Arhive pentru decembrie, 2012

Si Andreea Lungu:

The social animal, Tenth Edition, Elliot Aronson, 2008, Worth Publishers

 

Cartea lui Aronson, aflata acum la a-XI-a editie, este o lectura obligatorie pentru orice student/ absolvent de psihologie, indiferent ca lucreaza in HR sau in domeniul psihoterapiei. Pentru ca intelegerea felului in care se modifica comportamentul omului in societate este indispensabila inaintea alcatuirii oricarui plan de interventie ( organizationala sau clinica). ”L’enfer, c’este l’autre”, concluziona Sartre, in 1943, fara sa realizeze ca aceasta afirmatie va fi inteleasa atat de gresit de generatiile viitoare! Da, Seligman, la tine ma uit: nu m-am hotarat nici acum daca te-am iertat pentru felul simplist in care ai tratat replica din „Huis clos” la inceputul cartii tale „Flourish”, asta desi „forgiveness and mercy” ar fi una din virtutile mele de caracter, daca e sa ma iau dupa scorul obtinut la chestionarul tau, VIA Inventory of Strengths.

Vei citi singur cartea pentru a vedea ce inseamna influenta sociala, cum poti schimba atitudini, cum functioneaza auto-justificarea si disonanta cognitiva (capitolele mele preferate!), care sunt mecanismele prejudecatilor, agresivitatii, dar si ale relatiilor inter-umane pozitive, de dragoste sau prietenie. Daca esti (sau vrei sa devii) psiholog sper ca esti constient de faptul ca iti vei influenta clientii. In caz ca te repezi sa ma contrazici, te invit sa te mai gandesti odata (sistemul 2 la comanda, te rog!)! Tot nu esti de acord? Ti-ai propus cumva ca ai tai clienti sa plece dupa sedintele cu tine neschimbati, la fel de tristi/ anxiosi/ biasati/ nesiguri cum au intrat? Sa nu ai niciun efect asupra lor? OK, acum ai prins ideea. Si daca tot esti constient ca ii influentezi, intelegi si de ce este vital sa fii la curent cu cele mai noi cercetari din domeniu! With great power comes great responsibility! Nu, a-i convinge ca problemele lor se afla intr-un fel de misterios blestem transgenerational nu este totuna cu a le arata cum functioneaza mintea, cum percepem noi gresit, zi de zi, realitatea sau ce tehnici, validate experimental, s-au dovedit a fi cele mai eficiente in rezolvarea unor probleme specifice. Bineinteles, cel mai bine ii poti influenta pe ceilalti atunci cand nu isi dau seama ca sunt influentati- dar asta cu siguranta tu stiai deja!Te crezi insa la adapost de influenta altora asupra ta? Toti ne credem- este o credinta comuna majoritatii oamenilor! Si falsa, poate nu ar strica sa stii si asta. Da, chiar si tu raspunzi prin complianta, identificare si internalizare! Cu cine te identifici? Ce internalizezi? Faci asta in baza unor informatii centrale sau periferice? Stii ca iti poti schimba starea de spirit prin modificarea posturii corporale? Daca tii cateva minute un creion intre dinti (hei, mai delicat, nu strange asa de tare!) te vei simti mai vesel, mai bine-dispus. La fel, daca repeti de multe ori un comportament invatat de la altii sau preiei anumite opinii  si atitudini vei crede, in timp, ca ele au fost tot timpul ale tale. Apropo, ai inceput deja sa trimiti traditionalele sms-uri de sarbatori? (Ah, prezentul tau este deja trecutul meu- ce sa facem, traim intr-un continuu decalaj temporal, noroc cu tendinta spre conformism care ne mai uniformizeaza si noua trairile dezordonate!)

Acum un an pe vremea asta imi comandam pe internet carti despre euristici si biasuri cognitive, pentru ca le alesesem ca tema a lucrarii de licenta (of, in ce te-ai bagat?- aud  vocea comentativa din surdina, dar decid azi sa o ignor). Atunci am citit prima data o carte de Aronson („Mistakes were made”), astfel incat multe din subiectele abordate in The social animal imi erau acum cat de cat familiare. Dupa ce am scris 80 de pagini pentru lucrarea din iunie, nu imi cere acum sa reiau tematica in acelasi stil serios, academic, formal. Ceea ce urmeaza nu este o recenzie, ci un dialog pur fictiv (hihi), in care orice asemanare cu persoanele din realitate este pur intamplatoare! Iubitorii de psihanaliza sunt somati prietenos (fumam si o pipa a pacii daca vor!) sa isi suspende (reprime/ refuleze, stiu ei mai bine) elanul interpretativ si sa imi spuna, mai bine, daca faptul ca m-am lasat de fumat inseamna ca am reusit si eu, in sfarsit, sa depasesc stadiul oral al dezvoltarii sexuale si sa acced la cel anal! Revin, trebuie sa iau un herbolax! Andreea de mai jos nu sunt eu, OK? Si nu, nu sunt unul din rarele cazuri de personalitate multipla, eurile mele isi stiu locul in peisaj si nu preia niciunul dintre ele comanda fara acordul scris al majoritatii- democratie, sper ca nu ma paste vreo motiune de cenzura sau vreun referendum! I-am testat deja limitele lui Adrian trimitandu-i cateva recenzii nu tocmai ortodoxe, sper ca o accepta si pe aceasta- e drept, m-a indemnat sa imi fac blog, probabil era un apropo subtil sa ma car de pe site-ul lui!

Replicile imaginate servesc drept exemplu didactic pentru ilustrarea unor erori cognitive de care niciunul dintre noi nu este ferit. Ajuta la ceva sa le stim? Da, le putem apoi recunoaste mai usor. Si, odata recunoscute, poate reusim sa nu mai luam (la fel de multe) decizii importante in virtutea lor.

 

–          Andreeaaa! Andreeaaa!

–          Da, draga, ce e? Ce-ai de urli asa? Fa liniste ca citesc, mai am cateva pagini si pe urma ma apuc de scris! Iar nu trimit recenzia la timp!

–          Stiu tot, nenorocito! M-ai mintit!

–          Poftim?!

–          Unde ai fost si ce ai facut sambata trecuta?

–          Draga, a trecut o saptamana de atunci. Nu mai am memoria din copilarie! Aaaa….in Cismigiu, daca la asta te referi.

–          Da, da, chiar la asta ma refeream. Te-a vazut secretara mea. Si cu cine erai tu acolo?

–          Pai…cu un barbat, nu il cunosti. Ne intalnim de trei saptamani. Dar asta nu iti da dreptul sa ma acuzi ca te-am mintit! Pur si simplu este prima data cand ma intrebi daca ma vad cu altcineva!

–          Poftim? Mi-e rau! Ar fi trebuit sa te intreb periodic daca nu cumva ma inseli cu altii?

–          Pai…daa!!! Tu ai presupus insa ca iti sunt fidela si nici macar nu ti-ai dat osteneala sa iti verifici ipotezele! Of, este cazul sa afli cate ceva despre cognitiile sociale! Ai noroc ca-l citeam pe Aronson cand ai dat buzna! De ce te-ai gandit tu ca sunt numai cu tine?

–          Pai…esti sotia mea, nu?

–          Daa, insa tot nu vad legatura…si oricum, intr-unul din infinitele universuri paralele (sau in cea mai buna lume posibila), nici macar nu suntem casatoriti, doar locuim impreuna; intr-altul, discutia asta a avut loc deja, traim o eterna reintoarcere, motiv pentru care incerc un sentiment de deja-vu! Si daca am fi casatoriti ce?

–          Asta-i culmea! Oamenii casatoriti trebuie sa fie fideli! Toata lumea este de acord cu aceasta afirmatie!

–          Dragule, imi pare rau ca te dezamagesc, dar faci o eroare des intalnita la nivelul populatiei. De multe ori ne imaginam ca ceilalti ne impartasesc opiniile intr-un procent mult mai mare decat se intampla in realitate. Se numeste eroarea falsului consens. Ai fi surprins sa afli cat de multi oameni sunt de parere ca nu este nimic rau in a avea relatii extraconjugale.

–          Noi doi nu asa ne-am inteles! Mi-ai spus ca ma iubesti si ca vei fi doar cu mine!

–          De acord cu prima parte. Dar cand ti-am spus eu ca voi fi doar cu tine?

–          Cum cand? Acum zece ani, cand ne-am casatorit!

–          Serios? Acum zece ani? Dragul meu, stii ca la fiecare sapte ani celulele noastre se regenereaza, asa incat practic acum zece ani eram amandoi alte persoane? Ia sa vedem  poza asta de la nunta! Nu prea mai semanam, nu-i asa? Noroc ca m-am mai rotunjit un pic ca prea ma batea vantul, sunt schimbata in bine, observi? Uita-te acum si la tine, tare frumos mai erai cu par in cap si fara burta! A trecut ceva timp de atunci, normal ca am crescut, am evoluat, ne-am schimbat parerile…In plus, eu mi-aduc aminte altceva: ti-am spus ca voi fi alaturi de tine si ca nu te voi parasi, nu neaparat ca nu te voi insela!

–          Ba ai spus ca nu ma vei insela! Tin minte perfect!

–          Imi pare rau, nu e ziua ta norocoasa. Am inca o veste proasta pentru tine: memoria autobigrafica nu este de incredere, nu avem certitudinea ca lucrurile pe care ni le amintim s-au intamplat aidoma si este foarte posibil sa le fi inventat noi, din dorinta de a conferi un sens actiunilor noastre. Vrem sa spunem o poveste coerenta, care sa sune bine, conteaza mai putin daca este si adevarata. Elisabeth Loftus a studiat intens fenomenul falselor amintiri, te pot ajuta cu cateva materiale. In orice caz, daca te invita un psiholog sa participi la o cercetare despre memorie si iti cere sa iti amintesti cum te-ai pierdut in mall sau la piata cand aveai 5 ani nu te speria, asa ceva nu s-a intamplat niciodata, vrea doar sa evidentieze felul in care se pot implanta amintirile false. Iar daca ne despartim si, dintr-o disperare perfect justificata, apelezi la vreun psiholog care iti propune tehnici de recuperare a amintirilor, fugi cat de repede poti sau vei ajunge sa crezi ca ai fost violat in copilarie de mama, tata sau bunica! Iar pe mine sa nu ma acuzi ca te-am mintit in baza unor lucruri pe care chipurile ti le-as fi spus acum 10 ani!

–          Bine ca am ajuns de rasul colegilor si tu imi tii prelegeri despre memorie! Sigur stie toata compania, numai despre asta vorbesc, se face brusc liniste cand trec pe coridor!

–          Dragul meu, exagerezi! Este efectul reflectorului, dar nu pot sa iti dau mai multe amanunte pentru ca am vorbit despre asta in recenzia trecuta si risc sa plictisesc cititorii!

–          Stai asa! Despre ce cititori vorbim aici?

–          Ah, iarta-ma ca nu ti-am spus de la inceput! Dialogul nostru va ajunge pe internet. In scop didactic, nu te ambala! Vreau sa popularizez ideile lui Elliot Aronson din „Animalul social” si sa insist putin pe biasuri si euristici. M-am gandit ca un exemplu personal ar fi cel mai potrivit pentru a mentine atentia auditorului, iar tu imi oferi astazi materialul perfect in ceea ce priveste distorsiunile cognitive.

–          Nu, nu ai sa faci asa ceva! In primul rand, nici un om normal nu va publica prostiile tale. In al doilea rand, ar fi un gest mechin din partea ta, mai meschin chiar decat faptul ca ma inseli cu nerusinare de trei saptamani! O sa ma enervez daca imi gasesc povestea pe internet!

–          Stai linistit, draga, m-am gandit la tot. Iluzia controlului ma face sa nu las nimic la intamplare. Nu o sa te enervezi, doar te-am avertizat deja! O sa creez impresia ca este un exemplu fictiv, afirmand ca orice asemanare cu persoane si fapte din realitate este pur intamplatoare. Mai mult decat atat, ma voi folosi de efectul intaietatii, mentionand acest lucru inca de la inceputul recenziei. Ca sa fiu si mai sigura ca i-am convins, voi insista pe aceeasi idee la sfarsit, pentru ca ne amintim in general argumentele prezentate ultimele, informatia cea mai recenta. Fii fara grija, nu iti va aparea numele real! O sa iti spun… Georges Dandin!

–          Hmh…daca faci asta iti va scadea credibilitatea, sa stii!

–          Nu, mizez pe inteligenta cititorilor sa nu traga concluzii gresite! Oricum, eu sunt responsabila doar pentru ce scriu, nu si pentru ce intelege fiecare, in virtutea perceptiei selective! Cei care sunt cu gandul la aventuri si fantezii sexuale vor crede ca alta treaba n-am si eu decat sa imi insel barbatul si vor interpreta toate cuvintele mele in acest sens. Pe de alta parte, cei cu principii morale sanatoase se asteapta ca eu sa ma comport in acord cu bunele moravuri, asa incat vor crede ca inventez totul si vreau doar sa fac recenzia unei carti de psihologie sociala.

–          E un cosmar! Mi-ai frant inima! Sa nu te miri daca o sa ma omor, cum a facut politistul de la stirile de aseara!

–          Sincera sa fiu, nu m-as mira prea tare! Sinuciderile la indigo sunt frecvente in urma unui astfel de eveniment indelung mediatizat. Se numeste efectul Werther, pentru ca romanul lui Goethe a fost, la vremea respectiva, declansatorul unui lant intreg de acte disperate asemanatoare, in randul tinerilor suferinzi de inima albastra. Stii ceva? Ia da-mi tu mie cheile de la Q7, masina ramane la mine o perioada! Aronson citeaza niste studii care au reliefat incidenta crescuta a accidentelor mortale cu o singura victima in masina, la scurt timp dupa o sinucidere prezentata in mass-media. In felul asta tu nu mori, iar eu ajung mai repede la intalnire!

–          Ba o sa ma omor si tu te vei simti vinovata toata viata!

–          Nu conta pe asta! In primul rand, nu am interiorizat sentimentul de vinovatie, care nu este înnăscut, ci conditionat cultural. Iar apoi, exista fenomenul care se numeste adaptare hedonica. Imi va parea rau daca ti se intampla ceva, insa nu voi suferi toata viata cum ti-ar placea tie sa crezi, ci maximum maximorum zece ani, dupa care nivelul meu de fericire va reveni la valoarea din prezent. Asa ca lasa tampeniile si hai sa incercam sa vorbim rational!

–          O sa sfarsesti rau! Ca Emma Bovary si Anna Karenina!

–          Nicio sansa! Emma nu a stiut sa isi ajusteze asteptarile la realitate si a trait in propriile fantezii alimentate de lectura unor romane de dragoste siropoase. Ce sa-i fac daca nu a avut ocazia sa ii citeasca pe Aronson, Helen Fisher sau John Gottman! Cat despre Anna, aici e  vina autorului ca a creat un final prea putin plauzibil. Nu am inteles de ce femeia aceea atat de frumoasa, inteligenta, culta, voluntara si curajoasa ar fi ales sa se sinucida dupa ce infruntase intreaga societate si isi parasise sotul. Cand Anna a aterizat sub rotile trenului, Tolstoi a facut cunostinta cu peretii camerei mele- de-asta am doar primul volum in biblioteca, cel de-al doilea nu a putut fi restaurat!

–          Nu, eu cred ca raul pe care il faci altora se intoarce impotriva ta, totul se plateste in viata asta!

–          Draga, ai bifat si iluzia unei lumi drepte (just-world hypothesis), indelung studiata   in psihologia sociala de la Lerner incoace. Vezi ca am printat articolul “Experimental Research on Just-World Theory: Problems, Developments, and Future Challenges “, o sa citesti acolo cum reusesc oamenii sa impace credinta lor intr-o lume corecta cu actele de nedreptate la care asista zilnic in realitate.

–          Da, ce sa mai zic? Stii ceva? De fapt am banuit mereu ca intr-o zi ma vei insela! Doar ca nu am vrut sa iti spun. Uneori noaptea ma uitam la tine cum dormi  si ma intrebam cat timp va dura pana imi vei da lovitura de gratie! Stiam ca nu vei ramane cu mine toata viata!

–          Usurel, ca o iei razna! Si mai esti si creepy pe deasupra! Faci doua greseli acum. Profetia auto-realizatoare si eroarea retrospectiva. Prima a fost descrisa de Robert Merton, care a aratat cum asteptarile obervatorului determina efecte reale in comportamentul actorului, acesta din urma ajungand sa se plieze pe asteptarile respective. Tu l’as voulu, Georges Dandin! Pe de alta parte, Baruch Fischhoff a studiat biasul retrospectiv (hindsight bias), rugand participantii la un experiment sa evalueze probabilitatea unor rezultate ale vizitei presedintelui Nixon in Beijing si Moscova. Cateva luni mai tarziu, subiectii isi aminteau distorsionat estimarile facute anterior si erau convinsi ca au atribuit o probabilitate mai mare scenariului care s-a materializat in realitate. Asa ca nu, nu ai banuit nimic! Habar nu ai avut ca te inselam! Chiar m-am simtit jignita de aceasta lipsa de atentie din partea ta. In fond, ai fi putut sa iti dai seama! Nu ti s-a parut ciudat ca am inceput sa ma machiez inainte sa plec, ca port fuste scurte si pantofi cu toc, ca ma uit ore in sir in oglinda, ca zambesc din orice si rad singura prin casa?

–          Da, te imbraci in fusta?

–          Of, si te mai miri ca ma vad cu cineva care observa astfel de lucruri si este atent la ce fac si ce spun! Tu insa parca ai orbul gainii sau, daca vrei o exprimare mai elevata, ilustrezi fenomenul de orbire la schimbare (change blindness) descris de Dan Simons si Chirs Chabris. Orice as face, tu nu ma mai vezi, adica continui sa ma percepi dupa un model mai vechi si…gresit! Tocmai pentru ca ma vezi zilnic, probabil. Esti singura persoana care nu a observat nimic, sa stii!

–          Stai asa ca acum fac si eu niste legaturi! Vineri ai venit acasa la 2 noaptea si mi-ai spus ca ai fost cu o prietena la nu stiu ce concert! Si ti-ai facut recent o noua adresa de e-mail- am vazut in calculator! Ai dreptate, tare prost am fost!

–          Dragul meu, de data asta ai facut doar niste corelatii iluzorii! Vineri chiar am fost cu o prietena la concert si, desi ne-am trezit cu ceva companie inopinata la masa noastra, nu s-a intamplat absolut nimic! Iar noua adresa este creata in scop profesional; pentru declaratii, propuneri indecente sau conversatii fierbinti o folosesc tot pe prima! Daca te consoleaza cu ceva, astfel de corelatii false sunt frecevente in viata de zi cu zi. Psihologii clinicieni inca isi pun pacientii sa deseneze persoane, desi sotii Chapman au aratat inca din anii ’60 ca nu exista nicio legatura intre, de exemplu, desenarea unor ochi mari si suspiciozitatea clientului. Niste teorii mai noi (Eder, Fiedler and Hamm-Eder, 2011) evidentiaza rolul memoriei de lucru in formarea corelatiilor iluzorii, asa ca, daca vrei, putem face impreuna niste exercitii prin care sa ii crestem capacitatea.

–          Da, memoria ma preocupa pe mine acum! Esti nebuna, femeie!

–          Daca cineva face un lucru nebunesc nu inseamna ca este nebun!

–          Ce?

–          Asta este prima lege a lui Aronson! Dar niciodata sa nu te culci cu o persoana mai nebuna decat tine!

–          Lasa-ma sa ghicesc! A doua lege a lui Aronson?

–          Nu, draga, asta e Murphy! Sa o luam incet. De ce crezi tu ca fac sex cu altcineva?

–          Ha! Pentru ca esti o femeie usoara, fara valori, fara mila, o nerusinata ordinara!

–          Eroarea fundamentala de atribuire! Exagerezi efectul dispozitiilor interne asupra comportamentului meu si nu iei in calcul anumiti factori situationali! Spui ca te-am inselat pentru ca asa sunt eu, o depravata, caracteristicile mele personale m-au bagat in patul lui. Nu te-ai gandit insa la o multitiudine de variabile care ar fi putut contribui la aceasta stare de fapt! Poate bausem cam mult cand l-am cunoscut; poate mi-a pus ceva in paharul de suc; poate ma certasem cu tine si am vrut sa ma razbun; m-a santajat; m-a hipnotizat; e prea multa rutina in relatia noastra; m-am indragostit si nu am putut sa rezist; am vrut sa incerc chestia aia pe care tu nu esti de acord sa o facem in pat…Vezi cate posibilitati? Nu eu sunt de vina, situatia a fost de asa natura!

–            Auzi, draga, dar nu exista cumva si vreo eroare care sa explice tendinta ta de a da vina exclusiv pe situatie?

–          Of, acum ca m-ai prins, trebuie sa recunosc ca da! In timp ce tu esti tentat sa realizezi atributii dispozitionale, eu sunt predispusa la un tip inrudit de distorsiune, the self-serving bias, sa ii spunem eroarea auto-indulgentei. Sunt convinsa, de exemplu, ca eu rezolv 75% din treburile casei, in timp ce tu spui ca te ocupi de 80% din sarcini. Daca adunam procentele, observi ca suma depaseste 100%. Nu te ingrijora, este un rezultat normal, la care au ajuns majoritatea psihologilor sociali cand au testat experimental aceasta ipoteza, exact in forma in care ti-am prezentat-o (Kahneman & Tversky, Conflict Resolution, 1995). Mai mult, am nevoie sa cred anumite lucruri despre mine, astfel incat sunt experta in a gasi pentru comportamentul meu acele explicatii cauzale care sa ma infatiseze in cea mai favorabila lumina posibila. Uite, acum trei luni, cand m-a gasit pe facebook primul meu iubit din liceu si m-a invitat la o cafea, am refuzat. Apoi am pus refuzul pe seama calitatilor mele deosebite- autocontrol, moralitate, maturitate, responsabilitate…vai, ce bine m-am mai simtit! Pana acum trei saptamani, cand te-am inselat prima data cu Alexandru. Ca sa raman in ochii mei aceeasi persoana demna de incredere, mi-am motivat actiunea prin efectul fimului 6 D la care m-a invitat in acea seara.

–          Stai asa ca m-ai pierdut! Deci Alexandru il cheama pe nemernic! Si poti sa-mi spui si mie ce legatura are filmul la care v-ati dus cu activitatile voastre post-cinematografice?

–          Da, Alexandru! Vai de mine, acum realizez ca este un caz banal de  name-letter effect! Andreea si Alexandru, nimic mai prozaic- ne-am placut pentru ca avem nume asemanatoare, e si asta o forma a principiului similaritatii

–          Vrei sa spui ca te culci cu toti barbatii al caror nume incepe cu litera A?

–          Nu, draga, nu este asa de simplu in psihologia sociala, sunt si alte variabile care trebuie controlate. Insa, daca ma inham la sarcina laborioasa de a studia experimental caracteristicile tuturor barbatilor cu care am ajuns in pat, in lift, pe masa sau in padure, este foarte posibil sa descopar o frecventa mai mare decat cea asteptata a celor cu un nume asemanator.

–          M-ai linistit! Zi odata cum e cu filmul ala, de ce ai cedat dupa ce ati fost la cinema?

–          Pentru ca efectele speciale mi-au facut inima sa bata mai tare! Mi-a crescut pulsul considerabil, indiciu fiziologic pe care eu, la nivel inconstient, l-am atribuit farmecului personal al  barbatului care m-a insotit la film. Este si asta o tehnica a carei eficacitate a fost demonstrata stiintific- vezi experimentul din 1975 al lui Aron si Dutton!

–          Asta ai gasit tot in „Animalul social”?

–          Nu, asta am aflat in 59 de secunde!

–          Ce? Asa de repede termina partida imbecilul?

–          E, poftim! 59 de secunde este o carte scrisa de Richard Wiseman, nu o cifra care cuantifica performantele amantului meu! Cine e perversul acum? Care se gandeste la carti si care la sex?

–          Buna intrebare! Ai fi in stare sa spui ca tot eu sunt vinovat!

–          Bineinteles, din acelasi rationament care face posibila si eroarea auto-indulgentei! Invinovatirea victimei imi permite mie sa dorm bine in fiecare noapte, convinsa fiind ca ai meritat ceea ce ti se intampla si ca nu am avut incotro, biata de mine, decat sa te insel. Ai devenit inadmisibil de plictisitor si de cicalitor! Serios, ai depasit orice limita, desi mi-am setat niste praguri de toleranta foarte inalte pentru tine!

–          Auzi, dar si lui ii tii prelegeri de genul asta? Ii citezi studii stiintifice despre corelatia dintre relatiile extraconjugale si intensitatea orgasmului?

–          Nu, draga, argumentele rationale le folosesc numai ca sa te conving pe tine ca am dreptate. Aronson numeste asta calea centrala catre persuasiune- discutarea si analiza atenta a informatiilor relevante si importante. Pe Alexandru il influentez prin mijloace periferice: manipulez ordinea in care prezint faptele- nu i-am spus ca sunt casatorita pana nu am creat o relatie! Provoc dramatism, folosesc cuvinte care rimeaza si, bineinteles, ma bazez pe farmecul personal. Nici ca m-am vopsit blonda nu ai observat? Parul deschis la culoare este in indiciu al tineretii si al succesului reproductiv!

–          Pun pariu ca nu stie in ce s-a bagat si ce zace in capul ala al tau!

–          Evident ca nu! E prea devreme, nu pot sa il sperii asa de tare. Ii adminstrez insa mici doze, ca sa vad cum reactioneaza. Prefer tehnica expunerii treptate terapiei de soc- ultima data cand i-am spus cuiva toate ideile mele despre viata si oameni am provocat o decompensare deloc placuta, nu mai fac asa ceva!

–          Lasa-ma sa iti dau un sfat: incearca sa fii si tu mai neajutorata, fragila, naiva…Daca incepi cu Aronson, Wiseman si Simons risti sa iti intimidezi amantii!

–          Stii ce e asta? Sexism binevoitor! Tu crezi ca iti exprimi o parere pozitiva despre femei, dar de fapt nu faci decat sa incurajezi stereotipurile de gen/ rol! Multumesc pentru bunele intentii, dar se pare ca ma descurc si fara sfaturile tale. Uite, iti spun si tie un secret: cand esti perceput drept foarte competent intr-o anumita situatie si vrei ca ceilalti sa te placa si mai mult incearca sa faci o gafa- varsa o ceasca de cafea, impiedica-te, zi o prostie, fa pe prostul! Si asa ai invatat si despre the pratfall effect!

–          M-am saturat! Tu si cartile tale! In curand mie o sa-mi citesti in pat inainte de culcare, ca sex oricum faci prin straini!

–          Excelenta idee, dragule! De fapt, ar trebui sa citim in fiecare seara, cu voce tare, pe rand, cate un fragment dintr-o carte. Am descoperit o carticica cu peste 80 de metode de a-ti mentine creierul alert, printre care si aceasta tehnica! Se numeste placerea auditiva (aural pleasure) si presupune activarea unor circuite neurale diferite fata de cele folosite cand citim in tacere.

–          Inceteaza! Alexandru asta al tau…cum e?

–          E foarte inalt si atragator. Cum sunt sub influenta efectului de halo, ma astept sa fie si rezonabil de inteligent.

–          Dar tu esti indragostita de el?

–          Te referi la starea aia de prostratie si obnubilare in care nu mai esti in stare de nimic, stai si visezi cu ochii deschisi sau te intrebi tot timpul oare ce face el, la ce se gandeste sau ce ar spune daca ar vedea asta? Nuuu, in nici un caz! Peste cadavrul lui! Prefer confortul mic-burghez al existentei mele actuale!

–          Stiu, nu degeaba esti Capricorn. In fond, esti serioasa, corecta, loiala, echlibrata. Nu stiu cum ai putut sa ma inseli!

–          Ai uitat ca am ascendent in Gemeni, Luna in Pesti si Venus in Varsator! Vai, ce prostii spun eu acum! Astrologia, ca si ghicitul in palma, cafea sau globuri de craciun- cristal, pardon!- manipuleaza efectul Barnum- oferirea unei descrieri generale a personalitatii, in care se regaseste aproape oricine. Bertram Forer a demonstrat in 1948 acest lucru iar in 2013 noi inca avem rubrica de horoscop in toate ziarele, chiar si in cele cu pretentii! Vrei sa iti spun insa care este lucrul cel mai infiorator? Ca ajungem sa ne identificam cu etichetele zodiei noastre si sa ne justificam, ba chiar sa ne modificam comportamentul in concordanta! Credintele, indiferent cat sunt ele de arbitrare, pot da nastere la realitati.

–          Nu ai crezut niciodata in suflete-pereche?

–          Ba da, pe la 14 ani. Mai tarziu am invatat sa fac diferenta intre ideea de suflete-pereche si actul biologic al imperecherii. Dar recunosc, este o idee seducatoare pentru un creier de chirpici ce se prabuseste la prima inundatie cu serotonina!

–          Auzi, dar tie nu ti-e mila de mine? Adica totusi, ma faci sa sufar! Ce faci tu este fundamental gresit! Traim intr-o societate care impartaseste anumite valori. Cine iti permite tie sa le ignori in felul asta?

–          Valorile mi le stabilesc singura. Inainte sa intram in aspectele etice ale problemei trebuie sa stii ca nu cred in imperativele morale ale lui Kant. Fidelitatea este o gaselnita a societatii menita sa ingradeasca libertatea fiintei umane si sa creeze legaturi artificiale intre semeni.

–          Ce spui tu seamana a nihilism moral! Altadata vorbeai despre existentialism si responsabilitate…

–          Dar sunt responsabila! Stai linistit, dragule, am folosit prezervativ de fiecare data! Si daca tot ai adus vorba, te-ai gandit vreodata cata disonanta cognitiva este nevoit existentialistul sa suporte, constient ca viata e absurda si totusi alegand sa o traiasca si sa o investeasca cu sens? Bietul Sisif, inca mai impinge bolovanul ala despre care stie ca se va rostogoli inapoi de fiecare data. Ce nevoie mai ai de traume cand e suficient sa te gandesti putin la ce inseamna conditia umana?

–          Ai fi putut alege sa nu dai curs instinctelor!

–          Ai dreptate, as fi putut…Mai ales ca pana si experimentul lui Libet, care pune sub semnul intrebarii existenta liberului arbitru, indica faptul ca am avea, totusi, libertatea de ne inhiba actiunile, de a refuza sa facem ceva. Cu toate astea, dragul meu, eu am ales sa ma intalnesc cu Alexandru! Acum e randul tau sa alegi ce faci mai departe. De asemenea, te sfatuiesc sa iti asumi responsabilitatea fata de sentimentele de furie, tristete, teama si dezamagire care te incearca acum. Desi iti este comod sa crezi ca eu le-am provocat, uiti ca ele sunt ale tale, asa ca ar fi cazul sa le iei in primire si sa vezi ce faci cu ele!

–          Pana aici! Ma duc la bucatarie, iau un cutit si te sectionez pe loc! Ai mers prea departe! Te decupez si fac un colaj suprarealist din tine! Nu mai ai nicio sansa!

–          Auzi, draga, ai face bine sa te calmezi urgent! Nu-ti poti stapani agresivitatea? Daca trebuie, vorbesc cu Adrian si te inscriu intr-un grup de intarire a auto-controlului!

–          Mai bine da-mi repede o perna sa lovesc in ea!

–          Nu merge, e un mit demontat si de Aronson in capitolul despre agresivitate. Descarcarea furiei accentueaza ostilitatea fata de sursa declansatoare. Si lasa perna aia in pace ca e zestrea de la mama! Gandesti cu amigdalele in momentul asta!

–          Le-am scos de la 10 ani!

–          Alea din creier, nu din gat!

–          Pai si ce sa fac? Zi mai repede ca deja te vad sub forma de carne separata mecanic! Big Mac ajungi in cateva minute!

–          Gata, rezolvam! Ai cateva variante: Poti exersa empatia: pune-te in locul meu, intelege-mi sentimentele pentru acest barbat si incearca sa simti si tu atractia asta irezistibila care m-a facut sa te insel. Tot furios, nu esti in stare de empatie? Of, insensibil mai esti! Incearca atunci umorul! Cum ce e amuzant aici? Pe mine ma face sa rad simplul fapt ca tu te-ai asezat acum tocmai pe fotoliul pe care ieri, cand erai la munca, stateam eu in bratele lui si…! Cum, tot nu ti-a trecut furia? Nu ai pic de umor! Schimba perspectiva! Gandeste-te ca e posibil ca nimic din ce traiesti tu acum sa nu fie adevarat, esti doar un creier intr-o cuva, un experiment pus la cale de un extraterestru inzestrat cu inteligenta superioara! In aceste conditii ceea ce se intampla acum este un lucru lipsit de importanta sau chiar o iluzie, maya! Daca nici asta nu merge te trimit la un calugar budist si o sa vezi cum scapi de ostilitate prin meditatie!

–          Ba cred ca te parasesc si gata! Asta va fi pedeapsa ta!

–          Ha! Foarte curajos din partea ta! Dar total neinspirata miscarea! Stii ce voi face eu daca tu ma parasesti? In primul rand ma asigur ca vorbesti serios – mi-ar fi greu sa inteleg ca poti sa pleci de langa o femeie ca mine. Da, acum incerc sa imi consolidez stima de sine pentru ca Aronson arata cum aceasta are si ea rolul ei in deciziile pe care le luam! Daca vad ca se ingroasa gluma, ti-ai facut bagajele si ai plecat (pisica o impartim, apropo!), nu voi avea de ales decat sa ma auto-conving ca asta e, tot raul spre bine, viata merge inainte, ba chiar este cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut intampla. Cele mai mari indoieli le avem cand suntem confruntati cu iminenta luarii unei decizii. Nu prea ne pricepem sa toleram ambiguitatea, desi ea se poate dovedi hranitoare, stimulativa, complexa si provocatoare! Recomandarea psihologilor ar fi sa nu pierzi  prea multe resurse in procesul chinuitor al deliberarii, dintr-un motiv extrem de simplu: orice alegere ai face, nu vei regreta! De ce? Pentru ca se pune in miscare mecanismul auto-justificarii: vei gasi imediat cele mai absurde si intortocheate motive care sa iti sustina optiunea. Ai nevoie sa te convingi ca ai luat cea mai buna decizie. La fel se intampla si cand ne confruntam cu inevitabilitatea unei situatii. Daca ma parasesti o sa iti exagerez defectele, o sa imi spun ca erai un om limitat, egoist, orgolios si meschin. In schimb, voi aprecia si mai mult calitatile lui Alexandru, voi fi fericita ca ai plecat si ca nu mai exista nicio piedica in calea relatiei noastre. Acum n-ai decat sa impachetezi, iti aduc cutiile din debara?

–          Dar daca iti blochez accesul la cardurile mele?

–          La aceasta tentativa josnica de influentare voi raspunde, aparent, prin complianta. De frica ta, probabil ca voi rari intalnirile mele amoroase. Insa, cum te-ai intors un pic cu spatele, cum am tabarat pe el! Asta pentru ca noua, oamenilor, nu ne place sa avem justificari externe pentru comportamentele noastre. Daca iti doresti efecte durabile, trebuie sa ma convingi sa imi schimb atitudinile ca urmare a unor justificari pe care eu sa le percep ca fiind interne, ale mele. O pedeapsa moderata ar putea sa te ajute. In loc sa imi sistezi finantarea (pedeapsa drastica!), ai putea… sa nu mai gatesti cateva zile. In acest caz eu nu voi gasi suficiente argumente externe pentru a-mi justifica decizia de a renunta la Alexandru si ma voi convinge ca a fost propria mea idee. Vezi tu, totul ajunge la reducerea disonantei cognitive!

–          Presimt o noua prelegere!

–          Disonanta cognitiva este starea neplacuta de tensiune resimtita de cineva care detine doua cognitii ce se bat cap in cap. Cum acesta stare este resimitita ca o tensiune dureroasa, ea trebuie neaparat redusa prin diverse strategii menite sa apere imaginea de sine cu care fiecare dintre noi de identificam (self- concept). Aronson foloseste chiar exemplul fumatorului care stie ca tigarile sunt cancerigene si totusi fumeaza in continuare. Si eu cand fumam imi gaseam diverse justificari, cea mai importanta fiind ca la un moment dat ma voi lasa, inainte sa fie prea tarziu. Acum, dupa ce m-am lasat, ma confrunt adesea cu momente in care simt o dorinta nebuna de a fuma macar o tigara. Nu o aprind. Pentru ca sunt anumite lucruri pe care mie imi place sa le cred despre mine si care s-ar prabusi instantaneu in momentul in care as face asta. Bineinteles ca, odata cu renuntarea la fumat, atitudinile mele fata de acest viciu s-au modificat considerabil: mi se pare mult mai periculos decat inainte si, mai nou, sustin interzicerea fumatului in spatiile publice, initiativa pe care o gaseam discriminativa si exagerata acum cateva luni. Tin minte ca nu mi-a placut sa descopar un studiu care stabilea existenta unei corelatii intre obiceiul fumatului si un IQ scazut. Clin d’oeil catre cititorii fumatori: in acest moment resimtiti, probabil, o amenintare la adresa stimei de sine. Ca sa nu ma acuzati ca distrug totul si nu pun nimic in schimb, am mila si va furnizez cateva solutii prin care va puteti reduce disonanta cognitiva: a) presupuneti din start ca studiul e viciat, il cautati pe internet si vanati posibile erori de esantionare; b) va consolati cu ideea ca o corelatie nu inseamna cauzalitate, ci doar o tendinta generala, la nvelul populatiei; c)va ganditi ca IQ-ul e supra-evaluat si nu tine cont, de exemplu, de mirobolanta inteligenta emotionala; d) va uitati in coltul din dreapta sus al monitorului si apasati pe X-ul de inchidere a paginii, intrucat va imaginati ca sunt nebuna si nu stiu ce vorbesc.

–          Hellooo…vorbesti cu mine sau cu cititorii? Nu cumva eu sunt doar un pretext in toata povestea asta? O caricatura? Uiti ca eu exist in carne si oase! Ma simt neglijat! Nici macar nu ai pus cozonacii la cuptor si acum vine Craciunul! Plus ca discutam ceva serios aici!

–          Scuze, dragule, te ascult!

–          M-am gandit! Nu te parasesc. Nu dupa atatia ani petrecuti impreuna. Nu dupa ce am cumparat  mobila pe credit si plasma din living! Nu vreau sa impart scaunele cu tine! Ca sa nu mai spun ca deja am comandat si loc de veci pentru amandoi- o sa vezi ce frumos e, numai anul mortii nu este trecut!

–          Efectul sunk-cost! Asta apare cand nu suntem capabili sa invatam din greseli si investim in continuare intr-o situatie in care avem numai de pierdut. Disonanta cognitiva si efectul sunk-cost sunt, cred eu, cei doi stalpi de rezistenta ai institutiei matrimoniale! Dar ssst! nu mai spune asta nimanui! Vreau sa cred despre mine ca nu sunt o persoana cinica, asa ca nu ma pretez la actiuni ce te-ar predispune la depresie acum, in prag de sarbatori crestine! Adica eu nu fac decat sa il citez pe Liiceanu, care spune ca, intocmai ca si democratia, casatoria este un pis-aller ce poate vira pe nesimtite spre totalitarism.

–          Draga mea, sper ca nu regreti ca te-ai casatorit cu mine! Stiu, sunt o persoana plina de biasuri, efecte si erori! Trebuie ca ti-a fost foarte greu sa ma suporti si imi cer iertare pentru cuvintele grele pe care ti le-am adresat in seara asta!

–          Te iert! Dar ai grija ca am numarat 36 de interactiuni negative initiate de tine la adresa mea. Tinand cont ca raportul optim este de 5:1, dupa cum a aratat Gottman, va trebui sa compensezi scaparile tale prin 180 de gesturi si vorbe frumoase, incepand din acest moment. Altfel vine, in galop, apocalipsa! Da, stiu, a trecut 21 decembrie, dar eu si Gottman vorbeam despre apocalipsa casniciilor. Anuntata nu de mayasi, ci de cinci calareti fiorosi, dotati cu manusi de piele si cravasa Rwahide, din spuma si otel!

–          Iti fac un masaj, minunata mea sotie?

–          Nu acum, ca plec la intalnire. Trebuie sa iti scot din cap ideile irationale cum ca nu e in regula daca nu iti sunt fidela, asa ca voi incerca niste tehnici de psihoterapie cognitiv-comportamentala: desensibilizarea sistematica si intentia paradoxala. Asculta-ma cu atentie: cat sunt eu plecata, tu iti imaginezi cat mai in detaliu fiecare moment al intalnirii mele cu Alexandru. Cum ma cunosti destul de bine, nu ar trebui sa iti fie destul de greu, insa nu te sfii sa mergi cat mai departe cu imaginatia, exploreaza orice scenariu se infiripa in mintea ta! Daca apar manifestari neplacute, ramai in starea respectiva! Cand simti palpitatii si amorteli in bratul stang amplifica-le mintal, vei simti cum inima iti sare din piept si respiri din ce in ce mai greu, nu mai poti respira chiar deloc! In caz ca experimentul da gres si esti in pericol vital, suna la 112! Nu pe mine, ca eu imi pun telefonul pe silentios! Pe curand!

 

 

PS: Draga Mos Craciun, sa stii ca anul acesta am fost foarte cuminte, am ascultat de parinti, am terminat facultatea cu note mari (doua nopti pierdute memorand mecanic, ca aveam o imagine de sine de aparat!), nu am inselat pe nimeni (sper ca nu te-ai lasat pacalit de acest dialog izvorat din dispozitia mea ludica de astazi…games people play, cum ar spune Eric Berne, care nu este, insa, unul dintre preferatii mei), locuiesc intr-una din zonele tale favorizate (in Africa stiu ca nu ajungi ca esti batran si ti-e frica de malarie, im spun eu ca sa-mi reduc disonanta), deci nu prea cred ca ai vreun motiv sa ma ocolesti. Mi-a scapat ceva? Mosule, dar tu existi, nu?

Am primit astazi ultimele doua recenzii din acest an si intamplarea face sa fie vorba de doua carti extraordinare. Mai intai Catalina Robe:

 

Daca m-ai pune sa iti spun un singur cuvant despre cartea “Cum functioneaza mintea” scrisa de  Steven Pinker acela ar fi portocala. Da , da ai citit bine( poti sa mai citesti o data ca sa fii sigur!).

Hei! Era vorba despre carti , nu despre fructe , poti spune tu cititorule.

Stiu.Insa , iata ce ma face sa fac aceasta analogie:

Portocala are ca trasatura “coaja de culoare portocalie, ( e important sa mentionez  culoarea caci ar putea fi si o lamaie) amara si greu de curatat, forma rotunda,miez succulent.

Cartea “Cum functioneaza mintea” –multe pagini ( vreo 700) si  multe informatii tehnice.

Daca treci peste aceste inconveniente vei descoperi doua lucruri minunate,respectiv un fruct delicios si sanataos ( vitamina c) si o carte la fel de “delicioasa” ca si fructul cu multa “vitamina C” ( C fiind prescurtare de la cunostinte/informatii/ idei bune).

Ca tot am vorbit despre trasaturi, sa va impartasesc cateva informatii despre ele.

Care este definitia cuvantului “leu”?Majoritatea raspund:” Mamifer carnivor de talie mare din familia felinelor, feroce, care traieste in Africa.”

Atunci cand definim un termen  de gen natural apelam , ne spun filosofii, la intuitia unei trasaturi sau a unei esente ascunse pe care membrii aceluiasi gen  o au. Prin urmare daca apelezi la esenta pentru a reda semnificatia unui termen se cheama ca esti esentialist ( si nu esti singurul!). Esti in gasca copiilor mari care sunt esentialisti in privinta animalelor. Cum s-a aflat ? Gratie psihologilor Frank Keil, Susan Gelman si Henry Wellman care au luat experimentele mentale ale filosofilor referitoare la genurile naturale si le-au aplicat la copii.

Designul experimentului: doctorii iau un tigru , ii decoloreaza blana si cos pe ea o coama.Ce o fi acest animal, un leu sau un tigru? Copiii de sapte ani spun ca e tigru, dar cei de cinci ani spun ca acum este leu.

A,  si apropo de copiii mici, bebelusii de trei pana la patru luni vad obiecte, si le amintesc si isi imagineaza ca ele respecta legile continuitatii, coeziunii si contactului in timp ce se deplaseaza. Concluzie: “Bebelusii nu sunt atat de tonti precum isi inchipuiau James, Piaget, Freud si altii ca ei.” Precocitatea demonstrata de bebelusi in laborator nu inseamna ca acestia nu mai invata despre obiectele din jur,ceea ce ne spun  de fapt aceste cercetari, este ca  aceasta precocitatea  ii ajuta de bebelusi in procesul invatarii.

Si acum urmeaza ….partea hard a cartii, cate ceva (multe pagini) despre  minte.

Ai auzit de teoria computationala a mintii?

Raspuns afirmativ din partea mea.

Ai inteles teoria aceasta?

Raspuns negativ din partea mea( tu sigur ai inteles-o , doar ai un QI peste 130!).

Dar lasa ca  recuperez si eu cu muuult ajutor din partea lui Pinker.

In cazul in care mai sunt cativa “rataciti “ ca mine , putina explicatie nu ar strica.

Daca ar exista un capitol in carte intitulat “Important” , acesta ar incepe cu urmatoarea fraza:

“Teoria computationala nu e unul si acelasi lucru cu “metafora computerelor” pentru ca :

  1. Computerele sunt seriale indeplinind doar cate o sarcina la un moment dat in timp ce creierele sunt paralele, indeplinind milioane de sarcini in acelasi moment.
  2. Computerele sunt rapide, creierele sunt lente.
  3. Computerele au un numar limitat de conexiuni, creierele au trilioane de conexiuni.

 

Gandirea este un proces computational, mintea fiind un set de module, dar modulele nu sunt niste cutii incapsulate ori nodule circumscrisi pe suprafata creierului.

Mintea nu e un singur organ, ci un sistem de organe, care pot fi concepute ca facultati psihologice sau module mentale.

Aceste module opereaza cu simboluri.

Simbolul poarta informatia, in consecinta, potrivit teoriei computationale, informatia e configurata in simboluri(=colectie de semne fizice care se coreleaza cu starea in care se afla lumea asa cum e surprinsa in propozitii).

Simbolurile reprezinta un anumit concept ( descriind din punct de vedere conceptual  continutul problemei si logica rezolvarii ei) si provoaca in mod mecanic anumite lucruri facandu-le sa se intample(  mecanic simbolurile sunt faze brute de percepere si marcare a sistemulu)i.

Un concept util in intelegerea ideii: “gandirea este computatie” este acela de “daemon”.

Daemonii = set de reflexe care printeaza inscriptii. Cui folosesc aceste inscriptii?                                    Simbolurilor.

In consecinta: opiniile constituie inscriptii in memorie , dorintele sunt inscriptii ale obiectivelor pe care ni le propunem, perceptiile sunt inscriptii declansate de catre senzori.

Si daca tot scriu despre teoria computationala a mintii ar merita sa mentionez si persoanele care au lucrat la aceasta teorie ( putina publicitate binemeritata). In anii 1950 si 1960 ideile computationale au inceput sa capete importanta , iar cei care au facut posibila aceasta cunoastere  au fost Newell si Simon si psihologii George Miller si Donald Broadbent.

Ce aduce teoria computationala psihologiei?

Raspuns: Descoperirea formei reprezentarilor mentale ( inscriptii simbolice utilizate de catre mintea umana) si procesele ( daemonii) care acceseaza aceste reprezentari.

Reprezentarile sunt citite si scrise de catre daemoni ( adica regulile pentru inlocuirea simbolurilor cu alte simboluri), iar daemonii au daemoni mai mici in interiorul lor.

Creierul uman utilizeaza cel putin patru formate majore  de reprezentari:

  1. Imaginea vizuala, asemanatoare unui sablon intr-un mozaic bidimensional, aidoma unui film.
  2. Reprezentarea fonologica, al doilea format folosit de creier, o succesiune de silabe care se deruleaza in mintea noastra precum o bucla pe banda, planificand miscarile gurii si imaginandu-si cum suna silabele respective.

Aceasta reprezentare secventiala este un element component important  al memoriei de lucru. Concret, cauti un numar de telefon , il repeti de cateva ori si il retii atat cat e necesar ca sa il poti forma.

  1. Reprezentarea gramaticala : substantive si verbe, expresii si propozitii subordinate, radacini si teme, foneme si silabe, toate dispuse in structuri arborescente ierarhice.
  2. Mentaleza sau limbajul gandirii/ cunoasterea conceptuala.

 

Pentru ca informatiile despre teoria computationala scrise pana acum sa fie inculcate in mentalul cititorului e necesar un exemplu ( mie mi-a fost util, sper ca si tie).

Imagineaza-ti urmatoarea situatie:

Sally se afla intr-o cladire cuprinsa de flacari. Dorinta ei e exprimata ca reprezentare abstracta:”Fugi de pericol”. Sally este modulara: o partea a sa evalueaza pericolul, o alta hotaraste daca sa fuga sau nu, iar o a treia parte se gandeste cum sa paraseasca incinta. Atunci cand evalueaza foloseste inteligenta analitica , iar cand se gandeste cum sa paraseasca incinta foloseste inteligenta practica (  dupa clasificarea pe care o face Sternberg).

Desi uneori pare ca nu suntem mai destepti decat alte animale, totusi suntem mai destepti decat sobolanii deoarece retelele noastre neuronale au mai multe straturi ascunse intre stimul si raspuns , mediul fiind cel care favorizeaza antrenarea retelelor, dand nastere tiparelor familiare.

Explicatia inteligentei  umane din perspectiva  teoriei  computationale are la baza retelele care sunt structurate in programe pentru manipularea simbolurilor.

Ca tot veni vorba de inteligenta, fac un apel la memoria ta de lunga durata( mai ales daca te intersectezi sau te-ai intersectat cu  psihologia). Iti amintesti definitia inteligentei?( reproducere din autorii romani: Golu, Zlate !!!) . Eu nu, desi am consumat energie in liceu si in facultate cu definitii kilometrice . De aceea atunci cand dat peste definitia din cartea lui Pinker mi-a placut pentru ca era clara, concisa si practica: “Abilitatea de a indeplini obiectivele in pofida obstacolelor care pot aparea, prin intermediul deciziilor bazate pe reguli rationale (cand te confrunti cu o problema adu-ti aminte ca ai o abilitate- Care era oare?INTELIGENTA- si daca tot ti-ai amintit ai putea sa o si folosesti ).

 

Pentru ca aceasta carte este despre mintea umana nu puteau lipsi referirile la psihologia evolutionista.

Daca l-ai intalni , sa zicem , in metrou pe Steven Pinker si l-ai intreba despre teoria selectiei naturale si ceea ce il face sa se ralieze la ea raspunsul lui ar fi:

  1. E singura teorie care nu apeleaza la miracole.
  2. Are o directie ascendenta , in care cat de bine functioneaza ceva, joaca un rol cauzal in cum a ajuns sa existe acel ceva.
  3. Teoria selectiei naturale este o ipoteza falsificabila despre originea designului.

In incheierea acestei recenzii vreau sa mai scrii cate ceva despre constiinta, iar unul dintre motivele care m-au determinat sa abordez si acest subiect a fost modul in care autorul descrie constiinta, anume, intr-un mod accesibil dat fiind ca e vorba despre un subiect controversat si dificil.

 

Constiinta are trei sensuri:

–          Cunoasterea de sine ( Acesta sunt eu, x…care…)

Raportat la acest sens rezulta, ca a avea constiinta inseamna a fi in viata, treaz si constient de lumea din jurul tau.

–          Al doilea sens vizeaza accesul la informatie, in traducere daca te intreb: ”La ce te gandesti in momentul acesta? ( Sigur vrei sa stii!!!???), raspunsul este sub forma unei povestioare despre senzatii, culori, forme, planuri. Ceea ce sigur nu imi vei povesti pentru ca de acestea nu esti constient , fiind automate, este despre enzimele care proceseaza fibrele in acest moment in stomacul, despre coordonatele inimii si ritmul respiratiei sale, despre computatiile care au loc in creierul tau ce se ocupa cu  recuperarea formelor tridimensionale din retinele bidimensionale sau despre regulile sintactice care ordoneaza cuvintele pe care le rostesti, sau despre secventa de contractii musculare care iti permite sa ridici un pahar.

–           Al treilea sens se refera la capacitatea de a avea senzatii , altfel spus , experienta subiectiva , a fi constient de fenomenele lumii inconjuratoare, senzatii primare ,pe scurt, “Cum este sa fii sau sa faci ceva?”

 

La final doar atat:”  Pentru informatii suplimentare ( si sunt din abundenta) va rugam sa ne contactati la nr 0727….Ops asta era din alt film, continuarea este ” Va recomand sa cititi aceasta carte”.

 

 

 

Incepand de astazi Biblioteca a intrat in vacanta (probabil pana la jumatatea lunii ianuarie). Este deschisa doar pentru Mos Craciun deoarece inca mai sper, in ciuda declinului cognitiv (al lui), ca isi poate deschide mintea si, astfel, sa se reorienteze profesional. Sperantele mele o vizeaza si pe consoarta lui, o prezenta discreta, ca sa nu zic invizibila, in imaginarul nostru colectiv.

Andreea Lungu, pe care inca nu am reusit sa o conving sa-si faca un blog, ne spune cum sunt posibile unele schimbari folosind in mod eficient timpul:

Richard Wiseman, 59 seconds. Think a little, change a lot, 2009, Pan Books

Daca te hotarasti sa citesti aceasta carte vei gasi numeroase tehnici rapide si usor de aplicat in domeniul profesional sau in procesul de luare a deciziilor. Mai mult, vei afla cum poti deveni mai convingator si care este forma de comunicare ce te protejeaza cel mai bine de mincinosi. Si asta nu e tot! Iti vei spori sansele de a-ti recupera portofelul (poate chiar si I-phone-ul ?) in caz ca vei fi victima vreunui hot de buzunare in autobuz sau in metrou. Bonus, ai si niste teste foarte scurte de personalitate din care vei afla, de exemplu, ce tip de indragostit esti sau cum stai cu testosteronul (doar uitandu-te la degetele de la mana dreapta, dar fara sa consulti un manual de chiromantie).

Daca ai devenit interesat trebuie sa imi raspunzi la o intrebare, inainte de a comanda cartea pe Amazon – ma indoiesc ca ai rabdarea infinita de a astepta o eventuala traducere de la o editura autohtona. Ai vrea sa parcurgi un volum de 1500 de pagini, cu font de 10, spatiere 0.5, pentru care vei consulta cu siguranta dictionarul cel putin odata la doua fraze? Daca ai raspuns „Da!” poate ca e mai bine sa nu citesti recenzia asta si sa te apuci in schimb de Heidegger, eventual in original! Daca totusi am intuit corect si replica ta a fost un „nu” hotarat, sa stii ca nu ma dau batuta! Eu tot vreau sa te conving sa citesti cartea asta. Asa ca iti mai pun o intrebare, imediat dupa refuzul tau categoric: Dar o carte subtirica si usor de citit, cu capitole scurte si multe exemple, scrisa cu umor si intr-un limbaj accesibil?

Cred ca ti-ai dat seama ca deja am apelat, in cele doua paragrafe, la doua tehnici de persuasiune pe care le-am pescuit de la Wiseman si cu care mi-am propus sa te fac pe tine sa cumperi carti, iar pe seful meu sa ma lase sa ies la  o plimbare („Sefu’, pot sa plec si eu vreo cinci ore? Nu? Doar 3 ore atunci?”).

Spre deosebire de alte carti de self-help, aceasta se sprijina pe numeroase studii stiintifice, unele cu rezultate contra-intuitive, deci poti fi sigur (sau aproape sigur, pentru sceptici!) ca tehnicile prezentate au fost testate experimental si ca au condus la rezultate semnificativ statistice (acuma nu ma intreba si pragul de semnificatie, marimea efectului sau limitele intervalului de incredere, carcotasule!)

Presupun ca vrei sa iti spun si tie cateva din smecheriile studiate, experimental, de Wiseman si alti psihologi pusi pe sotii. Avem insa o problema; ba nu, mai multe, explicabile si prin fenomene extrase direct din carte! Deschide la pagina 307 si vei gasi o varianta scurta a testului de personalitate Big Five. Orice absolvent de psihologie ar trebui sa fie in stare sa recite dintr-o suflare dimensiunilor chestionarului, chiar daca e trezit din stadiile 3-4 ale somnului, non-REM (din pacate am avut ceva surprize, deci nu e redundant ce spun acum!). Ei, daca la constiinciozitate stau relativ bine, nu acelasi lucru il pot spune despre extraversie (si, intre noi fie vorba, nici agreabilitatea nu e la cote maxime), asa ca nu simt nevoia sa impartasesc cu tine ce am citit eu zilele astea. In plus, ma confrunt si cu fenomenul de dispersare a responsabilitatii! Raluca Vasiliu a realizat de curand o recenzie excelenta a cartii, ceea ce atenueaza sentimentul de vinovatie ce m-ar putea incerca daca nu ma achit si eu de sarcina (da’ de unde vinovatie, m-am trezit in dimineata asta cu o doza de auto-indulgenta ceva de speriat!). Despre efectul trecatorului ai invatat, poate, la psihologie sociala. Primele experimente au fost realizate de psihologii John Darley şi Bibb Latané, urmare a socului suferit de opinia publica din Statele Unite dupa un incident destul de neplacut: o tanara, Kitty Genovese, a fost ucisa cu brutalitate pe o strada din New York, in 1964, iar anchetatorii au stabilit ca existau 38 de martori, dintre care niciunul nu a intervenit in timp util. Concluziile experimentelor nu sunt prea imbucuratoare: intr-o situatie de urgenta, o victima are mai multe sanse de a  beneficia de ajutorul semenilor daca exista un singur martor, decat daca sunt mai multi; atunci cand sunt multe persoane prezente responsabilitatea se imparte, pana in punctul in care nimeni nu mai misca un deget! Ce te faci deci daca esti intr-o zona aglomerata (Magheru? La mall? Intr-un supermarket proaspat deschis, ce ofera doua sticle de ulei la pret de una?) si ti se face rau (Preinfarct? Criza de epilepsie? Ca sa fiu draguta, o banala criza de hipoglicemie)? Wiseman te salveaza din incurcatura cu doua sugestii pretioase, de tinut minte: daca esti femeie, un decolteu generos iti creste sansele de a primi asistenta; indiferent de ce sex esti, ca sa nu ramai prabusit mult si bine pe caldarim trebuie ca tu, cu ultimele puteri, sa alegi o persoana din multime si sa ii ceri explicit sa te ajute. Odata nominalizata, acea persoana nu va sta cu mainile incrucisate – daca nu vei avea ghinionul sa nimeresti tocmai un psihopat! Conform unui principiu asemanator, nu incerca sa strangi bani pentru o campanie umanitara cu scopul general de a ajuta milioane de copii din Africa. Oricat de paradoxal ar suna, vei aduna o suma mult mai importanta daca vorbesti despre un singur caz disperat (cu poze induiosatoare, detalii socante, relatari sfasietoare ale parintilor etc.) decat daca vii cu cifre si statistici despre miile de victime anonime care au nevoie de ajutor. In aceste conditii, mi-a pierit si mie motivatia de a scrie o recenzie. Nu te cunosc, nu stiu nimic despre tine, nu am nicio responsabilitate fata de persoana ta! Esti doar un cititor fara chip, fara suflet (ca nu l-am gasit in atlasul corpului uman) si poate chiar fara cupe D la sutien (daca ma insel aici nu numai ca decolteul nu te ajuta de data asta, dar e posibil sa te si incurce – o sa te consider o rivala, intram in competitie si s-o crezi tu ca-ti vand eu tocmai tie ponturile lui Wiseman despre cum sa fii atragatoare la intalnire!). Ca sa ma mobilizez totusi sa scriu recenzia ma vad nevoita sa aplic tehnica lui Wiseman: aleg o persoana cunoscuta din cele 2-3 despre care stiu sigur ca ma citesc (sau poate doar imi imaginez- idei delirante de grandoare!) si scriu de parca m-as adresa direct ei. Zis si facut, sa continuam!

Daca ai un interviu de angajare trebuie sa stii ca cel mai important este sa te faci placut! Zambeste, mentine contactul vizual, lauda corporatia, arata-te interesat de persoanele cu care vorbesti! Cel mai bine este sa incepi cu punctele tale slabe, pentru ca astfel vei fi perceput drept o persoana deschisa, dispusa sa isi recunoasca slabiciunile. Si un strop de modestie da bine, asa ca mentioneaza-ti realizarile, premiile si distinctiile mai spre finalul interviului, dand impresia ca a venit vorba despre ele firesc, poate chiar intamplator. Iar daca vrei sa pari inteligent si erudit foloseste cuvinte uzuale, simple si pe intelesul tuturor, deoarece experimentele lui Oppenheimer au evidentiat un fapt fantasmagoric si abracadabrant (pardon, am vrut sa zic „ciudat”): limbajul prea complex si apelul la neologisme fac impresie proasta, nu te crede nimeni ca esti destept! Cam atat despre interviu in cartea lui Wiseman, insa iti recomand o piesa de teatru geniala cu si despre psihologi, corporatii si HR. Se numeste „Metoda”, se joaca la Nottara si daca nu iesi de acolo bulversat inseamna ca ai vazut deja prea multe la viata ta (adica la corporatia ta, sesizezi vreo echivalenta intre termeni?)

De ce mai ai nevoie pentru a crea o impresie buna? Convinge-i pe cei din jur sa iti faca o mica favoare! Vor urma cu siguranta si altele, pentru ca vor porni de la premisa ca ai meritat favoarea respectiva, deci esti o persoana admirabila, demna de atentia lor. Altfel risca sa experimenteze disonanta cognitiva si stim deja ca oamenii mai degraba ar interpreta eronat faptele din realitate decat sa admita ca s-au inselat sau ca au facut o greseala. Principiul acesta are si un nume: efectul Franklin, deoarece Benjamin Franklin a intuit cel dintai beneficiile tacticii respective: „He that has once done you a Kindness will be more ready to do you another, than he whom you yourself have obliged.”

Dar de efectul caderii in fund ai auzit? Adica the pratfall effect, gasesti tu o traducere mai eleganta sau zi mersi ca am folosit, totusi, un eufemism! Daca esti deja perceput drept competent, o mica gafa nu va face decat sa iti creasca atractivitatea in fata audientei si vei deveni mai popular. Asa ca nu te rusina daca ai varsat paharaul de apa sau te-ai dezechilibrat in timp ce tineai un discurs savant intr-un amfiteatru sau la tribuna parlamentului; este foarte probabil ca cei din public sa se simta mai aproape de tine si sa te simpatizeze si mai tare pentru ca peripetia asta te-a umanizat oarecum in ochii lor, coborandu-te cativa centimetri de pe piedestal.

Te-ai saturat de atatea efecte? Ia de-aici inca unul, ca te-am avertizat ca e stiinta,nu self-help: efectul reflectorului! Daca te-ai grabit de dimineata sa ajungi mai repede la munca si, la vreo doua ore de la inceperea programului, realizezi cu stupoare ca ai tricoul sau camasa corporatista pe dos, nu te impacienta! Situatia este mult mai roza decat o percepi tu. Experimentele realizate de Thomas Gilovich (si asta e om serios, va spun eu, care l-am citit pentru lucrarea de licenta!) ne arata cum, in realitate, numarul celor care au observat ca ai camasa pe dos este mult mai mic decat cel imaginat de tine! Pe scurt, avem impresia ca ceilalti se uita la noi mai atent si mai critic decat o fac de fapt. Nimic mai putin adevarat! Doar si ei sunt preocupati, la randul lor, de propria persoana/ camasa/ tricou. Mai mult, e posibil ca singurul lucru care ii intereseaza la tine sa fie tocmai privirea pe care le-ai putea-o arunca lor. Pe de alta parte, faimosul experiment realizat de Daniel Simons si Cristopher Chabris ilustreaza fenomenul de orbire prin lipsa atentiei (inattentional blindness): cand te concentrezi prea mult pe un anumit aspect (pe tine insuti, de exemplu!) ajungi sa nu mai observi nici macar ditamai gorila care trece prin fata ta. Acum poate te gandesti de doua ori inainte sa iti umpli tot timpul liber cu programari la coafor, manichuira, cosmetica, electrostimulare, impachetari, epilat, machiat, pensat, tesalat, imbalsamat. Da, stiu pe cineva care in fiecare dupa amiaza merge la cel putin un salon. Crezi ca observa cineva a doua zi ca si-a schimbat culoarea ojei sau ca are trei fire mai putin la spranceana stanga? Esti atat de sigur ca acel cos care ti-a iesit in varful nasului este vizibil pana din celalalt capat al Bucurestiului? Si cum sa mai fii atent la celalalt daca ai devenit atat de centrat pe tine?

Ti-ai propus un scop si nu stii cum sa il atingi mai repede? Nu te baza pe gandire pozitiva si vizualizare ca s-ar putea sa ramai doar cu fantasmele tale frumoase. Cel mai important este sa ai un plan bine pus la punct, pe etape, pe care sa il faci public si care sa fie in acelasi timp realist. Ai grija insa la eroarea planificatorului! O gasesti si in cartea lui Wiseman, dar e descrisa mult mai frumos de Kahneman in „Thinking, fast and slow”, unde acesta ne povesteste cum s-a pacalit el insusi cand a incercat, alaturi de alti specialisti, sa elaboreze un plan de invatamant pentru scolile din Israel, in care sa figureze cursuri de rationament si luarea deciziilor –of, de-ar veni si in Romania cu astfel de initiative! Au pornit cu convingerea ca acest demers va fi finalizat in maxim doi ani. Ce crezi ca s-a intamplat? Opt ani mai tarziu curricula si suportul de curs erau gata, numai ca intre timp Ministerul Invatamantului isi pierduse interesul pentru proiect. In concluzie, tindem sa ne facem planuri nerealiste, bazandu-ne pe cele mai favorabile scenarii, in loc sa ne raportam la statistici si la ceea ce li s-a intamplat altora, in situatii asemanatoare. Un alt obstacol in calea realizarii obiectivelor este bine-cunoscuta noastra tovarasa, procrastinarea. Sa va vorbesc repede si de ea pentru ca mi-am propus sa termin recenzia in urmatorul sfert de ora.

Procrastinarea se refera la acele lucruri din categoria: de maine nu-mi mai bat copiii, citesc o carte la 3 zile, las tigarile si ma limitez la marijuana, ma duc la toate cursurile, nu-mi mai insel nevasta, ma apuc de sport,  renunt la filme porno, incep dieta, nu mai pierd timpul pe Facebook, ajung la timp la munca, nu ma mai tai cu lama pe brate, spun mereu adevarul,  gata cu ruleta ruseasca si Black Jack…ai inteles ideea! Dan Ariely are un capitol despre procrastinare in „Predictably irrational”  si descrie acolo un experiment in care studentii ce nu au avut termene fixe pentru predarea lucrarilor si nici penalitati de intarziere au obtinut rezultate mult mai slabe decat cei care s-au bucurat de mai multa libertate. Nu prea suna asta a invatamant centrat pe elev, dar uneori idealismul si principiile umanismului ne fac sa uitam inclinatiile firesti ale omului spre..inertie si lipsa efortului, mai degraba decat spre evolutie si auto-actualizare. Wiseman ofera ca solutie la procrastinare efectul Zeigarnik: daca ai de facut un proiect apuca-te chiar azi de o mica parte din el, eventual de portiunea cea mai scurta sau cea mai usoara. Ce se intampla pe urma? Chiar daca te opresti, ramai cu gandul la treaba pe care ai inceput-o, iar creierul tau e nerabdator sa se apuce iar de lucru, deci ai castigat lupta! Am vrut sa incerc si eu saptamana asta, insa nu am reusit! Mi-a fost prea greu sa incep pana si acea prima parte menita sa antreneze restul. Recenzia asta, de exemplu, trebuia trimisa acum 2-3 zile. Am tot amanat. Si nici acum nu e sigur ca i-o trimit lui Adrian indata ce termin. Nu de alta, dar nu mi-am facut timp nici sa trec pe la RDS sa platesc factura, asa ca e posibil sa raman fara internet. Asta daca nu se misca mai repede baietii de la Enel si ma lasa fara curent…dar promit ca maine ma duc si rezolv toate problemele administrative. Iar acum sa iti vorbesc despre self-help aplicat la relatiile de cuplu; ba nu, mai tarziu, ai si tu putitinca rabdare, intai vreau sa te protejez de hotii de buzunare!

Cred ca stii deja ca suntem predestinati genetic sa ne reproducem, adica sa producem urmasi. Genele sunt egoiste si vor sa supravietuiasca, adica sa se transmita mai departe, daca se poate cu cat mai putine erori (mutatii) in procesul de transcriere a celor patru litere ce simbolizeaza secventele de nucleotide.  Sunt invidioasa, in cazul genelor exista reincarnare si viata dincolo de moarte, spre deosebire de nimicul care ne asteapta pe noi! Ceea ce nu inseamna insa ca genele sunt constiente sau inzestrate cu capacitati executive cum ar fi planificarea, elaborarea de strategii ori rezolvarea de probleme. In raport cu sistemul aristotelian de cauzalitate nu este cazul sa vorbim despre o cauza finala (teleologica, ce implica intentionalitate) a evolutiei prin selectie naturala, ci mai degraba despre o cauza eficienta, in sensul ca exista un fel de algoritm natural prin care sunt selectate preponderent acele gene ce determina schimbari adaptative in fenotip. Pentru ca bebelusul sa supravietuiasca, adica sa beneficieze de ingrijire materna, este necesar sa fie dragalas, incat mama sa se topeasca cand se uita la el. Si uite cum ajunge aceasta sa isi petreaca cativa ani din viata schimband scutece si facdn de mancare in schimbul unui zambet fermecator de la micul escroc sentimental. Wiseman are insa si vesti bune: la fel de bine pot fi manipulati si strainii sa iti returneze portofelul pierdut sau furat. Nu trebuie decat sa pui in el o poza reusita cu bebelusul tau sau al unei prietene si ai cu 30% mai multe sanse de a-ti recupera portofelul.

Si daca tot am ajuns fara sa vreau la prichindei, probabil iti doresti un copil constiincios, cu auto-control, care sa vina acasa numai cu note de zece. Ai insa cateva cunostinte de psihologie, ai citit-o si pe Judith Harris, deci esti constient ca influenta ta ca parinte nu este atat de mare pe cat cred ceilalti. Cu toate astea, iti doresti sa faci tot ce iti sta in putinta. Ai putea sa incepi chiar cu alegerea prenumelui. In Statele Unite, elevii ale caror prenume incep cu initiala A obtin calificative mai bune decat ceilalti. La noi ar fi exact invers, pentru ca avem note de zece, noua, etc. in loc de A, B, C, D. Ia sa vedem ce variante ai…Zoe? Zaraza? Ai grija! Cu prenumele astea sunt sanse mari sa ai o fata de nota zece la scoala, dar trebuie sa iti asumi si riscurile colaterale, cum ar fi o scrisoare ratacita, un paharel de vin in plus…

Daca ai in birou o planta in ghiveci se pare ca devii mai creativ. Eu una prefer ca florile si plantele sa ramana afara, unde le e locul, iar cand sunt in pana de idei sau vreau sa-mi pun un pic de ordine in ganduri plec eu sa ma plimb intr-un parc cu verdeata, ca doar nu o sa aduc copacii in casa! Cei apropiati stiu foarte bine ca nu imi place sa primesc flori. Ceea ce nu i-a impiedicat pe ai mei sa imi aduca fiecare, cand m-am mutat in casa noua, cate o planta in ghiveci. Nu, clar nu au citit cartea lui Wiseman, a fost doar un act de razbunare! De ce? Pai cu cativa ani inainte le facusem si eu un cadou nesolicitat: un caine, pe care il cumparasem initial pentru mine, intr-un moment de inconstienta, cand uitasem ca, la vremea respectiva, casa era doar locul ajungeam seara tarziu, ca sa dorm (si nici asta noapte de noapte). In mai putin de o saptamana catelusa a aterizat la parinti (ghici cine mai e acum fetita mamii?). Acum, dupa ce am citit „59 de secunde”, am inteles ca le-am facut un mare serviciu: prezenta unui animal de companie coreleaza cu o incidenta redusa a depresiei si, foarte important odata cu inaintarea in varsta, cu o scadere a valorii tensiunii arteriale.

Am aminitit despre interviu, persuasiune, motivatie, creativitate, parenting. Mi-a scapat ceva? Aaa, relatiile de cuplu! Aici e nevoie nu atat de tehnici de persuasiune cat, spune Wiseman, de disponibilitatea catre intimitate si auto-dezvaluire. Daca cunosti vreo persoana care evita situatiile in care s-ar putea simti vulnerabila ar fi bine sa ii recomanzi o prelegere TED sustinuta de Brené Brown, „The power of vulnerability”. O gasesti pe internet. (Ca sa nu las loc de interpretari, eu am dat de ea intamplator in timp ce cautam, bineinteles, altceva!) Si asa mi-a aduc aminte de o scena din serialul Friends, cu urmatorul dialog intre Rachel si Monica:

„Rachel: Du-te acum la tipul ala si spune-i ca ti se pare simpatic! Care este cel mai rau lucru ce se poate intampla?

Monica: M-ar putea auzi!”

Bun. Pai, daca nu vrei nici macar sa te auda, este un pic irational si absurd sa te astepti sa fii remarcata si placuta, sper ca esti de acord cu mine! La urmatoarea intalnire la care te prezinti Wiseman te-ar sfatui sa nu vorbesti despre vreme sau piata imobiliara, ci despre lucruri care conteaza cu adevarat despre tine si pe care nu le-ai spune chiar oricui. Chiar cu riscul de a fi auzita si inteleasa!

Am trecut la genul feminin pentru ca, desi nu am nicio statistica in fata, astfel de comportamente sunt asociate mai frecvent cu reprezentantele sexului frumos, care asteapta, impasibile si tacticoase, ca masculii sa intre in competitie pentru ele, adica ei sa fie cei care actioneaza. Ce se intampla insa daca sunteti undeva in oras, pe la primele intalniri, si obervi cum o tinerica apetisanta se uita insistent inspre partenerul tau, ba ii mai arunca si cate un zambet? Daca ne luam dupa studiile citate de Wiseman, acest incident are toate sansele sa conduca la niste consecinte pozitive pentru relatia voastra: privirea admirativa a altor femei va spori atractivitatea atribuita de tine partenerului, astfel incat te vei simti si mai bine alaturi de el. Acum nu stiu ce parere ai tu si ce ai face in situatia asta, dar eu cred ca m-ar interesa si reactia lui. Daca el se arata indiferent, sau, si mai bine, chiar amuzat de incercarile celeilalte, probabil ca da, tot raul spre bine. Insa, in caz ca se prinde in joc si vad ca atentia lui devine periculos de distributiva (sa nu uitam ca vorbeam de primele intalniri!), eu una ma retrag imediat, ca doar nu am venit la concurs sau la examen! Probabil ca nu este cea mai inspirata strategie reproductiva, dar nu pot sa spun exact, pentru ca nu am citit inca „The Mating Mind”. Recuperez la anul, daca nu vine sfarsitul lumii intre timp. Glumeam, stiu ca nu crezi asa ceva. Dar ia stai putin ! Esti atat de sigura ca vei apuca anul viitor? Sunt convinsa ca nu ne paste, in viitorul apropiat, niciun cataclism de dimensiuni universale, care sa distruga intreaga planeta Pamant. Si nu vreau sa aud de coliziuni iminente cu nu stiu ce asteroid tinut secret de NASA, urasc orice aduce cu teoriile conspiratiei. Pe de alta parte, fiecare dintre noi va apuca…sfarsitul lumii personale! Este extrem de putin probabil ca acest lucru sa se intample chiar luna asta, de acord! Dar nu imposibil…Lebedele negre sunt mai frecvente decat ne-am astepta in mod normal. Gandeste-te doar cate coincidente ti s-au intamplat in ultima luna. Pe cele frumoase le numesti sincronicitati; uneori, insa, coincidentele se pot termina prost si atunci vorbim de ghinion! Ce m-a apucat si pe mine acum, cand probabil ai inceput goana dupa cadouri si brad? Pai tocmai asta! Este felul meu, un pic morbid, de a face fata, in luna decembrie, toxiinfectiei cauzate de prea multe figurine in forma de Mos Craciun, facute dintr-o pojghita subitre de ciocolata, dar atat de goale pe dinauntru! Cum am ajuns insa de la cuplu la sfarsitul lumii, moarte si apoi sarbatori? ADHD, as fi spus daca eram inca un copil. Dar nu mai sunt, deci nu stiu cum sa explic elucubratiile astea. In psihanaliza s-ar numi lanturi de asociatii libere; in psihopatologie: fuga de idei sau mentism; in literatura ar fi fluxul constiintei, „stream of consciousness”- apropo, tu ce crezi despre constiinta si despre qualia?

Revenim! La cuplu, nu la moarte, relaxeaza-te! (Desi, dupa ce ti-am reamintit ca viata este o resursa limitata, epuizabila, s-ar putea sa reconsideri diferite aspecte, printre care si relatia de cuplu!) Urmeaza demontarea unui mit, intretinut cu precadere tot de noi, fetele. A face pe inaccesibila sau inabordabila (playing hard to get) NU te ajuta sa cresti in ochii partenerului. Acum eu te cred ca e mai usor sa te tii de jocuri psihologice decat sa fii sincera, fara masti, transparenta, expunandu-te riscului unei posibile respingeri. Dar in acest caz nu poti afirma ca esti intr-adevar interesata de partener, ci doar de tine insati! Cata vreme teama ta este mai puternica decat atractia, celalalt ma indoiesc ca se va simti bine langa tine, nevoit fiind sa se intrebe tot timpul oare ce vrei sa spui, de ce te porti asa sau daca il placi cu adevarat. Stiu despre ce vorbesc, nu mi-e straina experienta…tin minte si cat de obositor si de fara sens devenea acest joc la un moment dat. Dar stii de ce putem noi, oamenii, sa facem pe inaccesibilii, adica sa ne prefacem sau sa disimulam? Pentru ca avem o teorie a mintii, dobandita incepand cu varsta de 4-5 ani, adica suntem capabili sa atribuim altor persoane stari mentale, emotii, dorinte si intentii, dar si sa adoptam perspectiva lor mentala. (Sunt „sub influenta” a doua conferinte sustinute saptamana asta de Radu J. Bogdan, posesor al unui doctorat la Stanford si, in prezent, director al Programului de Studii Cognitive de la Universitatea Tulane. Dovada ca, din cand in cand, se intampla lucruri interesante la FPSE.) Nu se cunosc inca foarte bine ratiunile evolutioniste pentru care avem aceasta capacitate de nivel inalt, este posibil ca ea sa fi aparut ca o adaptare a copilului la presiunile sociale si la gradul inalt de noutate si de complexitate din mediului inconjurator. Teoria mintii joaca un rol crucial in toate formele de interactiune sociala, iar disfunctiile ei se asociaza cu anumite psihopatologii cum ar fi autismul si, dupa unele pareri, chiar schizofrenia sau tulburarea de personalitate anti-sociala (psihopatii nu sunt capabili sa inteleaga suferinta altora). Un adult normal poate atinge o intentionalitate de gradul 5, adica intelege un rationament de tipul: Eu cred (1) ca tu vrei (2) ca eu sa cred (3) ca tu  nu stii (4) ca eu intentionez (5). Poti, asadar, presupune ce gandesc altii despre tine, ceea ce iti da tie posibilitatea de a incerca sa manipulezi acele opinii, intr-o directie convenabila pentru tine. Si mai stii ceva: ca celalalt, la randul lui, dispune de propria teorie a mintii, cu care isi construieste diverse strategii, uneori extrem de elaborate, prin care sa controleze ce crezi tu despre el, ce iti da voie el sa afli sau ce lucruri neadevarate este in avantajul lui sa te faca sa crezi despre el. Complicat, nu? Hai sa ne uitam la cateva scenarii posibile ca sa te lecuiesti de disimulare.  Daca tu faci pe indiferenta, el are doua variante: fie crede ca esti indiferenta, fie ia in calcul posibilitatea ca vrei sa il induci in eroare. Daca crede ca esti indiferenta si nimic din atitudinea ta nu ii schimba convingerea iti mai da tarcoale o scurta perioada de timp, dupa care pleaca si isi incearca norocul cu o persoana mai responsiva. Moment in care probabil ca tu iti vei spune ca ai procedat foarte intelept si ca respectivul nu iti merita atentia din moment ce a dat bir cu fugitii atat de repede. Daca, in schimb, se gandeste ca tu doar te prefaci ca esti indiferenta, va cauta sa isi testeze presupunerea in realitate. Dar, cum e doar o presupunere si  nu o certitudine, o va face si el indirect, temandu-se sa nu fie respins si ridiculizat. Iar tu vei continua sa joci rolul tau de printesa inabordabila pentru ca nu vei sti sigur daca el, fiind subtil, chiar te place sau doar te pune la incercare ca sa isi hraneasca orgoliul pe spinarea ta. Intr-un tarziu oboseste, pleaca, tu stai acum si suferi, regretand ca te-ai purtat atat de imatur. Apare un alt barbat, numai ca de data asta chiar iti este indiferent, nu te atrage si pace! Insa, spre deosebire de primul, acesta e mai curajos, mai extravert, nu se da batut cu una cu doua. El e convins ca tu doar faci pe indiferenta si uite cum incepe alta distractie. Poti sa ii explici tu la nesfarsit ca nu esti atrasa de el sau ca te gandesti la altcineva! El nu vrea sa priceapa, crede ca joci un rol si ca o femeie care spune „nu” zice de fapt „nu chiar acum, mai incearca!”. Te suna de zece ori pe zi, te asteapta cand iesi de la serviciu, se tine scai de tine si crede ca va veni o zi cand vei inceta sa te prefaci ca nu esti interesata. Acum descurca-te sa scapi de el, asa iti trebuie daca ti-a placut sa joci teatru in afara spatiilor special amenajate. Ce am vrut eu sa iti arat aici? Cat de frustrant, chinuitor si epuizant este jocul disimularii in cuplu. Si cat de mici sunt sansele tale de reusita daca perseverezi in aceasta atitudine defensiva si lipsita de autenticitate! Interactiunile amoroase dintre partenerii unui cuplu sunt un teren fierbinte si fertil pentru orice psiholog interesat de cum functioneaza creierul, cum distorsioneaza realitatea, ce euristici si biasuri cognitive se pun in miscare. Esti convinsa ca te inseala partenerul? Sigur ca o face, ti-o spune si biasul de confirmare de fiecare data cand tu il suni si el nu raspunde la telefon. Nu  te-a invitat inca la intalnire? Un pic de wishful thinking si vei crede ca e doar timid. Nu concepi sa fie atras si de altcineva? Biasul increderii exagerate isi face de cap in mintea ta! Fascinante distorsiunile astea, din punct de vedere teoretic! Imi inchipui insa ca, in viata personala, nu ti-ai propus sa devii obiectul de studiu al unui psiholog cognitivist sau clientul permanent al unui psihoterapeut de cuplu. Asa ca, in încheiere, iti voi repeta indemnul dat de Rachel din Friends, scurt si la obiect: daca iti place de tipul ala, du-te chiar acum si spune-i ca e simpatic!

 

 

 

 

 

 

 

 

Tanara psihologa Raluca Vasiliu, stiind ca va veni o zi cand va intra in declin cognitiv, si-a luat unele masuri de siguranta:

How to develop a brilliant memory  Dominic O’Brien

 

Cine ar fi mai in masura sa scrie o carte despre memorie decat Dominic O”Brien, de 8 ori campion mondial la memorare? In 2002 el a intrat in Cartea Recordurilor pentru ca a stiut sa reproduca corect o secventa de 2808 carti de joc (52 de pachete), dupa ce le-a vazut o singura data, cu doar 8 greseli (dintre care 4 le-a corectat imediat). Poate crezi si tu (asa cum am crezut si eu) ca tipul s-a nascut cu o memorie de elefant. Ei bine, el spune ca nu e asa, ba chiar afirma ca din cauza problemelor de invatare deabia a terminat cele 10 clase obligatorii. El afirma cu tarie ca memoria este un proces antrenabil si ne arata cateva din metodele lui (simple dealtfel) pe care le aplica cu tenacitate si obtine rezultate fabuloase.

Cartea cuprinde 52 de exercitii practice, de complexitate tot mai crescuta. Fiecare exercitiu este urmat de un test de memorie, in urma caruia reiese nivelul la care ai ajuns: incepator (untrained), practicant (improver) sau master. Sa ne lasam asadar ghidati de experti.

Dominic spune ca memorarea se bazeaza in principal pe 3 procese cheie. Acestea pot fi combinate si folosite la nivele tot mai complexe. Iata care sunt acestea:

1. Formarea de asocieri intre cuvinte. Mecanismul de la baza functionarii memoriei este chiar asocierea de cuvinte, numere, figuri, idei. In creierul nostru se formeaza permanent mii de asocieri, asa ca noi trebuie doar sa sprijinim acest proces natural. Intre oricare doua cuvinte se poate crea o asociere. Evident, fiecare om isi va forma propriile asocieri intre cuvinte.

Sarcina practica: Ca sa observi cat de dezvoltata este capacitatea ta de a face asocieri, scrie pe o hartie 20 de cuvinte aleatoare. Apoi, folosind metoda asocierilor, leaga-le intr-o poveste si apoi vezi cate cuvinte ai reusit sa retii. Pentru ca asocierile pe care le faci sa fie cat mai usor de memorat, fa-le cat mai neobisnuite si savuroase. Spre exemplu, daca trebuie sa asociezi cuvintele lampa, mohair si branza, gandeste-te la o lampa facuta din branza, care are un fir din mohair.

Daca ai reusit sa iti reamintesti mai mult de 8 cuvinte din lista de 20 esti deja la nivelul de improver, iar daca ai reusit sa memorezi peste 18 cuvinte esti la nivel de master.

2. Gasirea unei locatii pentru orice cuvant. Orice obiect, cuvant sau numar poate fi plasat intr-un anumit loc (imaginar, desigur). Faptul ca avem capacitatea de a gasi o locatie sau un punct de referinta pentru orice cuvant ne aduce o senzatie de ordine in viata.

Sarcina practica: Ca sa observi ca orice cuvant poate fi asociat cu un loc, incearca sa gasesti un loc pentru fiecare din urmatoarele cuvinte: sare, 16, elegant, scara, tata, ceas, august, furtuna.

3. Utilizarea imaginatiei. Imaginatia este combustibilul memoriei, ne spune Dominic. Imaginatia ne ajuta in special ca sa cream imagini noi, interesante, deci mai usor de retinut. De asemenea, cand ne imaginam anumite situatii, este important sa adaugam cat mai multe simturi: vaz, auz, miros, gust. De exemplu, daca trebuie sa tii minte sa pui un plic la posta imagineaza-ti ca maine vei duce  cu tine un plic gigantic, galben, care miroase a ciocolata, si din care se aude o muzica de fanfara.

Sarcina practica: Pune-ti imaginatia la incercare si gaseste o imagine cat mai ciudata care sa iti aduca aminte ca trebuie sa cumperi mancare pentru pesti si sa duci haine la spalatorie.

TEHNICI DE DEZVOLTARE A MEMORIEI

Daca citesti cartea, inainte sa treci propriu-zis la tehnicile de memorare, va trebui sa iti testezi memoria, ca sa stii la ce nivel esti. Testarea cuprinde 5 sarcini: memorarea de cuvinte, de secvente de numere, de forme, de numere in sistem binar si de carti de joc.

1. Tehnica vizualizarii si a observarii. Prin aceasta tehnica ne dezvoltam treptat capacitatea de a memora in detaliu forma obiectelor. Mai intai trebuie sa studiezi timp de 15-20 secunde un obiect, cat de bine poti. Apoi, inchizand ochii, incearca sa-ti aduci aminte cat mai clar forma, culoarea, etc. Cand nu mai ai in minte alte detalii deschide ochii si continua sa il observi, cu accent pe detalii. Repeta secventa observare-reprezentare pana cand ai in minte o imagine cat mai acurata a obiectului. La sfarsit deseneaza obiectul pe o foaie de hartie, si apoi retuseaza desenul.

2. Formarea de acronime. Acronimele sunt cuvinte formate din primele litere ale altor cuvinte(de exemplu, NATO). Ele ne ajuta sa tinem minte mai bine o insiruire de cuvinte (nu am stiut niciodata culorile curcubeului pana nu am auzit de ROGVAIV).

3. Acronimele extinse. Acestea presupun sa construiesti o propozitie, in care prima litere din fiecare cuvant reprezinta prima litera din cuvintele pe care trebuie sa le tii tu minte. De exemplu, ca sa retii ordinea celor 9 planete (sa spunem ca si saracul Pluto ar mai avea loc printre ele)- Mercur, Venus, Pamant, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto, poti formula o propozitie de tipul Maine Voi Purta Marele Joben Si Un Nasture Portocaliu.  Evident, aceasta propozitie este mult mai usor de retinut decat insiruirea fara logica a unor nume.

4. Transformarea numerelor in propozitii

Aceasta tehnica ne foloseste cand trebuie sa tinem minte o insiruire de cifre (de exemplu codul PIN). Ea presupune formularea unei propozitii in care cuvintele au atatea litere cat insiruirea de cifre pe care trebuie sa o retii. De exemplu, daca codul tau PIN este 3556, poti sa il retii ajutandu-te de urmatoarea propozitie: Imi place acest articol (nimic subliminal aici ) 3 litere, 5 litere, 5 litere, 6 litere. Folosindu-se de aceasta tehnica japonezul Hiroyuki Goto a recitat 42195 din zecimalele lui pi! (daca credeai ca ai o memorie buna, mai gandeste-te o data).

5. Tehnica Corpului

Presupune sa asociezi cuvintele de memorat cu parti din corpul tau (nu mai mult de 10 cuvinte). Ca asocierile sa fie eficiente, trebuie sa fie cat mai neobisnuite. De exemplu, daca trebuie sa retii urmatoarea lista de cumparaturi: vopsea albastra, biscuiti pentru caine, ziar, lanterna, carte de colorat, pui, pasta de dinti, banana, sampon, baterii pentru ceas, poti face urmatoarea poveste-cadru: Imi bag varful piciorului in vopsea albastra, un caine imi sare la genunchi, am un ziar rulat in dreptul pulpei (va rog sa nu va ganditi la prostiiJ), o lumina ca de lanterna imi straluceste din buric, intr-o carte de colorat e desenata inima, un pui imi sta pe umar, am pasta de dinti in jurul gurii, nasul imi arata ca o banana, parul imi e plin de sampon, in mana am un ceas cu alarma.

Pentru ca aceasta tehnica sa functioneze este important sa stii de dinainte care sunt partile corpului folosite. Dominic ne sugereaza urmatoarele parti ale corpului: laba piciorului, genunchiul, pulpa, buricul, inima, umarul, palma, gura, nasul, parul.

6. Metoda calatoriei:

Asta este de departe metoda preferata a lui Dominic, si o aplica in carte in zeci de moduri, la un nivel tot mai complex. Ea presupune mai intai sa te gandesti la un drum intr-un loc familiar tie (in casa, drumul spre munca, etc). Drumul trebuie sa urmeze o ruta logica. Apoi, trebuie ca pe acest drum sa marchezi cateva puncte de referinta. Aceste puncte te vor ajuta sa stochezi cuvintele pe care trebuie sa le retii. Drumul nu trebuie sa se schimbe de fiecare data cand ai de retinut ceva, ci se poate pastra pentru sarcini de memorare diferite.

De exemplu, daca ai de retinut o lista de cumparaturi (dau un exemplu foarte simplu: servetele, uscator de par, hartie si spray pentru gandaci) poti folosi Metoda calatoriei imaginandu-ti ca mergi prin casa, cu punctele de referinta: hol, bucatarie, baie, sufragerie. Astfel, iti imaginezi cum mergi in holul care este tapetat cu servetele. Ele zboara si sunt luate pe sus de vantul care vine din bucatarie, unde este este un uscator imens de par. Pleci in baie si constati ca in loc de hartie igienica este un top de hartie A4. In sufragerie te asteapta pe canapea un gandac imens.

7. Metoda de retinere a numerelor: forma-numere.

Aceasta metoda presupune sa asociezi o forma pentru fiecare cifra, astfel incat sa poti face mai simplu asocieri. Astfel, 0 seamana cu o minge, 1 seamana cu un pix sau cu un ac, 2 e ca o lebada, 3 arata ca niste buze din profil sau ca o pereche de catuse desfacute, 4 seamana cu un catarg sau scaunel, 5 cu un calut de mare, 6 cu o trompa de elefant, 7 ca un bumerang, 8 e ca un om de zapada, iar 9 este ca un monoclu sau ca un balon legat cu ata. Inlocuind cifrele cu cuvinte, poti face asocieri si crea povesti cu sens, care sa cuprinda cuvintele respective.

8. Metoda de retinere a numerelor: cuvinte care rimeaza cu cifrele.

Aceasta metoda presupune sa inlocuiesti cifrele cu cuvinte care rimeaza si seamana cu ele: Cum in carte sunt date rimele in engleza, imi revine mie sarcina sa improvizez rimele in romana (evident, poti gasi si tu rime mai potrivite pentru tine).

Astfel, unu rimeaza cu nebunu, doi cu goi (ca sa nu zic altceva), trei-tei, patru-patul, cinci-opinci, sase-grase, sapte-soapte, opt-copt, noua-oua-ploua, zece-rece.

Sa luam un exemplu: daca avem de retinut numarul 325769, spui ca te urci intr-un tei ca sa ii vezi mai bine pe niste copii goi dar incaltati in opinci. Iti ciulesti urechea si auzi niste soapte, despre niste femei grase, care dorm pe un pat de oua. Ei bine, daca repeti de doua ori povestea vei retine clar numarul cel mare.

9. Metoda de retinere a numelor si fetelor

Foarte multi oameni intampina probleme cand trebuie sa retina nume, pentru ca numele nu ne descriu fetele. Ca sa contracaram acest lucru, Dominic ne propune urmatorul demers: mai intai cand vedem o persoana noua, sa ii spunem X, sa ii asociem un loc, unde ne-am astepta sa o gasim (la magazin, la biblioteca, in clasa, intr-o banca, etc). Apoi, cand ii auzi numele, te gandesti la altcineva care are acelasi nume cu al lui, sa spunem persoana Y. Urmatorul pas este sa iti imaginezi ca persoana la care te-ai gandit (Y) se afla in locul in care ai asociat persoana X. Astfel, se creeaza o conexiune X- loc-Y- numele.

De exemplu, sa zicem ca vezi un baiat care s-ar potrivi dupa fata cu locul biblioteca. Asociezi cu el locul numit biblioteca. Apoi aflii ca il cheama Mihai, si te gandesti la un Mihai cunoscut, sa zicem regele Mihai. Ei bine, acum formeaza-ti in minte imaginea regelui Mihai intr-o biblioteca. Conexiunile fiind facute, cand il vei vedea pe Mihai o sa iti vina imaginea regelui la biblioteca, asadar o sa iti aduci aminte care este numele lui.

10. Metoda de amintire a trecutului

Dominic ne spune ca este foarte folositor sa ne amintim trecutul, pentru ca ne intareste identitatea de sine. El recomanda ca in fiecare zi timp de minim 10 minute sa ne reamintim cate ceva din trecut. Ca sa iti reamintesti mai bine trecutul, este important sa incepi cu un loc din trecut, pe care sa te concentrezi. Incearca sa iti amintesti nu numai imagini de atunci ci si sunete, mirosuri, emotii si senzatii pe care le-ai experimentat atunci. Una dupa alta, amintirile vor iesi la suprafata.

11. Metoda de citire rapida

Ca sa citesti tot mai repede si sa intelegi ce citesti foloseste un pointer (sau degetul), ca sa urmaresti si sa pastrezi un ritm constant de citit. Mai intai monitorizeaza-ti viteza cu care citesti de obicei si apoi treptat mareste viteza de miscare a pointerului. De fiecare data cand maresti viteza de citire verifica sa vezi cat de mult ai inteles. Variaza viteza de mai multe ori si verifica puterea de intelegere, pana cand ajungi la proportia dorita de viteza si intelegere a textului.

12. Sistemul Dominic

Vreau sa termin aceasta prezentare cu Sistemul Dominic, care evident este elaborat de catre el. Cu ajutorul acestuia se pot retine siruri imense de numere. Principiul de baza este sa transformi fiecare numar de 2 cifre in persoane (pentru ca iti poti imagina cu usurinta persoanele in orice fel de situatii). Mai intai trebuie sa scrii pe o foaie de hartie toate numerele de la 0 la 99. Scrie in dreptul anumitor numere persoanele care se asociaza clar cu ele (de exemplu in dreptul lui 84 voi scrie clar numele meu, pentru ca sunt nascuta atunci, in dreptul lui 60 voi scrie numele mamei mele, etc.). Evident, nu toate numerele vor avea corespondent persoane. Asa ca urmatorul pas este sa convertesti cifrele in litere (el da ca model A=1, B=2, C=3 D=4 E=5 S=6 G=7 H=8 I=9 O=0). Ei bine, acum in dreptul fiecarui numar de 2 cifre ai 2 litere. Aceste litere pot reprezenta initialele unor nume, ale unor persoane pe care le cunosti.

Daca reusesti sa ai cate un nume (personaj) asociat cu fiecare din cele 99 de numere, si cate o actiune pe care o efectueaza aceste personaje, deja ti-ai construit sistemul Dominic. Tot ce trebuie in continuare sa faci este sa il memorezi, si apoi orice numar din lumea asta se poate imparti in secvente de cate 2 cifre, adica intr-o insiruire de oameni asociati intre ei prin diferite actiuni.

Daca, prin metoda calatoriei, asezi acesti oameni pe un drum imaginat de tine, iti va fi foarte usor sa ii asezi in ordine. In teorie. Practic, sistemul este destul de greu de facut si iti ia ceva timp sa il memorezi (eu sincer am abandonat proiectul dupa primele 20 de numere).

 

Oare am uitat ceva? J Sigur ca da. Dominic vorbeste despre cateva conditii ca memorarea sa se desfasoare in conditii cat mai bune. Astfel, avand in vedere ca atunci cand memoram ceva in creierul nostru se produc mai ales unde Alfa si Teta, e important sa ne aflam intr- un mediu ambiant linistit, sa ne relaxam inchizand ochii si amintindu-ne ceva frumos, sa reproducem informatia memorata cu ochii inchisi si sa facem cateva exercitii fizice ca sa ne umplem creierul cu oxigen.

Tot el spune si de felul in care trebuiesc facute repetitiile. El spune ca prima repetitie trebuie sa aiba loc imediat dupa invatare. A doua va fi dupa 24 de ore, a treia dupa o saptamana, a patra dupa o luna si a cincia dupa 3 luni.

Sper ca o sa aplicati macar 3 tehnici din cele de mai sus, iar daca v-am incitat sa cititi toata cartea si credeti ca puteti sa tineti pasul cu exercitiile propuse in carte, va recomand cu incredere cartea lui…. aaaa, cum il chema pe autor?

 

Construit de Sorin