Marea Britanie. 62 de milioane de oameni (folosesc o statistica din 2010, sursa EUROSTAT).  Au 257 de doctori la 100.000 de locuitori (Romania are 221, penultimul loc in Europa). Intr-o gospodarie (household) traiesc in medie 2,4 persoane (la noi sunt 2,9, din nou la coada clasamentului, doar ca la egalitate cu Bulgaria-danezii, suedezii si nemtii sunt lideri detasati cu 2,0 persoane intr-o gospodarie). Au un GDP per capita de 25.300 E (noi avem 5.500). Indexul costului vietii este 118 (valoarea de referinta este New York, cu 100-noi suntem la 64, din nou ultimii). Din aceste cateva cifre unde ai spune ca exista un standard de viata mai inalt?

Evident, daca ai calatorit prin U.K. (sau au calatorit altii si ti-au povestit) sau pur si simplu esti o persoana rezonabila, intrebarea mea te face sa zambesti. In acest moment al dezvoltarii noastre socioeconomice pare cumva ridicol sa ne comparam cu ei. But being ridiculous isn’t a funny thing?

Vreau sa-ti ofer cateva date despre consiliere si psihoterapie in Marea Britanie, mai exact despre sansele de a lucra pe care le au cei care se formeaza in aceste directii (ai putea fi unul dintre ei, locuind acolo). Mai intai trebuie sa stii ca acestea sunt profesii in care, numeric vorbind, femeile domina (peste 80% dintre membrii BACP, The British Association for Counselling&Psychotherapy, sunt femei). Deloc intamplator, cei mai multi consumatori de servicii de consiliere sunt, de asemenea, femei (la fel e si in alte tari, englezii nu au nimic special). In al doilea rand, si cumva surprinzator, mai trebuie sa stii ca universitatile, colegiile si scolile de formare nu realizeaza studii pentru a afla daca exista o potrivire intre cerere (cati oameni au nevoie de astfel de servicii) si oferta (cate persoane se specializeaza in aceste forme de asistenta psihologica). Si acum doar intre noi: ce interes ar avea sa faca asta? Nu cumva aceste organizatii si institutii sunt profitabile si din acest motiv? Sigur ca nu pare foarte cinstit (de ce sa trimiti pe piata muncii mai multi, mult mai multi specialisti decat e necesar?) dar sa nu uitam:suntem in economia de piata!

Insa nu o problema de etica sau transparenta vreau sa fac mai vizibila aici, cu atat mai mult cu cat sunt un partizan al competitiei sanatoase, singura care mi se pare ca produce profesionalism si excelenta. Vreau sa spun altceva, referindu-ma la britanici si lasandu-te pe tine sa faci unele analogii cu situatia de la noi.

In U.K. sunt foarte putini (poate unul din zece, la marginea optimista) cei care traiesc si isi intretin familiile exclusiv din servicii de consiliere si psihoterapie.

Iar asta in conditiile, sa nu uitam, in care exista o deschidere a publicului catre genul acesta de ajutor, adica un mental colectiv mai educat si mai informat decat in Romania. Ok, si restul ce fac? cei care au investit enorm in dezvoltare personala si formare cum se descurca? In urmatoarele cateva feluri:

  • Au o profesie originala (fac altceva, mai pe romaneste) si, din cand in cand, mai au cate un client in practica privata
  • Au un part-time in consiliere si inca un job
  • Ofera servicii de consiliere gratis (voluntariat) deoarece au parteneri (soti) care asigura suficient suport financiar (uneori partenerii lor le-au platit inclusiv taxele de la universitate sau la scolile de formare)

De obicei, in institutiile publice, consilierea este prost platita (nicio surpriza, nu-i asa, statele sunt ciudat de asemanatoare uneori in felul de alocare a resurselor). Exista, bineinteles, zone in care oportunitatile sunt mai numeroase (Londra, desigur), dar acolo si concurenta este mai acerba, cum e si normal.

Prin urmare, toti absolventii scolilor de formare, intr-un fel sau altul, aplica, in cele din urma, ceea ce au invatat? Intr-un fel, da, daca reusesc sa-si transfere aptitudinile dobandite sau exersate in joburile lor principale. Si in alt fel, nu, deoarece a fi consilier seamana cu a fi actor in sensul ca e o profesie de vocatie pe o piata nesigura si instabila.

Asa cum exista actori fara angajamente la fel exista si consilieri care nu consiliaza pe nimeni.

Aceste lucruri nu sunt spuse foarte limpede si unii trainees pot trai intr-o iluzie frumoasa un numar de ani, pana cand realitatea le arunca cativa stropi de apa rece pe fata. Sa fie la fel si in alte tari si, poate, si in tara noastra? Exista o dorinta semnificativa a oamenilor de a avea acces la metode si tehnici de influentare a mintii, intr-un sens binefacator sau la un mediu pur si simplu mai umanizat si mai pozitiv, cuplata cu o disponibilitate a formatorilor de a impartasi ceea ce stiu si, cine stie, un pic de lacomie? Poate scolile de formare si universitatile ar trebui sa ridice standardele si, astfel, sa lanseze pe piata mai putini consilieri dar mai bine pregatiti? Dar nu ar insemna asta sa renunte la o serie de venituri frumoase? Cine sa detina forta de a rezista acestei ispite si, mai ales, de ce sa o faca? Poate pentru a fi mai in acord cu unele valori rasunator trambitate (adesea si aplicate) in practica profesionala? Sa ne amintim insa, mereu, ca orice joc are loc intr-un context iar contextul, in acest caz, se numeste economie de piata. In Marea Britanie, cum spuneam, dar si in Romania.

Intentionezi cumva sa aplici la o scoala de formare? Ma bucur pentru tine, este o aspiratie frumoasa. Dincolo de asta, ia in consideratie faptul ca o combinatie fericita de aptitudini remarcabile, motivatie puternica si efort sustinut pentru a-ti largi cunostintele te va plasa in sfera acelui „unu din zece”, astfel incat sa duci o viata decenta iar copiii tai sa se bucure de toate sansele pe care le merita. Si putin noroc, daca accepti ca lumea e un loc in care exista intamplare. In caz contrar, ar merita  sa ai in vedere si alte aranjamente.Gandeste-te, de aceea, de mai multe ori, inainte de a face acest pas. Uneori imparatul este gol.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin