Cine se aseamana se aduna, isi spun indragostitii, mirati de multimea similaritatilor dintre ei. Opusii se atrag, isi spun indragostitii (ei bine, alta pereche, nu cea din fraza anterioara!), contempland diferentele evidente dintre ei. Nu iese fum fara foc, poate stii si tu asta. Adevarat, totusi intelepciunea populara ne invata sa nu judecam o carte dupa coperta.

Ti se pare ca afirmatiile de mai sus se bat cap in cap? Ce curios, si eu am aceeasi impresie! Pentru amatorii de limba engleza: „absence makes the heart grow fonder” poate fi comparata, ca profunzime, cu „out of sight, out of mind”. Da, ochii care nu se vad se uita, mie-mi spuneti? Pe de alta parte, mai rarut nu e mai dragut?

Si tot asa. Acesta nu este un articol despre psihanaliza, la care revin periodic deoarece exemplifica perfect gandirea nestiintifica. Ok, fac parte din grupul celor care considera psihanaliza cea mai mare frauda intelectuala din secolul 20 insa admit ca are si o serie de merite si ca, desi din unele puncte de vedere a intarziat dezvoltarea psihologiei, din altele a stimulat-o. Dar voi alege exemplul psihanalizei (numeroase modele terapeutice se revendica sau prospera pe seama gandirii psihodinamice, adica Maria nu este o persoana diferita daca poarta o palarie diferita) pentru a ilustra ce este aceea falsificabilitate (sau absenta a ei).

Cuvantul acesta greu de pronuntat a fost introdus de Karl Popper, un baiat cu anumite merite intelectuale, presupun, din moment ce a fost numit „Sir”. Inainte de a muri, acum 7 ani, Karl obisnuia sa se intalneasca, frecvent, cu o serie de oameni tineri, intr-un loc numit London School of Economics. Era profesor, intr-adevar, si preda filosofia stiintei. Prin urmare, avem motive sa credem ca si-a petrecut multi ani meditand la natura si limitele teoriilor stiintifice. Termenul de mai sus, acela cu „f”, este un dar facut de evreul nascut la Viena, dar suficient de alert pentru a emigra, in 1937, in Noua Zeelanda, constient de pericolul reprezentat de nazism.

Pentru a fi stiintifica, o teorie trebuie sa fie fal-si-fi-ca-bi-la, adica testabila, adica sa poti cauta dovezi prin care sa o infirmi. Unii inteleg in mod gresit falsificabilitatea: o confunda cu falsitatea. O teorie nu trebuie sa fie falsa pentru a fi stiintifica (hi, hi!) ci sa permita cautarea unor dovezi prin care, eventual, sa se poata demonstra ca este falsa.

Expresia cheie este „a permite cautarea”. Cu alte cuvinte, o teorie stiintifica este astfel formulata incat permite, ofera libertatea, ii da voie celui care are indoieli privind adevarul ei sa-si verifice propriile ganduri. O teorie care nu permite aceasta libertate, care se opune examinarii, care nu poate fi infirmata din start, care nu este deschisa catre eventuale dovezi contrare, nu este o teorie stiintifica. Poate fi o teorie mistica, sau literara, sau filosofica, sau estetica, dar nu este stiintifica. De asemenea, poate pretinde ca este stiintifica, nefiind de fapt, caz in care categoria in care urmeaza sa o plasam este pseudostiinta (daca Freud este, intelectual vorbind, un om mare, atunci sigur este maret, sau grandios, in aceasta zona)

Pentru ca o teorie (sau o afirmatie, ca sa restrang discutia) sa aiba sens, vizand apropierea de adevar prin metode caracterizate de un nivel inalt de siguranta, este necesar sa o putem supune unui test ale carui rezultate posibile sa fie „adevarat” respectiv „fals”. Daca afirmatia nu poate fi respinsa niciodata, cu ajutorul unor dovezi contrare, daca nici macar nu permite imaginarea unor dovezi care sa nu o sprijine, ci sa o contrazica, atunci afirmatia, tehnic vorbind, nu are sens. Evident, ea are sens lingvistic, insa tot asa cum urmatoarea propozitie are sens lingvistic: Ursii polari de la ecuator au decolat direct in centrul pamantului, ieri si, de asemenea, maine. Numeroase afirmatii pseudostiintifice ating aceleasi inaltimi ametitoare ale absurdului insa nu par deloc asa, dimpotriva, au o aura de respectabilitate la care, ma gandesc, si ursii polari din stomacul lui Jules Verne, calatorind 20.000 de leghe pe langa mari, plus cateva balti, ar putea fi sensibili.

Cea mai buna metoda de a falsifica o teorie este de a o pune sa faca predictii. Eu am reusit sa enervez foarte multi oameni, inclusiv apropiati, rugandu-i, aproape cu lacrimi (false) in ochi, sa riste sa prezica ceva, atunci cand au sentimentul ca opereaza cu o teorie personala ingenioasa. Cele mai bune teorii sunt cele care propun predictii foarte riscante si, dupa ce evenimentele se consuma, nu sunt infirmate. Evident, ar putea veni o zi in care predictiile vor fi gresite insa aceasta nu este o drama. In contact cu noile fapte, teoriile se vor schimba. Acesta este punctul tare al stiintei: dispune de un mecanism de autocorectie care ii permite sa evolueze, pastrand contactul cu realitatea. Din aceasta perspectiva, psihoterapiile nefalsificabile care fac un zgomot asurzitor cu pretentiile lor de contact si asumare a realitatii pot concura cu succes la olimpiada ridicolului, competite democratic distribuita pe toate continentele.

Ca sa revin la psihanaliza (pe care o disting de discipolii lui Freud, declarati sau deghizati-am mai spus, cunosc o serie de oameni agreabili si inteligenti din aceasta bransa, aici ma refer la rolul profesional si nu la persoane), poti invita un specialist sa realizeze, in baza cunoasterii de care dispune (sau isi imagineaza asta), o serie de predictii, in mod repetat. Nu referitoare la un singur individ, ci la mai multi! In fond, teoria gravitatiei nu prezice doar caderea libera a unei furculite, ci a tuturor furculitelor si, de asemenea, a lingurilor, linguritelor sau cutitelor (ups, iata sadismul!), asa cum orice copil de 1-2 ani incepe sa banuiasca, spre disperarea parintilor sau bunicilor intrati temporar in rolul de figuri parentale.

Daca ai un astfel de noroc, observa cat de riscante sunt predictiile! Se va casatori X? (acum are 23 de ani) La ce varsta? La 25? La 28? La 31? La 44? Si cu cine? Cu o femeie mai mica decat el? Cu o egala de varsta? Cu un alt barbat? (dar nu in Romania) Cu un transsexual? (exagerez) Si cum va fi, daca va fi, mariajul lui? Cat de fericit pe o scala 0-100? Va face copii? Va divorta? Acestea sunt doar cateva intrebari si deja par prea multe.

Insa exact asta face o teorie puternica. Face predictii numeroase si, cu cat este mai „buna”, cu atat predictiile se adeveresc. Teoriile „slabe” sau „proaste” nu isi asuma astfel de riscuri. Ele explica faptele dupa ce s-au intamplat! (mi-am chinuit cativa studenti de la master numind aceste explicatii post hoc). Dar acesta este cel mai usor lucru din lume, daca ai un nivel minim de inteligenta (IQ 80). Aproape oricine poate gasi explicatii pentru ceva ce s-a intamplat deja (pe principiul „dupa razboi multi viteji se-arata”). Un student mi-a spus odata ca era normal ca tatal lui sa moara de cancer la plamani, din moment ce parintii lui nu comunicau deloc bine, adica aveau dificultati de integrare a elementului subtil „aer” (simbolizat de aerul fizic). Iti vine sa razi sau sa plangi citind asta? Studentul meu, se pare, nu s-a intrebat de ce in alte cupluri cu probleme de comunicare asemanatoare, sau chiar mai grave, barbatii nu dezvolta cancer la plamani ba unii chiar sunt bine-mersi si traiesc mult!

Psihanaliza  sau scolile terapeutice orientate psihodinamic, din punct de vedere teoretic, nu al metodelor de interventie, au dus aceste explicatii (interpretari) la nivel de arta, depasind, de exemplu, astrologia, si ea o campioana a explicatiilor post hoc (roaga un astrolog sa faca o serie de predictii precise macar valabile pentru un singur individ, daca nu pentru mai multi, cum ar fi relevant din punct de vedere statistic; daca ai acest noroc fenomenal si gasesti unul, scrie-mi si mie, deoarece sunt intens preocupat de ce mi se va intampla pe 21 decembrie 2012, cand se termina calendarul maya, dar nu si rezervele de imaginatie ale pseudostiintei).

O teorie buna prezice rezultate specifice si accepta, astfel, riscul de a fi infirmata. Acesta este, cu adevarat, curaj intelectual: sa accepti ca realitatea, sau un cercetator cu un IQ peste 130, iti pot demonstra ca gresesti. Nu este nicio drama, asa avanseaza cunoasterea. Eu cred ca:

Este mai bine sa stii ca gresesti decat sa fii convins ca ai dreptate si sa persisti in eroare.

Imagineaza-ti o persoana care se indreapta cu pasi vioi spre prapastie, in timp ce este sigura ca se indeparteaza de ea. Pentru efectul de vividness, imagineaza-ti aceeasi persoana conducandu-i si pe altii spre prapastie (prin „altii” putem intelege copii, elevi, studenti, prieteni, discipoli, trainees, cetateni, popoare). Incepi sa observi importanta gandirii stiintifice? Incepe sa merite sa intelegi fal-si-fi-ca-bi-li-ta-tea?

Psihanaliza nu este falsificabila, este limpede pentru orice om inteligent lucrul acesta, iar acesta e principalul motiv pentru care nu mai este predata in universitatile serioase, poate cu exceptia Frantei (universitatile se impart pe mai multe categorii, de anul acesta, uimitor, si la noi in tara!). Deoarece explica totul, in mod paradoxal, nu explica nimic. Este periculoasa deoarece creeaza iluzia intelegerii. Insa nu vreau sa nedreptatesc psihanaliza (sau modelele terapeutice intemeiate teoretic pe ea). In aceasta lume extrem de interesanta gandirea irationala de care, recunosc in fata supraeului freudian, sunt fascinat, acopera spatii intinse, de la medicina alternativa si vanatorile moderne de vrajitoare pana la politica externa a simpaticului George Bush, cel care simtea ca „razboiul din Irak este un lucru bun” si nu se sfia sa declare asta.

E natural sa fie asa, avand in vedere cum ne sunt construite creierele si ce probleme au avut de rezolvat stramosii nostri, nu cei de acum 2-3 generatii ci aceia care experimentau pozitia bipeda. Dar la fel de naturale sunt limitarea ei, sau controlul constient, sau atentia superioara pentru a o surprinde in flagrant. De aceea militez pentru gandire critica, scriu articole in acest sens, ii pretuiesc pe cei care fac lucruri asemanatoare, sprijin stiinta deoarece incorporeaza gandirea pe care o gasesc sanatoasa si ma tem, uneori foarte tare, de cei mult prea siguri de adevarul lor, indisponibili sa-si supuna teoriile unui test.

Bazaconiile, superstitiile, certitudinile mistice sau terapeutice (ca sa nu uit de domeniul meu), credintele fara fundament si teoriile care explica totul dar nu prezic nimic ma tin treaz, ma stimuleaza sa le observ, in primul rand la mine, si, uneori, imi ofera doza de umor de care am nevoie pentru a supravietui intr-o lume aleatoare, in care nimic, pe termen foarte lung, nu conteaza dar o serie de lucruri, pe termen scurt, sunt dezirabile, frumoase sau savuroase.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin