Arhive pentru octombrie, 2012

Constat cu bucurie ca, desi nu exista ca disciplina la facultatile de profil, gandirea critica in psihologie pare a fi atragatoare pentru cate un student sau o studenta in drum spre Oxbridge. Astazi, Camen Stoica:

Tools of Critical Thinking. Metathoughts for Psychology, Second Edition, David Levy, 2010, Waveland Press.

David A. Levy este profesor, psihoterapeut, scriitor, cercetator si actor (are (si) o licenta in arta teatrala la UCLA). Primul master in psihologie l-a efectuat la Universitatea Pepperdine, iar al doilea la UCLA, unde de altfel si-a efectuat si doctoratul in psihologie, specializandu-se in domeniul psihologiei sociale. In prezent, este profesor de psihologie la Universitatea Pepperdine, unde preda cursuri postuniversitare, din 1986.

Ca sa intelegi cum functioneaza gandirea critica, iti adresez o intrebare: cat de des obisnuiesti sa iti interoghezi gandurile? Zilnic, saptamanal, lunar, anual, doar in situatii extreme, niciodata? Cu alte cuvinte, care este frecventa cu care iti analizezi propriul mod de a gandi (in termeni de specialitate, thinking about thinking sau metathinking)?

Indiferent de raspunsul pe care l-ai dat in sinea ta, David A. Levy, iti ofera intr-un format prietenos un manual de gandire critica aplicata in psihologie, pe care il poti utiliza sa iti editezi propriul ghid pentru o viata rationala (da, surprinzator, exista si astfel de ghiduri, nu doar cele pentru calatorii in afara tarii).

Iata si definitia data de David Levy, gandirii critice: o strategie cognitiva activa si sistematica, de evaluare si intelegere a evenimentelor, de rezolvare a problemelor si de luare a deciziilor, in baza unui rationament solid, si a unor dovezi valide. Tot el ne ofera si cativa “indicatori de performanta” ai gandirii critice:

  • Mentinerea unei atitudini care implica un mod de a gandi flexibil, dar sceptic in acelasi timp;
  • Capacitatea de a identifica diferentele dintre fapte si teorii;
  • Tendinta catre acuratetea faptelor si consistenta logicii;
  • Perceperea similitudinilor si diferentelor dintre fenomene;
  • Intelegerea relatiilor cauzale;
  • Reducerea erorilor de logica si a prejudecatilor, prin evitarea simplificarii exagerate sau a suprageneralizarii;
  • Dezvoltarea tolerantei la incertitudine si ambiguitate;
  • Explorarea explicatiilor alternative;
  • Cautarea de solutii creative

Pe parcursul intregii carti, David Levy iti ofera pentru fiecare analiza si evaluare critica a cognitiei si antidotul pentru prejudecati sau rationamente eronate, practic niste “medicamente” cognitive, insa cu efecte secundare benefice.

  1. 1. Conceptualizarea fenomenelor

Descrierea fenomenelor, mai ales a celor sociale, ne ofera cel putin la fel de multe informatii despre observator, cat despre subiectii observati. Valorile personale, prejudecatile, lucrurile care ne plac sau ne plac, ne configureaza perceptiile in cel mai evident  si subtil mod, in acelasi timp. Acesta este motivul pentru care suntem supusi tendintei de a-i influent a pe ceilalti sa fie congruenti cu ideile noastre, utilizand un limbaj prin care comunicam in mod persuasiv propriile valori sau preferinte. Acesta este biasul evaluativ prin limbaj. Cum il poti evita?

  • Preintampina prezentarea  propriilor judecati de valoare ca reflectare obiectiva a adevarului;
  • Identifica cum utilizarea limbajului de catre alte persoane dezvaluie valorile si prejudecatile acestora.

Eroare de reificare este aceea de a trata un concept abstract (construct) ca pe unul tangibil (obiect). Constructele, spre deosebire de obiecte, nu sunt masurabile in mod direct. Acest principiu este relevant in conturarea si evaluarea teoriilor despre constructe, respectiv a celor despre fapte. Iata cum poti diminua aceasta eroare:

  • Invata sa diferentiezi intre intangibil si tangibil (construct si obiect);
  • Reaminteste-ti ca un construct este creat, nu “descoperit”;
  • Evalueaza teoriile despre fapte in termeni de acuratete, iar teoriile despre constructe in termeni de utilitate.

Cand descrii un fenomen, utilizezi niveluri diferite de analiza. Indeosebi, un fapt poate fi descris atat la nivel fizic, cat si la nivel conceptual. Deoarece cele doua niveluri intervin simultan, ele nu se determina reciproc. Orice fapt psihologic are o corelatie biologica, dar nu orice fapt biologic are o corelatie psihologica. Cum poti evita erorile:

  • In analiza unui fapt, identifica nivelurile la care poate fi descris, apoi alege cel mai potrivit nivel pentru scopul analizei tale;
  • Nu face eroarea de a atribui o cauza biologica acolo unde exista o corelatie biologica cu un fapt psihologic.

Toate fenomenele au in acelasi timp elemente care le subliniaza similaritatea, dar si elemente  care le diferentiaza, in functie de criteriile alese pentru a le evalua, compara si diferentia (paradoxul similitudine-unicitate). Gradul de similitudine sau unicitate a doua fenomene este o functie a punctelor de diferentiere critica. Ce erori trebuie evitate:

  • De fiecare data cand compari doua fenomene analizeaza ce elemente le fac sa fie pe de o parte similare, iar pe de alta parte unice. Inainte de a incepe analiza, sintetizeaza care este scopul analizei, mai exact ce anume  iti doresti sa afli.  Astfel, vei putea alege cele mai adecvate variabile si dimensiuni ale fenomenelor.
  • Indiferent de numarul  coplesitor de similitudini dintre fenomene, cauta si ia in considerare si diferentele dintre ele. Invers, acolo unde poate parea ca nu exista elemente comune, identifica similitudinile.
  • Nu te lasa indus in eroare de cei care spun “nu exista nici o diferenta intre aceste doua fenomene” sau “nu le poti compara, intrucat nu au nimic in comun”.
  • Retine aceste principii pentru orice evaluare viitoare in care vei fi supus unor situatii de genul “compara si distinge”

Frecventa cu care un fenomen are loc, nu este un indicator cu privire la credibilitatea sau valoarea lui etica. Ceea ce este “normal” in acceptiunea majoritatii oamenilor, nu se identifica neaparat cu ideea de “bine”, dupa cum ceea ce este “atipic” nu trebuie asimilat neaparat cu ideea de “rau” (eroarea naturalista de estomparea a liniei dintre “este” si “trebuie”)

De exemplu, daca intr-o anume  tara,  majoritatea femeilor iarta violenta domestica, aceasta nu inseamna ca este un fapt bun, dezirabil sa ti se intample si tie.

Pe de alta parte, a-i stimula copilului creativitatea si curiozitatea, si ulterior, a-i cultiva un mod de gandire critica, inseamna a fi responsabil in raport cu cresterea copilului tau, chiar daca un numar mare de parinti nu procedeaza astfel (poate si din cauza faptului ca nu sunt informati?).

Atentie! Asta nu inseamna ca ceea ce este “normal” pentru o masa larga de oameni este neaparat ceva “rau”, iar ceea ce este atipic este neaparat ceva “bun”.

De retinut:

  • Nu te lasa prada erorii de a asimila frecventa statistica cu valoarea etica.
  • Invata sa faci diferenta intre descrieri obiective si predictii subiective. Mai exact, nu confunda descrierea cuiva referitor la ce “este” sau “nu este” un fapt, cu predictia sa despre cum “ar trebui” sau “n-ar trebui” sa fie acel fapt.

 

  1. 2. Explicarea Fenomenelor

Indiferent daca ne dorim sa controlam ceea ce se intampla in jurul nostru, sau pur si simplu sa ne satisfacem curiozitatea, nevoia noastra de “a intelege” este un factor motivator  in viata. Preferam explicatiile simple si usor de inteles, in detrimentul comprehensiunii si acuratetei. Iata cateva forme in care pot aparea relatiile cauzale.

Daca intre doua fapte A si B exista o corelatie, aceasta nu presupune neaparat si o relatie de cauzalitate intre cele doua. In  masura in care o corelatie ne permite sa facem predictii ca urmare a modificarii unor variabile, nu ofera si o explicatie cu privire la faptele care sunt asociate (corelatia nu implica neaparat cauzalitate). Mai mult, nu iti permite sa tragi concluzii cu privire la sursa cauzelor si efectelor.

  • Aminteste-ti ca o corelatie nu reprezinta, in sine, o cauzalitate.
  • Corelatiile ne permit sa facem predictii; ele nu ne ofera insa si explicatii cu referire la legatura dintre fapte.
  • Cand identifici o corelatie, gandeste-te la toate sensurile de cauzalitate.

De exemplu, daca A si B sunt doua evenimente corelate, A il determina pe B, sau B il determina pe A? Nu cumva, A si B se determina reciproc? Sau C le determina pe amandoua?

Spre deosebire de cauzalitatea unidirectionala, cea bidirectionala leaga evenimentele A si B intr-o bucla circulara, in care, fiecare, este atat cauza cat si efect pentru cealalta.

Te poti gandi, de pilda, la gandire si limbaj. Cum influenteaza gandirea, limbajul? Dar invers?

Prin gandire, limbajului ii creste rolul in comunicare. In sens invers, functia cognitiva a limbajului consta in implicarea acestuia in desfasurarea tuturor proceselor cognitive, cu deosebire in realizarea gandirii. La nivelul personalitatii, limbajul, in toate formele sale, este un indicator al capacitatii intelectuale. In acelasi timp, dovada intelegerii, deci a functionalitatii gandirii, nu se poate face decat prin intermediul verbalizarii  prin limbaj a ideilor.

  • Nu porni de la premisa ca o legatura cauzala intre doua variabile este una unidirectionala.
  • Cand ai in vedere sensurile de cauzalitate, ia in calcul posibilitatea ca intre cele doua variabile sa exista o bucla circulara.
  • Aminteste-ti ca in cazul unei cauzalitati bidirectionale, variabila aleasa ca si“cauza”, respectiv cea aleasa ca si “efect” se schimba in functie de punctul in care incepe bucla cauzala.

Orice fapt poate fi, si in general este, rezultatul unor cauze multiple. Prin urmare, ar fi neintelept, sa consideri ca exista un singur factor determinant al comportamentului uman.

Sa luam ca exemplu depresia. S-a descoperit ca mutatiile din gena 5-HTT sunt in directa legatura cu predispozitia spre depresie majora. Persoanele purtatoare ale alelelor S, sunt mai predispuse catre depresie severa, decat cele purtatoare ale alelelor L. Cu toate acestea, riscul celor cu alele S este ridicat, doar in cazul in care, aceste persoane  au suferit si evenimente traumatizante de-a lungul vietii, ca abuzuri in copilarie, divort, pierderea serviciului etc.

In incercarea de a-ti explica aparitia unui fapt, nu te limita doar la o singura cauza, ci cauta cauze multiple.

Acelasi fapt poate fi produs pe cai cauzale independente. Conditii diferite ca antecedente pot conduce la acelasi rezultat. Caile multiple se refera atat la etiologia problemei cat si la solutiile ei.

  • Cand incerci sa explici un fenomen, ia in considerare toate caile posibile de cauzalitate, care independente fiind, ar putea produce acelasi rezultat. Cauta cai alternative!
  • Rezultatele similare nu sunt produse de aceleasi efecte.
  • Ai in vedere ca un fapt implica atat cauzalitate multipla cat si cai de cauzalitate multipla.

 

  1. 3. Atribuiri eronate ale cauzelor comportamentului uman

In incercarea de a intelege comportamentul uman, cautam nu doar explicatii simple, dar care sa ne aduca si o stare de confort. In sens invers, avem tendinta de a evita explicatiile care ne produc disconfort, chiar daca ele sunt adevarate.  Iata si cele mai comune exemple de atribuiri eronate cu privire la cauzele comportamentelor .

In general, atunci cand atribuim cauze comportamentului unei persoane, avem tendinta de a supraestima impactul trasaturilor de personalitate, si de a subestima impactul factorilor de mediu. Aceasta eroare este atat efectul biasurilor cognitive (eroarea sistematica care deriva din limitele inerente ale capacitatii noastre de a procesa informatia) cat si a biasurilor motivationale (eroarea sistematica care rezulta din dorinta oamenilor de a-si satisface propriile nevoi ca stima de sine, putere, prestigiu).

Unul dintre cele mai mari stimulente psihologice este nevoia de control. Fara iluzia controlului, viata ar parea mult mai nesigura. Imprevizibilul iti creste nivelul anxietatii, nu-i asa? Iti place sa crezi ca esti in control in ceea ce priveste viata ta, ca oamenilor li se intampla lucruri cu un anumit scop, ca fiecare primeste ceea ce merita (a just- world, right?)

De ce gandesti asa? Pentru ca este mult mai usor sa atribui vina altora pentru ceea ce ti se intampla, decat sa faci fata unei realitati crude, in care asemenea evenimente se intampla pur si simplu.

Nu de putine ori, ne lasam condusi in deciziile noastre de intuitie si de faptul ca in plan emotional “simtim” ca trebuie sa actionam intr-o anumita directie. Capcana poate fi aceea de a corela barometrul emotional cu perceptia asupra realitatii. Confortul emotional generat de o anumita situatie nu trebuie asociat neaparat cu veridicitatea acesteia. De exemplu, daca refuzi sa fii in contact cu realitatea dureroasa de a fi experimentat o despartire in relatia de cuplu, alimentandu-ti “starea de bine” prin scenarii in care te vezi impreuna cu partenerul si peste cinci ani, atunci cu siguranta iti reprezinti realitatea intr-un mod distorsionat, traind intr-o lume imaginara. La fel de bine, fiind in contact cu realitatea, atunci cand constientizezi situatii neplacute (de exemplu, mariajul tau sortit esecului), cu siguranta n-o sa exersezi saritura cu prajina de prea multa bucurie.

In mod similar, decurg lucrurile si in psihoterapie. Atunci cand esti pus in fata unor adevaruri dureroase despre tine, n-o sa experimentezi un sentiment de euforie, ba s-ar putea chiar sa devii defensiv si sa negi ceea ce psihoterapeutul iti comunica, pentru simplul motiv ca adevarul, in aceste cazuri, este unul dureros.

Si daca tot iti doresti sa diminuezi numarul experientelor emotionale neplacute , nu pot ocoli probabilitatile, oricat de mult ti-ai dori! Si nu, n-o sa te supun chinului de a efectua operatii matematice care sa iti suscite retelele neurale (poate esti in pauza de pranz, si ai altceva mai interesant de facut!). Iti pot spune doar ca, daca ai incerca in mod sistematic sa iti explici in termeni de probabilitati  evenimentele care survin in viata ta, ai avea sansa sa intelegi ca nu exista impletiri de elemente mistice in ceea ce ti se intampla.

Daca esti o mamica, aproape convinsa de faptul ca micutul tau ar putea fi rapit in parc (“Stai mama langa mine, sa nu te fure pentru organe!”), ai putea costientiza ca probabilitatea ca propriul copil sa fie victima unui accident rutier este semnificativ mai mare decat aceea de a fi macelarit pentru organe.

Medicina lucreaza tot cu probabilitati, si nu cu certitudini cand vine vorba de a estima riscul caruia esti supus in termeni de diagnostice prezumptive. Daca la ultimul control medical ti s-a comunicat ca exista o probabilitate de 5% sa suferi un atac de cord in urmatorii zece ani, aceasta inseamna ca 95 din 100 de persoane, cu un profil medical similar cu al tau nu ar trebui sa fie victimele unui atac de cord. Aceasta nu inseamna ca tu nu ai putea fi unul dintre cei 5 nefericiti (chiar daca depui eforturi constante sa mentii colesterolul sub control), pentru simplul motiv ca medicina, facand predictii probabilistice, nu poate stabili si care vor fi cei cinci.

  1. 4. Investigarea fenomenelor

Desigur, in cautarea de solutii la problemele sau situatiile cu care te confrunti, vei intalni obstacole, capcane si trasee oarbe. Iar David Levy, te pune in garda cu privire la erorile la care ai putea fi supus.

Procesul de gandire implica diferite forme de rationament. Doua dintre cele mai importante sunt rationamentul deductiv, respectiv cel inductiv (iti mai amintesti cursul de logica?).

Oamenii de stiinta utilizeaza rationamentul deductiv atunci cand vor sa falsifice teoriile (pleaca de la o premisa generala pentru a ajunge la o concluzie specifica). Astfel, vei afla cum  a reusit Leon Festinger, autorul teoriei disonantei cognitive,  sa realizeze in 1959, primul test empiric al acestei teorii, folosind rationamentul deductiv.

Te intrebi, probabil, cand poate interveni eroarea de gandire intr-un astfel de rationament. In doua cazuri: cand pleci de la o premisa falsa, desi utilizezi un rationament corect din punct de vedere logic, caz in care concluzia nu poate fi una adevarata, sau in cazul in care premisa fiind adevarata, rationamentul logic este eronat.

Rationamentul inductiv este utilizat in stiinta pentru construirea teoriilor. Datorita inductiei putem construi concepte psihologice ca “minte”, “personalitate”, “motivatie”, “inteligenta”. Una dintre erorile care poate interveni intr-un astfel de rationament este aceea de a trage concluzii pripite, nedispunand de un esantion reprezentativ de date.

Si daca deja ai prins gustul erorilor de rationare, poate ti-ar placea sa afli cate ceva si despre biasuri cognitive.

Biasul cognitiv reprezinta tendinta umana de a ajunge la concluzii incorecte bazate pe interpretari cognitive si mai putin sau deloc pe dovezi empirice si argumente rationale. Sunt un fel de shortcut-uri mentale cu rezultate eronate in evaluari probabilistice, statistice, atribuiri sociale, etc. Si nu sunt decat vreo doua sute ca numar, asta e cifra la acest moment (beautiful, isn’t it?).

Si acum, ca sa nu migram intr-o zona de indigenta a cunoasterii, iata si cateva exemple.

Biasul de asimilare apare atunci cand suntem inclinati sa asimilam  orice informatie noua pe o schema cognitiva preexistenta, decat sa alegem scepticismul si sa actionam ca si cum presupunerile noastre ar putea fi eronate.

Te poti gandi astfel, cum un psiholog clinician, in baza tiparelor detinute, ar putea fi predispus sa “vada” o forma de patologie in orice pacient. Un astfel de experiment a fost efectuat de psihologul american David Rosenhan in 1973. Astfel, 8 cercetatori, mimand in mod fals acelasi numar de pseudopacienti, au reusit sa fie admisi in clinici de psihiatrie in sase state diferite. Prezentandu-se cu nume si ocupatii false, si acuzand ca simptom faptul ca “aud voci” au fost diagnosticati ca fiind psihopati, iar sapte dintre ei, ca suferind de schizofrenie. Dupa ce au fost distribuiti pe sectiile din spital, au adoptat un comportament  normal. Ceea ce s-a constatat, a fost ca in ciuda comportamentului ulterior (de oameni normali), nu s-au luat masuri de invalidare a diagnosticului initial. La sfarsitul perioadei de spitalizare au fost externati nu pe criteriul de a fi facut dovada unei false nebunii, ci cu diagnosticul de schizofrenie in remisie (pam, pam!).

Biasul de confirmare apare atunci cand suntem inclinati sa cautam si sa gasim dovezi care confirma credintele sau teoriile noastre. Acest bias iti poate influenta fundamental directia si aria de focusare in psihoterapie. Psihoterapeutii sunt inclinati sa utilizeze acel set de intrebari care sa serveasca confirmarii preconceptiilor lor. Pe scurt, este foarte probabil sa gaseasca ceea ce cauta.

Cum putem evita acest bias? Fiind constienti in primul rand de inclinatia de a fi colectionari biasati de dovezi. Prin urmare, trebuie sa fii permanent in cautarea de dovezi care ar putea sa iti infirme propriile teorii. De exemplu, daca ar trebui sa intocmesti o lista cu intrebari pe care le-ai adresa unei persoane suspecte de paranoia, te-ai putea gandi, in primul rand la intrebari care sa iti respinga aceasta teorie.

Lista biasurilor e lunga, dar atentia ta, cu siguranta nu mai e treaza demult.

Prin urmare, la final, un mic detaliu picant, respectiv o parere personala (asta pentru a nu cadea prada unui alt bias): daca iti propui, nu vei reusi sa gandesti exclusiv rational (ti se pare ca deja am inceput sa fiu sceptica?). Asta nu inseamna ca trebuie sa renunti din start, si iti spun si de ce. Exersand in mod sistematic o gandire critica, vei avea posibilitatea de a lua cele mai bune decizii care iti pot afecta viata pe termen mediu si lung, cu efecte poate, nu doar asupra ta, ci si a celor dragi. Mai cred ca ti-ai dori, parinte fiind, ca odraslele tale sa invete (de la cine?) sa ia cele mai bune decizii in viata. Ghici ce s-ar putea intampla daca o astfel de “mostenire”, ar fi transmisa din generatie in generatie. Sper ca ai remarcat cuvantul bolduit, asociat cu frecventa exercitiului de a gandi critic. Altfel, este ca si cum ti-ai exersa fitness-ul fizic doar vara, dar ai avea asteptari sa fii intr-o forma de invidiat si iarna.

Think outside the box!

4. The Little Blue Book, George Lakoff, 2012, Free Press. O carte scrisa de un profesor de stiinte cognitive (ajutat de un strateg politic pe nume Elisabeth Wehling) pentru Obama si partidul lui (se apropie 6 noiembrie, apropo!)

Lakoff explica, oarecum trist, cum valorile minunate promovate de democrati (empatia si responsabilitatea sociala) risca sa nu ajunga in mintile alegatorilor nehotarati din cauza cadrelor de referinta impuse de conservatori in limbajul public.

Exemplu: oamenii nu sunt resurse umane ci creatori de profit. Daca aceasta sintagma ar fi folosita in limbajul corporatist multinationalele (pe care nu le suport) ar fi mai putin inclinate sa-si exploateze angajatii deoarece ar face o conexiune mai puternica (inclusiv neurala) intre profitul lor (al companiilor) si contributia oamenilor (nu a resurselor umane)

10. 10 Myths about Evolution, Cameron Smith si Charles Sullivan, 2007, Prometheus Books. Nu este o carte de psihologie evolutionista ci de biologie evolutionista (dar nu am rubrica separata pentru ea). Am inclus-o in biblioteca deoarece un numar enorm de oameni, inclusiv bine educati (profesori universitari, posesori de doctorate etc.) inteleg in mod gresit principiile evolutiei si consecintele lor.

De exemplu, unii cred ca oamenii se trag din maimute (stra-stra…strabunicul nostru era o gorila). Nu este deloc asa. Suntem mai asemanatori cu maimutele antropoide (Hominoidea) decat cu maimutele propriu-zise (Cercopithecoidea) dar am evoluat pe linii diferite. Altfel spus, nu ne tragem din maimute (antropoide) ci si noi si ele am avut un stramos comun.

9. Why Beautiful People Have More Daughters, Alan Miller si Satoshi Kanazawa, 2007, Perigee Book. O carte pe care o pun la dispozitia ta dupa ce i-a aparut deja recenzia (vezi mai jos). Nu mai am ce sa adaug in afara de amanuntul ca Alan Miller a murit in 2003 (boala Hodgkin) si nici Kanazawa nu se simte prea bine dupa ce Psychology Today i-a suspendat rubrica iar London School of Economics (unde preda) i-a interzis sa publice timp de 12 luni in „non-peer-reviewed outlets”. De ce? Eh, si tu, vrei sa le stii pe toate! (what about gossip, as a matter of (evolutionary) fact?)

Daca e ceva pe care il astept mereu de la doamna Rodica Ionescu (si de care nu ma voi plictisi niciodata) atunci acest „ceva” este autenticitatea ei. Cand aceasta femeie spune un lucru, eu, unul, sunt sigur ca exact asa il gandeste si il simte:

 

Despre fetite si baietei care vor sa traiasca

Cred ca mi-au fost clare (intr-un mod destul de constient pentru varsta mea de atunci) principiile evolutioniste de cand eram micuta. Inca de cand am intrat pe portile scolii (la 7 ani), mi-am urmarit activitatile si am mers putin mai departe cu gandirea pentru a vedea “de ce“ fac asta. In clasa a doua imi puneam parul pe moatze (la naiba cu perioada de latenta freudiana in care personal nu cred; nu cred, pentru ca mie nu mi s-a aplicat!). Si ma gandeam in timp ce ma uitam in oglinda si imi puneam bigudiurile in par…de ce fac asta? Si singurica imi raspundeam, dupa ce ma fandoseam ca o fac pentru mine si numai pentru mine…..: ca sa ma placa baietii (nu am recunoscut asta atunci decat fata de mine). Cand un baiat din clasa (care ma placea foarte mult), s-a dus la alt baiat si l-a batut pentru ca s-a uitat la mine + i-a furat fursecurile pe care mama acestuia i le-a dat la pachet ca sa mi le dea mie (pentru ca mi se facuse pofta – iti dai seama? Mi-a oferit resursele lui, chiar daca le-a furat de la altul!!), am apreciat imediat si mi-am spus (in fata lui nu am recunoscut niciodata; iarta-ma, Toni! am fost ipocrita, dar sa stii ca am apreciat asta) : “da, uite un  baiat pe care ma pot baza; pot fi sigura ca o sa ma apere si cumva sau necumva va face rost de resurse pentru a ma sustine pe mine”. Pe parcursul copilariei mele mi-am pus aceasta intrebare “de ce fac asta?” de nenumarate ori si surprinzator poate pentru unii…in clasa a sasea am avut curajul de a recunoaste si in fata unei terte persoane (o prietena): pentru supravietuire si reproducere! (nu am folosit exact termenii acestia, insa stiu sigur ca mi-am raspuns de muuulte ori la intrebarea “de ce?” in felul urmator: “pentru sex…desi nu avusesem astfel de experiente”. Iar apoi: “de pentru sex?”…pentru ca “vreau sa raman cumva pe lumea asta…”). Mi se pare cinstit sa recunoastem si sa incurajam aceasta constientizare si in copiii nostri (oricat de micuti ar fi). Eu am descoperit singura, fiind o introvertita si rumegand ani in sir gandurile mele in solitudine, dar este un rezultat pe care cu cat il constientizam mai devreme, cu atat mai rapid avem sansa de a ne redresa si a incerca sa diminuam efectele genelor asupra comportamentului nostru.

 

Iar fiindca acesta nu mi-as dori sa fie un articol despre mine
(doamne, cand o sa ma satur sa vorbesc numai despre mine?…probabil cand sansele de a ma reproduce se vor fi diminuat suficient de mult??….desi “supravietuirea” este un imperativ valabil all life long), voi incerca sa ma limitez la cartea pe care chipurile o recenzez acum (inca nu imi e clar daca ceea ce scriu eu se poate numi recenzie). Aceasta se numeste “Why Beautiful People Have More Daughters”, este scrisa de Allan Miller si Satoshi Kanazawa si a fost o surpriza deosebita din partea lui Adrian, pe care l-am rugat sa imi imprumute o carte despre care crede el ca mi s-ar potrivi, fara a-i cunoaste titlul a priori.

