Arhive pentru noiembrie 27th, 2012

Articolul de mai jos a fost scris ca un fel de post-scriptum pentru un altul, scris intr-o cheie ludica si destinat celor care se iau prea tare in serios. Sunt convins ca cei lipsiti de simtul umorului nu l-au inteles dar mizez pe inteligenta celorlalti, in cazul in care umorul si inteligenta coreleaza dincolo de 0,60.

„Nu mi-am imaginat ca articolul satiric la adresa unei tehnici celebre in psihoterapiile de tip experiential va inregistra un asemenea succes (e cel mai citit articol din toata istoria blogului si nici macar nu este 100% original). Intrand in contact cu realitatea (inexplicabilul interes al vizitatorilor) sunt inclinat sa-l rog pe defunctul Fritz Perls (banuit in unele cercuri de usoare tulburari de personalitate) sa ma protejeze (presimt ca ma va refuza, sugerandu-mi sa-mi asum responsabilitatea) de o posibila intalnire cu terapeutii gestaltisti lipsiti de umor.

Si pentru ca nicio nenorocire nu vine singura, ieri am scris cateva randuri, nu foarte laudative (creierul chiar nu-l percepe pe „nu”?), la adresa NLP-ului. Iar acesta nu ar putea fi decat inceputul deoarece scolile de terapie au numeroase puncte slabe, invitandu-ma, irezistibil, sa le apas cu blandete. Off, cum as putea sa rezist? Mi-am facut si testul arborelui (cotit) si mi-a iesit aceeasi tendinta studiata de fizica de clasa a IX-a.

Mizez, totusi, pe consideratia pozitiva neconditionata a specialistilor care ar putea impartasi o aceeasi atitudine rezervata fata de afirmatiile sustinute doar de dovezi anecdotice. Promit, in (supra)compensatie, sa execut cateva asociatii libere pe tema sifonierelor, canapelelor sau scaunelor si sa unific disponibilitatea de a ocoli gandirea critica, in sensul de critical thinking promovat de universitatile americane sau britanice, cu puterea de penetrare a insightului transgenerational, dar asta numai daca sunt sustinut, telepatic, de spiritele stramosilor.

Psihoterapia este un lucru foarte bun iar avantul de a o practica, fara a fi intens constienti de limitele ei, un lucru cel putin discutabil. Uneori cu umor, pentru cine este inzestrat cu papile gustative, alteori fara acest ingredient minunat al vietii, insa mereu, in masura posibilului, cu atentie si discriminare. Stiinta uleiului de sarpe nu a disparut.”

Jon Kabat-Zinn este unul din oamenii a caror activitate o urmaresc dintr-un motiv simplu (pentru mine): este un om de stiinta (licentiat in biologie moleculara la MIT, cu mult timp in urma,profesor emerit de medicina la University of Massachusetts, acum) care studiaza, intelege si cauta sa integreze practica meditatiei (in sensul de mindfulness) intr-un sistem coerent, orientat de descoperirile din neurostiinte. Insa nu vreau sa scriu despre asta ci despre altceva:

Nu s-a numit mereu Jon Kabat-Zinn. La inceput a fost doar Jon Kabat (fiul lui Elbin Kabat, si el om de stiinta si al lui Sally Kabat, pictorita). De unde Zinn? De la sotia lui! (Myla Zinn)

Nu te-ai intrebat niciodata? De ce o femeie sa renunte la numele ei si sa accepte numele sotului? Este cumva doar o extensie a identitatii acestuia? Nu mai are propria ei individualitate, simbolizata de nume? In ce secol suntem? Nu vreau sa intelegi ca as propune contrariul (oricum, barbatii nu ar accepta niciodata). Insa de ce nu ar fi interesanta o solutie de tipul Kabat-Zinn?

Iti poti aduga numele ei respectiv iti poti adauga numele lui.

Nu renunti la nimic, respecti si onorezi linia de inaintasi pe care ai aparut si, in plus, te imbogatesti. Sunt de acord, peste cateva generatii simpla pronuntare a numelui ar putea deveni o sarcina dificila, inclusiv, sau mai ales, pentru interlocutori. Totul are un pret, nu?

Saptamana trecuta, cand am efectuat singura mea calatorie cu metroul, s-a intamplat sa ma asez langa o tanara care citea „Muntele vrajit”. Wow, mi-am spus in sinea mea, in metroul bucurestean se citeste Thomas Mann! (oare ce se citeste in masini, in zilele cand exista blocaje in trafic?) Ceea ce vecina mea temporara si, posibil, erudita, nu stia, cred, este ca Thomas Mann, la varsta de 71 de ani (in 1946), a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. A murit 9 ani mai tarziu.

Mann, una din constiintele cele mai avansate ale timpului sau (a inteles pericolul reprezentat de doctrina nazista si s-a opus in mod vehement, fiind obligat sa emigreze in 1938), era fumator. Nu stiu daca nicotina este un catalizator al inspiratiei (a primit Nobel pentru literatura in 1929) dar stiu despre Thomas Mann ca era dependent de ea. Oricine, in zilele noastre, s-ar gandi ca era de asteptat ca marele scriitor, fumator pasionat, sa aiba probleme (serioase) cu plamanii. Ei bine:

Medicii care au avut grija de Mann nu au facut nicio legatura intre fumat si cancerul pulmonar.

Pe vremea aceea, fumatul inca era inofensiv. Abia in 1964, in US, au devenit publice rezultatele unui studiu care demonstra intr-un mod extrem de convingator conexiunea dintre minunata indeletnicire si nu la fel de simpatica boala fatala. Astazi, fara a termina facultatea de medicina, suntem cu totii constienti de efectele nocive ale fumatului, fiind suficient sa citim ce scrie pe pachetele de tigari (iar predictia mea este ca in 20-30 de ani va fi interzis, tutunul asezandu-se, cu mandrie, alaturi de heroina-potentialul de dependenta al heroinei este doar cu putin mai mare decat cel al nicotinei!)

Probabil nu ma crezi, mai ales daca esti fumator, dar mai vorbim noi prin 2040, ok? Probabil nu crezi nici ca riscul de a dezvolta un cancer pulmonar, daca fumezi, creste cu pana la 3.000 de procente. „Ce-i asta, 3.000 de procente?”. Informatiile statistice, fiind abstracte, au putina relevanta pentru creierele noastre emotionale (care reactioneaza, evident, la lucruri mult mai concrete-nicio radiografie pulmonara inca nu este ceva suficient de concret!)

In plus, nu stii pe cine va care, desi fumeaza un pachet pe zi, a ajuns la 70 de ani si are plamanii sanatosi? Daca nu stii, iti povestesc eu: Jeanne Louise Calment a murit in 1997, la 122 de ani. Este persoana cu cea mai mare durata confirmata a vietii (sunt si alti super-centenari care revendica acest titlu dar informatiile privind datele lor de nastere nu sunt sigure). Louise, pe care o poti vedea pe Wiki, la 121 de ani, a fost o fumatoare remarcabila: a fumat pana la 119 ani, cand a renuntat (discutand acest subiect cu o nefumatoare pusa pe gluma, a avansat ipoteza ca aceasta renuntare ar fi putut fi cauza mortii, hi hi!).

Cred ca sunt putine sanse sa nu cunosti si tu pe cineva care se bucura de sanatate, desi fumeaza in fiecare zi. Fireste, nu o poveste de dimensiunea celei de mai sus, ci una mai modesta dar, important, convingatoare: un bunic, o matusa, un vecin, o prietena a unui prieten. Toti acesti oameni contrazic mesajul de pe pachetele de tigari. Si tu, fumator invederat, ai putea avea soarta lor (sa simti si placerea fumatului-care placere, totusi?- si sa-ti pastrezi si sanatatea intacta). Poti fi linistit. Chiar acum poti aprinde, sfidator, o tigara (light, desigur).

Eu nu am fumat niciodata si nu sunt in masura sa vorbesc despre usurinta sau dificultatea renuntarii la acest obicei. Dar am o anumita pricepere vis-a-vis de felurile in care mintile noastre ne pacalesc. In acest caz, al pericolului reprezentat de fumat (pericol extraordinar de real!) suntem inclinati sa acordam mai multa greutate cazului izolat („bunicul meu a fumat 30 de ani, doua pachete pe zi, si nu a avut nici pe dracu’”). Este ca si cum, printr-o magie, cazul izolat anuleaza, sau slabeste, legatura statistica. De ce? Deoarece cazul izolat este o persoana concreta, pe care, poate, chiar o cunosti bine, pe cand informatia statistica este ceva abstract, ceva care nu iti solicita in niciun fel canalele senzoriale. Cu alte cuvinte, partile mai vechi ale creierului tau castiga in disputa cu partile mai noi.

Da,” creierul primitiv” este foarte puternic! E nevoie sa dezvoltam intr-un mod activ creierul aparut, in termeni evolutionisti, cel mai tarziu (cortexul prefrontal). E un proces de durata in care educatia (facuta intr-un anumit fel, dar aceasta este o alta discutie!) are un cuvant foarte greu de spus.

Doamna Calment a putut fuma pana la 119 ani deoarece a avut gene uluitor de bune. ce te face sa crezi ca este si cazul tau? Trebuie sa stii ca probabilitatea de a castiga, duminica, la „6 din 49” este mai mare decat probabilitatea de a dispune si tu de combinatia genetica a (de acum decedatei) Jeanne Louise Calment.Daca iti risti sanatatea cu un astfel de pariu in mod sigur motivatia ta nu este rationala. Este irationala! Creierul primitiv (etajele emotionale) a invins! (si nu poate anticipa consecintele in acelasi fel in care o musca, incercand sa iasa prin geam, la urmatoarea tentativa nu-si poate reprezenta impactul ci e plina de speranta-am exagerat putin, nu insinuez ca ai avea creierul fiintelor iubitoare de rahat, off, presimt ca te-am enervat si mai tare si iti si explic, intentionez sa creez o emotie puternica astfel incat articolul sa devina memorabil, in psihologie se stie de mult ca informatia se engrameaza mai profund intr-un context emotional).

Un caz izolat nu invalideaza o tendinta probabilista.

Nu mai exista nicio indoiala ca fumatul reprezinta un factor de risc urias, nu doar pentru plamani ci si pentru alte organe (imbatranirea pielii, domnisoara? Impotenta, domnule?). Dar probabilitatea este altceva decat certitudinea. Statistica nu ne poate spune cine anume va face cancer pulmonar. Ea spune doar atat: din 100 de persoane care fumeaza 20 vor dezvolta, cu siguranta, un cancer pulmonar! Insa nu stie cine sunt acesti 20. Ai putea fi printre ei.

Insa de ce sa risti? Sunt beneficiile mai mari decat costurile? Orice analiza rationala iti va spune ca „nu”. Off, am spus „rationala”? Adica sa ne folosim inteligenta cea rece si impersonala? Sa ne uitam la fapte? (din 100 de persoane care au atins varsta de 85 de ani doar 5 sunt fumatoare, studiu din 1991 al Univ. Berkeley) Sa fim ceva mai mult decat verisorii nostri, cimpanzeii, incapabili sa pastreze bananele pentru maine, intr-un experiment faimos? (se bateau cu ele si a doua zi flamanzeau). E greu, e neobisnuit..and it’s not fun. But cancer it’s not fun, either.

Construit de Sorin