despre varianta (nu si despre alti demoni)

Fiind extrem de probabil ca nu toti vizitatorii acestui site sa fie psihologi, si din dorinta de a-i ajuta si pe ei sa inteleaga o serie de concepte pe care le voi folosi in articolele viitoare, voi explica astazi ce se intelege prin varianta (citeste cu „tz”).  Acesta este momentul in care tu, psiholog licentiat, ai putea incerca sa dai o definitie (vezi, e un articol folositor si pentru tine!).

Fie doi profesori, pe nume Ionel Concentratu si Marius Dispersatu, care au corectat fiecare cate 10 lucrari la disciplina „psihologia dezvoltarii”. Iata ce note au dat:

Concentratu: 9, 9, 10, 10, 10, 10, 10, 10, 11, 11 (da, exista si nota 11 la aceasta scoala)

Dispersatu : 7, 8, 8, 9, 10, 10, 11, 12, 12, 13.

Daca ai curiozitatea sa calculezi media pe cele doua grupe de studenti vei obtine acelasi rezultat: media 10. Daca stii doar media, nu si notele, ai putea crede ca cei doi profesori au dat notele la fel. Dar acest lucru nu este adevarat. Se pune intrebarea cum ai putea sti daca exista diferente semnificative intre cei doi profesori fara sa fie nevoie sa te uiti si la note (nu ca acest lucru ar fi greu in acest caz dar gandeste-te la situatii in care ceo doi profesori corecteaza nu 10 ci 100 de lucrari!).

De aceea exista statistica! Un procedeu simplu este acela de a calcula distanta dintre fiecare nota (mai tehnic: valoare a variabilei „nota”) si medie. Si pentru a evita situatia in care „distantele” (abaterile) negative anuleaza „distantele” pozitive diferentele sunt ridicate la patrat si apoi insumate. Ceea ce se obtine se imparte la numarul total de note (valori ale distributiei).

Exemplu la Concentratu:

9-10=-1, la patrat 1 (de 2 ori)

10-10=0, la patrat 0 (de 6 ori, fiind 6 note de 10)

11-10=1, la patrat 1 (de 2 ori)

Si obtinem 1+1+1+1=4 (suma patratelor valoare-medie). Cate valori (note) avem? 10! Impartim 4 la 10 si obtinem 0,4. Aceasta este varianta sau media patratelor abaterilor de la medie.

Daca ai rezistat mental pana in acest punct sunt sanse mari sa calculezi singura (inteligenta logico-matematica?) varianta in cazul profesorului Dispersatu. Sunt sigur ca vei obtine 3,6. Ce se poate observa? Varianta la Dispersatu este mai mare (de 9 ori mai mare) decat la Concentratu. 3,6 > 0,4.

Putem, prin urmare, fara sa ne mai uitam pe note, sa stim ca Dispersatu a dat note mai dispersate (hmm, ce surpriza, sa fie name-letter effect?) decat Concentratu. Adica Dispersatu a dat si 7 si 13, pe cand Concentratu a dat doar 9 si 10 (cum obisnuiam sa fac si eu in facultate, actionand impotriva modulului exigent din mintea mea)

Si ce-i cu asta? Ei bine, daca ai inteles conceptul de varianta ai sanse mari sa intelegi conceptul de heritabilitate, concept fundamental in studiile de genetica comportamentala. Si la ce bun sa intelegi „heritabilitatea”?

Ah, nu-i cine stie ce realizare intelectuala! Doar sansa de a intelege, cu dovezi, in ce fel scolile de terapie care pun accentul pe consecintele, in prezent, ale relatiilor cu parintii, in copilarie, gresesc (de la scolile pur psihanalitice pana la diversele scoli experientiale) si/sau a intelege ca stilurile de crestere a copiilor au un impact apropiat de zero (neglijabil) in configurarea diferentelor din personalitatea adulta a copiilor.

Pana sa ma auto-expun la aceste studii si rezultate, eram si eu convins, in baza experientei clinice, evident, ca ceea ce oamenii sunt in prezent are o mare legatura cu ce li s-a intamplat in familii, mai ales in copilarie. Mi-ar placea sa pot spune ca sunt flatat de faptul ca si Freud a facut aceeasi greseala (si un numar enorm de psihologi si psihiatri, dupa el). Dar nu sunt! Imi pare rau pentru timpul pierdut creditand un set de teorii eronate.

Ai sansa de a invata din greselile mele (ale noastre, daca ma gandesc la clubul extins al celor cu o gandire psihologica psihodinamica). Ti-as putea chiar trezi gustul pentru genetica comportamentala. Eh, asta ar fi deja prea mult! Poate fi suficient sa stii ca psihologia (psihologia dezvoltarii, psihologia personalitatii, psihologia clinica, psihoterapia) se clatina de aproape 20 de ani si unda de soc a ajuns si la tine. In ce-i priveste pe profesorii tai mai in varsta, formati mai devreme de anii ’80, in perioada intelectuala a influentei radicale a mediului (parinti, cultura, societate), cand nu se stia mare lucru despre gene (iar ce se stia era privit cu teama sau cu suspiciune), iti propun sa-i lasi cu ideile lor dragi. Ar fi ceva uimitor sa se poata schimba si adapta la noile evolutii din psihologie. Dar asta e ca si cum Ion Iliescu ar infiinta un partid liberal iar patriarhul Romaniei ar fi de acord cu casatoriile intre homosexuali. Din pacate flexibilitatea nu este un atribut al inaintarii in varsta. Desi, cine stie, cu un pic de efort, nu ar putea deveni?


Publicat

în

de către

Etichete: