ce cred despre droguri

Sunt intrebat, din cand in cand, ce parere am despre droguri. „Despre care anume?”, imi vine sa intreb (si privitul excesiv la televizor poate fi considerat un drog, nu mai vorbesc de interminabilele jocuri in retea ale internautilor adolescenti). „Aha, te referi la LSD, opiacee, amfetamine, canabis etc”. Nu pot avea o opinie informata, deoarece nu am consumat niciodata. Cu toate acestea, pot analiza din punct de vedere psihologic starile obtinute prin intermediul substantelor psihotrope (cativa consumatori mi-au impartasit experientele lor)

Dar mai intai te invit sa te gandesti la un copilas care isi doreste sa patineze. Imagineaza-ti ca esti mama sau tatal lui. Ai vrea sa invete sa patineze treptat, prin intermediul unei practici uneori dureroase (inevitabilele cazaturi) sau sa invete brusc, inghitind o pilula? Imi vei spune ca nu este o analogie potrivita. Ok, poate nu avem acelasi gust pentru metafore. Sper insa ca ai prins ideea: Drogurile nu reprezinta o solutie pentru crestere deoarece nu presupun niciun fel de efort, nu mobilizeaza resursele. Avem de-a face cu o rezolvare tipic infantila a unei probleme (extinderea constiintei, hai sa-i spunem frumos!). De unde nota de „infantil”? Deoarece obiectivul nu este atins printr-o implicare activa a subiectului (cercetatorul domeniilor constiintei, poftim!). Stilizand putin actiunea, ar putea protesta, spunand: „Nu e adevarat, m-am implicat, am reusit sa deschid gura!” Corect. Si doar atat. Restul a fost facut de altcineva (drogul) In acelasi fel, nevoile copiilor sunt implinite prin eforturile si transpiratia parintilor. Cum ar putea creste stima de sine a celui care „a reusit sa deschida gura”? (da, a reusit sa-si procure drogul ilegal, sa fie acesta un factor pentru o stima de sine sanatoasa si un impuls in directia socializarii?)

Al doilea motiv pentru care nu aprob consumul de droguri (desi ii pot intelege pe cei care „doar experimenteaza”) se refera la alienare: consumatorul este catapultat intr-o lume inalt subiectiva, in care nu poate functiona alaturi de alti oameni. Oamenii se instraineaza unii de altii, prinsi fiind in lumi personale, unele dintre ele seducatoare sau magice. Ce iluzie frumoasa dar unde se duce ea cand efectul drogului inceteaza? Probabil tot acolo unde se duc visele noastre dimineata, cand ne trezim pentru a face fata unei realitati frustrante. Cunosti oameni indragostiti de visele lor? (putin doritori sa reintre in realitate) Asa sunt si consumatorii de drog: sunt ancorati de lumile evanescente ale fanteziei, probabil si prin (uneori) sentimentul paradisului intrauterin pierdut pentru totdeauna.

„Vreau Paradisul acum!”, spune copilul cu buletin care nu suporta frustrarea unei realitati nepasatoare la dorintele lui. Nu este aceasta nerabdarea infantila? „Vreau imediat, pe loc, fara sa fac nimic!” Adultii au reusit sa avanseze dincolo de acest punct, adica au invatat sa munceasca pentru ceea ce isi doresc. In plus, cred ca este periculos sa mergi in „paradis” daca nu esti pregatit pentru el, tot asa cum e periculos sa lasi pe mainile unui copil un chibrit (si nu ma refer la focul spiritual) Extinderea constiintei este traita intr-un mod artificial si fortat. Este ca si cum ai conduce un automobil fara sa ai varsta potrivita (maturitatea psihologica necesara). Nu e de mirare ca se produc asa de multe „accidente”. In plus, din cate am putut observa, experienta de extindere a constiintei nu schimba in niciun fel caracterul. Nu apar brusc virtuti, nu se modifica mecanisme psihologice profunde, nu se restructureaza ierarhiile valorice (decat, eventual, pe moment sau in urmatoarele cateva zile). Schimbarile profunde de personalitate trebuie sa treaca testul timpului iar lucrul acesta nu se produce si nu se poate, tehnic vorbind, produce la consumatorii de droguri.

Am sentimentul ca drogurile reprezinta solutia facila (de tip fast food) la problema spirituala. Un fel de spiritualitate instant, cumparata cu cativa euro sau oferita initial, gratuit, de un prieten binevoitor si interesat. Recunosc public, nu am incredere in oamenii care isi rezolva aspiratiile spirituale in acest mod. Cred ca se pacalesc singuri si, pe termen lung, isi atrofiaza credinta autentica intr-o lume cu sens sau capacitatea de a intra intr-o relatie profunda cu ceva ce, pentru simplitate, voi numi si eu „Dumnezeu”. Gasesc in consumul de drog in varianta „spirituala” una din expresiile moderne ale disperarii sau angoasei existentiale. Ce usor poate fi evitata problema unui univers plin cu intamplari nefericite, accidente si boli! Ce simplu este sa te refugiezi in adancurile (sau pe inaltimile) propriei tale constiinte, adica, intr-o formula mai putin romantica, sa suprasoliciti receptorii narcotici de pe neuroni!

Mi se pare o solutie superficiala si vadit imatura, o modalitate de a evita asumarea conditiei fragile (si dureroase) de muritori. Iar in situatiile in care aceasta solutie nevrotica este livrata tinerilor (ademeniti prin teorii esoterice sau pur si simplu neverificabile) sentimentul meu evolueaza spre indignare. Daca imi impartasesti pozitia, sper ca si tu sa iei atitudine in astfel de cazuri, pentru a nu-i lasa pe orbi sa-i conduca pe cei mai putin experimentati in prapastia iresponsabilitatii si dependentei.

Nici spiritualitatea, nici problemele vietii de zi cu zi nu sunt compatibile cu solutiile chimice (includ aici si diferitele feluri de ciuperci). Mai degraba, raspunsurile potrivite trebuie cautate in sfera primelor relatii de atasament. Mai mereu vom gasi figuri paterne slabe, absente sau foarte autoritare. As mai enumera granite difuze si predispozitii native catre evaziune. Un criteriu empiric pe care il folosesc, si nu a dat gres pana acum, este si urmatorul: consumatorii de drog nu au copii sau, avand, sunt neimplicati in rolurile parentale (testeaza-l si tu si descopera singur!). Copiii, prin viata abundenta din ei, au privilegiul de a-i aduce pe parinti cu picioarele pe pamant si a-i inradacina intr-o realitate in care poate fi descoperita, pe langa inocenta si bucurie, si multa frumusete.

In chip ciudat, mi se pare ca si modelul medical actual invita, inconstient, la respingerea responsabilitatii personale: vindecarea, pentru pacient, este un lucru care i se intampla (participarea lui la vindecare este minima). Asa cum medicamentul („gurita maaare!”) te vindeca, tot asa drogul, cred unii, te face mai constient (iti ridica nivelul de constienta). Incredibil, nu-i asa? Se intampla in societatea moderna (insa de sa-i uitam pe samani?). Cu 100 de euro iti poti oferi o experienta pe cinste! Da-ti voie sa te indoiesti putin! Examineaza mai profund aceasta propunere. Pune sub semnul intrebarii promisiunea seducatoare, te rog.Priveste-l pe cel care te cheama intr-o lume fantastica (din perspectiva mea, regresiva).  E posibil ca, la sfarsitul acestui articol, sa fii destul de iritat. Cred ca e un semn bun.


Publicat

în

de către

Etichete: