Ce crezi, atunci cand cainele tau sta in fata oglinzii se recunoaste? Cand pisoiul tau adorat se priveste in oglinda stie ca se vede pe el? Cand sarpele tau de apartament isi vede imaginea in oglinda stie ca este a lui? (Cum, ai renuntat la sarpe? Aha, vecinii nu au mai suportat sa se trezeasca in bucatarie cu el.)

Animalele nu sunt capabile de asemenea performante cognitive, cu unele mici exceptii. Nici bebelusii nu reusesc asta pana la 6-8 luni. Si abia in jurul varstei de 2 ani poti fi sigur ca bebelusul tau face o legatura constienta intre corpul lui si imaginea reflectata a acestuia. In psihologia dezvoltarii, varsta de doi ani este considerata piatra de hotar in fabulosul proces de diferentiere a Eului, proces inceput in jurul varstei de sase luni. La doi ani doar se incheie o etapa. Urmeaza, bineinteles, altele. Insa initierea cu succes a acestei etape depinde, intre altele, si de atingerea stadiului oglinzii, stadiu la care animalele nu ajung niciodata (acesta nu este un motiv pentru a le maltrata).

Pe la patru luni copilul se bucura vazandu-se in oglinda insa bucuria lui nu difera cu nimic de cea pe care o simte cand vede in oglinda un alt copil. Nu putem fi siguri ca se recunoaste deja insa e cert ca procesul e pe puntul de a fi declansat. Gesell si Wallon au studiat intens acest stadiu. Si Lacan (1936) analizeaza satisfactia identificarii in oglinda. Indiferent da varsta exacta, recunoasterea in oglinda semnaleaza constientizarea unitatii corporale, desprinderea corpului, ca unitate separata, de „corpul lumii” (al mamei in primul rand) si inceputul anevoiosului proces de constuire a Eului (un proces pandit de numeroase primejdii, cum voi povesti in alt post).

Cum poti verifica atingerea acestui stadiu? Exista doua metode puternice:

  1. Ia un marker sau un ruj de buze si fa-i un semn pe frunte, apoi asaza-l in fata oglinzii. Daca isi va duce manuta in zona fruntii pentru a atinge semnul poti fi sigur ca se afla sau chiar a depasit stadiul oglinzii. Daca nu… mai ai de asteptat.
  2. 2. In timp ce sta in fata oglinzii te apropii tiptil din spatele lui. El te va vedea in oglinda. Daca nu se intoarce sau chiar se duce spre oglinda e clar ca nu intelege rolul oglinzii. Insa daca se intoarce, eventual razand (doar te iubeste, nu?) inseamna ca e capabil sa diferentieze corpurile de imaginile lor in oglinda.

Constiinta unei fiinte nu evolueaza fara a trece prin stadiul oglinzii. Avem nevoie sa intelegem ca suntem diferiti de ceilalti (adica sa iesim din fuziunea inconstienta) si primul pas in aceasta directie este diferentierea propriului corp de mediu si recunoasterea lui in oglinda. Evident ca si animalele au corpuri diferite de mediu insa ele nu stiu asta. La oameni, perceptia propriului corp ca un intreg si sentimentul de a fi una cu el (bebelusul constientizeaza ca este un corp fara a avea alte ganduri referitoare la acestea dintr-un motiv foarte simplu: gandirea se intemeiaza pe limbaj iar el inca nu a ajuns la acel nivel) lanseaza procesul de individualizare. Pe acest suport corporal constientizat (schema corporala) se construieste apoi intreaga personalitate, inclusiv Eul. Este unul din motivele pentru care folosesc corpul in grupurile mele de orientare transpersonala.

Este foarte greu de precizat un inceput al constiintei de sine (o proto-constiinta). Studiile sunt contradictorii (poate pentru ca bebelusii sunt deja diferiti). Exista copii care se recunosc in oglinda la mai putin de 9 luni si exista altii care fac asta abia la 15 luni. Ceea ce este sigur este ca la 24 de luni aproape toti sunt capabili de auto-recunoastere. Asta imi aduce aminte de o anecdota:

Un barbat merge la banca pentru o operatiune. „Va rog sa va identificati!” ii spune functionarul. Omul se duce la oglinda, priveste atent si conchide: „Da, eu sunt.”

 

 

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin