Cu mai bine de 20 de ani in urma, student fiind, deoarece in Romania nu existau aparate Xerox (cat de inapoiati eram!), eram obligat sa imprumut cursuri de la colegi si sa le copiez…de mana. Chinuitor! Astazi oricine poate merge la un centru specializat si, contra unei sume modeste, isi poate fotocopia, in putine minute, materia de pe un intreg semestru.

Daca tu esti cel care face asta vei sti care este originalul si care este copia. Insa daca un prieten iti face acest serviciu iar masina de fotocopiat este ultra-performanta, e posibil sa nu mai distingi copia de original. Si daca esti de acord cu mine pana aici, urmareste-ma cu atentie in urmatorul experiment mental (intelegerea naturii constiintei se preteaza excelent pentru astfel de studii):

Sa presupunem ca a fost inventat un aparat extraordinar de sofisticat capabil sa „fotocopieze” oameni (adica sa-i reproduca tridimensional). Si pentru ca esti o persoana amatoare de senzatii tari, „te bagi in aparat”, adica accepti sa fii „reprodus” in totalitate (la nivel de celule si molecule). Asa cum pentru o  banala foaie de curs poti obtine un duplicat perfect, tot asa exista o replica desavarsita a ta. Poate vei spune: „Nu se poate asa ceva din punct de vedere tehnic. Este imposibil!” Ok, eu iti propun doar sa-ti imaginezi (daca nu ai blocata aceasta functie psihologica), adica sa te gandesti „cum ar fi daca…” (la fel a procedat Einstein cand si-a imaginat cum ar fi daca ar calatori pe varful unei raze de lumina; nu a calatorit niciodata in realitate insa jocul mental i-a permis sa descopere principiile relativitatii)

Nu am pretentia de a fi Einstein dar nu ma pot impiedica sa observ implicatiile acetui experiment mental. Pentru ca, daca exista un duplicat perfect al tau, pana la nivel de sinapse reproduse, ai putea spune care senzatie a Eului („acesta sunt eu!”) este cea reala? Si Tu1 si Tu2 (copia) simt acelasi lucru, anume „Eu sunt” (asa cum Tu, citind acum aceste randuri, simti ca esti). Tu 2 are o identitate personala in acelasi fel in care Tu 1 are o astfel de identitate. Cu toate acestea, corpurile lor, creierele lor, sunt separate:iata, stau fata in fata, la un metru distanta.

Exista un singur Eu (sentimentul „Eu sunt”) in doua corpuri separate (dar identice)? In acest caz de ce nu ar putea exista in 10.000 de corpuri separate (si, in continuare, identice). Si punand aceste corpuri separate (Tu-uri) in contexte diferite (pe continente diferite, de exemplu) nu ne-am putea astepta sa dezvolte vieti diferite, adaptandu-se astfel la context? (ceea ce Viata face mereu) Si peste un timp oarecare, doua astfel de Tu-uri, de pilda Tu 258 si Tu 8.412, intalnindu-se din intamplare, pe o insula greceasca (scapata de faliment), intr-o vacanta, vor avea un sentiment al Eului diferit sau nu?

Poate ca viata ta este deja incurcata si, voila, mai vin si eu sa te zapacesc cu ganduri despre natura si paradoxurile Eului (in sensul de experienta subiectiva intima, nu de structura sau instanta freudiana a psihicului). Esti totusi sigura ca e vorba de mine, un strain? As putea fi un altfel de Tu.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin