Suntem in 2010 (eram, n.m.). In 2004 am publicat o carte micuta cu un titlu atragator: „Ghidul iluminarii pentru lenesi”. Cred ca a avut un tiraj de 500-1.000 de exemplare, ceva de genul acesta. Nu mi-am imaginat efectul pe care il va produce peste un numar de ani. Ce s-a intamplat? La un moment dat cineva a facut-o accesibila pe Internet. Si de atunci, pe mail sau direct, mi se pun tot felul de intrebari cu trimitere la metode si tehnici spirituale, maestrii pe care i-am avut, initieri pe care le-as putea oferi. Vreau sa lamuresc acest subiect.
In primul rand, unora le-a scapat cheia usor ironica in care folosesc conceptul de „iluminare” desi am avut grija sa o asez, pentru a fi observata, la inceputul cartii, chiar inainte de cuprins. Sa fi fost oare prea subtil? Sunt o persoana iluminata, bineinteles (am acasa cel putin 10 becuri) si locuiesc intr-un oras iluminat (la toate acestea se adauga Soarele).
In al doilea rand, mult mai important decat primul, nu stau pe loc. Mintea mea din 2010 (articol din 2010, n.m.) nu mai este mintea din 2004. Am evoluat (sau macar imi imaginez asta). Felul in care inteleg spiritualitatea si mecanismele aparitiei si dezvoltarii ei s-a nuantat foarte mult, s-a extins si, in anumite cazuri, nu mai corespunde cu afirmatiile din „Ghid”. Nu mai sunt acelasi! Te rog, daca vrei sa intri in relatie cu mine, raporteaza-te la prezentul meu. In aceeasi logica, deoarece nu intentionez sa stau degeaba, peste un an voi fi, intr-o anumita masura, diferit. Ma transform. Este o necesitate vitala. Daca nu ma transform ma plictisesc cu mine insumi. Pentru a ma cunoaste trebuie sa tii pasul cu mine. Altfel vei avea surprize, incercand sa-l intalnesti pe cel care am fost. De aceea nu accept sa-mi fie reeditate cartile (dar n-am reusit sa ma opun pana la capat) De aceea nu dau niciodata un examen similar cu un altul. De aceea cursul dintr-un an, pe vremea cand predam la studii pentru licenta, era altfel decat cursul din anul trecut. Eu nu mai suportam propriul meu curs. Cred ca Viata este frumoasa pentru ca se innoieste si lucrul acesta nu l-am invatat de la niciun maestru ci l-am inteles privind copacii de-a lungul anului (sunt un iubitor de copaci, pentru cei care incearca din greu sa-mi stabileasca profilul psihopatologic). N-as vrea sa intelegi de aici ca imi neg ideile de la o zi la alta. Mai degraba le rafinez, le imbogatesc, le conectez cu altele. Schimb perspectivele si da, uneori, renunt la anumite idei care imi par depasite. Mi-e teama de incremenire. Viata imi pare a fi curgatoare. Asta nu insemna ca este haotica. As spune mai degraba complexa. Si cred ca am fost proiectat dupa chipul si asemanarea ei. La fel si tu. Nu peste mult timp vor aparea noi frunze. Mereu altele, in fiecare an. Intreaga natura ne vorbeste despre schimbare, innoire, evolutie, a merge spre inainte. Este directia in care Viata inainteaza. De aceea oamenii cu aceasta orientare, indiferent de viteza miscarii, sunt preferatii mei. Daca Iisus ar veni maine si ar relua parabolele incantatoare de acum 2.000 de ani, cu riscul de a avea soarta smochinului, as arunca, probabil, cu portocale in el. M-as bucura sa fie suficient de creativ pentru a-si comunica ideile altfel. Intr-adevar, sunt cateva adevaruri eterne. Insa ele nu pot fi cuprinse definitiv in cuvinte. Cel mult…in necuvinte.