Am publicat, cu 9-10 luni in urma, pe un alt blog, un articol extraordinar despre sinucidere (precedat de unul despre modestie). Nu, este inutil sa-l mai cauti acum, deoarece l-am sters (sunt sadic, stiu). Exista insa o speranta: l-am mutat pe situl misterios (adica acesta).
Parca as mai explora un pic subiectul, oarecum morbid dupa gusturile unora. Insa pentru mine este fascinant! Motivul este simplu: a te sinucide nu este deloc un lucru usor (cine crede asta e prizonierul unui mit: cei care se sinucid fug de viata, sunt niste fricosi patentati si aleg calea usoara). Dimpotriva!
Pentru a te sinucide este necesar sa invingi cel mai puternic instinct sadit in natura ta, instinctul de supravietuire. Mecanismele care permit un astfel de tragic succes le gasesc fascinante! Iar terapeutii care se feresc sa asiste o persoana cu potential suicidar, psihologii clinicieni care au aversiune fata de asemenea pacienti si chiar psihologii simpli (in sensul de a nu fi specializati in domeniul clinic) care se tem sau chiar intra in panica in legatura cu acest subiect sunt asemenea chirurgilor care se tem de sange.
In niciun caz nu spun ca atitudinea mea profund interesata este mai apropiata de normalitate (dar ce te poti astepta de la un „O” relativ inalt?-paranteza doar pentru connaisseuri) insa a nu fi cuprins de anxietate si a trata cu echilibru o astfel de tema cred ca este recomandabil pentru un specialist (nu doar cu numele!) in comportamentul uman.
Exista o multime de idei gresite care circula cu privire la sinucidere si ma gandesc, serios, ca le-as putea expune, macar intr-o forma simplificata, fidel unei inclinatii de care nu ma pot vindeca, anume placerea de a atrage atentia asupra credintelor cu care operam inocenti, convinsi ca ele reflecta realitatea. Mai meditez la acest demers si, pana una-alta, subliniez doar cele doua stari ale mintii umane care, daca sunt prezente suficient de mult timp si, foarte important, simultan, genereaza acel prag energetic dincolo de care se dezvolta dorinta de a muri.
Oamenii doresc, in mod instinctiv, sa traiasca (imi cer scuze verisorilor patrupezi, si voi doriti asta, evident, si in aceeasi masura insectele si plantele, nu mai vorbesc de bacteriile aflate chiar acum pe buzele tale, daca tocmai l-ai sarutat pe barbatul acela chipes, oh, cat de romantic pot fi uneori!). In anumite situatii, totusi, oamenii pot ajunge sa vrea sa moara. Iar acest proces nu doar ca poate fi inteles psihologic dar a si inceput sa fie studiat intr-un mod riguros.
Ce se intampla in mintea unui om pentru a-i incolti gandul de a muri si chiar de a-l duce la indeplinire? Nu te gandi ca cei care se sinucid sunt psihotici sau iremediabil dependenti de droguri tari, adica incapabili sa gandeasca lucid. Ei reprezinta o minoritate. Nu tendintele asociate cu boli mentale grave sunt in prima linie a evenimentelor suicidare. Nici pe departe majoritatea sinucigasilor (800 000 pe an sau 1 milion dupa alte estimari) nu sunt condusi de iluzii psihotice.
Cele doua stari la care ma refer se dezvolta in afara unei tulburari mentale severe (dar pot fi asociate cu ea, bineinteles!). Este bine sa le cunoastem pentru a le putea preveni. Au legatura cu doua nevoi fundamentale pentru conditia noastra de oameni (si nu au legatura cu entitati demonice, spre dezamagirea idealistilor mistici care inca ma citesc, probabil pentru ca le sunt simpatic). Le numesc si apoi plec (nu in sensul acela definitv!). Promit sa revin.
Asadar, oamenii se sinucid pentru ca:
- Simt ca au devenit o povara pentru cei apropiati (sau pentru societate)
- Au sentimentul ca nu mai apartin niciunui grup (familie, prieteni, comunitate)