul dintre masa si patratul vitezei luminii). Aceasta formula nu ne spune cum se transforma materia, draguta de ea, intr-o misterioasa energie (adica altceva decat materie) ci cum variaza cele doua marimi fizice.

Asa cum cuvantul „apa” nu potoleste setea (multumesc, Spinoza!) tot asa materia (ceva real) nu se transforma in energie (ceva abstract: pentru ca astea sunt numerele, abstractiuni, si ne folosim de numere pentru a realiza masuratori). Cei care afirma ca transfera energie, ca echilibreaza campurile de energie, ca, oh, you illeterate gods, absorb energie dintr-o lume paralela (unde probabil nu functioneaza legea conservarii energiei) spun, de fapt, ca daca rostesti de mai multe ori cuvantul „apa” setea iti va fi potolita iar homeostazia corpului tau restabilita.

Nu ma aventurez sa afirm ca toti acesti oameni sunt impostori (desi unii sunt). Sau ca sunt ignoranti. Sau ca sunt naivi. Sau ca sunt visatori, mai potriviti pentru a scrie literatura decat a folosi concepte stiintifice. Sau ca, pur si simplu, au foarte mare nevoie sa creada in ceva, pentru a nu fi invadati de disperare si teama. Noi, oamenii, venim in multe varietati pe Pamant (dintr-o lume energetica?) si imi aduc foarte bine aminte de anii in care si eu eram convins ca pot influenta o serie de alte minti, de la distanta, gratiei energiei mentale puse in circulatie de mintea mea concentrata.

Spun, mai degraba, ca am putea trai intr-o lume mai buna daca ne-am invata copiii si tinerii (cumva am abandonat sperantele pentru cei mai in varsta) sa examineze crdintele pseudostiintifice cu ajutorul unor intrebari simple. In acest caz ele ar putea fi:

  • Imi puteti spune, va rog, cum definiti dvs. „energia”?
  • Sunteti atat de amabil incat sa-mi spuneti la ce tip de energie va referiti? Pe ce anume este stocata/depozitata aceasta energie?
  • Ati vrea sa ma ajutati sa inteleg daca va referiti cumva la o energie electromagnetica si, in acest caz, unde este magnetul sau unde sunt purtatorii de sarcina?

Tu nu-ti doresti o astfel de lume? Este ea mai putin misterioasa sau uimitoare daca o privam de zane, ingeri si alte entitati spirituale? Va exista mai putina dragoste sau solidaritate umana sau dispozitie de a fi incantati de fenomenele naturale daca renuntam la „energiile pozitive” si „negative”, la energii subtile si energii „modulate pe frecvente spirituale”, adica, pe scurt, la limbajul de tip mumbo-jumbo?

In plus, nu cumva orientandu-se catre tratamente care functioneaza cu adevarat, sau sunt macar perfectibile, oamenii si-ar spori sansele de a se insanatosi sau de a-si ridica in mod substantial calitatea vietii, cum s-a intamplat in ultima suta de ani, in care omenirea a lasat-o mai usor cu prana si chi-ul si a inceput sa foloseasca antibiotice?

Daca peste un numar de ani vom afla ca un asteroid neprietenos se indreapta, cu mult entuziasm, spre modesta noastra planeta, tu ai fi gata sa-ti petreci o ora in fiecare zi, in aer liber, tinandu-te de mana cu alti oameni si lansand energie spirituala in directia lui, astfel incat sa-l deviezi de pe traiectorie, sau ai prefera ca o serie de adulti inteligenti, produsi de o societate educata, sa gaseasca o solutie tehnica (materiala)? In ceea ce ma priveste, optez pentru a doua varianta. Cu alte cuvinte, nu voi iesi sa ajut planeta dar voi fi, totusi, acolo, pentru a contempla, probabil pentru ultima oara, absurditatea conditiei umane.

Astazi, sunt informat pe mai multe canale, este a doua zi de sarbatoare. Simti si tu energia sarbatorilor? Mii de scuze: simti si tu capacitatea de a efectua lucru mecanic a sarbatorilor?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin