Spre marea mea uimire o tanara absolventa de Psihologie mi-a solicitat (si va primi in carand) One Nation Under Therapy, o lucrare din 2005 avand drept autoare doua femei cu o inteligenta stralucitoare.
De ce sunt uimit? Deoarece am asteptari foarte modeste in raport cu disponibilitatea psihoterapeutilor din Romania, adesea formati pe banda rulanta, cu o preocupare minima pentru standarde de calitate, de a se raporta sceptic la propria lor profesie, fiind gata sa renunte la idei si credinte foarte dragi atunci cand exista dovezi serioase in acest sens.
Iti voi da un exemplu: exista o credinta extrem de raspandita, inclusiv printre psihologii practicanti (dar nu si printre doctori, nota bene!), conform careia probabilitatea unei persoane de a se imbolnavi de cancer sau de a influenta viteza cu care acesta se dezvolta depind (in sensul ca pot fi influentate) de gradul de optimism al pacientului, de stilul de coping sau de stresul psihologic la care expus.
Mai mult, „scoaterea la suprafata a resentimentelor si a furiei reprimate” si explorarea fricii sau durerii intr-un grup suportiv ar determina, se crede, o prelungire a duratei vietii.
Toate aceste idei sunt gresite.
Exista numeroase dovezi care arata impactul redus al variabilelor enumerate mai sus. Desi grupurile de suport pentru persoanele bolnave de cancer ofera beneficii emotionale reale (si merita sa fie o optiune pentru cei care doresc sa participe la ele) nu influenteaza in nici un fel durata vietii (si cu atat mai putin vindecarea)
Oare cati psihologi au fost expusi la aceste date stiintifice? Cati stiu sa discrimineze intre ceea ce pot oferi serviciile de asistenta si ceea ce este doar gandire magica sau asteptare infantila? Oamenii bolnavi de cancer au dreptul sa stie ce anume ii poate ajuta in prezent, din punct de vedere medical si psihologic, si, de asemenea, au dreptul de a fi protejati de iluzii si false sperante oferite, adesea cu buna credinta, de psihologii care inca nu fac diferenta intre psihologia populara (si miturile ei) respectiv stiinta psihologica.
Tanara la care ma refer in primul paragraf nu stie ce o asteapta si in ce fel aceasta lectura i-ar putea schimba viata (profesionala). Sper ca este suficient de curajoasa pentru a infrunta consecintele propriei decizii. Evident, astept si alte persoane (mai ales psihoterapeuti si consilieri acreditati) dornice sa se trezeasca din uriasa iluzie initiata de Maslow, Rogers si compania, anume ca psihologia va salva lumea.
Prin aplicatiile ei in domeniul sanatatii mentale psihologia a luat-o putin razna si e timpul sa se salveze pe sine, adica sa se insanatoseasca devenind mai echilibrata si abtinandu-se de la patologizarea vietii (plus solutiile speculative sau de-a dreptul stupide pe care le propune). In Statele Unite lucrul acesta e pe cale de a se intampla dar in Romania, ma tem, o tara inapoiata din multe puncte de vedere (nu si in materie de iPhone-uri), procesul acesta e inca departe. Suntem prin anii ’70 ai americanilor. Sa ne rugam pentru un plus de viteza.
Ups, ori am spus „sa ne rugam”?