Exista o mare neintelegere, in cazul celor care nu au studiat cu atentie sau au preferat din start, fara a se mai gandi, varianta mai usoara a unui Creator inteligent, in privinta selectiei naturale. Este considerata, in mod gresit, un proces intamplator (si, plecand de la aceasta premisa, respinsa). Nu este deloc asa. Selectia naturala imbina intamplarea (da, asa sunt mutatiile genetice, absolut intamplatoare) si ordinea (este logic sa aiba sanse mai mai mare de supravietuire si, ajunse la maturitate, de reproducere, organismele un pic mai avantajate de mutatiile aleatoare). Cu alte cuvinte, este intamplator faptul unei mutatii genetice, intr-un organism, insa nu mai e deloc intamplatoare supravietuirea acelui organism (sansa mai mare in comparatie cu un alt organism, in care mutatia nu s-a produs si nu dispune, astfel, de avantajul „fratelui” sau). Evident ca nu toate mutatiile sunt „bune”, adica apte sa conduca la modificari ale organismului mai favorabile adaptarii. Unele sunt chiar daunatoare si e din nou logic (nu e nevoia de interventia Salubritatii Divine) ca respectivul organism si urmasii lui sa dispara.

Altfel spus, modificarile care favorizeaza adaptarea sunt selectate (organismele supravietuiesc mai bine si au mai multi urmasi), restul fiind eliminat. Pare un proces negativ („sa-i eliminam pe dezavantajati!” dar este, de fapt, un proces creativ (conduce la niveluri incredibile de complexitate, bazate pe combinatii, altfel, improbabile). Exista oare un secret? Bineinteles, si nu e deloc ascuns. Secretul selectiei naturale este timpul (intervale enorme de timp aflate la dispozitia proceselor naturale). Noi nu suntem echipati mental pentru a intelege aceste perioade colosale (numere foarte mari, in general, dar si foarte mici: iti poti reprezenta doua saptamani care s-au scurs? Dar 542 de milioane de ani?-atunci au aparut primele animale). Si e normal sa fie asa, stramosii nostri nu aveau nevoie de astfel de estimari pentru viata de zi cu zi (la ce sa foloseasca reprezentarea unui milion de ani in cazul cresterii unui copilas sau culegerii unor fructe din copaci?).

Nici nu e de mirare ca o teorie asa de simpla, cum e teoria selectiei naturale, nu a fost intuita de mintile exceptionale care au trait inaintea lui Darwin si ca nici in zilele noastre, mult mai alfabetizate stiintific (dar nu cine stie ce, vezi un articol anterior), nu este pe deplin inteleasa (fiind considerata, eronat, o teorie bizara a intamplarii). Mintile noastre nu doar ca isi reprezinta cu dificultate numerele mari, dar nici nu sunt suficient de antrenate pentru a intelege calculul probabilitatilor (am lansat, cu ceva timp in urma, dar nu 27 de milioane da ani, o problema, revin in curand cu raspunsul corect si contraintuitiv). Timpul transforma „selectia intr-un singur pas” (maimutele care nu pot scrie, dintr-o data, tastand la intamplare claviatura unor masini de scris, „Originea speciilor” sau operele lui Shakespeare, in alta varianta, si cu atat mai putin, nu-i asa, ‚Vechiul Testament”) in selectie cumulativa (cum ii spune Dawkins), adica procese lente, treptate, in care fiecare mica transformare devine baza de plecare pentru organismele viitoare. E limpede ca ochiul uman nu poate aparea dintr- data (si doar Dumnezeu il poate concepe, probabil intr-o zi de joi) si e la fel de natural ca acelasi ochi sa apara in milioane de ani, ca urmare a unor schimbari gradate, extrem de mici, ale unor proto-organe sensibile la lumina (si plantele sunt sensibile la lumina, aminteste-ti doar floarea soarelui si miscarea ei)

Selectia naturala=Intamplare+Selectie inteligenta

Si cine face selectia inteligenta, daca nu o fiinta inteligenta, Dumnezeu sau un zeu oarecare, in alte culturi? Cine hotaraste ce organisme merita sa-si transmita genele mai departe? Cine detine aceasta autoritate, daca ne gandim putin, destul de inspaimantatoare? (cum ar fi sa-ti spuna cineva:”tu si copiii tai nu meritati sa traiti”?-ei bine, nu e un scenariu virtual, s-a intamplat deja in realitate, de mai multe ori-un motiv in plus pentru a nu lasa atitudinile intolerante sa se raspandeasca in societate). Raspunsul e foarte simplu (si il elimina pe Dumnezeu din ecuatie). Fortand lucrurile, pot spune chiar ca sunt prieten cu acel „ceva” care selecteaza organismele (si scriu, respectiv vorbesc des despre „el”/”ea”).

Selectia este realizata, dintotdeauna, de Moarte.

Dumnezeu, cel urzit de imaginatia si fricile noastre de copii, asa cum anticipase cu mult timp in urma Nietzsche (altfel o persoana cu probleme mentale), pierde in cursa evolutionista. Dumnezeu (ca si concept explicativ) moare in fiecare adult dispus sa gandeasca liber. Era natural sa se intample asta. Secolul 21 nu va fi religios, sau va fi mai putin decat predecesorul lui iar secolul 22 (cine il va mai apuca!) va fi si mai putin religios. Nu doar formele de viata sunt selectate, mi se pare, ci si tipurile de intelegere a realitatii. Dumnezeu ii repeta soarta lui Mos Craciun, deoarece copiii cresc, pun intrebari, sunt investigativi si, intr-o zi de decembrie, ii prind pe parinti in flagrant (sau afla de la o sursa exterioara, ostila iluziilor prelungite)

Nu sunt de acord ca e mult mai greu de trait fara Dumnezeu, stiind ca suntem rodul unor intamplari fericite (si a unei selectii dirijate de Moarte, sa nu uitam). Mi se pare ca acest gen de constientizare ne face, sau ne invita sa fim, pe deplin responsabili pentru vietile noastre. Nu mai avem pe cine sa dam vina („planul de neinteles al lui Dumnezeu”) si avem sansa, depinzand numai de noi daca a valorificam sau nu, de a ne mobiliza intregul potential si disponibilitatea de a coopera pentru a putea trai vieti satisfacatoare si pline de sens. In loc sa visam sau sa ne rugam sa primim o iubire cosmica stranie si capricioasa, putem, in schimb, sa lasam dragostea noastra sa iasa in afara, atunci cand ea se trezeste, respectiv sa o acceptam de la cei din jur, fie ei oameni, animale de companie sau copaci.

Nu-mi plac deloc oamenii care cersesc iubirea lui Dumnezeu, eventual expunandu-se la tot soiul de privatiuni, majoritatea nevrotice, dar ii pretuiesc (si ii caut) pe cei doritori si capabili de dragoste omeneasca. Sper ca atribuirea disponibilitatii de a iubi unei surse superioare si separate de om sa se diminueze in timp, poate si sub influenta pozitiva a stiintelor umaniste, pentru ca dragostea naturala, selectata evolutiv (sic!) sa se poata manifesta plenar in societatile noastre. Nu e curios ca respectul pentru femei si copii, considerate, sute de ani, fiinte inferioare, coincide cu avantul cunoasterii stiintifice? Nu cumva disparitia pe cale naturala a ingerilor, posesorilor de cornite, elfilor, spiridusilor si a altor „entitati astrale” face loc unor sentimente mult mai integrate si realiste? Nu suntem, in acest fel, ceva mai aproape de realiate, adica mai putin disociati („adevarata viata nu este pe Pamant”), ignoranti sau dogmatic-superstitiosi?

Nu e nevoie de abstractiuni scrise cu majuscula (Dumnezeu, Shiva, Allah, Marele Spirit) pentru a putea trai ghidati de valori inalte, pentru a promova compasiunea si intelegerea clara a realitatii. Cred ca, daca procesele noastre naturale nu ar fi, in diferite grade, blocate, deviate sau condamnate, inca din copilarie, am putea manifesta, mai usor si mai liber, natura noastra orientata catre a sprijini viata. Suntem copiii Vietii si ai Mortii, momentele unice de vibratie ale unui proces glorios, imi vine sa spun, desfasurat pe intervale de timp ametitoare. Iata-ne aici, pentru o bucata de vreme. Mie imi vine sa fiu recunoscator, asa ca merg periodic in natura, acolo unde viata si moartea se impletesc, chiar sub ochii mei. Si inteleg ca sunt parte a aceluiasi proces infinit.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin