Nu este doar un caz. Nu sunt nici doua. Nu se intampla intr-un anume loc sau grup social. Nu sunt exceptii. Adesea trairile nu sunt cunoscute deoarece sunt pazite in mod vigilent. Vreau sa arunc si o altfel de lumina asupra acestui fenomen: sfasierea interioara a unei femei care iubeste simultan doi barbati. Daca este chiar cazul tau stiu deja ca vei fi tentata sa spui, pentru a-ti apara dragostea, ca e doar viziunea arida a psihologiei abisale, incapabila sa functioneze intr-un registru romantic (si creata, bineinteles, de barbati foarte inteligenti dar lipsiti de suflet). Pana la un punct sustin si eu asta (e uimitor cat de putine femei s-au afirmat in calitate de creatoare de scoli). Totusi, ipotezele urmatoare sunt de neocolit.

Termenii ecuatiei sunt Ea, El1 si El2. El1 este sotul (sau partenerul intr-o relatie durabila). El2 este iubitul secret (si uneori public). Ea ii iubeste cu adevarat pe amandoi. Pe El1 il iubeste intr-un fel calm, dedicat, securizant si curat. Pe El2 il iubeste altfel: pasional, sclipitor, plin de vitalitate, neconventional. Nu poate alege intre ei si, daca nu ar fi presata de vinovatia din interior, nici nu ar face-o vreodata. Insa e macinata de ideea ca ii face pe amandoi sa sufere prin vesnica ei pendulare (chiar daca El1, cum spuneam, adesea nu stie; as avea totusi o adaugire: inconstientul lui „stie”). A opta pentru unul in dauna celuilalt e ca si cum si-ar rupe sufletul in doua si ar renunta pentru totdeauna la una dintre parti.

Asa se vede povestea din perspectiva Eului constient. Stii insa de ce imi place psihologia? Stii, sigur: in fiecare om mai traieste o fiinta, complexa, stranie, irationala, afectiva. Iata si perspectiva ei:

El 1 este tatal. Un tata iubitor, prezent, devotat. Ea (fetita) se simte in siguranta cu el deoarece stie ca nu o va abandona niciodata. „Tu esti mereu aici cand am nevoie de tine”.

El 2 este bunicul (sau fratele sau unchiul). El nu este prezent constant in viata ei insa atunci cand apare totul incepe sa straluceasca. Fac impreuna lucruri pe care tata nu stie sa le faca sau nu-i fac placere. Au o complicitate a jocului, a aventurii, a neprevazutului. Relatia creste cu o aura de exuberanta si risc. Nu se simte in siguranta cu el (bunicul, fratele, unchiul) deoarece el nu este o piesa stabila in existenta ei zilnica insa aceasta nesiguranta nu numai ca nu o sperie ci chiar o excita, prin surplusul de mister si imprevizibil.

Anii trec si fetita nu se separa pana la capat de niciuna dintre aceste figuri preaiubite (tatal si bunicul matern, de exemplu sau tatal si fratele mai mare cu 10 ani). Asa ca Inconstientul, care daca functioneaza in baza unei legi atunci sigur este una a repetitiei, peste ani, distribuie din nou rolurile lasate deschise unor barbati dornici sa le primeasca deoarece au si ei un scenariu propriu, uimitor de asemanator, dar in oglinda, cu povestea fetitei devenita intre timp cetatean cu drept de vot si poate chiar mama.

Iata cum o poveste (constienta) ascunde de fapt o alta, mai profunda si, imi vine sa spun, cu riscul de a zgandari susceptibilitati, mai adevarata. Atunci cand aceste dinamici secrete sunt desfasurate in fata unei constiinte extinse, atractia lor scade iar Eul poate opta in cunostinta de cauza, fara false culpabilitati (dar deosebit de puternice, deoarece se pot transforma, din fericire foarte rar, in accidente si boli). Necesitatea de a fi intreaga ii cere Ei sa aleaga (sa-si asume o relatie). Fireste ca o poate face si in absenta cunoasterii tesaturii secrete insa conteaza si cum face asta, nu doar decizia in sine, cum cred cei care inca nu inteleg psihologia, fiind centrati pe actiune si rezultate. Decizia produce mereu consecinte interne si nu e putin lucru ca in sfera acestor preturi (sau costuri, din alt punct de vedere) sa figureze resentimentul, confuzia sau culpabilitatea cronica.

Pentru ca eu sunt doar martorul nu stiu niciodata ce se va intampla la rascrucea de drumuri. Nu stiu ce ca ramane dupa ce rolurile vor fi decontaminate, dupa ce voalurile iluziei vor cadea iar realitatea isi va face auzita din nou vocea. Da, am si eu preferintele mele. Imi doresc si sper ca Viata sa faca un pas inainte si sa se elibereze de trecut.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin