Arhive pentru ianuarie 16th, 2013

Simt nevoia, din cand in cand, sa multumesc public celor care, pe diferite canale, dar mai ales in scris, imi comunica aprecierea pentru plusul de valoare pe care blogul, se pare, il aduce in vietile lor. As fi lipsit de onestitate daca as pretinde ca acesta nu este unul din scopurile mele pe termen lung (un altul este sa-i enervez si, astfel, sa-i trezesc dintr-o dulce adormire cognitiva pe cativa dintre semenii mei).

Fireste ca imi place, chiar foarte mult, sa stiu ca imi pot aduce contributia la extinderea (sau adancirea) intelegerii felului in care functioneaza mintea umana (cu precizarea ca „mintea” este un construct si nu o realitate obiectiva) si ca exista persoane care, fiind constiente de acest spor de intelegere, imi trimit ganduri bune (pe care nu le mai primesc telepatic, din pacate, deoarece mi s-a deteriorat Ajna Chakra in urma contactului prelungit, si imprudent, cu gandirea stiintifica).

Articolele pe care le scriu nu ar putea exista fara cei care le citesc si, imi imaginez in reveriile mele (cu mici confirmari), le gasesc, macar uneori, valoroase. Le sunt recunoscator miilor de oameni care au permis aparitia si dezvoltarea Internetului, cel mai avansat suport pentru circulatia rapida a informatiei, gandindu-ma, simultan, la cei care nu mai citesc (carti), sau nu au acces la ele (fiind publicate in alte tari), sau nu si le permit financiar. Insa in zilele noastre ideile si teoriile despre realitate (mai ales cele intemeiate si sustinute de dovezi) pot ajunge la cunostinta ta fara sa mai pui piciorul intr-o librarie (decat, eventual, cu ajutorul unui Kindle), fiind suficient un laptop si, mai nou, un smartphone. Nu stiu daca tu realizezi cat de norocosi suntem din acest punct de vedere si ce sanse extraordinare de a ne (auto)educa avem multumita tehnologiei.

Ignoranta imi pare in continuare cea mai inspaimantatoare dihanie, egalata, poate, doar de convingerile dogmatice (senzatia ca ceea ce crezi despre X (un aspect al realitatii) este adevarat fara a-ti fi testat intr-un mod inteligent credinta). As putea spune ca scriu servind astfel pe frontul deschis de milioane de alti oameni in razboiul cu ignoranta dar mi se pare mai pozitiv sa afirm ca sunt in serviciul cunoasterii. Cu alte cuvinte, valoarea care ma ghideaza este adevarul. Nu cel la care am ajuns (sunt putine cunostinte de care sa fim extrem de siguri, in psihologie) ci acela spre care ne indreptam, avand mintile deschise si identificand drumurile care nu duc nicaieri, gasind puterea de a ne intoarce la ultima rascruce.

Cum aproape nimic nu are sens pentru o fiinta umana daca nu este impartasit, imi face o mare placere sa stiu ca ma insotesti in calatoria mea de (auto)descoperire si, macar uneori, o gasesti si tu, daca nu incantatoare, cel putin intriganta.

Fireste ca exista si persoane care se simt amenintate de ceea ce scriu si ar prefera sa detina puterea comunistoida a cenzurii. Traim insa in alte timpuri (cu tratatul ACTA, cu tot). Oamenii sunt acum liberi sa se exprime si, ce surpriza, chiar o fac! Libertatea de exprimare asumata imi permite sa scriu despre valoarea homeopatiei care nu depaseste efectul placebo, starnind indignarea inclusiv a catorva persoane apropiate, despre modele psihologice anacronice (vezi psihanaliza, cazul cel mai spectaculos) sau despre tehnici terapeutice constand in dialoguri cu scaune goale (nu inteleg de ce Frederick Perls nu a mers mai departe, propunand dialogul cu sifonierul gol sau, tinand cont de una din cartile lui, tradusa si la noi, „Eul, foamea si agresivitatea”, cu frigiderul gol).

