Anxifobita. O adevarata calamitate. Milioane de oameni, in toate colturile urbane ale lumii, sufera de ea (da, ciudat, in zonele rurale sunt raportate mai putine cazuri, nimeni nu intelege de ce). Si tu, tu vindecatorul, ai gasit un remediu. Original, bineinteles. Functioneaza? (intreaba cineva mai timid) Desigur! Nu exista nicio indoiala!
„Am vindecat deja 200 de cazuri” (spui tu, si spui adevarul: exista testimoniale!) Sunt si cazuri care nu raspund la tratament? Da, din pacate exista. Acestea sunt cazuri complexe, probabil transgenerationale, e nevoie de interventii terapeutice (ah, am uitat sa precizez, tu ai creat un preparat pe baza de plante de apartament-se administreaza oral, o capsula pe zi, imediat dupa prima excretie)
Cate cazuri nu au raspuns la tratament? (si nu pentru ca sunt constipati) In studiul pe care l-ai facut: 75! Bun, deci 200 s-au vindecat si 75 nu. Un raport destul de bun, nu-i asa? 200 de oameni duc, in sfarsit, vieti normale si iti sunt foarte recunoscatori. 75 se confrunta cu probleme mai dificile dar sa ne pastram sperantele, un terapeut competent (pe nume Peter) ii va ajuta. Important, in studiul pe care l-ai facut (doar esti om de stiinta), este ca 200 de oameni s-au vindecat de anxifobita, aceasta maladie extrem de rezistenta la orice tratament conventional. Iar tu, ei bine, tu esti artizanul, micul vrajitor din spatele acestui succes (sau serii de succesuri, pentru a cita o tanara si promitatoare femeie animal politic)
Exista, totusi, un ghimpe. Unul mic. Un psiholog (Amicul Ghimpe, pe numele lui, rau prevestitor) ti-a solicitat o completare la studiul tau. Zice sa accepti un grup de control (a nu se intelege gresit) pentru a fi sigur de calitatea medicamentului minune pe care il prepari in bucatarie (deocamdata). Grupul e format din pacienti suferinzi de anxifobita care nu primesc tratament (de exemplu, cei de pe lista de asteptare (bucataria ta nu e foarte spatioasa). Nu se stie cine l-a invatat (umbla vorba ca unul Canuta om sucit) niste treburi metodologice (pe la facultatile acelea unde se pierde timpul).
Ai acceptat (generozitatea ta e imensa, aproape nelimitata). In grupul de control 50 s-au vindecat si 15 nu. S-au vindecat 50 pur si simplu, fara tratament? Da! Oricum, 50 cu 200 nu se compara! Sau se compara? Ghimpe zice ca „da” si zambeste malefico-sibilinic (zambete din zona Sibiului). Te priveste in ochiul stang (studentii in anul 1 stiu de ce) si spune: „Medicamentul dvs. nu are nicio valoare”.
Extraordinar, iti vine sa-i arzi una moftangiului! Cum asa? Doar s-au vindecat 200! E o re-a-li-ta-te! Intr-adevar, 75 nu s-au vindecat, desi au luat medicamentul, insa de ce sa ne concentram pe cazurile negative? De ce sa nu avem o atitudine constructiva, tovarasi? De ce sa fim mereu pesimisti si critici? De ce sa nu luam ceea ce este bun si valoros dintr-o metoda? Vietile a 200 de oameni sunt din nou normale si nimeni nu poate sa nege asta. Esti siderat, intr-o formulare mai siderurgica, de concluzia de otel astral a junelui Ghimpe (nu am mentionat ca e tanar). Poate de aceea tinzi sa fii si mai iertator: in fond, la varsta lui, e normal sa spuna prostii mai mari decat Catedrala Neamului, in curs de amenajare, nu departe de monumentul Eroului Manelist, cazut definitiv sub masa)
In loc de incheiere: Fiedler si Freytag, Journal of Personality and Social Psychology, 2004. Si cateva calcule: 200 din 275 (200+75) rata de vindecare inseamna 72.7% (cei care au primit tratamentul). 50 din 65 (50+15) rata de vindecare inseamna 76.9% (cei din grupul de control, care nu au primit tratamentul). 76.9 e mai mare decat 72.7. In traducere: tratamentul nu are nicio valoare, deoarece ai sanse mai mari sa te vindeci daca nu faci nimic.
200 de cazuri de vindecare pare ceva seducator si chiar este. Daca nu ai grup de control. Daca nu intelegi metodologia cercetarii. Daca nu gandesti suficient. Daca nu ai un prieten cu o minte ascutita. Da, un pic intepatoare. Face bine la circulatie si opreste propagarea ideilor stupide. Ideilor, am zis, u stupid nice little healing thing!