Sistemul digestiv. Iti mai amintesti? Tubul digestiv si glandele anexe. Cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subtire si intestinul gros. Si acum sa dam timpul in urma cu doar cateva secole. Nimeni de pe Pamant nu vede aceste organe functionand intr-un om viu. Nimeni nu stie ce se intampla acolo, in interior. Oamenii mesteca si fragmenteaza hrana, dupa care o inghit. Din acest punct incolo nimeni nu mai stie nimic. Sistemul digestiv este black box. Da, exista supozitii, speculatii, ipoteze, teorii. Insa nimeni nu poate privi inauntrul sistemului digestiv pentru a urmari, in timp real, transformarea alimentelor.

Astazi stim ca ele sunt degradate in glucide, lipide si proteine deoarece ne-au spus profesorii nostri de biologie. Nici noi, adultii educati din acest mileniu tehnologic, nu „vedem” digestia desfasurandu-se (decat, eventual, cativa norocosi care se zgaiesc la Discovery Science). Iar copiii nostri sunt la fel de pierduti in fata acestui mister ca medicii foarte respectati din vremea lui „Boston Tea Party” si a evenimentelor sangeroase care i-au urmat (razboiul celor 13 colonii din America de Nord cu Anglia).

Oxigenul a fost descoperit si izolat abia in 1774. Prima lampa electrica a aparut in 1810 iar primul bec in 1879. Knoll si Ruska au creat primul microscop electronic in 1932 iar microcipul care avea gravati  2 300 de tranzistori a fost lansat in 1971. Suntem norocosi ca ne-am nascut in aceste timpuri. Am fi putut fi mult mai ignoranti. Sau poate inca suntem?

Daca cineva nu are acces la structura sistemului digestiv asta inseamna ca viata lui sta pe loc? nicidecum!  Este suficient sa se hraneasca si, mai departe, stie sistemul digestiv ce sa faca. Bolul alimentar nu e nevoie sa fie monitorizat trecand prin istmul amigdalelor si coborand prin faringe si esofag, ajutat de miscarile ritmice ale peretilor conductelor de mai sus. Pentru a supravietui nu e necesara aceasta cunoastere!

Pe de alta parte, cum ar putea cineva care nu poate „intra” in black box, printr-o metoda neinvaziva, sa inteleaga vreodata, doar privind input-urile (hrana) si output-urile (excrementele), ce se intampla in stomac si intestine? Cine ar putea, in absenta unor experimente, sa deduca prezenta sucului gastric (si componenta acestuia in acid clorhidric) si modul de interventie al bilei si sucurilor pancreatice? Nimeni nu ar putea face asta!

Mediteaza, te rog, la aceasta situatie pentru ca, de fapt, nu la sistemul digestiv ma voi referi in continuare. Vreau sa te ajut sa intelegi cum, oricat de uluitoare ar fi capacitatile de observatie ale unui om, in absenta unei cunoasteri directe (ceea ce eu numesc a intra in black box) sansa de a-si reprezenta in mod corect realitatea este practic nula. Poti privi ani in sir comportamentul alimentar al unui om fara a-ti da seama vreodata de ceea ce se intampla inauntrul lui. Pentru a descoperi sucul gastric, bila, sucul pancreatic e nevoie sa le vezi, adica sa gasesti o metoda pentru a privi inauntru. Repet, viata poate functiona si fara acest gen de explorare insa cunoasterea nu avanseaza in absenta ei. Daca nu intri in „black box” (sistemul digestiv, in acest caz) ramai pentru totdeauna pe un teritoriu neverificat si neverificabil, un teritoriu pe care infloresc, fireste, teorii dintre cele mai fanteziste. Este suficient ca ele sa fie sustinute de un numar mare de oameni (organizati in societati de studiu al sistemului digestiv) sau de o figura charismatica sau, pentru a fi si putin orwellian, impuse de un regim politic. Ai numi ceea ce primesti „cunoastere” si ai putea trai linistit, oferind-o la randul tau generatiilor urmatoare, in calitate de profesor universitar sau expert.

Neexistand nicio modalitate de a privi inuntru (pentru ca nu exista tehnologia adecvata) nu ar mira pe nimeni daca diferitele modele sau teorii, uneori, ar parea complet contradictorii, adica imposibil ca ambele sa fie adevarate simultan (desi ambele sunt promovate si aparate de oameni inteligenti si respectabili, doctori in „sistem digestiv”). Cum nici nu am intentionat sa fiu prea subtil, cred ca ti-ai dat seama, pana in acest punct, ce anume vizez prin analogia mea. Evident, ma refer la activitatea mentala si la suportul ei, creierul.

Pana nu demult, si creierul era black box. Ii puteam vedea pe oameni actionand iubitor sau furios, retragandu-se tematori sau nelinistiti, vorbind cu pasiune sau fara vlaga dar nu puteam sti ce anume se intampla acolo, in interior. Nu vedeam „rotitele” asa cum amatorii de intelegere a metabolismului nu vedeau sucurile gastrice. Nu puteam decat specula despre minte si mecanismele ei (ii apartine lui Freud meritul urias al initierii acestui proces si nu cred ca trebuie culpabilizat prea mult pentru incapacitatea, sau poate spaima, de a folosi metoda experimentala).

