Acum aproximativ 10 ani scriam intr-o carte: „A fi nimeni inseamna a realiza ca faci parte dintr-un continuum, care esti chiar Tu si despre care poti crede mult timp ca e separat de tine fara a fi, vreodata, de fapt. Gandurile, actiunile sau senzatiile tale pur si simplu se intampla, asa cum ploai acade fara sa existe o Regie Autonoma a Ploii iar apa curge la vale in absenta inspectorilor de specialitate”
Cred in continuare acelasi lucru. As indrazni sa numesc „continuumul” astfel: Realitatea sau Viata sau, pentru cititorii mai pretentiosi, Intregul Dinamic Interconectat (evit acum termenii religiosi). Mai mult decat atat, cutez sa numesc senzatia unei existente separate un fel special de halucinatie culturala. Cand spun ca tu sau eu suntem nimeni vreau sa spun, intr-o maniera spectaculoasa, ca noi nu existam ca entitati separate de mediile in care supravietuim si, poate, ne dezvoltam, adica granitele prin care ne delimitam unii de altii sunt, la o analiza ultima, profund arbitrare.
Gandeste-te la tine atunci cand sughiti si nu te poti opri, desi iti doreste foarte tare (esti nostima si prietenii tai se amuza pe seama ta). Sughitul este al tau? Esti tu? Sau este ceva ce ti se intampla si acesta e motivul pentru care nu-l poti controla? Pare a fi impus de o forta exterioara, un pic sadica in acest context amuzant doar pentru unii si, cu toate acestea, vine dinauntrul tau. Asa ca, stimabilo, sughitul este al tau (e una cu tine) sau e ceva din afara ta?
Cineva aflat pe un alt continent se gandeste intens la tine, benoclandu-se la poza ta de pe Facebook si astfel, printr-un misterios fenomen cuantic, te face sa sughiti? Prin urmare, el este cauza sughitului tau. Dar chiar si asa (nimeni nu a dovedit aceasta ipoteza) tresarirea iti apartine, nu? Miscarea este a organismului tau.
Cine este responsabil pentru sughitul tau?
Daca ti se pare un subiect prea obscur (presupune unele cunostinte de cauzalitate nonlocala la nivel cuantic) sa ne gandim la atomii de oxigen aflati acum in drum spre plamanii tai. Ei sunt ai tai sau inca mai reprezinta aer „exterior”? Si, daca o tragica intamplare a facut sa fi fost inspirati, cu 10 minute in urma, de pseudoscorpia aceea de la etajul imediat superior (mai cunoscuta in firma ca „managerita”, inclusiv a ta), in clipa in care ajung in plamanii tai, si ulterior in circulatia arteriala, inseamna ca, intr-un fel destul de dubios, ai devenit una cu ea? (si asta fara sa fii promovata, asa cum iti doresti in secret si nu recunosti fata de colegii tai, desi, ce surpriza, toti si-au dat seama)
Unde te termini tu si incepe celalalt?
Nicaieri,asta vreau sa spun atunci cand afirm ca „eu”, „tu” sau „ea” suntem cu totii, intotdeauna, nimeni.Doar ca am uitat asta, sau nu am stiut-o niciodata, motiv pentru care ne luam foarte tare in serios granitele conventionale, social consacrate sau doar individual, si uneori fantasmagoric, intretinute, incercand sa protejam sau sa amplificam asa-zisul Eu, o iluzie culturala consolidata prin limbaj si niveluri modeste de constientizare.
Nu exista entitati in aceasta lume decat la modul abstract, adica artificial sau conventional. Pamantul de la Nadlac (granita cu Ungaria) nu are proprietati diferite fiind „unguresc” sau „romanesc” (dar oamenii sunt in stare sa-si sparga capetele dorind sa-l posede si sa-l asocieze cu un steag). O granita trasata azi intr-un fel poate fi re-trasata peste 200 de ani cu totul altfel („Balaton, pamant romanesc!”). Un fel de a fi agreabil si fermecator astazi poate deveni, dupa casatorie, „pisalogeala” sau „isterie”.
Cine poate trasa granita pentru totdeauna? Nimeni si nici nu e prea intelept din partea noastra sa incercam deoarece nu vom reusi. Putem trasa granite temporare stiind foarte bine ca sunt astfel, fiind constienti, prin urmare, de natura lor efemera intr-o realitate mereu schimbatoare. Din pacate, oamenii se agata cu disperare de granite trasate cu ceva timp in urma si vor sa fie iubiti ce cei care au fost candva in roluri iubitoare dar intre timp s-au schimbat, s-au saturat sau chiar au murit putin (nu exagerez, cunosc persoane care isi doresc si uneori chiar cred ca sunt protejate de fiinte devenite intre timp restaurante de lux pentru viermi).
Granitele sunt curgatoare si nu ar putea fi altfel intr-o realitate curgatoare iar noi suntem asemenea unor mici vartejuri in aceasta uriasa „apa” in miscare, acordandu-ne, sau aspirand la, o importanta colosala si, cand este vazuta in perspectiva, peste masura de comica. Eu scriu la adapostul unui domeniu (adriannuta.ro) ce pare a trimite catre „mine” stiind prea bine ca „eu” nu exist dar fiind gata, in viitor, sa castig (impreuna cu administratorul, bineinteles) cativa banuti prin instituirea unei taxe pentru vizitatori (un euro pe luna sau pe an, nu m-am hotarat). Numele este o masca pe care o port si la fel faci si tu cu diferenta ca e posibil ca tu sa o iei mai tare in serios (something very funny, indeeed, but not for you)
Scriam, zic, acele slove prin 2001 si, iata, nu as schimba nimic, o dovada evidenta de rigiditate si inflexibilitate, daca nu cumva de loialitate sau devotament pentru adevar. „Tu” cu majuscula de pe randul doi vrea sa spuna ca, neavand, de fapt o identitate fixa, dar existand totusi, cum poti proba in chiar acest moment, varianta care mai ramane ar fi aceea ca esti una cu Realitatea, prin urmare, si sper sa te bucuri, deoarece iti voi lumina ziua, nu vei muri niciodata. Dar nu pentru ca esti nemuritor sau eterna, ci pentru ca nu te-ai nascut niciodata. Si nu te lua dupa nume, el doar participa, inocent, la marea inselatorie.