Deoarece m-am format intelectual printre ingineri am invatat sa apreciez gandirea riguroasa. Nu am aplicat-o mereu, probabil din neputinta, dar am apreciat-o de fiecare data cand am intalnit-o. Fiind constient ca va suna straniu, trebuie sa spun, totusi, ca in perimetrul stiintelor zise „umaniste” (mai exact, al psihologiei) am intalnit-o, parca, mai rar. Sa fie doar un bias al mintii mele? Sau, tocmai pentru ca nu o stapanesc ,unii tineri devin interesati de psihologie? („unii” este scris cu bold pentru a nu lasa loc pentru generalizari pripite, realizate de lectori aflati in stari alterate ale constiintei)

Nu stiu care sunt cauzele specifice (sa fie necesara o cercetare?) dar imi apare acum limpede faptul ca, in acest domeniu profesional, oamenii se tem de logica. Pur si simplu nu inteleg cum irationalul poate avea un statut mai inalt decat ratiunea. De fapt inteleg, doar ca nu mi-e usor sa articulez. Suntem creaturi irationale, inclinate catre a urma linia minimei rezistente (a face economie cognitiva, cum spunea o psihologa pe care o admir, doar ca de pe alte plaiuri).

Putem gandi rational, avem acest potential, insa e nevoie de antrenament. Imi poti indica, te rog, unde anume in scoala, liceu sau facultate este realizat acest antrenament? Care sunt acele ore la care gandirea este exerssata in mod deliberat, astefel incat erorile catre care este predispusa sa fie identificate si corectate? Tu la ce disciplina ai invatat despre diferenta dintre cauze necesare, cauze suficiente si factori contributori? (si, spune-le, daca nu-ti cer prea mult, si unora dintre studentii mei, dornici sa devina practicieni fara a-si lamuri, mai intai, legatura dintre cunostinte declarative si procedurale si deficitul neconstientizat de cunostinte conceptuale-articol scris pe vremea cand inca mai aveam studenti, fiind profesor in sistemul public, platit regeste cu 200 de euro pe luna) Ce profesor ti-a explicat eroarea mijlocului exclus sau definitia circulara? La ce materie ai realizat ca parintii tai erau prinsi, fara sa-si dea seama, in eroarea determinarii? (de unde te-ai si ales cu o persistenta vinovatie) Cine si-a facut timp pentru a lumina greseala tragica a operarii cu absoluturi („nu ma asculti niciodata”) sau a intra in aspectele mai subtile ale, permite-mi sa scriu in engleza intrucat suna mai frumos, damnation by faint praise? (in atentia studentilor care solicita recomandari) Si cum as putea uita eroarea raului mai mare? (numita si „revenirea la Pollyanna”, paranteza pentru amatori de literatura americana pentru copii)

Cate erori am enumerat? Ah, doar 6? Nu cred ca vrei sa stii cate sunt! (oh, le stii deja, felicitari, te rog, fa-mi o vizita sa pun mana pe tine si sa urlu, precum poetul, „este”). Lasand la o parte astfel de cazuri ciudate (pardon, minunate!), oare ce ne putem astepta de la oamenii (nu ma refer acum doar la unii psihologi, fie ei tineri sau experimentati) care, in mod curent, sunt prizonierii acestor erori de gandire, propagand in mod inocent idei proaste, realizand judecati precare si, cel mai grav, luand decizii care influenteaza, uneori decisiv, alte vieti?

E un articol excesiv de existentialist? (din acela cu „responsabilitate”, „optiuni de viata”, bla-bla-bla) Sau e doar felul meu de a-mi impartasi preocuparea, probabil nevrotica, pentru o intrebare de genul:

Cat de bine gandesti?

Cu alte cuvinte, nu cu ce fel de informatii operezi (asta este o alta mancare de peste sau, dupa caz, de fructe de mare) ci cat de bine reusesti sa realizezi o operatie mentala? Te-a evaluat cineva? Ai un prieten priceput la rationamente inductive, deductive si analogice? Stii pe cineva apt sa monitorizeze calitatea (si nu cantitatea) gandirii? Te-ai intersectat vreodata cu un om care sa numeasca discursul tau „verbiaj” si sa sustina o astfel de afirmatie cu argumente? Mai presus de toate, se intampla sa stii ceva despre orientarea metacognitiva? Adica, in traducere:

Stii ca nu stii?

Esti constient de granita dintre ceea ce stii si ceea ce nu stii? (dar iti imaginezi, nu, nu cu aroganta, ca stii) Cine te-a insotit in cunoasterea, dezvoltarea si, acolo unde era cazul, modificarea acestor procese cognitive? Terapeutul tau, poate? Sau este si el victima nestiutoare a acelorasi capcane logice? Profesoara ta preferata? Cumva aceea care credea ceea ce dorea sa creada? Scuze, o confund, cred, cu cea a carei gandire era contaminata de sperante si frustrari.

„Adrian, exagerezi cu logica!”, mi se sopteste cu bunatate. Insa nu stiu cum se face dar cei care ma avertizeaza se inscriu in categoria celor prinsi in flagrant, altfel spus confruntati cu afirmatii contradictorii din propriul discurs sau cu termeni definiti nelijent si neclar. Mai am pana la exagerare, abia ma adaptez la o lume noua, in care am intrat prin bunavointa unor minti stralucite, care au impartasit cu mine, dintr-o generozitate care ma depaseste, ceva din  intelegerea lor extinsa si dintr-o umanitate la care, evident, pisica lui Thorndike sau unele primate mai apropiate de noi, inclusiv din cele fara coada, nu vor avea acces.

Privind cu acesti ochi noi lumea din jur ma ingrozesc, pe alocuri. Ma gasesc inconjurat de irational (nu ca eu n-as fi!), de la spatiul academic in care ma invart pana la spatiul politic in care altii se rotesc, asezandu-ne vietile pe traiectorii nu din cele mai favorabile (fac acrobatii verbale pentru a nu induce panica, sper ca observi)

Ei si ce, n-a fost mereu asa? Ba da, bineinteles, doar ca eu, acum, sunt in mod acut constient de asta! Si, cu riscul de a face valuri, ma exprim public (nomina odiosa, pentru moment). Poate ca ar merita sa propun si unele solutii? Am inceput deja, imi stresez studentii cu critical thinking skills! (cel mai greu e la aplicatii, nimanui nu-i convine sa-i fie sifonata imaginea de sine). Scriu, iata, pe un site care sper sa depaseasca, peste o vreme, audienta blogului meu, despre importanta  si calitatea unei gandiri cu atribute de tipul:

  • Coerenta
  • Relevanta
  • Precizie
  • Claritate
  • Falsificabilitate

„Nu-mi spune tu mie cum sa gandesc!”, ar putea fi replica ta. Nu esti totusi curios sa afli daca gandesti bine? Crezi ca e posibil sa te inseli, uneori? Poate sa-i inseli, fara sa-ti propui, si pe altii? Ai vrea sa descoperi, peste un timp, ca unul sau mai multe destine au fost deturnate de ideile tale lipsite de temeiuri sau de judecatile tale puternic biasate? (de pilda, iluzia controlului si iluzia superioritatii, pentru a numi doar doua mai frevente-peste tot in lume, psihologii sociali au demonstrat asta, fara mila pentru noi, muritorii de rand) Poate exista si un alt fel de a trai, mai armonios, nu in declaratii pompoase ci de-a binelea, intr-o cultura a dialogului civilizat si rational?

Senzatii au si papagalii vecinei mele, emotii au si cainii de pe strada pe care am promovat-o acum un an dar ganduri, dupa toate testele, se pare ca au doar oamenii. Fiind ceva nu tocmai abundent, propun sa ne ingrijim mai atent de ele. Stiu prea bine ca nonsensul este adesea comic dar la fel de bine stiu ca este si periculos. O invitatie la gandire atenta poate parea desueta sau neinteresanta cu totul. Reflecteaza  cu mai multa grija inainte de a decide asta. Si nu uita: nu ne-am nascut invatati, am deprins nu fara efort limbajul (furand din zbor cuvinte) iar gandurile, din clipa in care au inceput sa ruleze prin cap, au ramas preponderent o afacere privata, interna. Poate e timpul unei dez-valuiri! Iesirea din maya, pentru amatorii de nonsens cu zeitati hin-duse.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin