Arhive pentru categoria: “Copii si adolescenti”

O mamica interesata de evaluarea psihologica ma intreaba de la ce varsta este demna de incredere o masuratoare profesionala. Foarte buna intrebare! Desi fidelitatea test-retest a evaluarilor IQ este foarte mare, varsta de 3 ani introduce o exceptie importanta la aceasta regula. Cu alte cuvinte:

Mai devreme de 3 ani testele IQ nu sunt stabile!

Daca prichindelul a obtinut un scor inalt cand l-ai evaluat la 1 an poti sa te bucuri, desigur, dar nu exista un temei serios pentru a considera ca acest nivel IQ il va insoti intreaga viata. Iar daca l-ai masurat pana in 6 luni trebuie sa stii nivelul corelatiei cu IQ-ul adult. Este zero! (Brody, 1992)

Unele cercetari interesante s-au facut in directia prezicerii IQ-ului adult in functie de viteza de obisnuire la un stimul. Adica, daca ii arati unui bebelus un cerc rosu in mod repetat, la un moment dat nu-l va mai privi (va intoarce capul) cu o expresie de genul “What’s up, man? How can you come always with such boring stuff? That’s what big guys call research?”). Insa conteaza cat de repede se plictiseste (si vrea altceva, probabil..laptic?).  La cei care s-au obisnuit mai repede cu stimulul s-au inregistrat corelatii de .3-.5 cu IQ-ul din adolescenta (da, unii cercetatori-Slater, 1997- au asteptat 18 ani pentru a repeta masuratoarea: de-asta ii admir!)

Mi-am consultat adineauri astrograma si vestile nu sunt deloc bune: se pare ca urmatorul articol va starni revolta unor parinti (si simpatia spontana a unor adolescenti, deoarece nu exista minus fara plus). Prin urmare, pentru a transa inca din start lucrurile, iata afirmatia cu potential exploziv:

Cred ca este sanatos psihologic pentru toti cei implicati ca, pe masura ce adolescentul inainteaza in varsta, controlul parental sa scada. Asta este echivalent cu a spune ca:

La 18 ani controlul parental potrivit este zero.

„Ha!” (aud voci, am declarat si alta data ca detin puterea paranormala a perceptiei auditive la distanta, aparuta in urma realizarii constiincioase a unor tehnici yoga secrete) „Habar nu ai ce vorbesti, Adrian, se vede ca nu esti parinte de adolescent!”.  Nu sunt, recunosc. Insa de cand experienta personala  limitata este mai credibila decat cercetarea stiintifica? De cand adevarurile populare ale culturii in care ne-am nascut si biasurile individuale (sublim necunoscute de 9 oameni din 10) sunt mai relevante decat analiza meticuloasa a unor profesionisti? De cand faptul de a fi parinte iti ofera o cunoastere profunda si corecta a mecanismelor psihologice si asta in mod spontan, adica fara grup de control si interviuri in profunzime?

Oh, simt deja undele! (va rog, dragi parinti, suspendati temporar ostilitatea, nu pentru mine, am scuturi energetice achizitionate cu bani grei de pe ebay, ci pentru voi, sa puteti macar termina lectura). Controlul parental potrivit este zero, spun, dar influenta parentala poate fi maxima.

Sunt cumva prea subtil? (sau pedant) Nu sunt unul si acelasi lucru? Nicidecum! „Control” inseamna ca eu iti spun ce sa faci pe cand „influenta” inseamna ca tu decizi ce sa faci si, daca vrei, te consulti cu mine si imi ceri o sugestie, o opinie, un mod de a vedea lucrurile. Usa mea este deschisa iar tu, daca estimezi ca merita, e potrivit si/sau ai nevoie, vii la mine si ma intrebi. Eu sunt disponibil pentru tine deoarece…te iubesc. Iti impartasesc perspectiva mea asupra problemei respective (pe care ai ales sa o impartasesti) si sunt realmente curios ce decizie vei lua. Stiu ca nu-mi urmezi orbeste recomandarea (prefer sa cred asta!), stiu ca ai mai multe date pe care mintea ta, capabila acum de rationamente formale, le prelucreaza si astept rezultatele. Da, o parte mica si orgolioasa din mine isi doreste sa procedezi cum ti-am sugerat dar constiinta acestei parti o am doar eu.

Tu esti, pentru mine, o fiinta independenta!

Ai mintea ta, ai emotiile tale, ai dorintele tale, intr-un cuvant, ai viata ta proprie. Eu sunt acum martorul evolutiei tale si, din cand in cand, in situatiile alese de tine, consilier, indrumator, ghid, banca de date, whatever. Te influentez deoarece tu vii catre aceasta influenta dar nu te controlez. Nici eu, daca as fi in locul tau, nu as vrea sa fiu marioneta cuiva. M-as bucura sa fi reusit sa te cresc in acest spirit (sau macar sa nu fi ucis acest spirit al libertatii inauntrul tau, in cazurile mai putin ideale)

Ce spuneti, dragi parinti, puteti renunta la control? E asa de dulce, stiiiiiu! Si ce puneti in loc, da, foarte buna intrebare! Asa este, daca nu vine sa se consulte cu tine? Daca te ignora cu desavarsire? Daca te evita? Daca nu te crediteaza? Si cel mai mare cosmar, daca prefera sa vorbeasca, regulat, cu altcineva? (nu sunt parinte, spuneam, dar adolescentii pe care i-am intalnit, din motive obscure, mi-au solicitat in mod limpede indrumarea)

Cum se trece de la „control” la „influenta”? Dintr-o data, precum in povestile despre care cred ca ofera copiilor imagini complet nerealiste, deci gresite, ale lumii? Fireste ca nu! Influenta se dezvolta treptat, pe masura de controlul scade. Daca iti place matematica, iti dau si cifre: la nasterea copilului tau controlul este aproape maxim (100 puncte, conventional) iar influenta aproape nula (incearca sa influentezi un bebelus de o luna astfel incat sa inceteze plansul, la 5 secunde dupa ce a inceput!). Pe la 9 ani (ai vrut cifre) controlul si influenta sunt 50-50. Cand a intrat la liceu (14-15 ani), controlul ar putea fi pe la 25 iar influenta la 75.

Whaaat? Controlul la 25? („Hai ca-mi pierd vremea cu articolul asta”-te aud, te aud!) Poate ai pierdut din vedere ultima parte: „iar influenta la 75”! „Si ce inseaman control 25, domnule specialist iubit de adolescenti dar care nu ai asteptat niciodata ingrijorat noaptea intoarcerea unuia?” Inseamna ca ai renuntat de mult la diferite forme de mituire (modalitati de a plati pentru cooperare, in loc sa o castigi natural), ai renuntat la amenintari, predici si binecunoscuta cicaleala, ai scos ideea de pedeapsa din fisierele tale mentale si esti dispus sa negociezi, sa asculti, din nou sa asculti, sa asculti foarte mult (am mai zis?) pentru a intelege o alta fiinta umana (accentul cade pe „alta”).

Controlul scade, influenta creste, ma crezi? (daca nu pe mine, poate pe Thomas Gordon, el macar a fost nominalizat la premiul Nobel) Dar influenta nu apare in mod miraculos: ea se dezvolta intr-o relatie, se bazeaza pe o conexiune, se hraneste din ceva invizibil si fragil, incredibil de fragil, construit in timp, cu atentie si afectiune, curiozitate calda in raport cu individualitatea celulilalt, emotii si sentimente acceptate si respectate (ihm, m-ai prins, din practica terapeutica am inteles aceste lucruri).

Morcovii si betele nesuferite isi prelungesc existenta mult dincolo de adolescenta, evident, in firme si corporatii cu nume sonore (stii foarte bine asta!), limitandu-i pe oameni si inghesuindu-i, cu mic cu mare, intr-un malaxor social-corporatist, echivalentul, la un alt nivel, al unui sistem scolar si universitar impersonal, infricosat de initiative nonconformiste, creativitate debordanta sau de gandirea critica din a carei absenta se nasc organisme fara coloana vertebrala sau cetateni superstitiosi, imaginandu-si interventia divina in momentele providentiale livrate, dezinteresat, de legile probabilitatii.

Nu putem fi prea diferiti de cei care am fost ieri si suntem destul de asemanatori cu cei de alaltaieri asa ca, daca vrem sa facem o treaba buna, de ce sa nu actionam potrivit inca din start? Nu ar mai fi nevoie de indivizi de teapa mea, suficient de obraznici pentru a le povesti parintilor despre drogul de care au devenit dependenti (numit „control”) dar pe care nimeni nu-l incrimineaza la modul serios deoarece toata lumea se teme de sevraj.

E mult mai comod, nu-i asa, sa fii terorizat de consumul de „iarba” sau de „speed” („crystal”, „crack” etc.-ghici de unde le stiu?) astfel incat sa eviti constientizarea faptului ca ai putea fi si tu intoxicat cu control (desigur, Poirot, nu ma refer la toti parintii, cum as putea cadea in pacatul generalizarii simpliste dupa ce tocmai am amintit de gandirea critica?) Stiu ca nu-ti face bine adresarea asta directa si, purtat de un val de compasiune budista (reziduu karmic al unor meditatii desfasurate intr-o viata anterioara), ma opresc. Poate am reusit sa transmit diferenta dintre „influenta” si „control” iar tu ai ce dezbate impreuna cu fiica ta adolescenta sau baiatul tau post-adolescent (he he, credeai ca se termina chinul la 18 ani?). Daca iti par niste idei stranii pentru societatea romaneasca (media statistica) eu ce as putea comenta? Chiar asa sunt! Sa ne reamintim ca traim intr-o tara in care iubitorii de caini gasesc la fel de straniu sa stranga in urma patrupedului iubit (promo la alt articol!). Si la fel de stranie, in urma cu cateva decenii, era libertatea femeilor de a vota. Traim intr-o lume ciudata, asta e sigur.

Se ia un copil de 4 luni si i se aplica un test (oare este un test valid?). Apoi se ia acelasi copil peste un timp oarecare (6 luni, un an, trei ani) si este evaluat din nou (i se masoara aceeasi caracteristica, de exemplu „raspunsul la situatii noi”). Cam asa procedeaza specialistii in psihologia dezvoltarii. Ei presupun ca schimabarile aparute intre T1 (la 4 luni) si T2 (la doi ani, de pilda) se datoreaza factorilor de mediu (practicile parentale).

Dar este aceasta presupunere corecta? Nu cumva efectele genetice pot aparea la orice varsta? (inainte de adultete) Oare de ce, pe masura ce timpul trece, devenim tot mai asemanatori cu parintii nostri? Cum poate fi prezisa marimea sanilor unei adolescente de 18 ani pe baza unor masuratori facute la 4 luni? Evident ca nu pot fi facute astfel de predictii. Genele „pentru sani” se activeaza in jur de 11-12 ani. Pana atunci nu vei sti daca sanii fetei tale vor fi mici si simpatici sau mari si atragatori.

Psihologia dezvoltarii, in varianta clasica, nu dispune de un instrument sigur prin care sa controleze predispozitiile genetice. Studiile care identifica o corelatie intre un stil parental si un atribut masurabil al unui copil nu pot fi sigure ca valoarea celui din urma se datoreaza mediului („este mai sociabil deoarece parintii lui, vazand cat e de timid la 9 luni, l-au impulsionat mereu in directia unui comportament mai putin defensiv”).

Exista insa o disciplina care este capabila sa controleze aceasta variabila. Genetica comportamentala! Exact asta fac studiile pe gemeni si studiile facute pe copii adoptati. Ce pacat ca sunt asa de putin cunoscute! (nu doar in Romania) Inca exista o anxietate remarcabila asociata cu posibilitatea de a nu avea toti sanse egale (oricat de generoase ar fi programele sociale), pe de o parte, si cu tendinta unora (in zona partidelor extremiste) de a capitaliza diferentele genetice in favoarea catorva privilegiati. Insa tocmai ignoranta si nepasarea ne fac mai vulnerabili la ideile extremiste. Intelegerea clara a sursei diferentelor de personalitate (inclusiv la nivel de IQ) ne protejeaza de conceptii fanteziste si decizii proaste. Putem construi o lume mai buna nu plecand de la ce ne place sa credem despre oameni ci de la ceea ce oamenii sunt in realitate. Psihologia se misca in aceasta directie. Vestile ei ajung cu intarziere, inclusiv la specialisti. Dar, in cele din urma, ajung!

P.s. Un raspuns scurt (promo!) pentru cele cateva mamici responsabile si investigative care mi-au pus intrebari suplimentare vis-a-vis de studiile de genetica comportamentala: parintii conteaza, evident! Dar conteaza un pic in alte feluri decat cele pe care suntem obisnuiti (sau conditionati) sa ni le imaginam.

Un scurt exercitiu:

Se ia o pereche de gemeni monozigoti (MZ) si  li se aplica un test IQ sigur (sau o baterie de teste). Apoi se calculeaza gradul in care cele 2 scoruri coreleaza. Sa spunem ca este 0,86. Ah, am uitat sa precizez: gemenii au crescut impreuna.

Dupa aceea se ia o pereche de gemeni dizigoti (DZ) si se supun unei proceduri identice. Si ei au crescut impreuna. Corelatia in cazul lor este 0,60.

MZ au exact aceleasi gene (100%), DZ au in comun 50% din gene.

Apoi se ia o alta pereche MZ insa crescuti separat (MZA-monozygotic reared apart). Aceleasi teste. Ce corelatie pe nivelul IQ crezi ca au? Imagineaza-ti ca, deoarece au crescut separat, au mers, evident, la alte scoli si au avut altfel de parinti adoptivi (cu IQ-uri diferite), care, nu-i asa, i-au stimulat sa rezolve probleme diferite de logica (sau nu si-au batut capul cu asta).

Cat ar putea fi corelatia? Punem intrebarea pe bwin? Raspunsul: “maine” (observa ghilimelele!)

Presa de astazi (25 august 2011) ne-a adus la cunostinta demisia lui Steve Jobs. Da, cel de la Apple! Se pare ca boala lui, cancer la pancreas, a ajuns in faza terminala. Hmm, Steve are o avere de 8 miliarde de dolari si nu poate vindeca un amarat de cancer? Sper sa reuseasca, evident! (nu a reusit, n.m) Oare a incercat cura de broccoli?

Acesta nu e un articol despre iMac, iPhone si creatorul lor. Nici despre sanatate, desi ma voi referi la ea. Si nici despre broccoli. Urmeaza-ma, te rog:

Luam un numar mare de persoane, barbati si femei, de varsta mijlocie si ii intrebam de cate ori se delecteaza cu broccoli, la masa, intr-o saptamana respectiv intr-o luna. De ce facem asta? Deoarece intuim (simtim/am visat/ne-a spus un maestru spiritual) ca putem fi mai sanatosi daca introducem broccoli in alimentatia noastra. Fiind, insa, un pic sceptici, inainte de a redirectiona 1/3 din buget spre neasemuitele vegetale, studiem problema. E nevoie, totusi, de rabdare. Stiinta cere sacrificii. Asa ca revenim peste 5 ani la subiectii nostri. Si ce facem? Ii numaram! „Ia sa vedem, cine a murit intre timp?”

Rezultatele sunt urmatoarele: din 100 de consumatori saptamanali de broccoli a murit doar unul iar din 100 de non-consumatori (nici platiti nu acceptau sa manance scarboasa leguma-da, perceptiile difera!) au murit trei. Aha, 1 vs 3! Ce naiba inseamna asta? Inseamna asa: din punct de vedere statistic, consumul de broccoli nu are un efect semnificativ asupra longevitatii.

Oh, nu, nu poate fi adevarat! Sa ne mai uitam putin la date (adica sa facem niste acrobatii). Procentajul de 97% (au murit 3 persoane) poate fi divizat astfel: 99% femei si 95% barbati. Voila! Din 100 de barbati au murit 5. Acesta este un rexultat semnificativ (crede-ma, asa este!). Deci consumul de broccoli prelungeste viata, la barbati.

O clipa! Nu e chiar asa. Studiul nu spune asta. Studiul ne spune ca exista o corelatie semnificativa intre consumul de broccoli si longevitate. Corelatia nu este cauzalitate! (studentii care nu dorm invata lucrul acesta in anul 1, semestrul 1). Este posibil ca barbatii care au murit (cei 5) sa fi avut aceasta soarta din motive care nu au nicio legatura cu absenta acelor legume din alimentatia lor. este posibil chiar, desi poate nu vei crede, ca o alimentatie bogata in broccoli sa scurteze viata iar acest rezultat sa fie supracompensat, in studiul de mai sus, de alte variabile care nu au fost urmarite (de pilda, frecventa conflictelor maritale, mai ales la vegetarienii care, reprimandu-si agresivitatea-deoarece nu ucid animale-refuleaza intr-un loc sigur, anume in relatia lor).

Studiul nu ne spune nimic in termenii cauzalitatii. Si stii ceva? Nici nu ma intereseaza! (poate nici pe tine) Vreau sa punctez cu totul altceva. Hai sa consideram consumul de broccoli o expresie a stilului sanatos de viata. Da, consideram asta din start. Ai uitat de intuitie? (nu mai zic de maestrul spiritual) Suntem rationali asteptandu-ne ca un stil de viata sanatos (plenty of broccoli) sa prelungeasca viata.

Si acum sa inlocuim „stil de viata sanatos” cu „practici parentale sanatoase”. Altfel spus, exista un anume fel de a-ti creste copiii (cate manuale exista pe piata?) de natura a-i transforma pe prichindei in adulti echilibrati si sanatosi, tot asa cum broccoli, serviti saptamanal, prelungesc viata. Daca manaci broccoli, traiesti mai mult. Daca iti cresti copiii intr-un anume fel acestia vor deveni adulti sanatosi din punct de vedere psihologic.

Asa si este! Studiile arata in mod consistent urmatoarele: copiii crescuti cu afectiune si cu respect pentru nevoile lor sunt mai satisfacuti in relatiile lor, la adultete. Si acum verificarea (insa numai daca m-ai urmat/insotit pana aici). Sa inlocuim „consumul de broccoli” (un aspect al stilului de viata sanatos) cu „a creste copiii cu respect si afectiune” si „longevitate” cu „nivel de satisfactie in relatiile interpersonale”. Te rog, apreciaza faptul ca nu folosesc simboluri: X, Y etc. Observi ceva? (un mic ajutor: acesta este un articol din seria celor care intentioneaza sa atraga atentia asupra unui mit, extraordinar de bine inradacinat in mentalul colectiv: cel al influentei durabile al educatiei si stilului parental asupra personalitatii adulte)

Pofta buna! (sustin varietatea)