Mergi linistit pe una din strazile principale (meditand la inundatiile abatute asupra tarii noastre, deja afectate de uraganul TVA). Deoadata, in fata ta, apare un tigru! Ce crezi ca se va intampla? Oare te vei freca nedumerit la ochi si vei privi mai atent, incercand sa-ti dai seama cum e produsa aceasta iluzie optica? Iti vei scoate telefonul mobil pentru a-i face o poza binevoitoarei feline? (adancita, la randul ei, intr-o operatie de sfasiere a unui corp-nu spun ce fel de corp, stiu ca ma citesc si mamici). Sau, mai degraba, fara niciun alt proces de mediere rationala, o rupi la fuga? (fuga fiind sanatoasa). Daca ai avea dispozitia pentru a te analiza, ai putea observa pusul crescut, amplificarea presiunii sanguine si retragerea partiala a sangelui din unele viscere (pentru a fi pompat cu putere in muschi). Cu putin noroc ai putea chiar calcula nivelul zaharului din sange (vezi, e bine sa mananci ciocolata daca tigrii circula liberi pe bulevard). Gura trebuie sa fie destul de uscata, deoarece saliva este acum densa (a devenit brusc bogata in enzime, pentru a favoriza digestia rapida a zaharului despre care povesteam mai sus). Nici respiratia nu mai este aceeasi (este mai rapida, pentru ca ai nevoie de oxigen). Nu ar fi exclus sa inregistrezi si un raspuns pilomotor (un nume pretentios pentru „pielea de gaina”). Ce reprezinta toate aceste modificari pe care le observi desi nu ti-ai propus sa le produci?
Nimic altceva decat o reactie spontana a organismului (fight or flight), investigata stiintific de Cannon, acum aproape 100 de ani. Cine controleaza, din punct de vedere neuronal, reactia? In niciun caz neocortexul! (daca stramosii nostri s-ar fi bazat pe neocortex eu nu mai scriam acum pe laptop iar tu nu mai citeai pe Blackberry). Creierul arhaic orchestreaza suita de evenimente fiziologice si comportamentale descrise. El a fost proiectat pentru a ne ajuta sa supravietuim (ceea ce, iata, s-a si intamplat!-apropo, te-ai bucurat astazi pentru fatul destul de banal ca esti o persoana vie?)
Sa tot fie 100 de milioane de ani de cand traim asa (ma refer la specia umana). Asa cum? Prin sistemul 1 (folosesc aici terminologia Kahneman si Tversky). De ce 1? Deoarece a fost primul! Si care sunt caracteristicile lui definitorii? Urmatoarele: (le scriu desfasurat pe verticala, pentru a le evidentia)
- Rapid (imediat)
- Spontan (automat, reflex)
- Usor (fara efort)
- Inconstient (absenta deciziei constiente)
- Experiential (in sensul de traire vie)
Si acum sa uitam de tigru, leu sau ghepard si sa privim aceasta lista ca un set de proprietati ale unor scoli terapeutice. Din ce curent ar putea face ele? Evident, din marele curent al abordarilor experientiale (ii rog pe specialistii care se simt vizati de aceste randuri sa-si controleze, daca pot, reactia emotionala spontana!). Sunt aceste abordari necesare? Desigur! In toate cazurile? Nicidecum! (cate fiare salbatice ai intalnit in ultima saptamana?-te rog, nu-i numara pe cei de la birou) Avem nevoie pentru a ne adapta, in anumite situatii, de reactii prompte, de actiuni rapide angajate de pe o baza intuitiva. Nu as recomanda niciodata renuntarea la sistemul 1 (sau centrii subcorticali, dintr-o alta perspectiva). In acelasi fel, psihoterapiile de tip experiential sunt necesare si ma bucur sa cunosc o serie de psihologi competenti in acest domeniu.
Cu toate acestea, sistemul 1 este pandit de un pericol urias. Este rapid, intr-adevar (adica ne permite sa o luam pe scurtatura), insa este si deschis la greseli importante (cu consecinte neplacute pe termen lung: cum ar fi sa iei decizia impulsiva de a-ti schimba toti leii in euro, deoarece simti devalorizarea iminenta a monedei nationale?-e un exemplu recent, poate ai urmarit mini-psihoza colectiva de saptamana trecuta-articol aparut anul trecut, n.m.)). In relatia cu oamenii, evaluarea ultrarapida a unui tip de personalitate, combinata cu fixarea intr-o perceptie rigida, mi se pare o calamitate (de unde nu rezulta ca, periodic, nu-i cad si eu prada). Totusi, ceea ce ma sperie cu adevarat nu este ca oamenii sunt inclinati sa faca asta (este si mult mai economic mental decat sa realizezi o analiza calma si serioasa) ci indisponibilitatea (sau poate frica) de a reveni asupra unei evaluari (si intru intr-o zona de comic atunci cand observ asta la cei care vorbesc cu pasiune despre transformare-repet, in frunte cu mine, sau la sfarsit, daca e sa-mi amintesc de Ion Iliescu si inceputul „democratiei originale”). Avem mare nevoie de sistemul 1 (centrii subcorticali, sistem limbic, creier arhaic), de euristici, de „sclipiri”, de intuitii si conexiuni suprarationale (si de psihoterapii experientiale-altfel din ce as trai?). De ce sa ne oprim insa aici? Putem evolua (daca tot vorbim de schimbare creatoare si adaptativa). Putem folosi si sistemul 2, mai ales ca nu trebuie inventat. El prin ce se caracterizeaza? Este:
- Constient de sine (capabil de metareflectare)
- Logic (si nu doar aristotelic, revin in alt articol)
- Secvential (pas cu pas)
- Lent (viteza de procesare mai mica)
Pare evident ca ma refer la gandire (sau neocortex, ultimul dar facut de selectia naturala). Cand folosim sistemul 2 stim ca facem asta, deci ne putem auto-supraveghea, prin urmare putem depista greselile si, ce surpriza, nu-i asa, le putem corecta din mers (luni era cat p-aci sa schimb o suma imensa de lei in euro, alarmat de declaratiile unui oficial din BNR). Gandirea constienta nu se compara cu viteza procesarilor paralele inconstiente (bicicleta mea vs Volvo XC 90 al vecinilor). Pe de alta parte, numarul si mai ales amplitudinea greselilor sunt si ele diferite.
Psihoterapiile cognitive utilizeaza, sper ca pare limpede, intr-un mod pronuntat sistemul 2. In cuvinte mai simple (si reductioniste, pentru cei grabiti) experientialistii sunt mai concentrati pe procesele emotionale pe cand cognitivistii (si psihanalistii) prefera stimularea gandirii. Mi se pare o eroare sa le comparam si sa decretam arogant superioritatea unui curent sau a altuia (adica a unui sistem). Nici nu vreau sa se inteleaga ca experientialistii nu gandesc iar cognitivistii se tem de intensitatea si profunzimea experientele afective. Vreau totusi sa punctez riscul pentru sistemul 1 predominant de a gandi mai putin (si incorect) reapectiv, pentru sistemul 2, de a evita trairile puternice. Si nici nu-mi ascund experienta personala (cu siguranta limitata):am vazut experientialisti fericiti si expresivi (dar inconstienti de contradictiile din propria gandire discursiva, ba chiar in mod rigid identificati cu „adevarul lor”) si cognitivisti coerenti si sistematici (dar blocati emotional). Periodic, fac parte dintr-o categorie, apoi din cealalta (deci nu sunt un model de succes).
Sunt constient intr-un mod aproape dureros de inclinatiile noastre biologice catre sistemul 1 (mult mai vechi decat celalalt). Oricine a reflectat metodic asupra unui subiect, controlandu-si tendinta de „a sti in avans, pur si simplu”, a sfarsit prin a obosi. Este obositor sa gandesti! (hai, indrazneste sa ma contrazici, cu argumente). Este mult mai usor sa functionam instinctual (oare asa ia deciziile guvernul actual?) si intuitiv (cu ipoteze neverificate). Sistemul 1 ne-a salvat de milioane de ori. Vreau totusi sa punctez un aspect empiric:
Lumea s-a schimbat intre timp. Tigrii sunt rari, la fel si celelalte lighioane periculoase (dar frumoase cand le privesti de la distanta). Pericolele sunt acum de alta natura, intr-o lume incredibil de complexa din punct de vedere cognitiv (inca nu ti-ai schimbat telefonul mobil?). Continuam sa fim animale (maimute fara par) si putem fi intr-o masura tot mai adanca oameni. Gandirea ii separa pe oameni de animale! De aceea militez pentru acceptarea senzatiilor, emotiilor si sentimentelor si pentru stimularea gandirii probabilistice. Cred ca acesta este viitorul iar profesorii si formatorii de diferite tipuri care nu inteleg asta le ofera studentilor (sau ucenicilor) modele regresive (desi foarte placute pe termen scurt). Frecventa acestui gen de modele (sau subtilitatea lor) face si mai dificila evaluarea lor de un observator neinformat. In fond, majoritatea oamenilor doresc sa traiasca ei bine si, mai departe, Dumnezeu cu mila. Si atunci, cine suntem noi, cei care ne indoim de validitatea lor si indraznim sa le examinam critic? Dupa caz, rebeli, dezadaptati,”filosofi”, avangardisti, orgoliosi, nonconformisti, avand probleme cu autoritatea, idealisti, cinici, sclipitori, visatori, nemultumiti, extremisti sau nascuti in vremuri gresite (ai putea accepta multimea acestor etichete, zambind relaxat?).