Arhive pentru categoria: “Credinte si sensuri ale vietii”

„Ce trebuie sa fac?”. De cate ori ti-ai pus intrebarea aceasta intr-o situatie in care dorintele tale pareau a intra in conflict cu dorintele altor oameni sau, si mai grav, exista riscul de a-i rani, fie direct, fie indirect, prin consecintele deciziei tale? Ce bine ar fi daca ar exista o autoritate infailibila care sa ne spuna, in fiecare caz, care este datoria noastra morala!

O clipa, chiar ar fi bine? Poate ca este mult mai bine ca nu exista (desi multi isi imagineaza asta) si avem sansa de a experimenta, intr-un chip dureros, libertatea de a alege un curs al actiunii sau altul. Ce spui, in acest context, de urmatoarea dilema morala:

Oare avem datoria de a distinge intre sens si nonsens?

Cu extensia: si de a asuma public pozitia personala. Altfel spus, oare avem datoria de a incerca sa trasam o linie limpede intre afirmatiile (teoriile, judecatile de valoare) care au sens si cele care par a avea sens insa, la o analiza mai atenta, se arata a fi lipsite de sens? (autocontradictorii, incoerente, deconectate de la realitate etc.)

Cineva ma intreaba daca sunt dispus sa cred intr-un univers paralel, alcatuit dupa legi diferite de legile descoperite de fizica, chimie si biologie. Nici ca se putea intrebare mai potrivita in luna lui Santa Claws (is something missing?).

Sunt dispus sa cred orice!

Ai citit bine. Da, esti pe un blogul unui sceptic (skeptoid, cum mi-a spus cineva, alintandu-ma). Chiar vreau sa ridic un pic miza:

Sunt dispus sa cred orice, oricat ar fi de ridicol sau neverosimil!

Cu o micuta, minora, minuscula si miniaturala conditie: daca exista dovezi. Cu ocazia aceasta le raspund (e doar un promo) si celor care ma cunosc din cartile mele mai vechi si ma intreaba, uimiti, cum m-am despartit de spiritualitate pentru a trece in tabara stiintei (uff, suna ca un divort urmat de un nou mariaj!). O precizare: nu m-am despartit de spiritualitate. Doar am redefinit-o. Si am inceput o relatie (bigamie, bigamie!) cu stiinta deoarece am cautat dovezi solide in sprijinul catorva din afirmatiile mele mai vechi si nu le-am gasit. M-am uitat atent in curtile altora (voyeurism!) si nu le-am gasit nici acolo. Pentru o buna parte a afirmatiilor facute in sfera spiritualitatii, afirmatii facute de milioane de oameni, nu exista dovezi serioase. Exista doar anecdote, inchipuiri, emotii si sentimente.

E prea putin si deloc satisfacator. Stiinta este o „iubita” mai generoasa. In plus, e si mult mai inteligenta, insa acesta este un comentariu agresiv si, pe deasupra, incorect din punct de vedere politic. Experientele interioare pe care le am mi le explic acum altfel. Accept ca deriva din jocul unor neurotransmitatori. La inceput a parut o idee insuportabil de angoasanta dar, cu timpul, m-am imprietenit cu ea.

Suntem asemanatori cu un fulg de zapada. A fost o vreme in care nu eram si va veni o vreme in care nu vom mai fi. Insa apa din care sunt alcatuiti fulgii va continua sa fie. Din motive legate de Big Crunch, ar putea disparea chiar si ea, candva. Apoi totul va fi reluat, aproape sigur cu alte personaje (eterna reintoarcere a lui Niezsche nu e o idee plauzibila). Nu simti un fior incercand sa-ti reprezinti aceste lucruri?

Azi (nu chiar azi, e un articol din decembrie 2011), inainte de a pleca spre biroul corporatist (great pun intended), mi-am zis, sub influenta unei zane sexy (cele bune s-au retras in perimetrul lui Mos Craciun) ca e musai sa ma prezint intr-o buna forma fizica (forma mentala nu a facut obiectul laborioasei mele analize). Prin urmare, la alergat natiune! Sa tot fi fost 3 pm. Nici nu am inceput bine sa-mi supun pompa cardiovasculara din stanga unor presiuni neobisnuite si m-am oprit fulgerat.

Pentru a fi sincer pana la capat: m-am oprit, m-am uitat pe furis in jur si mi-am dat, cu tandrete, totusi, cateva palme, ca sa ma asigur ca nu visez. Am hotarat ca sunt treaz, desi realizez acum, in timp ce scriu, ca n-am scapat de biasul de confirmare si e posibil, inca, sa fiu intr-un vis. Dar de ce un astfel de aspru tratament? Crede-ma, la fel ai fi facut si tu! Iata faptele:

Pe traseul meu se afla un mic parculet in care stau, inca din primavara, cand i-am detectat pentru prima data, doi oameni fara casa (sau asta imi imaginez eu, deoarece inca nu am discutat cu ei). Vin dimineata, matura frumos locul, dau de mancare la porumbei si, toamna, strang frunzele. Noaptea dispar si reapar a doua zi, dimineata. Cumva, au inceput sa faca parte din peisaj. Cei care locuiesc in apropiere sunt toleranti si nu am asistat niciodata la scandaluri sau discutii mai aprinse.

Erau si azi. Bine infofoliti, stateau, ca de obicei, pe bancuta. Dar astazi ceva era altfel: citeau! Amandoi erau absorbiti de cate o carte. Unul isi pusese si ochelarii. Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor deoarece, daca locuiesti in Bucuresti, stii ce frig a fost azi afara. Mi-am adus aminte instantaneu de fostii mei studenti care nu citeau. Si mi-am tras o pereche de palme, ca sa reinnod firul povestirii.

Am mai vazut pana acum persoane fara adapost sau „oamenii ai strazii”. Nici unul, niciodata, nu citea ceva, nici macar un ziar distribuit gratuit la metrou. Nu si cei despre care povestesc. Ei citeau zgribuliti! Mi-am zis ca e cava temporar si irelevant. Dar, ca un admirator al metodei stiintifice, mi-am propus sa-i verific aleator. Asa ca am dat repede o tura de cartier (nu ca as fi verisorul alb al lui Usain Bolt dar cartierul e mic-si nici nu consum substante interzise, cum ar putea crede cei care au citit ca fac experimente cu endocanabinoizi) si am privit din nou. Erau tot acolo, patrunsi de lectura.

Am plecat spre casa, ametit de acest contact neasteptat cu lumea cartilor. Imi pun costumul si cravata (e doar o fantezie, nu am mai purtat cravata de aproape doua decenii) si plec spre „corporatie” (sunt unic actionar). Insa nu rezist si trec pe langa parculet. Prietenii cartii, tot acolo. Ghici ce faceau? Nu, nu vei ghici niciodata: citeau! Era 4.10 pm.

Dupa ce traiesc, pentru a nu stiu cata oara, calvarul dulce al unei zile de munca scurte, generat de sentimentul de care nu pot sa scap, oricat as incerca, anume ca munca e o placere, ma intorc acasa nu inainte de a trece, ia sa vedem, daca ai inceput sa ma cunosti, pe unde?

Da, pe langa parculet! Cei doi erau tot acolo. 8.00 pm. Stii ce faceau? Nu, nu citeau. Doar stateau pe banca. Insa in parculet nu exista niciun bec. Ma bate gandul metodologic de a pune eu unul. Si, cu putin noroc, sa-i invit pe cei care, in diferite feluri, imi spun ca nu au conditii (sau timp) sa citeasca.

Exista zile cand viata mi se pare interesanta si alte zile cand imi pare atat de surprinzatoare si frumoasa incat imi vine sa o caut, sa o ating si sa ii spun „Multumesc!”. De exemplu, azi.

