Arhive pentru martie 17th, 2013

Stii cumva pe cineva care sa-mi transfere, contracost, evident, eventual de la distanta, deoarece nu prea am timp sa ma deplasez, o doza consistenta de energie pozitiva? Sau imi poti imprumuta niste cristale de la care sa ma incarc cu energie elevata in zilele mai proaste (cand ma simt coplesit de irationalitatea acestei lumi)?  Poate ai fi gata sa realizezi o scurta meditatie pentru sufletul meu insetat de energie spirituala?

Crezi ca ar fi o idee buna sa incep o serie de respiratii yoghine (Pranayama) astfel incat sa absorb energia (prana) din aer sau sa trezesc energia Kundalini ascunsa in zona sacrala a coloanei mele vertebrale? As fi multumit, in cele din urma, si cu o sedinta de acupunctura in urma careia energia Chi sa fie deblocata si, finalmente, sa circule si prin partile mai romantice, in sensul de „ostile fata de stiinta”, ale creierului meu.

Aud vorbindu-se despre energie aproape in fiecare zi. Insa chiar stim ce spunem atunci cand folosim conceptul de „energie”? Sau faptul ca putem articula acest substantiv ne face, intr-un mod miraculos, si capabili sa-l intelegem?

Vreau sa-ti impartasesc credinta mea: cei mai multi oameni nu stiu ce spun atunci cand se refera la „energie”. Nestiind ce spun, o folosesc in propozitii fara inteles. Cu toate acestea, deoarece sunt corecte gramatical, ei si interlocutorii lor cred ca (propozitiile/frazele) au sens. Nu au! Si poti verifica oricand lucrul acesta asigurandu-te, in prealabil, ca stapanesti definitia corecta a energiei. Definitia corecta, imi pare rau sa marturisesc public lucrul acesta, este cea stiintifica.

Intelegem prin „energie” capacitatea unui sistem de a efectua lucru mecanic.

Stai cateva minute (poate chiar ore sau zile) cu definitia de mai sus. Ca sa existe energie mai intai trebuie sa existe un sistem. Ce fel de sistem? „Material”, draga Watson! Un sistem material! Energia nu exista separat de materie. Nu este ceva diferit de materie, de pilda o materie spirituala. Ci este rezultatul unei masuratori (a unei proprietati a materiei, anume de a efectua lucru mecanic).

Asa cum caracterizam inaltimea unui om prin centimetri (181, subsemnatul) tot asa caracterizam materia (capacitatea ei de a efectua lucru mecanic) prin „energie”, adica, dupa caz, Kilojouli, ergi, calorii sau Kwh. Si tot asa cum inaltimea, care este ceva concret, nu se transforma in centimetri (care sunt unitati de masura pentru „ceva”-ul concret, in acest caz corpul meu evaluat pe lungime), tot asa materia nu se transforma in energie!

Daca nu ai ratat cursul de fizica din liceu, fiind mai preocupat cu anumite inghesuiri placute petrecute pe holuri sau, Dumnezeule mare, mijlociu si mic, prin WC-uri, iti amintesti de formula lui Einstein: E=mc2 (produsul dintre masa si patratul vitezei luminii). Aceasta formula nu ne spune cum se transforma materia, draguta de ea, intr-o misterioasa energie (adica altceva decat materie) ci cum variaza cele doua marimi fizice.

Asa cum cuvantul „apa” nu potoleste setea (multumesc, Spinoza!) tot asa materia (ceva real) nu se transforma in energie (ceva abstract: pentru ca astea sunt numerele, abstractiuni, si ne folosim de numere pentru a realiza masuratori). Cei care afirma ca transfera energie, ca echilibreaza campurile de energie, ca, oh, you illeterate gods, absorb energie dintr-o lume paralela (unde probabil nu functioneaza legea conservarii energiei) spun, de fapt, ca daca rostesti de mai multe ori cuvantul „apa” setea iti va fi potolita iar homeostazia corpului tau restabilita.

Nu ma aventurez sa afirm ca toti acesti oameni sunt impostori (desi unii sunt). Sau ca sunt ignoranti. Sau ca sunt naivi. Sau ca sunt visatori, mai potriviti pentru a scrie literatura decat a folosi concepte stiintifice. Sau ca, pur si simplu, au foarte mare nevoie sa creada in ceva, pentru a nu fi invadati de disperare si teama. Noi, oamenii, venim in multe varietati pe Pamant (dintr-o lume energetica?) si imi aduc foarte bine aminte de anii in care si eu eram convins ca pot influenta o serie de alte minti, de la distanta, gratiei energiei mentale puse in circulatie de mintea mea concentrata.

Spun, mai degraba, ca am putea trai intr-o lume mai buna daca ne-am invata copiii si tinerii (cumva am abandonat sperantele pentru cei mai in varsta) sa examineze crdintele pseudostiintifice cu ajutorul unor intrebari simple. In acest caz ele ar putea fi:

  • Imi puteti spune, va rog, cum definiti dvs. „energia”?
  • Sunteti atat de amabil incat sa-mi spuneti la ce tip de energie va referiti? Pe ce anume este stocata/depozitata aceasta energie?
  • Ati vrea sa ma ajutati sa inteleg daca va referiti cumva la o energie electromagnetica si, in acest caz, unde este magnetul sau unde sunt purtatorii de sarcina?

Tu nu-ti doresti o astfel de lume? Este ea mai putin misterioasa sau uimitoare daca o privam de zane, ingeri si alte entitati spirituale? Va exista mai putina dragoste sau solidaritate umana sau dispozitie de a fi incantati de fenomenele naturale daca renuntam la „energiile pozitive” si „negative”, la energii subtile si energii „modulate pe frecvente spirituale”, adica, pe scurt, la limbajul de tip mumbo-jumbo?

In plus, nu cumva orientandu-se catre tratamente care functioneaza cu adevarat, sau sunt macar perfectibile, oamenii si-ar spori sansele de a se insanatosi sau de a-si ridica in mod substantial calitatea vietii, cum s-a intamplat in ultima suta de ani, in care omenirea a lasat-o mai usor cu prana si chi-ul si a inceput sa foloseasca antibiotice?

Daca peste un numar de ani vom afla ca un asteroid neprietenos se indreapta, cu mult entuziasm, spre modesta noastra planeta, tu ai fi gata sa-ti petreci o ora in fiecare zi, in aer liber, tinandu-te de mana cu alti oameni si lansand energie spirituala in directia lui, astfel incat sa-l deviezi de pe traiectorie, sau ai prefera ca o serie de adulti inteligenti, produsi de o societate educata, sa gaseasca o solutie tehnica (materiala)? In ceea ce ma priveste, optez pentru a doua varianta. Cu alte cuvinte, nu voi iesi sa ajut planeta dar voi fi, totusi, acolo, pentru a contempla, probabil pentru ultima oara, absurditatea conditiei umane.

Astazi, sunt informat pe mai multe canale, este a doua zi de sarbatoare. Simti si tu energia sarbatorilor? Mii de scuze: simti si tu capacitatea de a efectua lucru mecanic a sarbatorilor?

Sex. Un articol despre sex. De fapt, un pic si despre lege. Hai sa reflectam impreuna: daca un adult (un barbat) are o relatie sexuala cu o adolescenta de 14 ani, relatie care nu implica niciun element de coercitie (este liber consimtita) crezi ca ar fi bine sa fie condamnat judiciar? Daca un alt adult (o femeie) are o relatie sexuala liber consimtita cu un adolescent de 15 ani oare trebuie amendata sau trimisa la inchisoare?

In cazul in care te-ai grabit si ai spus „nu” iti recomand sa te gandesti la posibilitatea de a fi vorba chiar de fiica sau fiul tau. Sexualitatea experimentata sub varsta de 18 ani, cu un adult, reprezinta o actiune gresita din punct de vedere moral? Trebuie adultul sanctionat legal iar adolescentul merita o lectie sau un discurs moralizator?

De fapt te intreb care crezi ca este varsta potrivita pentru consimtamantul de a avea o relatie sexuala? (si, implicit, varsta pana la care, daca nu e respectata, adultii trebuie pedepsiti) Sa fie 18? Sau 21? Sau 16? Insa de ce una din aceste varste? Pe ce criterii? Noi, adultii legiuitori, trebuie sa tinem cont de dezvoltarea sexuala a celor mai tineri si de dorintele lor naturale si sa-i incurajam in aceasta directie sau mai degraba sa-i conditionam in diverse feluri pentru a-si amana primele experiente sexuale? Cand putem considera ca au o gandire suficient de avansata pentru a decide in cunostinta de cauza? Cand sunt rezonabil de constienti de consecintele implicate de deciziile lor?

Este bine sa fim mai mult permisivi (liberali) sau mai mult opresivi (conservatori)? Tu catre ce varsta inclini? Spre 14 (sau chiar mai jos) sau spre 21 (sau chiar mai sus, adica pana in momentul casatoriei)? Credinta mea vis-a-vis de profilul vizitatorilor (tu!) acestui blog este ca sunt mai degraba liberali, atenti la stereotipuri si prejudecati si capabili de gandire originala insa, in cazul acestui subiect sensibil, nu ar putea fi invers? Nu cumva o varsta mai „mica” ar fi, la nivel social, un semn de iresponsabilitate? Nu ar conduce o astfel de masura legislativa (acceptarea ei) la degradarea morala a societatii?

Te las sa discuti subiectul acesta „fierbinte” cu partenerul de cuplu si, de ce nu, chiar cu adolescentul din dotare, crescut, imi imaginez, cu unele sacrificii (remember the diapers!)

In cazul in care nu ajungeti la un acord, trebuie sa stii ca in multe tari europene si in Canada varsta necesara pentru consimtamant este 14 ani. In UK este 16. In Arizona este 18, in Texas e 17. Iar in Olanda, just for fun, tribunalele sunt extrem de tolerante cu relatiile sexuale in care unul din parteneri are chiar si 12 ani, cu conditia ca diferenta de varsta sa nu fie prea mare.

Fata ta (voastra) va implini in curand 14 ani? Atentie, e posibil sa intrebe ce drepturi are! (partea cu „responsabilitatile” va fi ignorata)

Deoarece gandirea stiintifica nu este ceva natural (nici spalatul pe dinti nu este ceva natural) ea trebuie invatata. Unul din locurile in care se invata, sau mai bine zis se preda, nefiind sigur ca se si invata, este cursul de metodologia cercetarii. In opinia mea, acesta este unul din cursurile cele mai importante din facultate si furnizorul unor instrumente de gandire pe care le poti folosi, cu succes, intreaga viata, fara sa faci vreodata cercetare stiintifica. Insa opinia mea, ca si in alte cazuri, este excentrica: intalnesc rar studenti care sa fie incantati de intelegerea diferentelor dintre ipoteze si teorii sau de ceea ce, in engleza, se numeste, atat de frumos, confound (confounding variable) si reprezinta o sursa de concluzii gresite despre realitate.

Nu mi-am propus sa te plictisesc astazi cu astfel de idei care iti pot creste periculos de mult calitatea vietii si chiar prezinta riscul de a te face sa pari o persoana deosebit de inteligenta. Vreau doar sa-ti arat de unde imi extrag inspiratia pentru a face calatoriile cu metroul, destul de rare, de altfel, un pic morbide.

Unul din cele doua ingrediente ale unui design experimental (pe scurt, „experiment”) este distributia randomizata (intrebare pentru cei care au promovat cursul de metodologie: care este al doilea?), adica o tehnica prin care te asiguri ca membrii unei populatii pe care vrei sa o cercetezi au o sansa egala de a face parte din studiul tau. De exemplu, daca vrei sa intelegi ceva despre copiii de 5 ani si studiezi prichindeii doar de la gradinite foarte scumpe, pe care si le permit numai parintii cu un status socioeconomic mult peste medie (si care nu stiu ca ei platesc in plus brand-ul si nu serviciile educationale, da, aceasta este publicitate negativa!), sunt sanse sa tragi concluzii eronate. Copiii provenind din familii cu un status mai modest nu au intrat in studiul tau, deci distributia randomizata nu a fost realizata.

Ei bine, cand merg cu metroul si nu vreau sa-mi plasez mintea in modul de functionare „almost sleep”, imi imaginez ca oamenii din jurul meu ar putea fi un esantion reprezentativ pentru adultii din Bucuresti si ii privesc atent, intrebandu-ma care dintre ei va muri din cauza unei boli asociate cu fumatul (nu sunt normal, nu mai trebuie sa-mi spui si tu!). Nu este necesar sa strabat metroul dintr-un capat in altul, salutandu-i, astfel, si pe bodyguarzii („strajerii”, pentru cititorii mei din Moldova de peste Prut) care ne reamintesc, prin prezenta lor, sa ne comportam civilizat (acest tip de comportament nefiind, inca, reflex, probabil din motive care au legatura cu natura noastra de mamifere).

Este suficient sa delimitez grupuri de 10 persoane. Nu e cam putin? Nu este! Din multimea tuturor adultilor care traiesc pe planeta noastra, in acest moment,  aproximativ unul din zece va muri mai devreme decat era asteptat, conform sperantei de viata, ca urmare a faptului ca fumeaza.

Doar pentru amatorii de senzatii tari, iata, in ordinea gradului de risc, principalele tipuri de cancer asociate cu fumatul:

  1. Cancer pulmonar
  2. Cancer al gurii
  3. Cancer al esofagului
  4. Cancer al laringelui
  5. Cancer de prostata
  6. Cancer al rinichilor
  7. Cancer al pancreasului
  8. Cancer cervical

Nu merg atat de departe incat sa atribui una din aceste boli semenilor mei din transportul public, sublim nebanuitori, din fericire, vis-a-vis de ocheadele pe care le arunc. Ar fi, de altfel, deprimant („ia sa mai vedem, intre Eroilor si Grozavesti, un cancer cervical si, cu putin noroc, si un anevrism ateroslerotic!”). De fapt, pentru a merge cu onestitatea pana la capat, nici nu fac astfel de experimente mentale. Poate doar vreau sa te inspir, in cazul in care ti-au obosit ochii de la lectura?

Nu sunt intr-o relatie prea buna cu specia umana, sau imi pierd raportul echilibrat, atunci cand citesc estimarile de la National Cancer Institute (al americanilor) sau previziunile OMS. Tu cum te-ai simti afland ca in jur de 500 de milioane de oameni, din multimea celor vii in acest moment, vor muri ca rezultat al consumului de tutun?

Cinci sute de milioane. Jumatate de miliard. Toti americanii si toti japonezii, plus francezii care nu se pot hotari intre Sarkozy si Hollande. Sau aproape jumatate din populatia Indiei. Sau de trei ori populatia Rusiei, in frunte cu Abramovici, cel care finanteaza o echipa care mi-a stricat seara de ieri, dupa ce avusesem o zi excelenta.

Imi pastrez pentru un alt moment revolta fata de companiile care produc tigari fiind, la propriu, negustori ai mortii. Legali. Cu constiinta impacata (rezolvandu-si elegant disonantele cognitive, voi povesti audierile din Congresul american). Acum ma gandesc doar la cei care consuma. Unii produc, altii consuma. Esti unul dintre consumatori? Nu te vei imbolnavi de cancer, nu spun asta, spun doar ca, daca fumezi (fireste, conteaza si cat de mult!) riscurile cresc. Dar iti prezic altceva: de-a lungul vietii aproape sigur te vei imbolnavi de bronsita cronica si emfizem pulmonar.

Nu-i asa ca, pentru un timp, vei citi alte bloguri?

„Ea: Atunci cand iubesti pe cineva stii care ii sunt nevoile.

El: Eu te iubesc dar nu stiu care iti sunt nevoile daca nu mi le comunici.

Ea: Inseamna ca nu ma iubesti. Daca m-ai iubi, ai sti.”

Nu am mai scris de mult un articol despre biasuri. Nu ti se facuse putin dor? Conversatia de mai sus este un exemplu de efect al perseverentei  intr-o credinta: ea isi protejeaza credinta (enuntata in prima propozitie) sau, daca vrei un termen mai dramatic, se agata de ea, respingand dezvaluirea lui onesta.

Ceea ce ea crede este mai important decat ceea ce el simte („eu te iubesc”). Credinta mai importanta decat realitatea, gandurile mai importante decat faptele. Te intalnesti si tu cu astfel de situatii? Ti se pare sanatos sa negi realitatea pentru a-ti afirma credintele?

Ps Voi reveni si cu un alt exemplu. Oare pentru ca sunt perseverent?

Construit de Sorin