Arhive pentru categoria: “Psihologie pozitiva”

Ed Diener realizeaza studii despre fericire. De fapt, este cel mai bun (cel mai respectat om de stiinta din aceasta bransa). In 1985 a luat revista Forbes in mana si a batut la usile a 400 dintre cei mai bogati americani (genul de oameni care au miliarde de dolari prin conturi). I s-a deschis. Oamenii (extrem de bogati) i-au spus unde anume pe o scala de 7 puncte, masurand nivelul satisfactiei in viata, se situeaza. Media a fost 5,8. Da, 5,8 din 7.

Apoi Diener a batut, de asemenea cu succes, la usile unul alt grup omogen, anume cei din comunitatea Amish (ai vazut Witness, cu Harrison Ford?). Aceiasi intrebare, doar ca alt an (2004, cercetare facuta impreuna cu Martin Seligman, parintele psihologiei pozitive). Scala cu 7 puncte. Oameni care traiau relativ modest si cumva izolati in comunitatile lor. Ce crezi ca au raspuns? (copiii lor nu merg la liceu, cu atat mai putin la colegii)

Porsche si sareta cu cai. MacBook Air si unelte arhaice. Harvard si scoala elementara, unde nu exista lumina electrica. Care sa fi fost scorul? 5,8!

Diener, E., Horwitz, J., & Emmons, R. A. (1985). Happiness of the very wealthy. Social Indicator Research, 16, 263-274.

Diener, E., & Seligman, M. E. P. (2004). Beyond money: Toward an economy of well-being. Psychological Science in the Public Interest, 5, 1-31.

Ieri (septembrie 2011) am intrigat, temporar, cativa oameni, spunandu-le ca judetul Harghita are o contributie decisiva la ridicarea nivelului de fericire pe planeta Pamant. Ridici si tu dintr-o spranceana? Nu sunt departe de adevar: Mihaly Csikszentmihaly (se pronunta Chicks send me high-crezi ca glumesc?) isi are radacinile etimologice in provincia Ciuc („sfantul Mihai din Ciuc”), pe vremea Imperiului Austro-ungar. Din fericire la 22 de ani a emigrat in Statele Unite si viata lui a fost diferita. Printre altele, ne-a oferit conceptul de flow (cea mai mare contributie a lui in domeniul psihologiei)

Pentru tine cand se opreste timpul?

Exista o activitate care te absoarbe? Este posibil ca ceea ce faci acum (nu chiar acum, vreau sa spun, ci „acum” inca la birou fiind) sa te angajeze la un asemenea nivel incat sa uiti sa mananci? (sau sa pleci acasa?)

Asa a inceput totul: M.C. (mi-e foarte greu sa-i scriu numele din nou), in anii ’60, studia niste pictori. Ghici ce faceau? Pictau! (n-ai fi ghicit vreodata, nu-i asa?) Stii insa cum erau cum pictau? Da, erau absorbiti de activitatea lor: nu mai exista foame, sete, oboseala (despre excitatia sexuala nu ne spune nimic). Erau una cu munca lor. Erau cu totul prezenti in ceea ce faceau. Asa s-a nascut, in mintea lui M.C., conceptul de flow (stare de flux). Au urmat cateva decenii de cercetari (si o serie de carti minunate). Si constarea pe care, intr-un fel, o intuim cu usurinta:

Oamenii capabili sa intre in flux sunt mai fericiti!

Intrebarea (pentru tine) este, fireste: Tu cand intri in flux? Exista cel putin o activitate in viata ta care te absoarbe pana la punctul in care uiti de nevoile fiziologice si chiar de lumea din jur? (disparitia sentimentului sinelui-o caracteristica a fluxului) Daca exista, se intampla sa fii platita pentru aceasta activitate? (in caz de raspuns pozitiv, sa stii ca esti cu un picior in Paradis-cel real, pentru ca cel promis nu exista!)

Merita sa faci sacrificii pentru a ajunge sa ai venituri dintr-o munca stimulativa, placuta, cu o astfel de natura incat abilitatile tale sa se dezvolte permanent si sa nu te plictisesti niciodata? Oare cati oameni pe planeta noastra traiesc astfel? Ai vrea sa fii unul dintre ei? (felicitari, esti deja!) Ce esti dispus sa sacrifici pentru asta? Ce riscuri esti gata sa-ti asumi? Cate luni (ani) poti trai la un nivel mai modest pentru a simti ca te apropii de ceea ce-ti place cu adevarat?

Sau poate vrei sa ramai un simplu angajat, cu un venit sigur? Sau te atrage ideea de a promova? (esti o persoana ambitioasa) Dar la ce bun sa consumi 8 ore din viata ta pentru a castiga bani pe care sa-i poti cheltui in timpul liber care ti-a mai ramas? (sa zicem inca alte 8 ore, desi e o cifra generoasa) De ce sa nu fii satisfacut mai des? Pentru ca cei din jur nu traiesc asa? Pentru ca nu au curajul de a-si urma visul? Vrei sa imparti aceeasi inchisoare (eventual, confortabila) cu ei? Ai amanat satisfactia pentru viata viitoare? (vei avea o surpriza foarte mare!) De ce nu in aceasta viata? De ce sa nu indraznesti?

M.C. ne invata ca este posibil si ca mintile noastre au tot ce le trebuie pentru a trai, o perioada, in flux. Putem functiona la intreaga capacitate facand ceva care ne provoaca, la limita superioara a capacitatilor noastre, si ne si place! Este posibil! Cati oameni ti-au spus asta? Cati oameni fac asta, sub ochii tai? Daca nu e niciunul in mediul tau, de ce sa nu fii tu prima?

Sunt pasionat de problema fericirii posibile in viata (ca orice alt om, bineinteles) si am inteles ca, dincolo de set point of happiness, exista o anumita libertate pe care o avem, un tip de control pe care il putem exercita astfel incat sa traim, macar temporar, la un nivel mai inalt. A intra in starea de flux este una din cai (exprimarea recunostintei este o alta). Si am mai inteles, asistand o serie de oameni dornici sa faca acest pas si, simultan, speriati (sau nesprijiniti de nimeni) ca cel mai mare dusman nu este reprezentat de circumstantele adverse, nu este reprezentat de istoria de viata sau de un parentaj nepotrivit, nu are legatura cu criza mondiala sau cu ambianta mioritica.

Cel mai mare dusman este frica!

Si urmarindu-i cum lupta, cum se tem sa faca un pas si in cele din urma il fac, cum se desprind din inlantuirea dulce a securitatii si intra pe un teritoriu necunoscut, apropiindu-se de ceea ce isi doresc, in adancul sufletului, sa faca, am inteles ca ceea ce ii impinge spre „inainte” se numeste curaj. Nu sunt insa capabil sa-mi dau seama de unde vine acest curaj! Cum se naste, cum creste, cum infloreste! Vreau, insa, sa ma inclin in fata lui, cu intreaga mea nestiinta. As vrea sa dau si nume dar nu o voi face, impiedicat de regula confidentialitatii. Dar pot marturisi, in cunostinta de cauza: este posibil!

La Yale University inca mai preda un batranel pe nume Robert Lane, acum profesor emerit de stiinte politice. A fost, candva, si presedintele Societatii Internationale de Psihologie Politica (pe vremea cand Emil Boc  se antrena intensiv pentru cea mai lunga, era sa zic longilina, cariera de prim ministru). Acest fellow (of British Academy) a publicat in 2001 The Loss of Happiness in Market Democracies, o incercare de a raspunde la dilema numarului mare de oameni nefericiti din cele mai avansate tari de pe glob.

