Arhive pentru octombrie 31st, 2012

Constat cu bucurie ca, desi nu exista ca disciplina la facultatile de profil, gandirea critica in psihologie pare a fi atragatoare pentru cate un student sau o studenta in drum spre Oxbridge. Astazi, Camen Stoica:

Tools of Critical Thinking. Metathoughts for Psychology, Second Edition, David Levy, 2010, Waveland Press.

David A. Levy este profesor, psihoterapeut, scriitor, cercetator si actor (are (si) o licenta in arta teatrala la UCLA). Primul master in psihologie l-a efectuat la Universitatea Pepperdine, iar al doilea la UCLA, unde de altfel si-a efectuat si doctoratul in psihologie, specializandu-se in domeniul psihologiei sociale. In prezent, este profesor de psihologie la Universitatea Pepperdine, unde preda cursuri postuniversitare, din 1986.

Ca sa intelegi cum functioneaza gandirea critica, iti adresez o intrebare: cat de des obisnuiesti sa iti interoghezi gandurile? Zilnic, saptamanal, lunar, anual, doar in situatii extreme, niciodata? Cu alte cuvinte, care este frecventa cu care iti analizezi propriul mod de a gandi (in termeni de specialitate, thinking about thinking sau metathinking)?

Indiferent de raspunsul pe care l-ai dat in sinea ta, David A. Levy, iti ofera intr-un format prietenos un manual de gandire critica aplicata in psihologie, pe care il poti utiliza sa iti editezi propriul ghid pentru o viata rationala (da, surprinzator, exista si astfel de ghiduri, nu doar cele pentru calatorii in afara tarii).

Iata si definitia data de David Levy, gandirii critice: o strategie cognitiva activa si sistematica, de evaluare si intelegere a evenimentelor, de rezolvare a problemelor si de luare a deciziilor, in baza unui rationament solid, si a unor dovezi valide. Tot el ne ofera si cativa “indicatori de performanta” ai gandirii critice:

  • Mentinerea unei atitudini care implica un mod de a gandi flexibil, dar sceptic in acelasi timp;
  • Capacitatea de a identifica diferentele dintre fapte si teorii;
  • Tendinta catre acuratetea faptelor si consistenta logicii;
  • Perceperea similitudinilor si diferentelor dintre fenomene;
  • Intelegerea relatiilor cauzale;
  • Reducerea erorilor de logica si a prejudecatilor, prin evitarea simplificarii exagerate sau a suprageneralizarii;
  • Dezvoltarea tolerantei la incertitudine si ambiguitate;
  • Explorarea explicatiilor alternative;
  • Cautarea de solutii creative

Pe parcursul intregii carti, David Levy iti ofera pentru fiecare analiza si evaluare critica a cognitiei si antidotul pentru prejudecati sau rationamente eronate, practic niste “medicamente” cognitive, insa cu efecte secundare benefice.

  1. 1. Conceptualizarea fenomenelor

Descrierea fenomenelor, mai ales a celor sociale, ne ofera cel putin la fel de multe informatii despre observator, cat despre subiectii observati. Valorile personale, prejudecatile, lucrurile care ne plac sau ne plac, ne configureaza perceptiile in cel mai evident  si subtil mod, in acelasi timp. Acesta este motivul pentru care suntem supusi tendintei de a-i influent a pe ceilalti sa fie congruenti cu ideile noastre, utilizand un limbaj prin care comunicam in mod persuasiv propriile valori sau preferinte. Acesta este biasul evaluativ prin limbaj. Cum il poti evita?

  • Preintampina prezentarea  propriilor judecati de valoare ca reflectare obiectiva a adevarului;
  • Identifica cum utilizarea limbajului de catre alte persoane dezvaluie valorile si prejudecatile acestora.

Eroare de reificare este aceea de a trata un concept abstract (construct) ca pe unul tangibil (obiect). Constructele, spre deosebire de obiecte, nu sunt masurabile in mod direct. Acest principiu este relevant in conturarea si evaluarea teoriilor despre constructe, respectiv a celor despre fapte. Iata cum poti diminua aceasta eroare:

  • Invata sa diferentiezi intre intangibil si tangibil (construct si obiect);
  • Reaminteste-ti ca un construct este creat, nu “descoperit”;
  • Evalueaza teoriile despre fapte in termeni de acuratete, iar teoriile despre constructe in termeni de utilitate.

Cand descrii un fenomen, utilizezi niveluri diferite de analiza. Indeosebi, un fapt poate fi descris atat la nivel fizic, cat si la nivel conceptual. Deoarece cele doua niveluri intervin simultan, ele nu se determina reciproc. Orice fapt psihologic are o corelatie biologica, dar nu orice fapt biologic are o corelatie psihologica. Cum poti evita erorile:

  • In analiza unui fapt, identifica nivelurile la care poate fi descris, apoi alege cel mai potrivit nivel pentru scopul analizei tale;
  • Nu face eroarea de a atribui o cauza biologica acolo unde exista o corelatie biologica cu un fapt psihologic.

Toate fenomenele au in acelasi timp elemente care le subliniaza similaritatea, dar si elemente  care le diferentiaza, in functie de criteriile alese pentru a le evalua, compara si diferentia (paradoxul similitudine-unicitate). Gradul de similitudine sau unicitate a doua fenomene este o functie a punctelor de diferentiere critica. Ce erori trebuie evitate:

  • De fiecare data cand compari doua fenomene analizeaza ce elemente le fac sa fie pe de o parte similare, iar pe de alta parte unice. Inainte de a incepe analiza, sintetizeaza care este scopul analizei, mai exact ce anume  iti doresti sa afli.  Astfel, vei putea alege cele mai adecvate variabile si dimensiuni ale fenomenelor.
  • Indiferent de numarul  coplesitor de similitudini dintre fenomene, cauta si ia in considerare si diferentele dintre ele. Invers, acolo unde poate parea ca nu exista elemente comune, identifica similitudinile.
  • Nu te lasa indus in eroare de cei care spun “nu exista nici o diferenta intre aceste doua fenomene” sau “nu le poti compara, intrucat nu au nimic in comun”.
  • Retine aceste principii pentru orice evaluare viitoare in care vei fi supus unor situatii de genul “compara si distinge”

Frecventa cu care un fenomen are loc, nu este un indicator cu privire la credibilitatea sau valoarea lui etica. Ceea ce este “normal” in acceptiunea majoritatii oamenilor, nu se identifica neaparat cu ideea de “bine”, dupa cum ceea ce este “atipic” nu trebuie asimilat neaparat cu ideea de “rau” (eroarea naturalista de estomparea a liniei dintre “este” si “trebuie”)

De exemplu, daca intr-o anume  tara,  majoritatea femeilor iarta violenta domestica, aceasta nu inseamna ca este un fapt bun, dezirabil sa ti se intample si tie.

Pe de alta parte, a-i stimula copilului creativitatea si curiozitatea, si ulterior, a-i cultiva un mod de gandire critica, inseamna a fi responsabil in raport cu cresterea copilului tau, chiar daca un numar mare de parinti nu procedeaza astfel (poate si din cauza faptului ca nu sunt informati?).

Atentie! Asta nu inseamna ca ceea ce este “normal” pentru o masa larga de oameni este neaparat ceva “rau”, iar ceea ce este atipic este neaparat ceva “bun”.

De retinut:

  • Nu te lasa prada erorii de a asimila frecventa statistica cu valoarea etica.
  • Invata sa faci diferenta intre descrieri obiective si predictii subiective. Mai exact, nu confunda descrierea cuiva referitor la ce “este” sau “nu este” un fapt, cu predictia sa despre cum “ar trebui” sau “n-ar trebui” sa fie acel fapt.

 

  1. 2. Explicarea Fenomenelor

Indiferent daca ne dorim sa controlam ceea ce se intampla in jurul nostru, sau pur si simplu sa ne satisfacem curiozitatea, nevoia noastra de “a intelege” este un factor motivator  in viata. Preferam explicatiile simple si usor de inteles, in detrimentul comprehensiunii si acuratetei. Iata cateva forme in care pot aparea relatiile cauzale.

Daca intre doua fapte A si B exista o corelatie, aceasta nu presupune neaparat si o relatie de cauzalitate intre cele doua. In  masura in care o corelatie ne permite sa facem predictii ca urmare a modificarii unor variabile, nu ofera si o explicatie cu privire la faptele care sunt asociate (corelatia nu implica neaparat cauzalitate). Mai mult, nu iti permite sa tragi concluzii cu privire la sursa cauzelor si efectelor.

  • Aminteste-ti ca o corelatie nu reprezinta, in sine, o cauzalitate.
  • Corelatiile ne permit sa facem predictii; ele nu ne ofera insa si explicatii cu referire la legatura dintre fapte.
  • Cand identifici o corelatie, gandeste-te la toate sensurile de cauzalitate.

De exemplu, daca A si B sunt doua evenimente corelate, A il determina pe B, sau B il determina pe A? Nu cumva, A si B se determina reciproc? Sau C le determina pe amandoua?

Spre deosebire de cauzalitatea unidirectionala, cea bidirectionala leaga evenimentele A si B intr-o bucla circulara, in care, fiecare, este atat cauza cat si efect pentru cealalta.

Te poti gandi, de pilda, la gandire si limbaj. Cum influenteaza gandirea, limbajul? Dar invers?

Prin gandire, limbajului ii creste rolul in comunicare. In sens invers, functia cognitiva a limbajului consta in implicarea acestuia in desfasurarea tuturor proceselor cognitive, cu deosebire in realizarea gandirii. La nivelul personalitatii, limbajul, in toate formele sale, este un indicator al capacitatii intelectuale. In acelasi timp, dovada intelegerii, deci a functionalitatii gandirii, nu se poate face decat prin intermediul verbalizarii  prin limbaj a ideilor.

  • Nu porni de la premisa ca o legatura cauzala intre doua variabile este una unidirectionala.
  • Cand ai in vedere sensurile de cauzalitate, ia in calcul posibilitatea ca intre cele doua variabile sa exista o bucla circulara.
  • Aminteste-ti ca in cazul unei cauzalitati bidirectionale, variabila aleasa ca si“cauza”, respectiv cea aleasa ca si “efect” se schimba in functie de punctul in care incepe bucla cauzala.

Orice fapt poate fi, si in general este, rezultatul unor cauze multiple. Prin urmare, ar fi neintelept, sa consideri ca exista un singur factor determinant al comportamentului uman.

Sa luam ca exemplu depresia. S-a descoperit ca mutatiile din gena 5-HTT sunt in directa legatura cu predispozitia spre depresie majora. Persoanele purtatoare ale alelelor S, sunt mai predispuse catre depresie severa, decat cele purtatoare ale alelelor L. Cu toate acestea, riscul celor cu alele S este ridicat, doar in cazul in care, aceste persoane  au suferit si evenimente traumatizante de-a lungul vietii, ca abuzuri in copilarie, divort, pierderea serviciului etc.

In incercarea de a-ti explica aparitia unui fapt, nu te limita doar la o singura cauza, ci cauta cauze multiple.

Acelasi fapt poate fi produs pe cai cauzale independente. Conditii diferite ca antecedente pot conduce la acelasi rezultat. Caile multiple se refera atat la etiologia problemei cat si la solutiile ei.

  • Cand incerci sa explici un fenomen, ia in considerare toate caile posibile de cauzalitate, care independente fiind, ar putea produce acelasi rezultat. Cauta cai alternative!
  • Rezultatele similare nu sunt produse de aceleasi efecte.
  • Ai in vedere ca un fapt implica atat cauzalitate multipla cat si cai de cauzalitate multipla.

 

  1. 3. Atribuiri eronate ale cauzelor comportamentului uman

In incercarea de a intelege comportamentul uman, cautam nu doar explicatii simple, dar care sa ne aduca si o stare de confort. In sens invers, avem tendinta de a evita explicatiile care ne produc disconfort, chiar daca ele sunt adevarate.  Iata si cele mai comune exemple de atribuiri eronate cu privire la cauzele comportamentelor .

In general, atunci cand atribuim cauze comportamentului unei persoane, avem tendinta de a supraestima impactul trasaturilor de personalitate, si de a subestima impactul factorilor de mediu. Aceasta eroare este atat efectul biasurilor cognitive (eroarea sistematica care deriva din limitele inerente ale capacitatii noastre de a procesa informatia) cat si a biasurilor motivationale (eroarea sistematica care rezulta din dorinta oamenilor de a-si satisface propriile nevoi ca stima de sine, putere, prestigiu).

Unul dintre cele mai mari stimulente psihologice este nevoia de control. Fara iluzia controlului, viata ar parea mult mai nesigura. Imprevizibilul iti creste nivelul anxietatii, nu-i asa? Iti place sa crezi ca esti in control in ceea ce priveste viata ta, ca oamenilor li se intampla lucruri cu un anumit scop, ca fiecare primeste ceea ce merita (a just- world, right?)

De ce gandesti asa? Pentru ca este mult mai usor sa atribui vina altora pentru ceea ce ti se intampla, decat sa faci fata unei realitati crude, in care asemenea evenimente se intampla pur si simplu.

Nu de putine ori, ne lasam condusi in deciziile noastre de intuitie si de faptul ca in plan emotional “simtim” ca trebuie sa actionam intr-o anumita directie. Capcana poate fi aceea de a corela barometrul emotional cu perceptia asupra realitatii. Confortul emotional generat de o anumita situatie nu trebuie asociat neaparat cu veridicitatea acesteia. De exemplu, daca refuzi sa fii in contact cu realitatea dureroasa de a fi experimentat o despartire in relatia de cuplu, alimentandu-ti “starea de bine” prin scenarii in care te vezi impreuna cu partenerul si peste cinci ani, atunci cu siguranta iti reprezinti realitatea intr-un mod distorsionat, traind intr-o lume imaginara. La fel de bine, fiind in contact cu realitatea, atunci cand constientizezi situatii neplacute (de exemplu, mariajul tau sortit esecului), cu siguranta n-o sa exersezi saritura cu prajina de prea multa bucurie.

In mod similar, decurg lucrurile si in psihoterapie. Atunci cand esti pus in fata unor adevaruri dureroase despre tine, n-o sa experimentezi un sentiment de euforie, ba s-ar putea chiar sa devii defensiv si sa negi ceea ce psihoterapeutul iti comunica, pentru simplul motiv ca adevarul, in aceste cazuri, este unul dureros.

Si daca tot iti doresti sa diminuezi numarul experientelor emotionale neplacute , nu pot ocoli probabilitatile, oricat de mult ti-ai dori! Si nu, n-o sa te supun chinului de a efectua operatii matematice care sa iti suscite retelele neurale (poate esti in pauza de pranz, si ai altceva mai interesant de facut!). Iti pot spune doar ca, daca ai incerca in mod sistematic sa iti explici in termeni de probabilitati  evenimentele care survin in viata ta, ai avea sansa sa intelegi ca nu exista impletiri de elemente mistice in ceea ce ti se intampla.

Daca esti o mamica, aproape convinsa de faptul ca micutul tau ar putea fi rapit in parc (“Stai mama langa mine, sa nu te fure pentru organe!”), ai putea costientiza ca probabilitatea ca propriul copil sa fie victima unui accident rutier este semnificativ mai mare decat aceea de a fi macelarit pentru organe.

Medicina lucreaza tot cu probabilitati, si nu cu certitudini cand vine vorba de a estima riscul caruia esti supus in termeni de diagnostice prezumptive. Daca la ultimul control medical ti s-a comunicat ca exista o probabilitate de 5% sa suferi un atac de cord in urmatorii zece ani, aceasta inseamna ca 95 din 100 de persoane, cu un profil medical similar cu al tau nu ar trebui sa fie victimele unui atac de cord. Aceasta nu inseamna ca tu nu ai putea fi unul dintre cei 5 nefericiti (chiar daca depui eforturi constante sa mentii colesterolul sub control), pentru simplul motiv ca medicina, facand predictii probabilistice, nu poate stabili si care vor fi cei cinci.

  1. 4. Investigarea fenomenelor

Desigur, in cautarea de solutii la problemele sau situatiile cu care te confrunti, vei intalni obstacole, capcane si trasee oarbe. Iar David Levy, te pune in garda cu privire la erorile la care ai putea fi supus.

Procesul de gandire implica diferite forme de rationament. Doua dintre cele mai importante sunt rationamentul deductiv, respectiv cel inductiv (iti mai amintesti cursul de logica?).

Oamenii de stiinta utilizeaza rationamentul deductiv atunci cand vor sa falsifice teoriile (pleaca de la o premisa generala pentru a ajunge la o concluzie specifica). Astfel, vei afla cum  a reusit Leon Festinger, autorul teoriei disonantei cognitive,  sa realizeze in 1959, primul test empiric al acestei teorii, folosind rationamentul deductiv.

Te intrebi, probabil, cand poate interveni eroarea de gandire intr-un astfel de rationament. In doua cazuri: cand pleci de la o premisa falsa, desi utilizezi un rationament corect din punct de vedere logic, caz in care concluzia nu poate fi una adevarata, sau in cazul in care premisa fiind adevarata, rationamentul logic este eronat.

Rationamentul inductiv este utilizat in stiinta pentru construirea teoriilor. Datorita inductiei putem construi concepte psihologice ca “minte”, “personalitate”, “motivatie”, “inteligenta”. Una dintre erorile care poate interveni intr-un astfel de rationament este aceea de a trage concluzii pripite, nedispunand de un esantion reprezentativ de date.

Si daca deja ai prins gustul erorilor de rationare, poate ti-ar placea sa afli cate ceva si despre biasuri cognitive.

Biasul cognitiv reprezinta tendinta umana de a ajunge la concluzii incorecte bazate pe interpretari cognitive si mai putin sau deloc pe dovezi empirice si argumente rationale. Sunt un fel de shortcut-uri mentale cu rezultate eronate in evaluari probabilistice, statistice, atribuiri sociale, etc. Si nu sunt decat vreo doua sute ca numar, asta e cifra la acest moment (beautiful, isn’t it?).

Si acum, ca sa nu migram intr-o zona de indigenta a cunoasterii, iata si cateva exemple.

Biasul de asimilare apare atunci cand suntem inclinati sa asimilam  orice informatie noua pe o schema cognitiva preexistenta, decat sa alegem scepticismul si sa actionam ca si cum presupunerile noastre ar putea fi eronate.

Te poti gandi astfel, cum un psiholog clinician, in baza tiparelor detinute, ar putea fi predispus sa “vada” o forma de patologie in orice pacient. Un astfel de experiment a fost efectuat de psihologul american David Rosenhan in 1973. Astfel, 8 cercetatori, mimand in mod fals acelasi numar de pseudopacienti, au reusit sa fie admisi in clinici de psihiatrie in sase state diferite. Prezentandu-se cu nume si ocupatii false, si acuzand ca simptom faptul ca “aud voci” au fost diagnosticati ca fiind psihopati, iar sapte dintre ei, ca suferind de schizofrenie. Dupa ce au fost distribuiti pe sectiile din spital, au adoptat un comportament  normal. Ceea ce s-a constatat, a fost ca in ciuda comportamentului ulterior (de oameni normali), nu s-au luat masuri de invalidare a diagnosticului initial. La sfarsitul perioadei de spitalizare au fost externati nu pe criteriul de a fi facut dovada unei false nebunii, ci cu diagnosticul de schizofrenie in remisie (pam, pam!).

Biasul de confirmare apare atunci cand suntem inclinati sa cautam si sa gasim dovezi care confirma credintele sau teoriile noastre. Acest bias iti poate influenta fundamental directia si aria de focusare in psihoterapie. Psihoterapeutii sunt inclinati sa utilizeze acel set de intrebari care sa serveasca confirmarii preconceptiilor lor. Pe scurt, este foarte probabil sa gaseasca ceea ce cauta.

Cum putem evita acest bias? Fiind constienti in primul rand de inclinatia de a fi colectionari biasati de dovezi. Prin urmare, trebuie sa fii permanent in cautarea de dovezi care ar putea sa iti infirme propriile teorii. De exemplu, daca ar trebui sa intocmesti o lista cu intrebari pe care le-ai adresa unei persoane suspecte de paranoia, te-ai putea gandi, in primul rand la intrebari care sa iti respinga aceasta teorie.

Lista biasurilor e lunga, dar atentia ta, cu siguranta nu mai e treaza demult.

Prin urmare, la final, un mic detaliu picant, respectiv o parere personala (asta pentru a nu cadea prada unui alt bias): daca iti propui, nu vei reusi sa gandesti exclusiv rational (ti se pare ca deja am inceput sa fiu sceptica?). Asta nu inseamna ca trebuie sa renunti din start, si iti spun si de ce. Exersand in mod sistematic o gandire critica, vei avea posibilitatea de a lua cele mai bune decizii care iti pot afecta viata pe termen mediu si lung, cu efecte poate, nu doar asupra ta, ci si a celor dragi. Mai cred ca ti-ai dori, parinte fiind, ca odraslele tale sa invete (de la cine?) sa ia cele mai bune decizii in viata. Ghici ce s-ar putea intampla daca o astfel de “mostenire”, ar fi transmisa din generatie in generatie. Sper ca ai remarcat cuvantul bolduit, asociat cu frecventa exercitiului de a gandi critic. Altfel, este ca si cum ti-ai exersa fitness-ul fizic doar vara, dar ai avea asteptari sa fii intr-o forma de invidiat si iarna.

Think outside the box!

Construit de Sorin