Insa lucrurile incep sa se schimbe. Toate teoriile despre minte pot fi, de acum incolo, testate si, desigur, multe nu vor rezista (vrei sa mai vorbim despre asta in 2030?). De ce? Ce s-a intamplat? S-a intamplat un lucru minunat, doar ca vestea cea buna nu a ajuns peste tot (scuze, ea nu va fi asa de „buna” pentru cei identificati in mod rigid cu teoriile lor).

A fost deschisa cutia neagra (de fapt, cenusie)!

Pentru prima oara in istoria cunoasterii putem privi inauntru. Acesta este cadoul (otravit, pentru unii) pe care ni-l fac neurostiintele. Noile experimente pe care cercetatori devotati din universitatile avansate (in special americane) le realizeaza (si pentru care am o mare admiratie, mai ales ca mie imi lipseste obsesivitatea absolut necesara in astfel de intreprinderi) ne pun la dispozitie, pe banda rulanta, cunostinte menite sa ne ajute sa intregim, putin cate putin, puzzle-ul acesta candva de nepatruns al propriilor noastre minti.

Tot ce avem de facut este sa avem o atitudine deschisa, sa nu ne temem de vestile lor, sa le luam in consideratie si sa acceptam ca, pentru prima data de cand exista oameni pe planeta noastra, teoriile despre minte si constiinta pot fi testate in mod repetat in experimente controlate, inclusiv in faimoasele dublu-orb.

Predictia mea este ca psihologia va trece printr-un cutremur (in care, da, vor fi si victime) si ca, in urmatorii ani, exact asemenea placilor tectonice, se va reaseza. Este unul din motivele pentru care, in acest an, pe acest blog acum pe cale de a se inchide, am incercat sa scriu intr-un mod user friendly despre neurostiinte si ramurile pe care, asemenea unor neuroni, le intind spre stiintele umaniste, chemand la o noua revolutie cognitiva (si nu cognitivista, pentru cei neatenti la nuante). Daca anticiparea si eforturile mele de constientizare au fost inspirate si corecte doar timpul ne va spune.

Cu toate acestea, si pentru ca a sti ceva in avans poate fi un imens avantaj evolutionist (nu ai fi vandut casele si terenurile inainte ca preturile sa se prabuseasca?), le recomand mai ales celor tineri (dar si celor mai in varsta care nu se autopacalesc crezand ca stiu deja tot ce merita a fi stiut) sa pastreze o usa deschisa pentru informatiile care vin din laboratoarele (extrem de scumpe, unele dintre ele) in care, cu multa grija, cativa dintre semenii nostri privesc, la propriu, in black box.

Ajutati de tehnologie, medicii au inteles ce fac plicile semicirculare din mucoasa intestinului gros, cum activeaza acidul clorhidric enzimele proteolitice din stomac si ce rol joaca mecanismele pasive de difuziune in absorbtia proteinelor. Cu ce rezultate? Priveste numai la saltul inregistrat de speranta de viata (nu cu multe sute de ani in urma, in Europa, speranta de viata era de 40 de ani). Creierul a fost cel mai incapatanat black box insa, in cele din urma, a cedat si el. Putem trai ignorand aceasta cunoastere aparent nespectaculoasa (a bunch of cells, not so randomly firing) sau ne putem deschide catre ea, lasand orgoliile („stiu eu mai bine cum functioneaza mintea”) si fricile („daca imi sunt amenintate credintele si optiunile existentiale?”) sa se stinga sub presiunea faptelor.

Pentru cel care respinge cunoasterea oferita de neurostiinte, ca si pentru cel care o iubeste, suficient pentru a lucra ore in sir intr-un laborator, sau doar moderat, pentru a o impartasi intr-o forma accesibila dar nu simplista, pentru fiecare din ei, ma gandesc, exista o serie de retele neurale care ii fac sa fie asa cum sunt. Aceste retele se pot reconfigura, restructura, transforma si, uneori, din pacate, pot fi distruse accidental, oferind, totusi, ca o compensare, si nu pentru cei implicati, revelatia functiilor pe care le indeplineau.

Daca esti inversunat sau obsedat de cineva (sau ceva) iti vine sa crezi ca wiring-ul din creierul tau este intr-un anumit fel? Daca esti convinsa ca exista zane deoarece chiar le vezi ai putea accepta leziunile din zona ariilor vizuale primare? Daca reactionezi disproportionat de intens la un stimul te-ai putea gandi ca responsabila este amigdala, poarta de intrare in sistemul limbic? Si daca cineva intelege perfect mecanismul prin care serotonina poate fi recaptata oare nu ai putea scapa pentru totdeauna de depresie, fara medicamente care sa dea dependenta si efecte secundare?

Sanatatea fizica s-a imbunatatit foarte mult, in ultima suta de ani si urmatoarea pe lista pare a fi sanatatea psihologica. Cred ca in deceniile care vin (sunt optimist) nivelurile dispozitiei vor fi reglate printr-o actiune concertata fizic (chimie) si psihologic (teorii testate). Mai cred ca mereu vor exista talibani, precum cei care se temeau de automobile si avioane, la inceputuri, dar chiar si ei, intr-o zi, macar de curiozitate si invers decat preotii din timpul lui Galilei, vor privi in black box. Which is not black, anymore. Not even grey.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin