Arhive pentru categoria: “Psihologie sociala”

„Esti libera sa alegi!” Cat de des ai auzit asta? Cat de des o spui, vorbind cu o alta persoana? (de exemplu, cu o persoana „mai mica”-un copil, fireste) Dumnezeu ne-a inzestrat cu liber arbitru. Putem balansa optiunile, in capul nostru, astfel incat in cele din urma sa alegem ceea ce ni se pare mai potrivit. Suntem agenti constienti si, in diferite grade, informati. Daca suntem atenti nu ne poate pacali nimeni (nici macar Diavolul).

Imagineaza-ti ca traiesti in America si eu iti ofer, in contul a 6 dolari pe care i-ai castigat in urma participarii la un studiu de psihologie sociala, fie o pereche de sosete Tommy Hilfiger, fie trei perechi de sosete Hanes. Alegerea ta va fi libera, nu-i asa? Nimeni nu a tinut o prelegere despre cele doua companii sau despre produsele pe care le comercializeaza. De fapt, activitatea la care ai participat nu a avut nicio legatura cu sosetele. Doar ti s-au aratat niste liste cu cuvinte. Hilfiger sau Hanes nu au aparut pe niciuna din liste. Ai citit niste cuvinte si asta a fost tot.

Meriti recompensa de 6 USD doar ca nu o primesti cash. Oricum, experimentul s-a terminat (ba bine ca nu, dar tu nu stii asta!). Ai ales sosetele si plecat acasa. Ai ales liber, revin obsesiv, sa nu uitam de darul liberului arbitru oferit cu generozitatea proverbiala de Creatorul contestat al acestei lumi (si al altora, paralele, desigur, sau poate perpendiculare, cu aceasta). Nimeni nu iti controleaza optiunile. Nimeni nu te manipuleaza (la aceasta situatie ma refer). O categorie de sosete sau alta, e simplu.

Ah, cuvintele pe care le-ai citit nu au fost chiar intamplatoare (desi pareau astfel). Unii participanti au fost expusi la cuvinte care functionau ca trigger-i pentru prestigiu si lux, pe cand alti participanti au fost expusi la cuvinte-trigger pentru chibzuinta si moderatie.

Probabil ca in alegerile finale au contat trasaturile stabile de personalitate ale subiectilor, istoriile lor de viata, felul in care au fost iubiti (sau respinsi) de mami si tati in copilarie (ca sa nu uitam cumva de psihologii care spun lucruri trasnite, inclusiv cand sunt in grupuri mari) la care putem adauga dispunerea Lunii si a planetei Venus in casele horoscopului personal. Cu alte cuvinte, alegerile au fost profund individualizate.

Totusi, de ce expunerea la „prestigiu”  i-a determinat pe 60% dintre participanti sa aleaga perechea Tommy Hilfiger pe cand, dintre cei expusi la „chibzuinta”, doar 20% au facut aceasta alegere? Traiasca libertatea de alegere! (un pic si psihologia sociala si, de ce nu, chiar si marketing-ul)

Chartrand, T.L., Huber, J., Shiv, B., & Tanner, R. (2008). Nonconscious goals and

consumer choice. Journal of Consumer Research, 35, 189-201.

*Runner-up, Best Paper of the Year Award, 2008, JCR.

Ps Tanya Chartrand, profesoara de marketing la Duke University (cu un doctorat in psihologie sociala la NYU), poate fi vazuta pe pagina Scolii de Business la care preda. E sexy. E blonda. Dar am unele indoieli vis-a-vis de ultima afirmatie. Marketing, also?

Tu lucrezi acum (sper, doar suntem in miezul zilei). La fel si colega ta. Sunteti angajate pe acelasi tip de pozitie si faceti, evident, lucruri foarte asemanatoare. Cu toate acestea, salariile voastre sunt secrete. Te-ai intrebat de ce? (te-ai intrebat, normal, si mori de curiozitate, nu-i asa?)

Ei bine, cum ar fi daca pentru aceeasi munca ea ar castiga mai mult cu 10 euro? Sau cu 50? Sau, Doamne-Dumnezeule sfinte, cu 500 E? (intelegi acum de ce refuza sa-ti spuna in ciuda insistentelor tale din timpul mesei de pranz?)

Companiile sunt destepte (nu toate) si pastreaza confidentialitatea privind salariile angajatilor (sau primele lor semestriale sau anuale) deoarece acest gen de cunoastere activeaza imediat mecanismul comparatiei sociale. Iar acest mecanism, in firme si organizatii, ii face pe oameni, cel mai adesea, nefericiti. Pana sa afli salariul ei tu erai perfect multumita cu cei 2.000 E pe care compania ti-i livreaza lunar, in contul unei munci despre care amandoi stim ca valoreaza mult mai mult (da, sunt socialist in aceasta problema, exploatarea omului de catre omul-manager in contul omului-actionar). Dar acum stii ca ea castiga 2.200 de euro. De ce? (iti aud tipatul de revolta) Nu e drept! (fireste ca nu e drept, cine ti-a spus ca viata este dreapta?)

Iar companiile nu au nevoie de oameni nefericiti. Asa ca salariile raman secrete (daca nu ai pile la Contabilitate sau te pricepi sa scormonesti in fisiere, fiind un IT-ist talentat). Bine. Dar ce ne facem cu cei care ne sunt apropiati (familie, prieteni) afectiv sau spatial (vecini), despre care nu stim exact cat castiga dar ne putem face o imagine aproximativa observandu-le stilul de viata? (sora-ta merge la vara in vacanta in Hawaii pe cand tu mergi la o pensiune din Bulgaria)

Mecanismul comparatiei sociale nu are mila pentru nimeni.

Din pacate nu suntem in situatia in care folosim banii doar pentru a cumpara bunuri si servicii. Banii mai au o functie, permisa de calitatea noastra de fiinte sociale: masoara valoarea sociala (cat reprezinti tu in raport cu colega ta sau, ca sa fiu mai abrupt, deoarece ea castiga cu 10, 50 sau 500 E mai mult ca tine inseamna ca e mai valoroasa-si daca tu nu consideri asta, presupunand ca esti o femeie inteleapta, ea sigur gandeste in acesti termeni, chiar daca nu recunoaste). Nu exclud varianta in care banii reprezinta un instrument de masura al propriei tale valori (varianta extrem de frustranta pentru mase largi de oameni).

Nu putem scapa de comparatia sociala, indiferent unde am merge. Daca intentionezi, de exemplu, sa mergi pe o insula pustie, impreuna cu cativa exploratori de teapa ta, pentru a scapa definitiv de cei pentru care civilizatia este o aspiratie irealizabila (si nedorita), odata instalat acolo vei compara casuta ta din stuf cu adapostul vecinului tau (chiar daca el locuieste pe partea cealalta a insulei). Cam asta inseamna ca suntem animale sociale. Better get used to it!

Daca nu ma crezi incearca urmatorul experiment: ai ocazia sa traiesti intr-una din urmatoarele doua lumi, astfel:

  1. In aceasta lume castigi 50 USD pe an in timp ce restul oamenilor castiga, in medie, 25 USD
  2. In aceasta lume castigi 100 USD pe an in timp ce restul oamenilor castiga, in medie, 250 USD

Pe care o alegi? Gandeste-te bine! Ratiunea iti va spune (cum imi spune si mie) ca in a doua lume veniturile tale absolute sunt duble (castigi de doua ori mai mult). Acesta este un calcul matematic, simplu si usor. Lumea numarul 2 reprezinta o alegere rationala.

Presimt, totusi, ca ai ales lumea nr.1! (la fel au facut si studentii de la Harvard, unde experimentul a fost facut prima data-ulterior a fost repetat de multe ori). Si eu aleg tot lumea nr. 1 desi apreciez logica si rad (sau ma tem) de stupiditate. Doar ca noi nu suntem doar fiinte rationale (cum cred o serie de economisti, „teoria agentului rational”). Suntem mai bogati sufleteste, avem nevoi (de status, de pilda) si emotii negative (invidie?). Nu neaparat ca vrem sa fim bogati (la 100 USD esti mai bogat decat la 50 USD). Vrem sa fim mai bogati decat aproapele noastru sau macar la acelasi nivel cu el (hai zi ca nu-i asa!).

Ne dorim cresterea veniturilor, cu siguranta, dar cresterea veniturilor, culmea, nu ne face mai fericiti daca celor din apropierea noastra (colega ta, sper ca nu ai uitat de ea!) le cresc veniturile si mai mult. Si vrei sa-ti mai spun ceva, citind direct in sufletul tau nemuritor? Daca seful nu raspunde favorabil cererii tale te rogi, in sinea ta, sa nu raspunda nici colegei tale ba chiar, daca se poate si o urasti sincer, sa-i taie din salariu! (ooh, ce satisfactie, nu-ti refuza aceasta fantezie!)

Comparatia sociala este unul din mecanismele care explica fenomenul misterios al cresterii nivelului de viata in tarile avansate economic si al mentinerii, uneori al usoarei scaderi, nivelului de fericire la nivel national. De asemenea, explica de ce oamenii din tarile sarace pot fi fericiti (pentru ca cei din jurul lor sunt la fel de saraci).

La un nivel mai mic (individual) explica de ce nu te bucuri pentru masina recent achizitionata (un BMW la mana a doua, foarte bine conservat) in conditiile in care colega ta de birou (nu aceea pe care o urasti, alta!), o saptamana mai tarziu, a aparut cu un X1 nou-nout (doar 27.200 E, direct din Germania). Chiar daca nu vrei (in mod constient) sa te compari, tot te compari (inconstient!). Recomandarea mea este ca mai bine sa fii constient(a) de ceea ce se petrece in capul tau (sau in sufletul diafan, pentru prietenii mei mai romantici).

Fiind oameni, nu putem scapa de comparatia sociala (cu exceptia celor cu multe ore de meditatie la activ, si nici acolo nu sunt prea sigur). Dar ne putem alege, in mod inteligent, lumile in care traim! In experimentul citat renunt la 50 USD in plus pentru satisfactia mult mai mare de a ma simti (mai) valoros in comparatie cu cel care castiga doar jumatate din cat castig eu. Ne putem alege, zic, grupul de referinta (denumirea mai tehnica). Doar ca exista si optiuni by default, anume membrii familiei tale, partenerii lor, familiile lor. Sotul surorii tale castiga mai mult decat sotul tau? Naspa! (nu era mai bine sa nu intrebi?) Iar tu castigi mai bine decat fratele tau? Din nou, naspa! (doar ca pentru el)

Facem comparatii tot timpul, fara se vrem. Suntem oameni si creierele noastre cantaresc mereu evenimentele si situatiile din realitate. Vrem status (socioeconomic) deoarece statusul ofera sanse mai mari de supravietuire si reproducere (cand ai auzit ultima data de o prietena care s-a casatorit cu un tip cu datorii la banca, in pragul de a fi executat?). Dar statusul, prin el insusi, nu spune nimic. Degeaba esti seful unui grup de 2-3 oameni daca „deasupra” ta se afla o pleiada de manageri, cativa dintre ei idioti! Degeaba castigi de 10 ori mai mult decat parintii tai aflati la 300 de km daca la un metru de tine (da, vietatea aceea cu ochii in monitor, in clipa asta) se afla cineva care primeste, la aceeasi calificare si pentru aceeasi activitate, cu 50 de euro in plus. 50 E luna asta, 50 E luna viitoare, uite-asa se fac, intr-un an, 600 E (si te intrebi de ce are dintii frumosi?)

Ah, deoarece nu vreau sa rasucesc si mai mult cutitul in rana, doar iti propun sa-ti imaginezi cum ar fi daca sotia ta ar castiga mai mult ca tine (cu 3.000 E, poate?). Stai linistit, a fost doar un vis urat, efemer. Sustin egalitatea de gen. De fapt, sustin si tinerea sub control, prin decizii politice (suprataxare), a inegalitatilor economice. Nu in sensul ca nu ar trebui sa existe (asa ceva ar fi absurd) ci de a nu le permite sa se extinda foarte mult (cat de mult este mereu o problema de negociere). De aceea nu suport republicile bananiere si apreciez foarte mult societatile scandinave. Voi reveni la acest subiect, pentru cei care nu au inteles acest articol si cred ca nu este sanatos sa punem limite averilor exagerate. Uneori economia are mare nevoie de psihologie. Cel putin in materie de stabilire a celor mai bune masuri prin care poate fi sprijinita fericirea oamenilor. Nu doar a catorva (1-2%) ci a celor mai multi. O cauza interesanta, ma gandesc, pentru care am putea lupta!

Solnick, Sara J. and David Hemenway (1998), “Is More Always Better?: A Survey About Positional Goods,” Journal of Economic Behavior and Organization, 37(3): 373-83.

Solnick, Sara J. (2004), “Women Don’t Ask: Negotiation and the Gender Divide” (book review), Southern Economic Journal 71(2): 462-463.

Solnick, Sara J. and David Hemenway (2005), “Are Positional Concerns Stronger in Some Domains Than in Others?” American Economic Review, 95(2): 147-151.

Solnick, Sara J. and David Hemenway (2009), “Do Spending Comparisons Affect Spending and Satisfaction?,” Journal of Socio-Economics

Siguranta si incredere. Asta au simtit, probabil, 26 de milioane de elevi americani, participanti la un program pe nume D.A.R.E. (Drug Abuse Resistance Education). Programul a fost initiat de politia din Los Angeles (L.A.P.D., daca esti cinefil) in 1983 si s-a bucurat de un succes urias, ajungand in aproximativ 20 de ani in 80% din scolile publice din US.

Programul dura 17 saptamani si se baza pe ofiterii de politie care mergeau in scolile generale si in licee pentru a-i informa pe tineri despre adevaratele consecinte ale consumului de droguri. Si parintii si profesorii au fost incantati (invitati sa evalueze programul, l-au perceput, majoritatea zdrobitoare, peste 90%, „bun” si „foarte bun”).

Cativa psihologi din APA, mai putin dusi la biserica, s-au gandit sa testeze programul intr-o maniera stiintifica. Asa ca in 1999 au finalizat un studiu de 10 ani. Ei au comparat consumul de marijuana (joint, doobie, dope, spliff etc.), alcool si tigari inainte de intrarea in program (cand bravii cetateni americani erau clasa a sasea) cu consumul la 20 de ani, cand iesisera deja din program. Nu au obtinut niciun efect masurabil.

Acesta este doar unul dintre studiile care au demonstrat ineficienta programului, altfel extrem de valorizat de adultii care nu participau la el (politisti, profesori, parinti, comunitate locala, politicieni). Poate ca mintea (pre)adolescentilor functioneaza altfel decat isi imagineaza cei care nu sunt specialisti?

Ar merita sa stii si care a fost bugetul anual al acestui program (adica sa mananca si gura noastra ceva, doar oamenii nu erau sa lucreze gratis in el):

1 miliard de dolari.

„Project DARE: No effects at 10-year follow-up”,
By Lynam, Donald R.;Milich, Richard;Zimmerman, Rick;Novak, Scott P.;Logan, T. K.;Martin, Catherine;Leukefeld, Carl;Clayton, Richard
Journal of Consulting and Clinical Psychology, Vol 67(4), Aug 1999, 590-593.

Acum cateva ore, numai, cateva persoane aflate, aparent, in deplinatatea facultatilor mintale, si destul de simpatice, pe deasupra, au acceptat sa scrie urmatorul text, semnandu-se sub el si punand data de ieri: „Sunt de acord sa-mi vand sufletul lui Adrian pentru o suma de bani pe care o vom negocia direct”. Jur ca este adevarat, sunt chiar in fata mea documentele (de fapt, niste sfrijite de biletele 9 ori 9 centimetri).

Un numar cvadruplu de persoane, de asemenea participante la acest experiment stiintific, au refuzat umila mea propunere. Este adevarat, ne-am distrat copios comentand aceste optiuni. Insa notele de umor nu pot ascunde, mai ales observatorilor vigilenti, sau doar lenti, latura intunecata pe care si tu, poate, o banuiai de mult iar acum a iesit, in sfarsit, la suprafata.

Fara nicio gluma, sunt in posesia a patru suflete. Maine ma duc la notar!

Unul din cei care au refuzat cumplita intelegere a argumentat ca nu ar fi dorit sa-l pun sa tehnoredacteze un text (el nemaiavand liber arbitru, conform propriei definitii a sufletului, deci fiind in situatia de a se conforma cererilor mele), fiind mai mult decat evident ca ma subestimeaza (sunt pregatit sa solicit lucruri absolut scandaloase, de exemplu participarea fortata, daca va fi nevoie insotita de tortura, la un curs de gandire critica).

Toata aceasta super-afacere, din perspectiva mea, a fost facilitata de intrarea in luna decembrie, o perioada a anului pe care o ador, din urmatorul motiv: mi se reveleaza o lume extraordinara, cu batranei care merg prin aer, trasi de animale rumegatoare care pot ajunge pana la 300 de kg, femei care nasc in absenta unui contact sexual si cetateni care merg pe apa. O serie de alte fiinte (Marele Alb, Marele Negru-nu e nicio ironie, asa se numesc rasele!) urmeaza a fi supuse unei exterminari in masa, spre bucuria delicata a unor suflete alese, blande , impaciuitoare si, mai presus de orice, nonviolente.

Am o sensibilitate, fireste, maladiva, prin intensitate, la aspectele absurde ale existentei umane si am inceput, inca din aceasta seara, sa rad. Insa doar cu un ochi. Oare de ce?

Deoarece se apropie Sarbatorile (articol reluat de pe alt sit)  si,prin urmare nu este sanatos, conform gandirii colective, sa consideram fiecare zi a anului o posibila zi de sarbatoare, simt un impuls irezistibil sa abordez cateva teme etice. Pentru cei care au lipsit de la orele de filosofie, o alta pierdere de vreme in liceu, mentionez ca etica are de-a face cu raspunsul la intrebarea „Ce trebuie sa fac?”. Altfel spus, intr-o situatie X, ce anume trebuie sa fac pentru a aprecia actiunea mea intr-un sens pozitiv? (de pilda, sa fiu mandru de ea)

Si pentru ca etica nu are niciun haz daca nu se refera la ceva concret, iti voi face, in spiritul transparentei, o marturisire: Nu-mi place Anousheh Ansari (pe care nu o cunosc, nota bene!). „Vedeti, judeca oamenii, v-am spus eu!”, ai putea sopti in sinea ta de pe Facebook. As vrea sa fii mai atent(a): nu am spus despre Ansari ca este un om rau. Am spus ca nu-mi place. Si am apelat, miseleste, la un mecanism emotional, dar il reglez imediat: nu-mi place o anumita actiune a lui Ansari (pe care o voi descrie). Mai, dar stii cum, nu-mi place deloc, da’ deloc!

Ansari este o femeie nascuta in Iran, cu un an inaintea mea. A plecat in US, fiind adolescenta, si a studiat electrical engineering and computer science la o universitate buna. Spre deosebire de mine, a strans si cateva milioane bunicele. Este co-fondator la Prodea Systems (precizare  doar pentru IT-isti). Nimic in neregula pana aici.

Dar stii ce a facut Ansari? S-a dus in spatiu! Si ce daca? Eh, nu e ca si cum te-ai duce pana la Busteni, in weekend. Sa calatoresti in spatiu, mai ales daca nu esti astronaut, costa. Si Ansari nu este astronaut (dar s-a antrenat, merita mentionat!). Ea si-a cumparat calatoria in spatiu (a mers pe statia orbita Soyuz TMA-9). „Vreau sa-i inspir pe tineri sa-si urmeze visele”, a motivat ea gestul.

Foarte frumos, nu-i asa? Well, i don’t think so! Nu-mi place Ansari deoarece a platit 20 de milioane de dolari pentru 11 zile in spatiu. „Adrian, oamenii au dreptul sa faca ce doresc cu banii lor!”, aud deja comentarii din toate partile (de aceea am si suspendat comentariile de pe blog, mi-am dezvoltat facultatile telepatice, meditand intens pe Ajna Chakra plus o chakra secundara secreta, accesibila doar pe Internet).

Sunt de acord ca oamenii au dreptul de a face ce doresc cu banii lor (in limitele legii sau, cel mult, la marginea legii). Nu as contesta niciodata asta, libertatea fiind principala mea valoare (nu si Partidul National Liberal, din fericire!). Te provoc sa reflectezi asupra unui alt aspect, de natura etica, de aceea am si ales un exemplu concret:

Alegand sa plateasca 20 de milioane de dolari pentru 11 zile in spatiu, Ansari a procedat bine? (pentru cei care citesc in stare de transa: nu intreb daca Ansari este o persoana buna!). Cu alte cuvinte, a facut ceea ce trebuie? Are motive sa fie mandra de gestul ei sau are motive si mai puternice sa-i fie rusine de gestul ei? Si daca e impacata cu gestul ei, aceasta stare ar putea fi expresia unei disponibilitati mai modeste de a-si evalua decizia etica? (adica o incapacitate de a-si vedea actiunea dintr-o perspectiva mai larga) Poate si alti oameni se angajeaza in comportamente care li se par ok dar ar putea fi, la o examinare mai atenta, surprinzator de egoiste, lacome sau lipsite de empatie, doar ca nu sunt constienti de asta? Poate ca si tu, uneori? (eu, sigur, stau cu ochii pe mine!)

Vreau sa te las sa-ti gasesti propriul raspuns. Indraznesc doar sa-ti sugerez ca Ansari putea sa aleaga sa cheltuie altfel cele 20 de milioane de dolari. Daca iti amintesti un articol mai vechi si astepti cuminte 10 secunde, poti inregistra moartea a trei copii, in tarile subdezvoltate. Fireste, nu-i cunoastem pe acesti copii, ei traind la distante enorme de noi. Cumva, o inteleg pe Ansari. Din spatiu, dramele lor par si mai nesemnificative.

De aceea nu-mi place. Si nici tu nu-mi placi, uneori (iar pe mine m-am inclus deja la „tu”, avand obiceiul dialogului interior, cateodata facut public). Presimt ca nu vei citi cu bucurie articolele de acest gen din luna decembrie . Nici eu nu le-as citi, crede-ma! Insa a ignora aceste teme etice, de asemenea, nu mi se pare o solutie. Iar a le livra lui Mos Craciun imi pare o solutie si mai proasta.

p.s. Acesta nu este articolul „urmator”. Acela va fi (2). Folosim Z, multimea numerelor intregi.

Construit de Sorin