Tu simti ca traiesti intr-o tara avansata din punct de vedere economic? Nu te chinui sa raspunzi, daca citesti acest text, aici, accepta-l pe „da”. Stii de ce? Ai dus acasa? (si apa curenta, se intelege) Nu-i asa ca nu trebuie, pentru anumite procese de felatie, ptiu!, de fecatie, scuze, e intr-un cavant (defecatorii?) sa iesi afara si sa pleci intr-o scurta calatorie in fundul (sic!) curtii? Aproape sigur ai si centrala pe gaze (sau incalzire centrala) Ei bine, daca ai fi trait pe la 1940, fiind american, puteai fi in treimea care nu avea asa ceva. Da, acum 70 de ani din trei americani unul nu avea dus iar unul din doi nu avea incalzire. Si daca tocmai ai fi terminat liceul si te-ai fi inscris la facultate, sansa de a-ti finaliza studiile superioare era de 5% (nu exista varianta Spiru Haret, forma ID, in echivalent american, in ciuda spiritului pragmatic). Totusi, ne spune Lane, americanul mediu isi evalua foarte sus satisfactia generala in viata („fericirea”). Mai precis, la 7.5 puncte din 10 posibile. GDP-ul per capita, daca mai vrei cifre, era la 6.000 USD.

In 1990, cand face Lane comparatia, GDP-ul ajunsese la 20.000 USD (se triplase, practic). Problema americanului mediu nu mai era daca are o baie ci daca are doua sau trei. Televizor color, masina de spalat, astea sunt deja maruntisuri (iar in zilele noastre, cred DVD player si iPod, in curand iPad). Poate ai vrea sa stii scorul mediu al fericirii americanului nostru? (care ne va proteja in curand cu scuturi antiracheta, poate pe la Dabuleni). Ai retinut scorul din 1940: 7.5. Cat ar putea fi in 1990? Da drumul la laptop sa-l notezi, in caz ca ai hipocampul deteriorat de ultima sesiune (sau examen de la MBA).Cu tot acest progres urias, e de asteptat sa fie mai mare, corect? Eu mizez pe 8 sau chiar 8.5. Americanii au toate motivele din lume pentru a fi fericiti (deoarece „motivele” vin catre ei, pe diferite cai, inclusiv brain-drain). Vorbesc la prezent dar ma refer la 1990 (iti dai seama, acum, in 2011, nivelul satisfactiei e pe la 11, adica a iesit din scala). Abundenta, oportunitati de educatie, super-servicii medicale. Cum sa nu fii mai fericit? 7.5 in 1940. Si „azi”, in 1990? Citeste-l pe Lane. Sau, daca nu ai chef de 480 de pagini de teorie politica a bunastarii, crede-ma pe cuvant. Este 7.2!

In 2006 a aparut A Global Projection of Subjective Well-Being: the first published map of world happiness (cauta BBC News din 30.10.2007 pentru un pdf). Danemarca e pe primul loc, dar nimeni nu stie de ce. Si elvetienii sunt foarte fericiti (sunt pe locul 2), deci e o idee foarte buna sa te relochezi pe malul lacului Geneva. In cazul in care dai tarcoale Ambasadei Americane, poti fi un pic mai rezervat: americanii sunt doar pe locul 23.

Nu acord mare importanta acestei cercetari deoarece nu stiu mai multe despre ea (stirile din media imi trezesc numeroase suspiciuni). Insa psihologii care publica in jurnale peer-reviewed se bucura de increderea mea. Ei nu au avut asa de multi bani incat sa investigheze popoarele de pe glob (oare pe ce loc e Romania, te urmareste cumva intrebarea asta?) dar au dispus de suficiente fonduri pentru a afla relatia dintre fericire si variabile precum:

  • Casatoria: oamenii casatoriti tind sa fie mai fericiti
  • Studiile superioare: oamenii care au absolvit o universitate tind sa fie mai fericiti decat cei care nu au facut asta (ai aflat ca, la 28 de licee din Romania, nimeni nu a trecut bac-ul?)
  • Sportul: cei care exerseaza regulat tind sa fie mai fericiti
  • Recunostinta: cei care spun mai des „Multumesc!” sunt mai satisfacuti cu vietile lor decat cei care nu spun nimic (sau sunt chiar critici, imi vine sa adaug)

Ar fi insa o eroare sa credem ca prima variabila (casatoria, educatia etc.) este factor cauzal pentru a doua (fericirea autoperceputa). Studiile ne arata corelatii si nu sageti cauzale si nu e nevoie sa fim asi in metodologie pentru a sti ca numerosi oameni casatoriti sunt nefericiti si multi oameni fericiti nu sunt casatoriti (atentie, cei divortati sau vaduvi tind intr-o masura si mai mare sa fie nesatisfacuti de vietile lor)

Prin urmare, as scrie despre ceva mai sigur. Ce-ai zice de niste copii? (nu, nu sa-i facem, si vei intelege imediat de ce). In ce fel nasterea si cresterea copiilor influenteaza starea de fericire a parintilor? Ce intrebare prosteasca! (iarta-ma, te rog, sunt inca sub influenta unor studii despre efectul Flynn). Toata lumea stie ca ingerasii ne insenineaza vietile si ne bucura sufletele. Experienta parentalitatii e ceva minunat. Si dorit, de asemenea! („Voi cand aveti de gand sa faceti un copil?”, „astfel incat eu sa devin bunica”, ar fi continuarea) Societatea e construita pentru a genera copii si, in ultimul timp, oarecum, si pentru a-i proteja. Ce-ar putea gasi niste psihologi-tocilari, pe care nu i-a dus capul sa castige 200.000 USD/an? Oamenii se casatoresc, fac copii si sunt, astfel, mai fericiti. Simplu ca „buna ziua”! Doar ca e noapte:

Faptul de a avea copii reduce nivelul de fericire.

Daca esti parinte de bebelus, chiar acum (cu nopti nedormite la activ, vreau sa spun), e posibil sa-mi dai dreptate. Si adolescentul tau care nu se protejeaza sexual te nelinisteste cumva, nu-i asa? Nu dau aceste exemple pentru a folosi, manipulativ, efectul de „vividness”. Doar incerc sa concretizez putin experienta parentalitatii si sa o scot din zona de ideal sau de prescriptie sociala. Cel putin pana pleaca de acasa, fiind adulti tineri, copiii nu sunt o sursa de crestere a nivelului de fericire ci de diminuare a lui. Se numeste paradoxul parentalitatii.

Pentru amatorii de studii, amanunte:

Bernard, J.,1982, The future of marriage, Yale University Press

Glenn, N.D., 1978, A multivariate survey study of marital happiness, Journal of Marriage and the Family

Callan, V.J., 1987, The personal and marital adjustment of mothers and of voluntarily and involuntarily childess wives (acelasi jurnal)

Lopata, H.Z., 1971, Occupation:Housewife, Westport, CT:Greenwood (in anii  ’70 cercetatorii din stiintele sociale au inceput sa puna sub semnul intrebarii „adevarurile” colective referitoare la casatorie si copii)

Anderson, S.A., 1983, Perceived marital quality and family-life cycles categories: a further analysis (jurnalul citat mai sus)

Si tot asa, dar mi se pare plictisitor sa tot dau elemente bibliografice. Crede-ma pe cuvant: dovezile sunt coplesitoare! Adultii din familiile care au copii sunt mai putin fericiti decat echivalentii lor care nu si-au combinat ADN-ul. Daca vrei sa fii fericit, nu e o idee buna sa faci copii. Te rog, nu trage in mesager! (am date si mai clare insa cred ca e suficient pentru azi)

Si atunci, de ce oamenii, daca vor sa fie fericiti,  nu renunta? Hai, mediteaza tu la asta! Exclude posibilitatea de a-si dori, inconstient, sa sufere si tine cont de instinctul de reproducere (ziceam undeva ca oamenii sunt primate, adica animale?). Elimina si enorma presiune culturala, doar de dragul de a izola un factor cauzal. Da, exista un astfel de factor (nu, nu e povestea cu sprijinul la batranete). Ia sa vedem, ghicesti? (pardon, gandesti?)

Intrand in rolul de parinti oamenii pierd puncte importante la capitolul „fericire” insa castiga, enorm, in alta parte.

Oare unde? Eu plec acum, am o intalnire cu un copil. Nu, nu am investit in el bani, energie si timp, deoarece nu este al meu. Iar daca as fi facut asta, pentru a nu intra in disonanta cognitiva, as spune ca sunt fericit.

Se intampla sa castigi 1.000 de euro pe luna? Poate chiar mai mult? Hai sa-ti spun cate ceva despre miliardari (cifre din 2010): in toata lumea sunt 1.011. Cel mai numeros grup este al americanilor: 403 (in 2006 erau 371). Mark Zuckerberg, tanarul de 26 de ani, este printre ei (cum adica nu stii cine este  Mark? Or vrei sa fii data afara de pe Facebook?) In China sunt 64 iar in Rusia 62.

Miliardar inseamna cu o avere de cel putin 1.000 de milioane de dolari. Tu ai la banca (sau sub pat) un milion de dolari? Inseamna ca esti milionar. Un milion, adica de 10 ori cate 100.000 (daca ai 10 case de 100.000 USD, in care nu stai, evident, esti sigur milionar). Un miliardar are de 1000 de ori cate 10 case valorand minim 100.000 USD, deci 10.000 de case (incerc sa fac lucrurile un pic mai concrete, mai ales daca ti-ai cumparat un apartament in plina criza si ai de platit rate la banca in urmatorii 25 de ani)

In Europa sunt 248, cel mai bogat fiind un frantuz de 62 de ani (proprietarul grupului de lux LVMH-atentie la poseta!). Iar cel mai bogat om de pe planeta nu este Bill Gates, cum crede toata lumea, ci un mexican caruia i-au iesit afacerile cu telecomunicatii, Carlos Slim (are 53,5 miliarde USD, cu 0,5 miliarde, adica 500 de milioane, un mizilic, mai mult decat creatorul Microsoft)

In comparatie cu acesti oameni ai putea parea o persoana saraca. Nu e deloc asa: daca ai un venit lunar de 1.700 USD (cifre valabile pentru 2006), adica aproximativ 50 de milioane de lei (sau putin sub 1.200 euro), am o veste minunata pentru tine:

Faci parte din grupul celor mai bogati 11,1% oameni din lume.

Nu e nicio gluma: castigand 50 de milioane pe luna (nu neaparat din salariu) ai acces la un tip de viata pe care, din 100 de pamanteni, doar 11 si-o permit (nu intreba cum traiesc restul de 89 si in special ultimii 50)

Pe de alta parte, daca veniturile tale lunare sunt in jurul a 120 milioane RON (2.900 euro), grupul de apartenenta este si mai select : esti printre cei mai bogati 0,899% oameni din lume. 100 de pamanteni si tu esti cel mai tare. Ai reusit, nu-i asa? (mai ales daca esti bugetar).

Pentru a pastra nota pozitiva a acestui articol nu suflu o vorba despre saracie, despre copii care mor chiar acum, malnutriti fiind si despre muncitorii din Pakistan care au produs tricoul pe care il porti, fiind platiti cu 2USD/lunar (jumatate dintr-un pachet de tigari, la noi). Off, m-a luat gura pe dinainte insa ma vei ierta: sunt sensibil la inechitatea economica si nedreptatea sociala. Sunt inclinat sa fiu dezgustat de cineva care isi construieste o cabina de ascensor aurita, in valoare de 1 milion euro, pentru a putea cobori direct in piscina vilei sale (un baiat din Cap d’Antibes). Si mi se face sila de cineva care, in Saint Tropez, achita o nota de plata la sampanie de 1,2 milioane euro. Poate pentru ca sunt invidios pe acesti oameni? Sau pentru ca, uneori, natura umana imi pare, pur si simplu, insuportabila?

Construit de Sorin