Am o problema cu un rationament si te rog sa incerci tu sa-ti dai seama unde gresesc, deoarece eu nu reusesc. Ar fi de folos, inainte de a te angaja in acest proces, sa fii si proprietarul unui caine („proprietar” inseamna ca simpaticul patruped este privat de libertate insa te rog sa nu te incurci cu astfel de dileme morale!):

1. Cainele tau este facut din atomi.

2. Atomii sunt invizibili.

Deci: 3. Cainele tau este invizibil.

Si cu toate acestea il vezi. Extraordinar! Cine a spus ca logica e buna? Si ca religia greseste? Normal ca nu exista atomi invizibili (si cu atat mai putin cuarci). Grivei ne demonstreaza in fiecare clipa asta. Si cum foarte bine stie si el, in sufletelul lui de caine, in curand va ajunge intr-un loc plin cu oase de cea mai buna calitate (solide?). Tot asa cum teroristii islamici care se sinucid in slujba zeului lor sunt asteptati de 72 de fecioare. Biodegradabile?

Dean Hamer a fost primul om din lume care a oferit dovezi in sprijinul legaturii dintre homosexualitate si gene (markerul Xq 28 de pe cromozomul X-am scris anul trecut un articol pe aceasta tema). A lucrat timp de 35 de ani pentru NIH (National Institute of Health) si a condus una din unitatile US National Cancer Institute. Acum are 61

In urma cu 8 ani (in 2004) a publicat o carte cu un titlu foarte atragator: The God Gene: how faith is hardwired into our genes. Este foarte greu sa rezisti si sa nu o cumperi, mai ales daca esti un american credincios (editura Doubleday a stiut ea ceva atunci cand a impus acest titlu). Este adevarat ca autorul, inauntrul cartii, este mai moderat si nu sustine ca exista cu adevarat o gena a lui Dumnezeu ci ca oamenii mostenesc o inclinatie catre spiritualitate, in sensul de „a privi catre” si „a simti o conexiune” cu o fiinta superioara.

Sunt ultimul care as nega o astfel de predispozitie deoarece o am si eu, in acelasi fel in care am ochii verzi, cu nuante inselatoare de albastru. Ar putea fi, insa, si altceva decat o tendinta sadita cu buna stiinta de Dumnezeu in creierul meu sau al tau? Exista, cu alte cuvinte, si o explicatie alternativa, mai simpla?

Hai sa ne gandim impreuna! (cred ca dupa ce Dumnezeu m-a proiectat in laboratorul lui ascuns in spatele unor nori cummulonimbus, intr-un moment de neatentie, s-a infiltrat si Aghiuta pentru a sadi niscaiva gene ale gandirii critice) Cum ar fi daca, in conditii potrivite, alte genuri de inclinatie, pe care le enumar imediat, codificate in unele configuratii genetice, s-ar combina pentru a da nastere credintei in Dumnezeu? Astfel, intregul numit „spiritualitate” sau, mai radical, „religiozitate”, ar putea fi compus dintr-o serie de parti care, prin ele insele, nu au nicio legatura cu entitatile astrale si Creatorul lor misterios?

Iata cum poate sa apara o formatie castigatoare la jocul de poker din cateva carti care nu sunt asi:

  • Teama de moarte si nevoia, corespondenta, de securitate
  • Inclinatia de a asculta de o figura a autoritatii (copilul de parinte, subordonatul de sef, membrul tribului de masculul alfa)
  • Dispozitia de a cauta o figura parentala in momentele dificile pentru a primi ajutor, sprijin sau, macar, incurajari

Ia tu acesti 3 factori si aseaza-i impreuna ca la un joc de puzzle. Apoi intreba-te daca rezultatul lor i-ar fi de folos copilului tau, adica daca mostenind de la tine genele care codifica, separat, cele 3 inclinatii, sansele lui de a supravietui si de a avea urmasi cresc. Eu plec acum in cautarea unui mascul-beta pentru ca pe alfa l-am ucis (metaforic vorbind, nu e cazul sa ma torni la politie) iar o femela-alfa nu ma tenteaza dupa ce tocmai am scapat de Kali si alte ciudatenii hinduse. Pe de alta parte, o serie de oameni reali, femei si barbati, eliberati de alfabetul grec, desi uneori luptandu-se cu tentatia chintei roiale, sunt foarte pe gustul meu si ma insotesc in marele Joc al Vietii, la sfarsitul caruia toata lumea pierde (adica moare pentru totdeauna) dar nimeni nu este deprimat.

Fie X (un barbat in jur de 30 de ani). A avut parte de o copilarie minunata, de parinti atenti la nevoile lui si de prieteni proveniti din familii cu un nivel socioeconomic inalt. Intr-o zi, insa, X violeaza o tanara pe care o vedea pentru prima oara. La proces este intrebat in legatura cu motivatia asociata acestei actiuni reprobabile. X raspunde cu dezinvoltura: „Mi s-a parut o experienta interesanta. De aceea am ales-o.”

Fie Y (un alt barbat in jur de 30 de ani). A avut parte de o copilarie minunata, de parinti atenti la nevoile lui si de prieteni proveniti din familii cu un nivel socioeconomic inalt. Intr-o zi, insa, Y violeaza o tanara pe care o vedea pentru prima oara. La proces este intrebat in legatura cu motivatia lui. Y raspunde relaxat: „Nu mai facusem niciodata asta si mi s-a parut o idee buna sa incerc”.

Te rog sa treci peste greata pe care, probabil, aceste povesti ti-o trezesc. Este un exercitiu pe care il facem impreuna, destul de incomod, pentru a intelege ceva despre responsabilitate si libertate. Daca ai fi un judecator, ai acorda pedepse identice sau diferite in cazul celor doi violatori? (toate celelalte variabile fiind constante)

Imi imaginez ca raspunsul tau este „identice” (al meu, pus in aceeasi situatie, sigur ar fi acesta). Nu exista nicio alta diferenta intre X si Y, prin urmare condamnarile lor nu au de ce sa fie diferite. Cu buna stiinta s-au angajat in comportamente care au ranit alte fiinte umane si trebuie pedepsiti pentru asta. Puteau sa nu cedeze impulsului. Se puteau stapani. Insa au ales sa actioneze. Au ales liber.

Fair enough! Totusi, ce spui de situatia urmatoare: fiind supusi unor investigatii medicale, lui Y i se desopera o tumoare in zona cortexului prefrontal, o tumoare care a deteriorat capacitatea de autocontrol. In acest caz, i-ai administra lui Y o pedeapsa identica, sau similara, cu cea a lui X? Si ai mai spune despre Y ca a ales sa o violeze pe tanara femeie?

Si daca raspunsul este „nu” („Y este un om bolnav care nu mai raspunde pentru faptele lui”), altfel spus, daca il absolvi pe Y de vina intelegand ca este o victima a propriei lui biologii, prin urmare deciziile lui nu sunt libere (insa in mod evident exista: „vreau sa o violez”), ce am putea spune despre X?

Este X un om care poseda liber arbitru? Sa ne reamintim, nimeni nu-l forteaza pe X sa o violeze pe tanara femeie. Nimeni in afara de propriul lui creier! Sper ca esti de acord cu asta. Y are o tumoare, X nu are o tumoare si amandoi violeaza o femeie. X va fi aspru pedepsit si Y, probabil, va fi primi ingrijiri medicale. Dar amandoi au actionat impinsi de evenimente neurale produse in capetele lor. Asa ca, daca m-ai urmarit pana aici, te intreb si eu, in acord cu Sam Harris:

Exista vointa libera sau e doar o iluzie?

Construit de Sorin