Sunt fascinat de problematicile asociate cu natura constiintei, Eul si identitatea psihologica (sufletul, intr-un limbaj mai putin riguros). Si cand imi place foarte tare ceva, mai ales daca mi se pare ca inteleg, vreau sa impart si cu altii, fie pentru a-i atrage spre acest spatiu de reflectie (seductia), fie pentru a le tulbura convingerile neexaminate critic. Asa ca astazi voi aborda problema identitatii dintr-o perspectiva pe care adeptii spiritualitatii dualiste (sufletul nemuritor separat de trup) stiu ca o detesta (deoarece se tem de ea-explicatie psihanalitica, la fel de nesuferita).

Exista o maladie neurologica absolut stranie, numita mania Capgras, al carei nucleu este convingerea de nezdruncinat a bolnavului ca cineva apropiat, de exemplu sotia, a disparut si a fost inlocuita de o alta persoana. Nu orice fel de persoana ci una perfect identica (un fel de fotocopie a sotiei care nu doar arata ci si se comporta exact ca ea).

Imagineaza-ti: bolnavul se uita atent la propria lui sotie, vorbeste cu ea, ii pune intrebari despre subiecte pe care doar ei doi le cunosc si la sfarsit decreteaza: „Sunt sigur, nu e ea, e altcineva!” Invitat sa spuna ce anume il face sa se indoiasca de identitatea sotiei lui bolnavul nu este capabil sa raspunda insa isi reafirma convingerea ferma ca in fata lui se afla o impostoare. De fapt, raspunsul este simplu: creierul pacientului este deteriorat. Acea arie corticala responsabila de recunoasterea identitatii nu mai functioneaza. A recunoaste identitatea cuiva apropiat nu este expresia unei intuitii misterioase, transcendentale. Este o functie a creierului.

Produc si alte efecte astfel de leziuni specifice maladiei Capgras? Desigur, si crede-ma,n-ar fi bine sa fii in pielea sotiei! (in exemplul anterior). Pacientii sunt atat de convinsi de perceptia lor incat ajung sa-si omoare partenerii pe care ii suspecteaza de furt de identitate. Ei recunosc detaliile fizice si psihologice, respingand totusi ceea ce li se pare a fi „esenta” nevazuta a celuilalt (considerat impostor). Forta acestei respingeri este un indicator al nevoii noastre, selectate si consolidate  in milioane de ani, de a atribui identitate.

Analiza psihologica dovedeste ca identitatea nu este o entitate fixa (deci metafizica) ci un proces. Prin urmare, are un inceput si un sfarsit. Suportul ei este un creier cu un anume grad de complexitate, un creier ce permite recunoasterea ei (inclusiv la altii), asumarea si dezvoltarea pana la un anumit punct. Maniacii Capgras cauta ceea ce nu vor gasi niciodata, anume o identitate statica, un fel de esenta a lui Platon. De ce fac asta? Deoarece au leziuni cerebrale, in plan fizic. Si in plan psihologic ce au? Aproape nimic, in afara credintei fanatice intr-o iluzie.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin