Barbatul visurilor tale! De cand il cauti? Si cand il vei gasi, in sfarsit, vei fi, nu-i asa, incredibil de fericita? (pentru ca tu traiesti pentru a iubi) Ah, l-ai gasit deja? Felicitari, felicitari, cred ca te trezesti in fiecare dimineata cu zambetul pe buze.

Femeia aceea minunata, off, daca ati putea fi impreuna! (daca ai reusi sa o convingi sa divorteze, uneori) Din nou gresesc, rusine mie! Nu doar ca formati un cuplu dar aveti si doi copii extraordinari sau, cum se spune, „reusiti” (dezgustator atribut, cum s-ar putea simti un copil despre care parintele lui crede ca este „nereusit”?)

Iti vine sa crezi ca ideea centrala din paragrafele de mai sus, anume ca pentru a fi fericit(a) e nevoie doar sa intalnesti persoana potrivita (sufletul pereche, pentru cititorii mai romantici, rezistenti inca la intelegerea diferentei dintre intensitatea si tensiunea curentului electric-hmm, de ce oi fi zis „rezistenti”?) este o idee profund gresita? Te rog, daca te afli azi la o nunta, nu profita de ocazie pentru a initia o dezbatere pe aceasta tema la masa, intre o ceafa de porc si cateva fructe de mare.

Toata lumea e constienta de beneficiile casatoriei, cum ar putea o credinta atat de raspandita sa fie eronata? Sau, pentru a fi nuantat, mai putin importanta in determinarea starii de fericire decat consideram in mod obisnuit? Cum ar putea milioane de cupluri (le exclud pe cele nefericite) sa admita ca sunt prizonierele unui mit? Oameni de pe toata suprafata pamantului, implicati in cautarea perseverenta a unui partener (sau in pastrarea lui-termeni apropiati: incarcerare, prizonierat, captivitate), cum ar putea gandi adevarul (auzi, adevarul!) revelat de unele cercetari psihologice (la care ma voi referi), cercetari potrivit carora nivelul starii subiective de bine (sintagma acceptata in cercurile academice, cuvantul „fericire” fiind dubios) depinde intr-o masura foarte mica de satisfactia din relatia de cuplu?

O descoperire complet contraintuitiva! Majoritatea dintre noi stim deja ca, pentru a fi fericiti, avem nevoie de relatii de cuplu pozitive sau, ca sa ridic miza, implinitoare. Nu trebuie sa vina niste ochelaristi sa ne spuna (sa conteste) ceea ce simturile noastre ne comunica in fiecare zi. In acelasi fel, insa, in fiecare zi, vedem cum Soarele se roteste in jurul Pamantului iar Pamantul, poti verifica chiar acum, sta pe loc (desi unii spun ca alearga prin galaxie mai tare ca Vettel in Marele Premiu al Canadei-BMW Sauber plang si acum dupa el). Cam asta inseamna contraintuitiv si de aceea imi plac cercetarile stiintifice (facute de altii, eu sunt lenes!): sunt mereu fascinat de felul in care creierele noastre ne pacalesc, pe de o parte, si de capacitatea acelorasi creiere, adesea lucrand in echipa, de a ne pune in contact cu realitatea, pe de alta parte. Insa adevarul, de obicei, este insuportabil, asa ca inteleg foarte bine de ce stiinta, de pe urma careia beneficiem toti (ai lumina electrica in casa?), nu este la fel de populara ca invizibilul Iisus sau abstractiuni precum „binele” sau „tara”, chestiuni in care fiecare avem o opinie, fiind, evident, si foarte priceputi.

Adevarul este adesea insuportabil!

Cum ma intereseaza celebritatea, fie si negativa, am hotarat sa impart azi cu tine rezultatele unei cercetari creepy, una din aceea care darama mituri gasind o lebada neagra intr-un areal de o maxima puritate (don’t think about a white swan!-pentru a-l introduce in context si pe Daniel Wegner, unul din ticalosii care mi-au distrus definitiv iluzia vointei libere si pe care nu-l pot pedepsi, deoarece sta ascuns pe la Harvard, mai exact pe 33 Kirkland Street, nu departe de Harvard University Science Center)

Iata ce-au facut niste nemti rigurosi, calculati si reci (conform stereotipului): au intervievat 25.000 de cetateni, in fiecare an, timp de 15 ani (uite, genul acesta de rabdare imi lipseste mie!). In acest timp, unii dintre ei, cum era si firesc, s-au casatorit si casatoriti au ramas. Intrucat era masurat  periodic nivelul de satisfactie, datele au permis evaluarea impactului mariajului asupra fericirii personale. Te astepti ca fericirea ta (imagineaza-ti ca te-ai nascut si locuiesti la Baden Baden, orasul spa din Baden-Wurttemberg, unde nu ma astept sa ma inviti, stiind deja ca nu-mi place sa calatoresc decat prin teleportare) sa cresca dupa splendidul eveniment, punctat cu focuri de artificii (simboluri oare ale efemeritatii?), si sa ramana asa (la un nivel mai inalt).

Ai dreptate! Timp de aproape 2 ani, fericirea resimtita individual ca urmarea relatiei de cuplu chiar creste! Intuitia ta a fost corecta: parteneriatul de cuplu e necesar pentru a te bucura de viata iar barbatul acesta, sotul tau (sau femeia aceasta, sotia ta) contribuie la fericirea ta. Te poti felicita, repet, esti o persoana inteleapta, capabila de alegeri mature.

Dar, vai!, ce se intampla? Ce spun cercetarile mai departe? (dupa cei doi ani) Nu, nu, nu poate fi adevarat, dupa toate emotiile si sperantele (si banutii, de ca uitam de ei?) pe care le-ai investit deja. Opreste-te aici, pleaca de pe acest blog nesuferit, nu merita sa-ti strici ziua (anii?) cu informatia urmatoare. Sunt alaturi de tine, sper ca realizezi, daca pe mine m-a sagetat realitatea tu inca iti mai poti salva iluziile. Un sacrificiu este suficient. Luciditatea ne priveaza de povestile copilariei reconditionate (rebranding?) pentru a se potrivi lumii adulte, cu rochii de mireasa urmate de scutece, chilotei si servetele umede.

Tot aici esti? Ok, sa nu te aud ca ma vorbesti pe la colturile sferei. Urmeaza  ferocele rezultat al psihologilor din tara sumbrului Schopenhauer (influentat, nu se stie cum, de filosofia budista) :

Dupa doi ani, partenerii de cuplu revin la nivelul lor obisnuit de fericire!

Ar urma unele explicatii, pe care le pastrez pentru un articol viitor, referitoare la ceea ce specialistii numesc the happiness set point. Ma opresc deoarece sunt suficiente vesti proaste pentru o singura zi. Insa nu inainte de a preciza sursa mea:

Lucas, Clark, Georgellis, Diener (2003), Reexamining adaptation and the set point model of happiness in Journal of Personality and Social Psychology

Nu vreau sa intelegi de aici ca trebuie sa te desparti de iubitul tau sau ca e timpul sa-i propui  prietenei tale o pauza de o vesnicie, aproximativ. Eu militez pentru intalniri, relatii, interactiune sociala (sub influenta decisiva a conceptului de animal social-iar aici cei care cred ca ma refer la Elliott Aronson ar merita sa stie ca exista si David Brooks). Vreau doar sa ii dam si cortexului prefrontal, un oaspete mai nou si, deocamdata, timid, ceea ce i se cuvine. Adica, daca tot a venit pana aici (in capetele noastre), de ce sa nu-l integram si pe el? Viata ar putea fi mai interesanta, impreuna. Hait! Am zis impreuna, dar pentru cati ani?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin