Acest articol reprezinta o continuare a altuia (publicat pe un alt blog).
Regula lui Hamilton spune ca merita sa ajuti o ruda numai daca beneficiul pentru ruda ta, combinat cu gradul de rudenie, este mai mare decat costul pentru tine. Ea explica foarte bine comportamentele sacrificiale la insectele sociale (albine, furnici, viespi). Daca noi, cei care citim acum aceste randuri, am locui intr-un stup (stupul gravitational), am fi cu totii rude deoarece provenim din aceeasi mama (regina). Ar avea sens sa ne sacrificam unii pentru altii.
Revenind insa la nedorita alegere, adica intr-o situatie in care e vorba de oameni din care doar doi sunt rude (tu si fratele tau aveti in comun 50% din gene), raspunsul programat genetic este simplu: sotul nu este ales, deoarece nu ai nimic in comun cu el (sorry!).Interesul tau genetic este ca genele tale, identice in proportie de 50% cu ale fratelui tau, sa supravietuiasca. Daca fratele tau este salvat, exista doua sanse (genele tale si ale lui) de supravietuire, pe cand, daca il salvezi pe sot, exista doar una (genele tale). Iar barbati pentru reproducere, cum stii foarte bine analizand unele helestee pline de peste, exista din belsug.
Stiu, matematica asta e destul de tulburatoare. Poate ca nimeni nu face astfel de calcule, nu? Poate ca Hamilton, autor al unei lucrari de biologie extrem de citate, The Genetical Evolution of Social Behaviour (1964), o versiune matematica a selectiei naturale plecata de la calculele revolutionare ale mentorului sau, J.B.S. Haldane, l-a suparat iremediabil pe Dumnezeu. Totusi, revenind la exemplul meu mult prea inflacarat, daca esti mama (aha, chiar esti!) si nu poti salva decat un copil, pe cine alegi, fara niciun calcul constient, intre al tau si un copil necunoscut? Si daca ai raspuns ce-mi imaginez eu, intreaba-te de ce nu e nevoie de niciun calcul suplimentar.
Da, asta vreau sa spun: unele calcule sunt deja facute! Cred ca e bine sa constientizam asta. Exista loc si pentru alte evaluari, deoarece nu suntem albine sau termite, insa e important, am impresia, sa realizam ca nu suntem o tabla goala. Doar o persoana naiva ar putea crede asta. Inca de la nastere, pe tabla materiala a mintii noastre sunt (in)scrise cateva propozitii. Cateva dintre ele nu sunt deloc magulitoare pentru specia umana. Din fericire nu suntem doar asa. Dar ceea ce vreau sa subliniez si sa invatam sa acceptam este ca suntem si asa.
De aceea ma opun idealismului adolescentin, romantismului nevrotic si misticii inepte. Inainte de a functiona in diverse paradisuri astrale, oamenii au de rezolvat cateva probleme concrete, aici, pe pamant, in ceea ce ar putea fi singura lor viata. Daca, in timp ce citesti, copilasul tau te cheama sa-l hranesti sau, pur si simplu, sa te joci cu el, ma astept sa te duci. E adevarat ca, pana ajungi in camera alaturata, undeva intr-o tara saraca au murit deja alti 3 copii. Insa aproape nimeni nu e deranjat de acest fapt, nici macar eroii spirituali de la inceputul paragrafului.