Sa presupunem ca partenerul tau are o problema reala (adica vizibila pentru toata lumea, mai putin pentru el). Ar putea avea o problema cu drogurile, sau cu alcoolul, sau ar putea fi excesiv de dependent de unul dintre parinti (vorbind zilnic la telefon cu el). Sau are, poate, o suferinta fizica (ulcer) sau psihologica (depresie, doliu neincheiat, impulsivitate) pe care refuza sa o trateze. Ce inseamna sa-l ajuti intr-un astfel de caz? Sa-l asculti mereu cu empatie? Sa-i oferi umarul pe care sa planga sau banii care ii lipsesc pentru a-si achita facturile? Sa fii intelegatoare si plina de speranta?

Paradoxal, nu! Eu sunt adeptul actiunii decisive, dupa ce incercarile de mai sus au esuat. L-ar putea ajuta mai mult sa-i spui: „Uite, imi esti foarte drag. Si pentru ca imi pasa asa de mult de tine, nu vreu sa stau pur si simplu si sa vad cum te distrugi sub ochii mei. Asa ca te rog sa pleci sau voi pleca eu. Rezolva-ti problema si dupa aceea mai discutam!”

Sunt crud, nu-i asa? Poate pentru ca am auzit prea multe povesti din care acest scenariu a lipsit (sacrificiile, asteptarea, toleranta si „sansele” mereu oferite nu au dus nicaieri). Poate pentru ca fac deosebirea intre baiatei si barbati, respectiv fetite si femei. Adultii (barbati/femei) sunt oameni care spun ca fac un anumit lucru si chiar il fac. Adultii vorbesc serios. Adultii sunt atragatori deoarece emana putere. Si copiii pot recita textul de mai sus. Insa ei nu-l pun niciodata (sau prea tarziu) in aplicare. Fetita ameninta ca va pleca sau isi va gasi un alt partener insa nu o face (astfel isi pierde din credibilitate). Fetita nu pleaca deoarece si pentru ea separarea este insuportabila. Fetita este la fel de dependenta doar ca nu de o substanta. Intelege rational ca e potrivit sa inceteze relatia insa nu are puterea de a o face. Normal, este doar un copil!

Nu spun ca plecarea garanteaza redresarea partenerului in dificultate. Spun doar ca astfel primeste un stimul puternic (un influx de energie de tip adult: un om care spune un lucru si apoi il materializeaza). Poate fi suficient pentru cineva obisnuit sa taraganeze, sa amane sau sa minimalizeze problemele. Cu siguranta este ultima lui sansa in relatie si stii ceva? De data asta „este pe bune”. Se intampla cu adevarat. Asta il poate trezi la realitate. Si daca nici asta nu-l trezeste, tu, cel care te separi, nu ai pierdut nimic, in afara catorva iluzii copilaresti.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin