creierul arhaic alege mereu ciocolata

In  anii ’50, o familie de conditie medie, in Occident, cheltuia aproape jumatate din venituri pe mancare (ar fi deprimant sa afli situatia in Romania, in prezent, asa ca nu o amintesc). Dupa anul 2000, aceste cheltuieli graviteaza in jurul a 15% iar in Marea Britanie (sau S.UA.) sunt chiar mai mici. Italienii, fratii nostri latini, dau mai multi bani pe telefoane mobile decat pe mancare. Asta nu inseamna ca mancarea nu mai este importanta („hrana, pericol si sex”, iti mai amintesti?) ci ca, in anumite tari, procurarea ei nu mai reprezinta o problema.

Calitatea hranei, insa, conteaza. Peste tot produsele organice sunt mai scumpe decat cele produse industrial (poti vizualiza zeci de mii de pui intr-o hala uriasa?). Sunt, de asemenea, mai gustoase si mai sanatoase. Iar noi suntem oameni rationali, educati (invatamantul obligatoriu) si ne pasa de propria sanatate. Am alege mereu produse organice daca ne-ar permite portofelul (cardul, de fapt).

Nu e asa. Oamenii care isi propun sa manance sanatos (sau sa faca exercitii fizice in mod regulat) nu reusesc sa-si implineasca propriile promisiuni. Intre 30 de minute de alergat sau de pedalat si un set de imagini miscatoare pe un ecran, in timp ce stai confortabil in fotoliu, contempland pixelii colorati, fotoliul castiga.

De ce suntem asa de slabi? De ce suntem capabili sa ne stabilim scopuri binefacatoare si ne lipseste vointa de a ne apropia efectiv de ele? De ce o prajitura atragatoare face sa dispara intr-o secunda imaginea unei persoane suple la care te intorci in toate reveriile tale? Ce este asa de puternic in felul in care suntem construiti? De ce e asa de greu sa actionam in vederea unui scop (sanatatea) pe care si evolutia il pretuieste?

Ultima intrebare este inselatoare. Evolutia nu este o forta sau o fiinta care sa fie orientata catre ceva (doar astfel acel „ceva” ar putea fi pretuit, adica ar avea valoare). Evolutia este doar un rezultat (vezi articole anterioare). Genele „vor” sa fie copiate (sa se reproduca) iar organismele cauta placerea si evita durerea (iti dai seama cum ar arata habitatul nostru daca sexul ar fi chinuitor?). Primii hominizi un mostenit aceste tendinte, consolidate in aproximativ un miliard de ani si, cum altfel, le-au dus mai departe.

Creierul nostru are o parte ancestrala.

Are si o parte moderna, din fericire, insa asa cum poate depune marturie orice persoana care a incercat vreodata sa tina un regim sau orice student care a jurat sa inceapa sa invete de la inceputul semestrului, fara a mai astepta sesiunea, aceasta parte recent aparuta are ceva din caracteristicile copilariei: este fragila, vulnerabila la tentatii si incapabila sa se opune presiunii exercitate de „mintea mai veche” (creierul ancestral). Am observat ca oamenii care nu inteleg aceste lucruri tind sa se culpabilizeze pentru esecul atingerii scopurilor marete pe care si le propun, facandu-si astfel, prin auto-invinovatire inutila, situatia si mai grea. Este ca si cum te-ai lupta cu un urias (tu nefiind David din cunoscuta legenda), ai pierde si ti-ai reprosa asta. Lupta nu e pierduta de la bun inceput, nu vreau sa sugerez asta, vreau doar sa subliniez forta uluitoare a straturilor vechi din creierele noastre si necesitatea de a le aborda intr-un mod diferit, deoarece lupta „corp-la-corp”, pentru cine nu s-a convins inca este sortita esecului (Sisif, tu ma intelegi, cred)

O strategie noua, castigatoare, presupune o buna cunoastere a „adversarului” (el pare asa doar in raport cu scopurile alese de mintea constienta). Trebuie sa-ti spun ceva despre „el” (creierul arhaic): traieste in prezent! Seamana foarte tare cu un copil in sensul urmator:

  • Cauta gratificatii imediate
  • Are scopuri pe termen scurt
  • Nu se gandeste la consecinte

Cand fata aceea atragatoare la care visezi de saptamani in sir a venit, in sfarsit, acasa la tine si este neasteptat de disponibila (mai ales ca ai avut grija sa-i dai ceva de baut inainte) mai conteaza faptul ca nu ai prezervative? (si, in plina cunoastere tactil-kinestezica, inclusiv bucala, ai vrea sa te opresti pentru a sprinta pana la magazinul din colt?) Cand ciocolata aceasta in forma de scoica (universul e minunat, dupa ce am scris articolul cu Susie si seashells, cineva mi-a adus, de la Bruxelles, exact formele respectiva de ciocolata, neavand niciun fel de mila pentru dintii care mi-au ramas intacti pe maxilarul inferior-da, pe cei de sus i-am pierdut, pentru totdeauna, de aceea sunt un model de intelepciune, am facut majoritatea greselilor posibile plus cateva originale) iti face cu ochiul in timp ce in minte ai o salata mult mai sanatoasa (dar „insipida si scarboasa”, cum imi spunea cineva angajat periodic in astfel de dileme existentiale), ce crezi ca vei alege? Intrebarea este retorica, stii prea bine ceea ce deja ai ales, si inca de multe ori.

Exista, inauntrul nostru, o ciocnire continua intre recompensele pe termen scurt, urmate de costuri pe termen lung ( intalniri depresogene cu oglinda, in special daca nu ai haine pe tine) si recompensele pe termen lung (un corp excelent proportionat, flexibil si plin de vitalitate), asociate unor suferinte crunte, pe termen scurt.

Desigur, sistemul mai nou si mai sofisticat de gandire si autocontrol ne recomanda a doua varianta si, la rece evaluand situatia, acea alegere este cea mai potrivita si adaptativa. Ce simpla ar fi viata daca am fi construiti doar asa. Suntem insa echipati altfel, adica mai avem un sistem, mult mai puternic (s-a intarit in milioane de ani de folosire automata) iar acesta se opune si, prin cateva trucuri magice doar de el stiute, face sa dispara orice urma de precautie, alungand prezervativul si salata din sfera preocuparilor constiintei. Sistemul deliberativ, abia aparut este trecut offline iar circuitele neurale ruleaza senzatii, ganduri simple si asteptari cunoscute si omului de Neanderthal.

Asa suntem noi, astazi, si oricine se opune acestei evidente, in opinia mea, fie nu a inteles, fie nu a aflat niciodata ca exista biologie evolutionista. Sfintii care se lupta cu fecioare apetisante, goale, bineinteles, intre doua rugaciuni, sunt desigur, de alta parere (ca si Gigi Becali, convins aseara-articol din 2010, n.m.- ca Diavolul a actionat din nou, in cea mai ridicola partida a echipei Steaua din ultimul deceniu, un meci in care a jucat cu ea insasi si a pierdut!). Nu sunt de parere ca ignoranta ne poate aduce prea multe lucruri bune. Daca exista o teorie contemporana aproape imposibil de respins, date fiind dovezile extrem de convingatoare, aceasta este teoria evolutiei prin selectie naturala (e adevarat, Dawkins si Dennett, respectiv Eleredge si Gould, sunt in razboi, dar nu pentru ca cei din urma resping evolutia ci pentru ca pun in discutie ritmul si mecanismele transformarii)

Mintile si creierele noastre au module arhaice, eficiente si utile in anumite situatii dar si gata oricand, data fiind forta lor, sa deconecteze partile mai sofisticate, intemeiate pe limbaj, aparute recent in istoria noastra. Aceste doua sisteme functioneaza mereu si sarcina noastra, mi se pare, este sa gasim o cale economica de a le armoniza, adica de a le ajuta sa se imprieteneasca. Problema este ca sistemul mai vechi nu vorbeste tot asa cum partenerul tau, cand e in mod evident infuriat sau speriat de ceva, nu vorbeste si se baga in vizuina lui, de unde stii prea bine ca nu il vei scoate, desi incerci cu multa determinare stupida.

Nu avem totusi alte solutii in afara celor care presupun constienta, rabdare, amplificare a ceea ce se numeste critical thinking skills si intelegere a felului in care suntem cablati, genul acela de lucruri despre care nimeni nu ne vorbeste la scoala si pe care trebuie sa le cautam singuri, daca avem aceasta inspiratie inainte de a primi talonul de pensie. Sunt aproape convins ca in domeniul educatiei este nevoie de o schimbare majora, de o modificare teribil de importanta a accentului de pe informatii (in epoca Google si Wikipedia) pe antrenamentul gandirii si abilitatea de a  selecta si interpreta corect informatiile acum  accesibile printr-un click, inclusiv de pe telefonul mobil. Ramane un mister felul in care schimabarile uriase la care visez vor fi initiate de oameni in varsta, aflati in pozitii de conducere dar sper (si am exemple) ca si ei pot incerca macar sa invinga formidabila inertie evolutionista si, macar de dragul generatiilor urmatoare, sa se adapteze la o lume tot mai complexa si neasemanatoare nu doar cu mediul de viata al stramosilor nostri ci si cu lumea de acum 100 de ani, cu oameni care inca se temeau de masini si femei considerate fiinte inferioare, motiv pentru care li se refuza dreptul de a vota. Aceste lucruri sunt acum uitate dar ele au fost la fel de reale ca interdictia curenta de a muri cu demnitate si nu legat la aparate oribile prin impersonalitatea lor sau cheltuielile colosale cu avioane, elicoptere si alte echipamente de lupta (fonduri sustrase, in acest fel, unor domenii precum sanatatea, cultura sau educatia-te-ai intrebat vreodata cat la suta din PIB reprezinta bugetul militar al celei mai puternici natiuni de pe glob?)

Avem de nevoie de scoli, in continuare, dar proiectate altfel, deoarece avem nevoie de oameni care sa fie buni ganditori, suficient de echilibrati pentru a tine cont si de ceea ce  le confirma dar si ceea ce le infirma ipotezele sau credintele. Am dubii serioase ca cineva neantrenat sa gandeasca ar putea altfel decat prin pura intamplare sa faca alegeri care sa sprijine dezvoltarea pe termen lung , atat a lui cat si a mediului din care face parte (daca milioane de oameni nu protesteaza atunci cand padurile sunt taiate, si uneori nuci macar nu stiu asta, cum ne putem astepta, peste un numar de ani, la echilibru ecologic si aer de calitate?). Si eu am crescut intr-un sistem care a supravalorizat abilitatile mnezice si nu a fost interesat deloc de alacatuirea mintii mele, de vulnerabilitatile si atuurile ei, motiv pentru care cred ca am iesit din liceu mai limitat decat am intrat (asa am ajuns sa citesc, de exemplu, „Probability for dummies”). Oare experienta ta este cu mult diferita? Oare iti doresti pentru copiii tai acelasi stil pedagogic invechit, aceleasi exigente absurde (ai cantarit cumva ghozdanul unui prichindel de clasa primara?), aceleasi informatii inutile, adica, pe scurt, acelasi traseu deprimant, deoarece distruge vivacitatea si curiozitatea naturala a unui copil?

Probabil ca nu, daca citesti acum cu o minte senina. Doar ca realitatea e un pic diferita. Sistemul ancestral nu iubeste noul si se teme de el. Sunt de acord ca exista noutati lipsite de continut, nu la ele ma refer, dar mai stiu ca nu exista evolutie fara variatie (adica schimbare) si nu sunt de acord cu „sa se modifice, primesc, dar sa nu se schimbe nimic”. mai stiu ca schimbarile pozitive nu pot fi impuse cu forta si ca ele sunt durabile daca infloresc in mod natural. Doar ca „natural”, in acest caz, nu inseamna a ne lasa in voia modulelor arhaice, automat orientate catre status quo ci a amplifica, prin antrenament constient¸facultatile mai noi care ne despart de cimpanzei, in ciuda proportiei covarsitoare de ADN comun.

A ma angaja intr-un proces care sa conduca in mod constient la evolutie mi se pare o cauza suficient de interesanta in slujba careia sa-mi pun viata, incercand astfel sa-i dau un sens dincolo de supravietuirea confortabila si sexul protejat de noii zei ai prezervativelor si pilulelor contraceptive. Mi se pare excitant sa actionez in vederea a ceva care ma depaseste si care va continua dupa ce efemera mea existenta se va dispersa, eliberand miliarde de atomi pentru noi aranjamente. Pot sa consider acest angajament ca unul pe termen lung si imi pot chiar imagina rezultatele, uneori intr-un viitor perceptibil, asta daca nu as fi la fel de atras de un somn bun, niste cartofi prajiti sau cel mai caraghios meci din istoria recenta a fostei mele iubite echipe. Promit, iata, public, sa rezist acestor cantece de sirena, fara a fi Odiseu, dar cunoscand experimentele de psihologie sociala ale unor Freedman si Fraser (acela cu panourile in California), Sherman (cresterea cu 700% a numarului de voluntari pentru Societatea Americana a Cancerului) sau chiar comunistii chinezi (care au obtinut de la prizonierii lor americani declaratii antiamericane purtandu-se frumos cu ei).

Pe de alta parte, evolutia nu este in mod necesar un lucru bun. Cine ar putea stabili ce este cu adevarat „bun” intr-un univers in care nimic nu dureaza si in care, daca iti cade tencuiala in cap (un caz recent, la Galati), intri in coma? Cred insa ca e un lucru foarte interesant, mult mai interesant decat a gandi timp de 20 de ani in acelasi sistem de referinta (sau paradigma, pentru vizitatorii pro-Kuhn) sau a face, cu mici variatii, aproximativ aceleasi lucruri. Suntem facuti pentru a ne misca, nu doar fizic ci si mental, ma gandesc eu in timp ce stau pe un scaun, in fata unui monitor.


Publicat

în

de către

Etichete: