Sunt aproape convins ca majoritatea oamenilor este dependenta de droguri. Cei care nu mai pot trai fara cocaina, heroina sau marijuana sunt putini (un procent nesemnificativ, de care institutiile sociale fac mare caz). Restul sunt dependenti, mi se pare, ce ceea ce numesc drogul A (din care si eu, acum, scriind acest post, tocmai imi iau doza). De la ce vine A? De la atentie, apreciere, aprobare (si toate celelalte pseudo-nutriente psihologice asociate cu ele). De ce dependenta? Deoarece noi, oamenii, nu putem trai fara ele (sau asa avem impresia)

Din motive necunoscute, ai nevoie ca X sa te placa si te dai peste cap pentru a obtine asta (drogul). Dar X nu te place (fir-ar el/ea a dracului!) sau te place azi insa nu si maine. De la Y ai nevoie de atentie iar parerea lui Z conteaza foarte mult pentru tine. Se poate intampla sa primesti consideratia sau atentia in mod spontan (ceea ce e grozav) dar cel mai adesea trebuie sa platesti pentru ea (drogul costa!). Si in ce consta plata? (pentru care nu se elibereaza decat facturi invizibile, cu termen de materializare, pentru a fi simtite, in a doua parte a vietii, mai spre sfarsit) E simplu: trebuie sa fii intr-un anumit fel (adica asa cum X,Y si Z au nevoie, in functie de sensibilitatile lor). Iti dai seama? Aproape niciodata nu poti fi tu insuti! Renunti la diferite parti ale tale pentru a-ti obtine drogul (a-l proteja pe celalalt, a-l aprecia desi nu vezi nimic remarcabil, a nu-l critica pentru ca nu suporta, a-l suna desi nu ai chef, a-l asculta desi te plictiseste). Crezi ca ai de ales? Nu ai, esti deja conditionat sa fii la inaltimea asteptarilor cuiva. Si de ce se intampla asta? Deoarece parintii si educatorii tai nu s-au putut adapta la realitatea ta si au profitat, adesea inconstient, de puterea lor naturala pentru a te face sa fii (sau macar sa incerci sa fii) altfel. Au reusit, sper ca nu mai ai indoieli. Dependenta de drog s-a transmis, cu succes, mai departe (pentru ca asa au crescut si ei). Richard Dawkins, pentru care am o adanca admiratie (altii l-ar vrea pe un rug, zvarcolindu-se de durere), a lansat conceptul de meme (in analogie cu gene). Cred ca dependenta planetara de drogul A este una din meme (o alta ar putea fi nevoia de a ne uita fix la o cutie cu un ecran colorat, ore in sir).

De ce depindem de pretuirea cuiva? De ce suferim daca o anume persoana nu ne acorda suficienta atentie? De ce ne simtim respinsi cand cineva nu ne alege? De ce ne doare critica, chiar constructiva, a unui alt om (poate putin cunoscut)? Pentru ca nu suntem fiinte libere! Cu mult timp in urma, inainte de a fi constienti ce facem, aflati intr-o situatie critica (supravietuirea, fiind neajutorati, adica bebelusi), le-am dat altora puterea de a ne face fericiti (si nefericiti, in buna logica a tertului exclus). Pentru cei care isi dau seama, intreaga viata devine o poveste a recuperarii acestei puteri (de ce in povesti eroul pleaca mereu in cautarea a ceva de pret?). Eu vad in libertatea individuala si colectiva (insotite de responsabilitate) cea mai inalta valoare pentru care merita sa traim (nu am niciun fel de consideratie pentru iubirea unui sclav-propozitie adresata celor care pun iubirea pe primul loc). Daca un om reuseste sa devina liber, automat el este liber si sa iubeasca (sau sa se exprime, sa cante, sa initieze ceva, sa danseze, sa se angajeze intr-un proiect, sa planga atunci cand simte asta etc) Libertatea imi pare a fi fundamentul unei vieti traite cu sens. Iubirea infloreste spontan intr-un om liber si se ofileste, cu un machiaj reusit, intr-unul blocat in dependente, nevoi reziduale, roluri infanile sau tipare nevrotice insesizabile din interior (dar foarte clare din afara lui)

Eu vreau sa-mi redobandesc libertatea avuta la nasterea mea, sa simt din nou ca Viata imi sta deschisa inainte, cu milioane de posibilitati (pe care acum, intr-un idiom tehnicist, le numesc sinapse). M-as bucura sa-ti doresti si tu asta (putem fi chiar prieteni o vreme, ceea ce inseamna ca iti voi atinge cam toate punctele sensibile si ma vei uri din tot sufletul). As vrea ca atunci cand intreb un tanar ce vrea sa devina sa-mi spuna: „un om liber” (si abia dupa aceea psiholog, artist, antreprenor sau contrabandist). Vreau sa ma pot elibera de drogul acesta blestemat. Poate si tu?

Nu te-ai saturat de tensiunea creata de atentia la ceea ce spui sau faci pentru a nu-ti supara dealer-ul? Nu ai risipit suficienta energie incercand sa eviti devalorizarea sau respingerea? (care, breaking news, oricum vin) Inca mai astepti ca un altul (mama, tata, partenerul, seful, profesorul, formatorul sau cine stie ce guru analfabet) sa te faca fericit? Nu ai suferit suficient? Probabil ca nu, din moment ce esti in cautarea drogului (am invatat sa-mi accept clientii care progreseaza lent sau bat pasul pe loc un timp spunandu-mi ca nu sunt inca atrasi cu adevarat de schimbare deoarece nu au suferit destul)

Eu am decis sa traiesc altfel (sper sa nu uit iar dupa ce inchid laptopul, pentru a merge la grupul de dramaterapie din seara aceasta). Iti spun ce cred sau ce simt in prezenta ta (ma refer la cei care conteaza) si imi asum riscul de a te pierde. In fond, nu e nicio drama, doar raman fara drog si am astfel sansa de a deveni sanatos. E posibil sa fii surprinsa afland ca te plac sau ca imi starnesti, uneori, o aversiune asociata cu dezgustul. Ce impact au afirmatiile mele? Spune-mi tu (si descurca-te cu ele!). Poti sa ramai, daca asta vrei, insa nu-ti imagina ca am o obligatie fata de tine (in afara angajamentelor de a face anumite lucruri, deja negociate). Ma simt mai in siguranta cand sentimentele noastre circula liber si nu e nevoie sa purtam mastile sofisticate (sau grotesti) de carnaval.

Experimentez viata in conditiile in care tu nu ma placi, ma detesti sau esti obsedata de mine (desi nu vei recunoaste vreodata). Poti trai fara sa-ti astept cuvintele sau gesturile si sa le iau ca atare, adica sclipiri ale clipei, atunci cand se produc. Incep sa fiu interesat tot mai mult de prezent, de ceea ce se intampla aici si acum, in tranzactia organism-mediu. Numesc asta realitate si ma antrenez zilnic pentru a trai in ea (deoarece la scolile pe care le-am urmat, purtat de o stranie curiozitate si resurse de supraadaptare, am fost constrans sa invat altceva, echivalentul social acceptabil al inundatiei neuronilor cu apa)

Am gasit ceva de pret cu ajutorul caruia pot inlocui drogul. Am inteles ca se poate trai fara atentia pozitiva sau negativa a altuia si fara a vana mistretul cu colti de argint al aprecierii unui X semnificativ. Sau, cel putin, consumul de drog poate sa scada spre niveluri recreationale. Vrei sa stii? Da, chiar vrei sa-ti impartasesc asta? Ok, o voi face. Insa nu azi! (is it your heart clinging for?)

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin