Arhive pentru categoria: “Cate ceva despre depresie”

Poate ca dupa un articol despre sex (vezi precedentul) ar merita sa urmeze unul despre depresie? Mai exact, cum ar fi sa meditam impreuna, in postura lotusului, desigur, la inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei? (SSRI, pentru initiati) Sa ne amintim, sau sa facem cunostinta, cu Citalopram, Escitalopram, Fluoxetina, Fluvoxamina, Paroxetina sau Sertralina! (a nu se confunda cu antidepresivele triciclice, da? Nici cu cele tetraciclice! Nici cu inhibitorii monoaminoxidazei!)

Presimt ca ai disparut deja de pe blog. Regretabil, ce era mai interesant abia acum urmeaza: N-methyl-3-phenyl-propan-1-amine. Sau: 1-(3-dimethylaminopropyl)-1-(4-flurophenyl)-1,3-dihydroisibenzofuran-5-carbonitrile. Mmm, simti euforia? Asa este, prima formula se refera la Prozac iar a doua la Celexa. Prozac, trebuie sa fi auzit numele acesta! A fost lansat pe piata la mijlocul anilor ’90 de americanii de la Eli Lily si se vinde, in acest moment, la mai bine de 15 ani de la aparitie, ca painea calda (vanzarile ajung la 2 miliarde de dolari anual). Doar pentru a nu supara concurenta, trebuie sa mentionez medicamente similare, aparute si ele in 1997 respectiv 1999: Seroxat (fabricat de GlaxoSmithKline, pe care ii vedeam, intr-o vreme, aproape zilnic-fiind vecin cu ei, nu te gandi la altceva) si Zoloft (fabricat de Pfizer). Daca tot am ajuns in acest punct nu rezist sa nu impartasesc urmatoarea informatie: conform unor estimari, industria farmaceutica investeste in cercetare 11% din profituri. Foarte nobil, nu-i asa? (in marketing investeste de trei ori mai mult dar nu-ti bate capul cu asta, traim intr-o lume frumoasa, monitorizata, cu atentie usor anxioasa, de insusi Tatal lui Mos Craciun).

Daca ai trecut cu bine si de acest paragraf, mai ramane sa mentionez ca SSRI dau reactii adverse (nu doar ele, normal, toate medicamentele antidepresive se intrec in a genera efecte secundare neplacute). Hai sa trecem cateva in revista: greata, somnolenta, uscaciunea mucoasei bucale, cefalee, anorexie, inapetenta, anxietate, efecte extrapiramidale (Hosni, baiatule, vor sa te spanzure, stii, dupa ce ce ai condus Egiptul timp de 30 de ani-te tachinez, nu la piramidele acelea ma refer!), hipotensiune ortostatica, constipatie, iritabilitate, ameteala, varsaturi. Doar citindu-le, nu simti si tu un impuls irezistibil sa ti le procuri cat mai repede? (de fapt nu e nimic amuzant, persoanele care sufera de depresie accepta aceste reactii adverse pentru a se elibera de suferinte mult mai intense-dupa ce am respins mult timp interventiile psihiatrice m-am vindecat de naivitate si recunosc, astazi, ca, in anumite cazuri, medicatia antidepresiva prescrisa cu discernamant este cea mai buna sansa pentru un suferind de a duce o viata relativ normala).

Acesta este un articol (tot) despre probabilitati.

Hai zi ca nu te asteptai! Ne stim de-atata amar de vreme, stii ca sunt un pic imprevizibil. Iata cum, aici si acum: cateva din efectele secundare ale Prozacului au legatura cu problemele sexuale. De pilda, iti dispare complet interesul sexual: intre Angelina si cartea de telefon (format vechi) o preferi pe a doua (idem Brad si Pagini Aurii). Sau este conservat interesul sexual dar instalatia, ma-ntelegi, da rateuri (pierzi minunatie de erectie). Sa ne uitam la cifre:

Exista 30-50% sanse sa dezvolti o problema sexuala (daca iei Prozac).

Nu e nicio gluma, aceasta informatie iti este oferita, cu buna credinta, de medicul psihiatru, in baza studiilor. Insa ce inseamna ea? Tu cum o interpretezi? Daca esti un pacient depresiv si ti se spune asta (si e adevrat, repet, n-am inventat nimic de dragul explicatiei didactice sau, mai grav, al teasing-ului) ce intelegi din ea?

Iti las timp la dispozitie. Te poti consulta cu cei apropiati, mai ales daca urmeaza sa mergi la o petrecere (si poti da vina pe mine). Poti chiar intreba un psihiatru sau o studenta la medicina (sau, pe aeroport, unul din doctorii care pleaca pentru totdeauna spre alte zari, in care se va simti mai putin umilit si, eventual, apreciat mai mult). Cum adica 30-50% sanse? Ce inseamna asta pentru tine? Sigur, ar fi fost de dorit sa inveti despre aceste lucruri undeva prin liceu, fructificand timpul pierdut cu subiecte (materii?) spectaculos de inutile. Te-ar ajuta mai mult in viata de zi cu zi sa interpretezi corect numerele (informatiile statistice), cum sper sa-ti demonstrez in aceasta serie de articole. Poate ai prins ideea cu falsul-pozitiv (aminteste-ti de ea cand vei face prima mamografie-nu peste mult timp voi scrie un articol numai despre acest subiect, unul care te va face sa te infiori, chiar barbat fiind).

Gandeste si intreba-i si pe cei din jur (poate ca ei, cu gandirea, stii si tu, ceva mai usor, mai lin, mai lent-nu ardeleneste, ma omoara cititorii mei din Cluj!). Dorele, probleme cu scularea? (incredibil, cat de vulgar pot fi!) Totusi, cine se scoala de dimineata (in sensul de a i se lumina mintea mai devreme), departe ajunge (in cursa evolutionista). Da, toata lumea termina cursa, iar unii pretind chiar ca vor beneficia de inca una, doar ca, in acel caz, vesnica. Mai vedem. Deocamdata, p-acilisa, daca iei Prozac si sunt 30-50% sanse sa dezvolti o problema sexuala, e cazul sa te ingrijorezi?

Prozac. Aici ramasesem cu calculul probabilistic (sau, mai bine zis, intelegerea lui). Daca as fi depresiv si mi s-ar prescrie Prozac, cu atentionarea „exista 30-50% sanse sa ai probleme sexuale”, mi-ar placea ca psihiatrul/psihiatra sa-mi explice asta. Punem pariu ca uneori nu stie?

Hai sa ne batem noi capul! Variante:

  1. Din 10 relatii sexuale pe care le am in 3-5 dintre ele am surprize neplacute (imi dispare erectia, nu apare erectia, ejaculez precoce etc.)
  2. In timpul unei relatii sexuale am o erectie de 30-50% (hi, hi!) sau o satisfactie sexuala de 30-50%.

Gresit! Nu acestea sunt interpretarile corecte (dar eu ma pot gandi la ele si chiar cu multa ingrijorare-ceea ce ar putea amplifica dificultatile sexuale). Informatia pe care medicul mi-o livreaza uneori fara sa stie nici el ce inseamna (caz concret, jur) se traduce astfel:

Din 10 pacienti depresivi care se trateaza cu Prozac, 3, 4 sau 5 dintre ei vor avea si dificultati sexuale. Asta inseamna ca 5, 6 sau 7 nu vor avea! Insa puterea de predictie a statisticii se opreste aici. Nimeni nu poate spune daca pacientul X va fi unul din  cei norocosi („nu va avea”) sau va fi ghinionist („va avea”). Pentru a identifica apartenenta la o categorie sau alta este nevoie de globul de cristal. Sau de un clarvazator. Sau de un astrolog. Sau de o ghicitoare in palma. Adica de o cunoastere paranormala. Din pacate pentru amatorii de astfel de experiente „spirituale”, nu exista niciun fel de dovezi serioase in sprijinul lor. Doar fantezii personale si credinta ca aleatorul realitatii poate fi controlat cognitiv. Face bine la anxietate, stiu, stiu. Insa daca am invata sa traim cu angoasa, nu ar putea fi aceasta o solutie mai constructiva?

Iti vine sa plangi din orice. Te simti obosita si dormi, sau incerci sa dormi, insa nu te poti odihni. Nu-ti place corpul tau desi un cuvant mai potrivit ar fi ca il urasti. Nu mai ai chef de nimic insa esti ingrijorata mai mereu. Mai mult, te simti vinovata fata de „el”.

Cine este „el”? Copilul, desigur! Bebelusul tau. Da, esti proaspata mama si, in plus, te-ai trezit cu ditamai tulburarea psihica: depresie postpartum.

Din 100 de mame 15 vor dezvolta in mod sigur acest tip de depresie (15%). Ea nu trebuie confundata cu psihoza postpartum, cu un risc de 1-2% (credinta ca bebelusul este posedat de diavol si dorinta de a-l ucide). Depresia postpartum se poate extinde chiar mai mult de un an. Este o boala a creierului, nu un esec moral sau efectul unei personalitati inadecvate (nepotrivite pentru rolul parental). Din pacate, simplul fapt de a fi femeie te predispune mai mult la depresie (de orice fel) decat apartenenta la celalalt sex: femeile sunt de doua ori mai predispuse la depresie decat barbatii.

Ce e de facut? Nu vreau sa ma refer in acest articol la ce poti si trebuie sa faci daca te confrunti deja cu aceasta tulburare de dispozitie ci, fidel unui principiu pe care il valorizez, anume ca „este mai bine sa previi decat sa tratezi”, punctez un element foarte important al stilului de viata (pentru care exista deja dovezi experimentale), anume exercitiul fizic inainte de a ramane insarcinata si, de asemenea, in timpul sarcinii.

Femeile aflate intr-o forma fizica buna („being fit”) au o incidenta mai redusa a depresiei. De ce sa te expui in mod irational unui risc real si sa nu incerci sa-l micsorezi? Si este atat de simplu: gaseste-ti timp pentru a realiza exercitii fizice, cel putin 3 zile pe saptamana, in fiecare din acestea cel putin 30-45 de minute!

Da, sa-ti misti fundul, la asta ma refer!

Psihiatrii si psihoterapeutii vor suferi, pentru ca vor avea mai putine paciente de tratat. De aceea am si pentru ei o recomandare, in cazul in care se confrunta cu probleme de dispozitie (anxietate/depresie) ca urmare a scadere clientelei: miscare! Preventiv.

In acest articol voi prezenta simptomele care ii permit unui psiholog clinician sa puna (sau nu) diagnosticul de depresie majora (sau episod depresiv major). In felul acesta vreau sa te ajut sa faci diferenta intre „depresia” din limbajul comun („ieri am fost depresiva toata ziua”) si depresia clinica, asa cum este evaluata in „biblia” tulburarilor mentale, DSM-ul, ajuns acum la editia IV-TR. DSM-V este asteptat in 2013 dar nu se intrevad schimbari semnificative pentru tulburarea depresiva.

Din lista de 9 simptome, pentru a fi siguri de existenta unei depresii majore trebuie sa identificam cel putin 5. Dar mai exista o conditie: oricare ar fi combinatia de 5, cel putin unul din simptome trebuie sa se afle pe lista fie in pozitia (1), fie in pozitia (2). Cu alte cuvinte, exista doua simptome fundamentale (care nu pot lipsi simultan):

  1. Dispozitie depresiva in cea mai mare parte a zilei (daca subiectul/pacientul nu raporteaza singur aceste stari de tristete, observatiile pertinente facute de cei apropiati sunt la fel de valoroase)
  2. Interes si placere considerabil scazute (aproape nicio activitate nu mai este perceputa ca fiind placuta sau interesanta)

Aceste doua simptome, ca si restul de sapte (pentru a  avea, in total noua), trebuie sa dureze cel putin doua saptamani. Daca stii pe cineva care afirma despre sine ca este depresiv, insa observi ca este interesat de o serie de activitati (in mod natural), se bucura de ele si le cauta in mod activ, poti fi sigur(a) ca nu este. Ar putea avea momente depresive, ca noi toti, ar putea fi intr-o situatie dificila, sau chiar imposibila, dar depresie clinica nu are.

Urmatoarele simptome sunt:

  1. Pierdere semnificativa in greutate, evident, in afara unei diete (aminteste-ti cand te-a parasit iubitul tau si ti-a disparut apetitul timp de cateva zile, slabind corespunzator)
  2. Tulburari de somn, anume insomnie (extrem de frecventa) sau hipersomnie (somn excesiv, 10-12 ore)
  3. Agitatie psihomotorie sau lentoare (faci lucrurile cu incetinitorul si te mobilizezi foarte greu pentru a le realiza, iar adesea chiar renunti sa le mai faci)
  4. Lipsa de energie si stare cronica de oboseala
  5. Sentimente de lipsa de valoare (inferioritate) si vinovatie excesiva („totul e din cauza mea”)
  6. Scaderea capacitatii de concentrare si dificultati enorme de a lua o decizie (inclusiv decizii minore, de zi cu zi)
  7. Ideatie suicidara recurenta, meditatii constante asupra mortii (nu in sensul spiritual al termenului de meditatie ci in sensul de ganduri repetate, spontane)

Toate aceste simptome, pentru a vorbi de depresie majora, trebuie sa fie separate de tabloul unei tulburari maniaco-depresive, nu trebuie sa fie efectul unei conditii organice si trebuie sa genereze o deteriorare evidenta a functionarii sociale si profesionale. De asemenea, atunci cand sunt asociate cu moartea unei persoane dragi, simptomele sunt mai degraba asociate cu doliul si nu cu depresia clinica (nu ar fi straniu sa pierzi pe cineva foarte important si sa fii trist doar cateva zile si apoi sa-ti reiei viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat?).

Cred ca acum poti spune ca esti in posesia unui instrument puternic de diagnosticare a depresiei, astfel incat, daca observi simptomele (5 din 9) la cineva din jurul tau sa-i sugerezi sa apeleze la un specialist (psihiatru sau psihoterapeut) inainte ca depresia sa se adanceasca. Fara sa vreau sa te ametesc, mai merita sa stii ca exista o serie de indicatori non si paraverbali care pot fi folositori pentru diagnostic: voce stinsa, monotona, debit scazut, mimica putin expresiva, plans facil (adica ii dau lacrimile foarte repede), postura garbovita, cu umerii lasati, capul plecat, tinuta vestimentara mai putin ingrijita. Insa acestea nu sunt simptome ci doar indicii.

Insomnia, dispozitia trista, plansul si tulburarile de concentrare sunt cele mai frevente (in 9 cazuri din 10) iar lipsa de reactie la stimuli alta data placuti e primul semn de alerta („nu mai am chef de nimic, nu-mi mai place nimic”). Am spus ca dispui acum de o resursa precisa de identificare si nu m-am referit doar la cei din jur. E valabil si pentru tine.

Un fenomen care m-a impresionat, de-a lungul anilor, la studentii-psihologi (si, ulterior, la absolventi), a fost remarcabila cunoastere a experimentelor clasice din psihologie. Era suficient sa rostesc 1-2 cuvinte cheie si, imediat, cu o expresie entuziasta, imi erau relatate, daca nu experimentele, macar concluziile lor.

Daca nu ma crezi poti incerca si tu cu prietenul tau psiholog (oh, nu mai zic cu formatorul in psihoterapie!). Prezic  o rata de succes fenomenala cu Garcia si aversiunea conditionata fata de gust, Mischel si prajiturile, Loftus si falsele amintiri (in special tinerii orientati psihanalitic isi vor aminti fidel cercetarea numitei Elizabeth, pe care o stimez din acelasi motiv pentru care il apreciez si pe Gottman: amandoi au licenta in psihologie si matematica), Muzafer Sherif si Pestera Hotilor, Wertheimer si miscarea aparenta, fara a-i uita, evident, pe Tversky (mort), Kahneman (viu, tocmai a publicat o noua carte formidabila) si victimele lor, dublu incadrate.

In acest context voi povesti, usor stingherit, experimentul lui Coyne din 1976, replicat de Joiner, 1999, McNeil& Arkowitz, 1987, Sacco& Dunn, 1990. Experimentul e foarte simplu:

Un numar de subiecti sunt invitati sa vorbeasca la telefon, 20 de minute, cu o serie de interlocutori. La celalalt capat al firului sunt persoane depresive insa subiectii nu stiu asta (am atras atentia, in repetate randuri, asupra dispozitiilor manipulative, specifice, am impresia, cercetatorilor-pur si simplu nu inteleg cum sunt lasati sa-si duca proiectele diabolice la bun sfarsit, comitetele de etica ce pazesc?). Cum ar veni, tu vorbesti cu un nene 20 de minute, despre ce vreti voi.

Dupa incheierea conversatiei, subiectilor li se masoara dispozitia. Nu simti si tu ca vor fi mai plini de viata, mai increzatori, mai optimisti, mai voiosi, mai dornici sa initieze activitati, adica, intr-un cuvant, mai fericiti?

Vai, nu! Dupa cele 20 de minute de conversatie cu un depresiv subiectii se simteau, in medie, mai anxiosi, mai deprimati si mai ostili decat cei care vorbisera, tot 20 de minute, dar cu persoane care nu sufereau de depresie. De asemenea, dorinta subiectilor de a vorbi si alta data cu partenerii lor nefericiti era mai mica, prin urmare respingerea fata de persoanele depresive era mai mare!

Si asta dupa doar 20 de minute? Oare cum este sa vorbesti nu 20 ci 60 de minute, zilnic? Fireste ca persoanele care se confrunta cu aceasta boala nu au nicio vina pentru reactia pe care o starnesc in cei apropiati (familie, prieteni, colegi). Nu asta incerc sa subliniez. Vreau doar sa privim cu onestitate realitatea: o persoana deprimata tinde sa fie mai putin placuta, starneste uneori ostilitate si respingere in cei din jur si, surpriza, devine si mai deprimata (si un om normal se intristeaza cand observa ca este respins!).

Este sau nu un cerc vicios? Daca parintele, sotia, sotul, unul dintre prieteni (nu si seful, acesta poate suferi fara sa-ti pese) sunt prinsi in ghearele acestei afectiuni, care este cel mai bun raspuns comportamental in cazul tau? Esti mereu alaturi de ei cu riscul de a-ti strica in mod regulat dispozitia? Ii eviti ca sa te protejezi si sa nu ajungi la fel? Sau cauti o cale de mijloc (Siddartha, baiatule, la asta te refereai?) astfel incat nici ei sa nu se simta abandonati dar nici tu sa nu te „incarci” peste pragul tau de toleranta?

Ar mai fi cateva lucruri de spus insa realizez ca ma deprima usor subiectul (hmm, oare de ce?). Asa ca voi lua o pauza. Dar revin!

Coyne, J. C. (1976). Depression and the response of others. Journal of Abnormal Psychology, 85, 186-193.

Co-editor la Screening for Depression in Clinical Settings: An Evidence-Based Review si The Interactional Nature of Depression si co-autor al  Father Knows Best: The Use and Abuse of Power in Freud’s Case of Dora and of Relationships in Chronic Illness and Disability.

Construit de Sorin