Studentii mei din grupurile de dezvoltare si mai ales cei din grupul experimental sunt de mult timp familiarizati cu un anume indemn, reluat periodic. Mai exact, le propun sa exploreze si alte domenii ale cunoasterii (altele decat psihologia si psihoterapia, in care se formeaza), indicandu-le in mod special fizica, biologia, chimia si matematica. Nu am obtinut efecte rasunatoare, cu atat mai mult cu cat la „psihologie” exista un fel de rezistenta naturala (sa-i spun ostilitate?) fata de disciplinele zise „reale” (cele umaniste fiind astfel „ireale”, daca citim pe invers). Exista totusi dovezi incurajatoare, de pilda pot vorbi acum de entropie si legea nr. 2 a termodinamicii fara a genera unde delta (caracteristice pentru stadiul trei de somn).

De ce fac asta? Deoarece, am inteles cu mult timp in urma, ca procesele evolutive se bazeaza pe polaritate si schimburi. Ca organisme, noi crestem deoarece facem mereu schimburi cu mediul inconjurator (de exemplu ii dam dioxid de carbon si primim oxigen). Nu vad de ce evolutiile in cunoastere nu ar asculta de acelasi tipar al circulatiei, deci al comunicarii. Cum ar putea cineva sa faca sa avanseze un domeniu sau doar sa-si sporeasca propria intelegere daca nu se deschide catre ceva nou? Cum ar putea o femeie sa conceapa un copil dupa o noapte fierbinte petrecuta cu o alta femeie? Ea are nevoie de un barbat, adica de polul opus (sau de Sfantul Duh, intr-o viziune nostima asupra realitatii)

Creativitatea se bazeaza pe schimburi cu polul opus, aceasta este mantra mea. Si care este polul opus psihologiei? Nu este literatura, dimpotriva, marea literatura este o psihologie de foarte buna calitate (nu inteleg de ce la facultate nu exista un curs „Dostoievski”). Este identitatea tranzitiva (algebra), este legea lui Hooke (fizica), este muschiul zigomatic mic (biologie). Intelegerea realitatii nu poate fi consistenta daca e limitata la un aspect al ei, oricat de valorizat (mintea). Erorile de intelegere, ca sa nu zic judecatile copilaresti, contamineaza chiar teoriile prin care ne explicam functionarea psihicului.

Nu promovez in niciun fel cunoasterea de tip Leonardo da Vinci (enciclopedica), ea oricum nu mai este posibila in epoca noastra ci militez pentru stapanirea la un nivel rezonabil a notiunilor fundamentale din „zona cealalta”. Stiu ca exista o teama naturala de necunoscut insa nu vad de ce ar trebui sa o lasam sa ne copleseasca sau sa ne limiteze viziunea. Necunoscutul (si necunoscutele!) poate fi provocator, stimulativ, interesant, uneori fascinant. Mintea devine activa, se misca, se framanta (incercand sa inteleaga), se rasuceste. Cine ar putea deveni vreodata depresiv astfel? Viata ramane antrenanta si plina de prospetime (in plan cognitiv).

Ideea centrala pe care imi asez sugestiile este una careia ii sunt fidel de multa vreme, anume cea de interconexiuni. Pentru mine, interconexiunile reprezinta secretul evolutiei. Viata creeaza legaturi noi si, la un moment dat, face un salt (saltul cuantic?). In creier sunt realizate legaturi noi (se intind alte „fire”, se instaleaza „cabluri optice” de viteza mai mare) iar asta creeaza momente „Aha”, intuitii neasteptate, insight-uri utile (cateodata spectaculoase). Cercetarile lui Brian Christie (Universitatea British Columbia) arata ca neuronii soarecilor stimulati  prin faimoasele roti de alergare (pe care le adora) sunt semnificativ diferiti (au mai multe dendrite) decat cei ai „sedentarilor”.

Noi nu suntem sobolani, asa este. Sa traducem altfel: ne putem autostimula (a nu se intelege gresit!). Putem pasi in mod voluntar pe terenul unei discipline pe care am detestat-o in liceu sau fata de care avem o teama irationala („e prea greu pentru mine, nu pot intelege asa ceva”). Ne putem deschide mintile catre ceva nou, afland astfel, de ce nu, ceva uimitor despre realitate. Nu vad cum cineva ar putea deveni vreodata depresiv traind astfel (voi scrie in curand un articol despre neurogeneze si depresie).

Un creier mai bine conectat (ceea ce, in viziunea mea, este echivalent cu o minte mai bine interconectata) ne va permite sa legam intre ele faptele realitatii (dar nu in corelatii iluzorii!), poate sa pastram mai bine ceea ce am memorat (reactualizand mai usor) si chiar sa desoperim, pe cont propriu, lucruri noi. Cine nu ar vrea sa traiasca asa? Eu fac asta de mult timp, nu m-am plictisit si nu cred ca voi ajunge vreodata la saturatie (probabil sunt lacom de noutate sau doar am scapat nevatamat de un sistem public de educatie orientat spre blocarea curiozitatii). In diferite feluri, si pe acest site, incerc sa transmit aceasta idee. Bunastarea interioara, poate si cea exterioara, in viitor, apartine mintilor deschise, curioase, „ca de copil” (dar inzestrate cu o logica puternica). Viata se interconecteaza de milioane de ani. Cred ca putem coopera constient cu aceasta tendinta. Esti de acord, nu-i asa? Probabil simti lucrul mecanic pe care il efectuez chiar acum asupra ta. Intr-un proces izobar sau izocor?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin