Hai sa presupunem ca esti o persoana extrem de interesata de problematica misterioasa a constiintei dar nu ai acces la cele mai autorizate „voci” care s-au pronuntat, in cateva carti remarcabile pe aceasta tema. Eu, la randul meu, sunt mare amator de suc proaspat de portocale. Tu detii pretiosul lichid, eu sunt in posesia invidiatelor titluri insa, dintr-un motiv oarecare, nu ne putem intalni fata in fata. In urma unui schimb de mesaje pe Mess cadem de acord sa lasam fiecare, in puncte opuse din parcul Herastrau, cate o sacosa biodegradabila in care sa se afle o carte respectiv o cantitate de suc anume, negociate in prealabil. Operatiunea se desfasoara, bineinteles, incepand cu aceeasi ora. Fiecare ocolim jumatate de lac, in sens orar, pentru a nu ne intalni si ridicam sacosele in aproximativ acelasi punct, deoarece ne miscam cu viteze similare (am puea folosi, de pilda, biciclete)

Ti se pare un aranjament cam ciudat? (iar eu un tip dubios?) Nu te ingrijora, vreau doar sa te ajut sa intelegi posibilitatea aparitiei cooperarii intr-o lume in aparenta condusa de egoism („genele egoiste” popularizate de Richard Dawkins). Gandeste-te o vreme si spune-mi cum ai proceda tu, avand in vedere ca nu ma cunosti (numele meu este altul) si nu ne vom intalni niciodata (sau ne vom intalni dar nu vom sti despre cine e vorba). Intre timp iti dezvalui strategia mea:

  1. Este posibil ca eu sa livrez cartea iar tu sa nu pui nimic in sacosa. In acest caz tu te alegi cu cartea iar eu cu nimic, prin urmare sunt un fraier si nu accept asta. Ce am de facut? Sa nu aduc nimic si sa las si eu o sacosa goala.
  2. Este posibil ca tu sa te tii de promisiune. In acest caz, de ce sa nu profit de situatie? Nu aduc nicio carte si ma aleg cu un suc excelent de portocale. Eu sunt un smecher iar tu, imi pare rau, un fraier (cine te pune sa filosofezi pe tema asa de abstracte precum „constiinta”, in loc sa fii mai conectat la aspectele pragmatice ale vietii?)

Este adevarat, in primul caz nu castig nimic (some fresh and delightfully orange juice) dar nici nu pierd nimic. In al doilea caz nu pierd nimic si castig totul. Logica ma obliga sa te insel. Lasand o sacosa goala nu risc nimic. Daca pun in ea cartea, asa cum am promis, poate gasesc, in partea cealalta a parcului, sucul, insa lucrul acesta nu este deloc sigur. Este riscant sa ma tin de cuvant (pot face o afacere proasta) Pe de alta parte, si tu gandesti la fel, adica esti un agent rational, asemenea mie (te intereseaza maximizarea castigului si reducerea pierderilor). Asa ca ce vei fi inclinat sa faci? Acelasi lucru pe care il fac si eu: sa trisezi. Niciunul nu se alege cu ceea ce doreste dar macar nu pierde nimic (vei spune ca o carte si o sticla de suc nu reprezinta mare lucru si poti risca iar eu sunt de acord cu tine-totusi, daca ar fi vorba de 100.000 USD sau echivalentul lor, actiuni, diamante etc.,ai fi la fel de disponibil sa risti?)

Parem a fi condamnati  de propria noastra gandire economica si de protejarea interesului personal sa ne pacalim unii pe altii si sa ramanem frustrati (eu fara vitamina C, tu fara ideile originale marca Daniel Dennett). Aminteste-ti o conditie, importanta in acest caz: nu ne mai vedem niciodata. Aceasta conditie face cooperarea imposibila din punct de vedere rational. Ah, daca vrei sa fii un fraier esti invitatul meu (You, sucker!).Dar chiar si asa, la urmatorul „targ”, nu cu mine, evident, ci cu un altul, vei pune din nou sticla de suc, riscand sa ramai cu buza umflata? Dar la a treia afacere? (My friend, how stupid could you be?)

Vestile par a fi proaste, intr-adevar, intr-o lume egoista populata cu oameni rationali. Suntem constransi sa actionam neincrezator si sa profitam, pe cat posibil, de celalalt (un strain, atentie, nu o ruda, pentru a tine cont si descoperirea lui William Hamilton, elev al lui Haldane, fondator al versiunii matematice a teoriei selectiei naturale). Nu e tocmai asa! Daca ne cunoastem identitatile si participam la joc de mai multe ori, exact aceeasi ratiune care ne obliga sa fim trisori ne predispune catre a fi cooperanti. Te las pe tine sa te gandesti de ce (poate revin cu un alt articol) si te asigur ca nu gresesc. Sociologul Robert Axelrod a devenit legendar demonstrand asta cu ajutorul unor programe de computer (scrise de profesionisti ai teoriei jocurilor).

Asa cum din particule inerte (stupid atoms?) apar fiinte inteligente, capabile de experiente subiective (noi, oamenii, in primul rand, poate si delfinii, chiar si cainii, eventual, insa pentru melci nu as baga mana in foc) tot asa din organisme egoiste apare tendinta de a coopera. Altfel spus, inconstienta produce constienta iar necooperarea cooperare. O lume surprinzator de bizara, nu-i asa? Ah, am uitat sa-ti spun: „afacerea portocala”, ca si structura de gandire, nu sunt inventiile mele. In realitate, am creat o poveste despre unul dintre cele mai importante concepte din istoria gandirii strategice, apt, daca nu e bine manevrat, sa ne taie macaroana hedonista tuturor, pentru mult timp. Sa-i dau un nume? Desigur, cel care l-a consacrat: dilema prizonierului.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin