Am primit pe mail, astazi (nu chiar astazi, articolul e scris in octombrie 2011), o invitatie la o dezbatere in jurul volumului „Cartea rosie” a lui Jung, o dezbatere moderata de H.R.Patapievici. Printre vorbitori se numara si un om pe care il admir (i-am republicat acum cateva zile un articol minunat) desi el crede intr-o versiune sofisticata a lui Mos Craciun pe cand eu nu. Acum 10 ani, cand inca eram indragostit de Jung, as fi fost prezent cu 30 de minute in avans, pentru a prinde un loc bun. Astazi nu mai imi spune aproape nimic o astfel de invitatie.
Si de ce scriu acest articol? Mi-a placut o fraza in mailul pe care l-am primit. Citez: „Ar putea fi cea mai influenta scriere, nepublicata pana in prezent, din istoria psihologiei” (Jung a lucrat la aceasta carte aproape 25 de ani). Ar putea fi, desigur, tot asa cum Romania ar putea fi o mare putere economica pe plan mondial iar fratii Costea, transferati de Steaua de la retrogradata Universitatea Craiova, pe sume indecente, ar putea fi doi uriasi carturari.
Dar nu va fi! Am in fata un studiu APA despre cei mai influenti 100 de psihologi. L-am cautat pe Jung in lista celor mai citati 25 de psihologi in jurnalele de specialitate. Nu figureaza! (dar il gasim pe Siggy Freud si nu oriunde ci cocotat pe prima pozitie, urmat de Piaget si Eysenck). Poate in lista celor mai citati 25 de psihologi in textele introductive de specialitate? Off, nici acolo! (Martin Seligman ocupa pozitia nr. 13, de pilda, iar Leon Festinger, parintele disonantei cognitive, locul 19).
Bine, hai sa ne uitam in clasamentul psihoterapiilor (proportia terapeutilor formati in diferite orientari). Ma uit la studiul Prochaska & Norcross, din 2007 (e suficient de recent?). Nu gasesc nicaieri psihoterapia jungiana (sau analitica), in randul psihologilor clinicieni, ceea ce inseamna ca nu reprezinta nici 1% (cat are terapia centrata pe client a lui Rogers-si tot 1% reprezinta si terapia Gestalt, pentru cine crede ca face o mare afacere formandu-se in aceasta directie).
E posibil sa fi fost inclusa in marele curent al orientarii psihodinamice (12%), de unde rezulta ca nu are o identitate proprie (spre disperarea post-mortem a intemeietorului) sau la „altele” (7%). Psihoterapia jungiana, in US sau UK, tari cunoscute pentru pragmatismul lor (si nivelul de trai foarte inalt-oare ar putea exista o legatura?), este o terapie de nisa, probabil tot asa cum Discovery Channel sau Taraf TV (nu vreau sa nedreptatesc pe nimeni!) reprezinta televiziuni de nisa.
A trecut vremea lui Jung, asta vreau sa spun, tot asa cum se stinge, treptat, dar sigur, si gloria interpretarilor psihanalitice. Testul realitatii este aspru! Anima si animus, concepte pe care si eu le-am iubit, nu se articuleaza intr-o teorie care sa poata fi verificata si, la fel de important, sa produca rezultate concrete (asa cum reuseste, de exemplu John Gottman, poate pentru ca se pricepe si la matematica, nu doar la psihologie).
Peste 10 ani de acum incolo, in manualele de psihologie, lui Jung ii va fi alocat si mai putin spatiu (in textbook-ul etalon al lui Scott Lilienfeld, in capitolul consacrat personalitatii, Jung a primit mai putin de o pagina, la fel ca Adler, Horney si Fromm, impreuna). Modelul terapeutic jungian nu va disparea, cred, gratie catorva entuziasti cu scor inalt la „deschiderea catre fantezie”, insa ei nu vor vindeca, probabil, pe nimeni.
Societatea nu sta pe loc (si nici tehnologia!) iar oamenii au nevoie nu de teorii frumoase (sau consolatoare) ci de abordari eficiente, de interventii ancorate in realitate si de strategii sprijinite de dovezi empirice. Aceasta este psihoterapia evidence-based. Pariul meu este ca ea va trece testul timpului in timp ce diversele modele in diferite grade atragatoare, din prezent sau din trecut, vor iesi din competitie.
Da, si in aceasta zona a realitatii opereaza selectia naturala. E nevoie doar sa ne extindem putin orizontul de observatie si sa nu ne lasam amagiti de cantecele de sirena ale psihoterapiilor care promit mult, sunt spectaculoase, uneori chiar par ca obtin rezultate dar, in realitate, nu ofera nimic. In Romania, noi, ca societate, inca nu am atins acel prag al evaluarii critice a acestui tip de serviciu profesional si ma tem chiar ca suntem destul de departe de el (oamenii educati inca nu fac diferenta intre psiholog si psihiatru iar despre cei din zonele rurale, ce-as putea sa mai comentez?).
„Cartea rosie”, cea mai influenta scriere nepublicata din istoria psihologiei? Poate din istoria psihologiei pana in 1940. Dar noi nu mai suntem in 1940! Astazi sunt unii care se uita, la propriu, in capul tau, atunci cand tu te gandesti la baiatul de care esti indragostita, si-ti spun ce arii corticale sunt activate. Astazi exista medicatie antidepresiva relativ eficienta (am multe de comentat pe acest subiect), lucru imposibil pe vremea cand parintele psihologiei analitice (despre care Yalom afirma, negru pe alb, ca si-a exploatat sexual cateva paciente-nu, nu vom crede aceasta barfa invidioasa sau resentimentara) trata depresia invatandu-si pacientii sa comunice cu arhetipurile si felicitandu-i pentru ca deseneaza mandale.
Cativa intelectuali de varf se vor intalni nu peste mult timp si vor discuta in jurul unei carti considerate „o premiera editoriala care sincronizeaza psihologia autohtona cu cea europeana” (Dilema Veche). Foarte frumos! Cu diferenta ca nu o sincronizeaza ci o arunca inapoi in timp. Da, este un act cultural recuperator. Insa nu mai mult. Poate cantecul de lebada, in Romania, al unui adevarat erudit (sa-i dam Cezarului ce i se cuvine!), eventual un ganditor influent dar nu un om de stiinta, dornic sa-si testeze teoriile si capabil sa nu cedeze biasului de confirmare pentru a se apropia de adevar.