Partea buna pentru cei care sunt tulburati de ceea ce scriu este ca pot alege sa nu mai citeasca (ceea ce, imi imaginez, pentru protectia lor, chiar au facut). Nu e chiar cel mai bun mod de a-ti incepe ziua (sau de a o incheia) acela in care afli ca o explicatie pe care o creditezi (de exemplu faptul ca parintii tai sunt vinovati pentru cine esti tu in prezent) nu este sustinuta decat de opiniile altor oameni si de imaginatia ta, totul condimentat cu doze masive de bias de confirmare. Si nici nu pare atragatoare situatia in care afli ca ceea ce crezi tu, in prezent, a fost infirmat de mult timp in alte colturi ale lumii civilizate, in care sunt investite milioane de dolari in cercetare.

Nici mie nu-mi place, fiind om, sa vina cineva si sa-mi puna sub semnul intrebarii ideile, ba chiar sa ma intrebe daca nu cumva exista explicatii alternative, mai simple si mai coerente, pentru un anume eveniment! Iar daca as fi o autoritate (din fericire nu sunt) cred ca m-ar irita curajul cuiva, de exemplu al unui student, de a-mi contesta afirmatiile si, Doamne Dumenezeule ascuns dupa un nor nimbostratus, chiar de a-mi prezenta dovezi contrare.

Dar acestea sunt doar imperfectiuni umane pe care, cu bunavointa, le putem ameliora. Eu unul nu am gasit un instrument mai eficient decat gandirea critica pe care, daca as fi Mang (pentru connaisseuri, hi hi!) as promova-o la toate nivelurile de varsta. Dar nu sunt nici Mang (nu este un chinez, precizare pentru cei care nu sunt pasionati de guvernul Romaniei) si nici macar Gog (tot pentru connaisseuri, doar cei talentati) prin urmare nu pot sa contribui decat in feluri mai modeste, de pilda scriind pe un blog pentru care nu ma plateste nimeni (o corespondenta,cred ca fara sa vrea, m-a ajutat sa ma bucur de beneficiile absurdului, spunandu-mi ca grupul dedicat eliberarii din dependenta de nicotina este finantat de o companie producatoare de tigari!).

To cut a long story short, celor care apreciaza gandirea critica, celor care, ca si mine, considera gandirea critica cea mai vitala componenta a invatarii si, eventual, gasesc, pe ici pe colo, informatii de calitate, prezentate accesibil, in aceasta zi racoroasa in Bucuresti, in anul in care se va sfarsi lumea, conform profetiilor unor persoane analfabete, rezidente, candva, in Mexic, cerandu-mi, simultan, iertare pentru propriile mele greseli neintentionate (just ordinary human nature) le spun, cu recunostinta:

MULTUMESC!

Dupa un antrenament extenuant am reusit, in sfarsit, sa ating nivelul mental necesar urmatorului experiment pe care ma angajez sa-l realizez oricand, in public: cineva vine cu un pachet de carti nou-nout, eu extrag la intamplare o carte, o privesc (sa spunem ca este un 10 de inima rosie), ma concentrez aproximativ 5 minute si transmit, telepatic, aceasta informatie unei tinere (da, e obligatoriu sa fie femeie, femeile sunt mai receptive, nu?) aflata la distanta (la orice distanta, inclusiv pe un alt continent).

Persoana cu pachetul, sau oricine altcineva din public, o va suna apoi pe colaboratoarea mea si o va intreba ce carte a receptionat. Garantez ca va spune (in exemplul de mai sus) „10 de inima rosie”. Sunt chiar gata sa pariez 100:1 (adica eu 100 de lei pentru 1 leu al tau sau, pentru cei cu status economic mai inalt, 1.000 de euro ai mei pentru 10 euro ai partenerului de pariu).

Din pacate, nu pot face mai mult de o demonstratie pe zi, deoarece puterile mele sunt limitate (si nici eu nu mai sunt la prima tinerete-a nu se interpreta gresit!). Niciunul dintre bioenergoterapeutii din Romania, in acest moment, nu este capabil de o asemenea performanta (nici yoghinii, radiestezistii sau ocultistii pe care nu-i pot numi, activitatea lor fiind, nu-i asa, secreta). Nu o spun din lipsa de modestie ci cu simplitate stiintifica, genul copilaresc.

Ah, si in cazul in care te intrebi ce anume vreau sa arat: prin aceste demonstratii vreau sa te ajut sa intelegi ceva despre telepatie. Din pacate pentru fani, nu ca exista ci ca doar pare a exista!

Construit de Sorin