Sondajul Harris Polls din decembrie 2009 arata ca 82% dintre americani cred in Dumnezeu, exact acelasi numar ca in 2007 si 2005. 72 (din 100) cred in ingeri, 73 cred ca Iiisus este fiul lui Dumnezeu si 71 cred ca sufletul supravietuieste mortii corpului. 42 cred in fantome, 26 in astrologie si 23 in Mama Omida, varianta lor. Cifrele nu sunt cu mult schimbate fata de 2007 si 2005. In 2007, de exemplu, 74 de americani credeau in ingeri. Intre timp (in cei 2 ani care au trecut) 2 au renuntat la aceasta idee (probabil cei deziluzionati).
Privind aceste cifre imi imaginez ce best-seller ar putea fi in America o carte pe care am publicat-o recent („Selectia naturala la zane , ingeri si Mos Craciun”-aceasta este publicitate mascata!) Si incerc sa-mi dau seama cum ar putea cineva sa creada ca exista o fiinta anume, un individ rau in mod absolut (Diavolul, pentru identificare), dotat cu puteri extraordinare. Exista, cu toate acestea, si unele sperante: din 100 de americani, 45 cred ca teoria evolutiei (a lui Darwin) este corecta.
Dupa aceasta introducere extrem de optimista (pentru cetatenii si rezidentii americani) vreau sa-ti imparasesc credinta mea in vrajitorii. Da, si eu sunt un credincios, si chiar unul mare de tot.
Cred despre creier ca este cel mai mare vrajitor din toate timpurile!
Cat de imbucuratoare ar fi pentru tine vestea ca esti doar o colectie de oase, muschi, sange si organe? Ca esti, altfel spus, un sac de substante chimice? Ca esti, in ultima instanta, o masina? (nu stii cum realizezi, chiar acum, digestia, in stomac si intestinul subtire, savurosului breakfast) Ca ai aparut in mod intamplator si ca vei muri pentru totdeauna? Ca nimic nu conteaza, de fapt si ca Universul merge inainte, fara sa-i pese de nimeni? (nestiind ca el insusi va ajunge, intr-o zi, la starea maxima de dezordine)
Ar fi de natura (unul din aceste insighturi) sa te faca optimist si exuberant? Sa-ti dea energie pentru a te da jos din pat si a merge mai departe, inca o zi? Sa te mobilizeze sa-ti faci planuri pentru viitor? Sa vrei sa construiesti, sa creezi, sa lasi ceva in urma ta?
Poate ca la unii ciudati lucrul acesta ar fi posibil (indivizi nascuti cu o colectie particulara de gene) Dar Viata nu-si permite sa riste („si ce facem cu restul?”). Asa ca a gasit (intamplator, evident!) o smecherie. Smecheria a avut (si are) un succes iesit din comun deoarece sprijina supravietuirea si reproducerea (da sens dorintei de a avea copii).
Viata a inventat simtul sinelui.
Cu ajutorul creierului, bineinteles! Aceasta este, in opinia mea, cea mai mare vrajitorie (faptul ca Iisus a mers pe apa, in raport cu aceasta realizare, mi se pare ridicol). Creierul ne face sa credem ca nu suntem masini, ca suntem mai mult decat o colectie de substante chimice (sau thinking meat, cum spune, inspirat, un autor SF).
Chiar in acest moment, nu ai senzatia foarte clara ca tu citesti? Exista un „tu” (de fapt, un „eu”, din perspectiva ta). Tu apesi tastele laptop-ului, tu privesti acum in jur, tu ai hotarat sa intri pe acest blog (ce te-a apucat?), tu ai savurat dimineata un mic-dejun grozav (si nu ai fumat, cititorii mei au un anumit stil de viata!). Tu existi si esti cineva special, adica nu esti doar o adunatura, efemer ordonata, de atomi si molecule. Tu ai propria ta individualitate, tu esti mai mult decat corpul (pe care il folosesti asa cum folosesti o masina si care, evident, se mai strica din cand in cand), tu nu te identifici cu biologia ta.
Simti asta intr-un mod lipsit de echivoc (si eu simt la fel). Dar ce inseamna ca simti asta? Ce inseamna ca simti setea? Ce inseamna ca simti foamea? Ce inseamna ca simti dragostea pentru o femeie, un barbat sau un copil? Ma tem, in acest moment, ca s-ar putea sa-ti stric o sambata ce se anunta frumoasa: inseamna ca creierul tau produce aceste senzatii (iar tu nu stii cum).
Sunt fascinat de felul in care Viata (majuscula este inselatoare) a reusit sa creeze simtul individualitatii (cei care spun ca nu exista, in realitate, un sine, il simt atunci cand fac aceasta afirmatie incredibila). Mi se pare cea mai avansata vrajitorie cu putinta (nu-mi dau seama ce-ar mai putea urma). Si ma inclin in fata acestei inteligente colosale. Si spun si multumesc! deoarece mi-a dat sansa sa o inteleg.