 

Nu cel care este mai puternic ajunge sa isi transmita genele mai departe, ci cel care se dovedeste a fi cel mai adaptat (prin “adaptare” intelegand comportamentul care creste sansele de supravietuire si succesul reproductiv). De-a lungul evolutiei, antecesorii nostri ne-au transmis anumite mecanisme pentru a ne ajuta sa supravietuim prin noi insine si prin urmasii nostri. Din acest motiv, suntem inclinati sa gandim sau sa simtim in anumite feluri specifice, pe care le vom intalni la majoritatea semenilor. De exemplu, preferinta pentru gustul dulce este transmisa evolutionist. Acum milioane de ani, problema asigurarii numarului necesar de calorii era suficient de pregnanta (nu existau supermarket-uri la tot coltul, iar schimbul bani contra mancare nu era nici el habitual). Malnutritia si subnutritia erau comune pe atunci. Din acest motiv, ne-am dezvoltat mecanisme de a retine grasimile in corp pentru a rezista cat mai mult in lipsa unei surse de hrana. Din ce anume se obtin cele mai multe grasimi? Din dulciuri si mancaruri grase. Creierele noastre au ramas (din pacate) aceleasi si, necunoscand faptul ca ne putem lipsi o perioada de grasimi, transmit organismului sa acumuleze tot (pentru zile negre). In vremurile anterioare, orice lipsa de mancare era perceputa (realmente) ca o amenintare asupra supravietuirii. Acum nu mai este asa (daca nu mananc azi fiindca sunt la cura de slabire, asta nu inseamna ca maine nu am posibilitatea de a scoate cardul si de a da o fuga pana la magazin pentru a-mi procura cantitatea necesara de Ritter sport sau Milka). Pacat ca acest creier pe care il mostenim de atata vreme nu stie de Ritter sport, Milka, supermaketuri, card, locuri de munca stabile (care ne asigura resursele pentru a ne procura hrana si a doua si a treia zi si a patra, si peste o luna si la momentul cand finalizam cura de slabire s.a.m.d.).

 

Despre aspecte evolutioniste s-a tot scris pe acest site, asa incat voi incerca sa ma opresc asupra catorva lucruri care mi-au atras atentia in mod special.

 

Stiam intuitiv ca gelozia este ceva transmis in aceeasi maniera precum preferinta pentru dulciuri, in sensul ca este intalnita la majoritatea oamenilor. Nu stiam insa de ce. Mentionez ca supravietuirea si reproducerea sunt intrinsec legate una de cealalta, iar cele doua reprezinta imperativele folosite de creierele noastre in ghidajul prin viata.

 

Asadar:

–      Atat creierele femeilor, cat si ale barbatilor urmaresc supravietuirea.

–      Supravietuirea este asigurata si per se (adica tu supravietuiesti, ea / el supravietuieste etc.), cat si prin intermediul urmasilor (iar ca sa produci urmasi, trebuie sa te reproduci, caci reproducerea prin fecundarea produsa de catre duhul sfant nu pare a fi confirmata).

–      Atat femeile, cat si barbatii urmaresc sa isi transmita genele mai departe.

–      Femeile pot fi sigure de maternitatea lor, in timp ce barbatii nu pot fi siguri niciodata ca urmasul pentru care asigura resurse este intr-adevar al lor.

–      Barbatii care investesc in urmasi ce nu le poarta genele practic pierd resurse pentru transmiterea mai departe a genelor altor masculi, lucru total inconvenabil deoarece contravine imperativului supravietuirii genelor fiecaruia (“de ce sa muncesc pentru copilul altuia, cand pot munci pentru copilul meu?”). De aceea, barbatii sunt mai gelosi decat femeile, riscul lor de a munci pentru copilul altui barbat fiind mai ridicat.

–      In schimb, desi femeile sunt sigure de maternitatea lor, doresc sa aiba siguranta ca pruncul lor primeste suficiente resurse de la tatal lui in asa fel incat sa supravietuiasca

–      Tinand cont de nesiguranta barbatilor privind paternitatea si de nesiguranta femeilor privind disponibilitatea unui barbat de a le furniza suficiente resurse pentru supravietuirea copiilor, concluziile sunt urmatoarele: Barbatii tind sa fie gelosi mai ales cand femeile se angajeaza in relatii sexuale cu alti masculi (neinteresandu-i in mod special implicarea emotionala; este suficient sa banuiasca implicarea femeii in relatii de orice tip cu alt barbat…ca incertitudinea asupra paternitatii creste), iar femeile tind sa fie geloase mai ales atunci cand partenerul lor pare a investi resurse emotionale (implicit si financiare, resurse de timp etc.) in relatia cu alta femeie. De aceea, femeile “inchid” mai usor ochii atunci cand afla ca sunt inselate. Pentru supravietuirea genelor acestora nu reprezinta neaparat un pericol implicarea sotului / iubitului in relatii strict sexuale cu alte femei (poti sa apelezi, asadar, fara niciun stres la serviciile unei prostituate ), insa reprezinta un pericol atunci cand resursele sotului / iubitului ar putea fi acaparate de alta femeie si de pruncii acestei celei de-a doua femei. Precizez ca atunci cand scriu “femeie / barbat” ma refer de fapt la creierele acestora mostenite de-a lungul evolutiei.

 

Asadar, nici preferinta pentru dulciuri si nici gelozia nu sunt alegeri constiente. Nu decidem sa simtim in felul acesta. Pur si simplu simtim. Personal accept asta, insa in opinia mea, cred ca prin lucru individual intens si focalizat in acest sens, putem dezactiva macar in parte tendinta arhaica a creierului de a resimti gelozia. Cum se face asta? Prin meditatie. Insa trebuie sa vrei, sa iti rezervi timp si sa ai infinita rabdare. Si fireste, sa iti propui in mod activ. Sunt constienta ca suntem tributari genelor, dar prin meditatie putem ca macar in momente semnificative din viata noastra si suficient de dese sa trecem beyond it (adica sa ne ridicam mai sus de nivelul de animal). Imi vei spune probabil: iti e usor sa vorbesti; tu nu ai fost niciodata geloasa! Serios? Adica genele mele nu vor sa supravietuiasca? Adica mie imi e indiferent daca mor sau traiesc? Cred ca odata ce ai constientizat asta, nu e multumitor sa spui: Ok. Asta sunt. N-am ce face!, ci e necesar sa incerci prin toate mijloacele specifice tie sa accesezi un nivel superior (oricum nu iti va iesi in totalitate; dar macar intr-o mica sau mai mare masura). Stii ce ar face de fapt genele daca ar fi lasate sa se manifeste liber? Studiu de caz:

“Afli ca barbatul te-a inselat cu o persoana pe care o valorizeaza. A doua zi iti faci bagajul si pleci. Nu asta e comportamentul normal si asteptat? Gata! Exista riscul ca resursele lui sa fie investite in pruncul altei femei (posibil a fi conceput de barbat cu aceasta, in cazul in care relatia devine prea serioasa). Insa recomandabil e sa le dai peste bot genelor si sa nu faci asta numaidecat, ci sa reflectezi asupra calitatilor persoanei de langa tine, pentru a evalua in mod rational daca merita sa fii tributara genelor in toate circumstantele (inclusiv in aceasta). Nu te gandesti? Ar putea exista riscul sa renunti la cineva care chiar merita atentia, interesul si dragostea ta, doar pentru ca genele pe care le-ai mostenit de la stra-stra-stra-stra………bunica ta iti striga asta. Renuntarea la cineva care merita in toate celelelalte arii ale vietii (cu exceptia micii scapari reprezentate de relatia cu cea de-a doua femeie) doar de dragul genelor, imi pare a fi o decizie irationala.”

Intrucat meditatia nu face obiectul cartii recenzate, nu voi detalia subiectul, asa ca ma opresc aici si continuu cu ceea ce mi s-a parut interesant in carte.

 

In concluzie:

  1. Oamenii sunt la origini (si nu doar la origini) animale.
  2. Nu e nimic special in creierul uman.
  3. Natura umana este innascuta, iar creierul uman poate intelege cu greutate situatii care in mediul ancestral nu au existat. In ultimii zece mii de ani (sfarsitul erei pleistocenului), mediul s-a schimbat mult mult prea rapid pentru ca mintile noastre sa tina pasul.
  4. Comportamentul uman este un produs atat al naturii umane innascute, cat si al interactiunii cu mediul (eee, aici zic eu ca e de lucrat: la interactiunea cu mediul; ok, natura umana e cum e, dar vezi ce faci cu mediul ala pentru a te adapta mai bine si pentru a nu lua decizii irationale).
  5. Barbatii si femeile nu sunt diferiti din pricina mediului (felul in care sunt crescuti), ci sunt diferiti…pentru ca sunt diferiti, genetically speaking.  Ma bucur ca am pus mana pe cartea aceasta pentru ca in vara anterioara s-a dat o adevarata lupta in mine pentru a intelege fenomenul, intrucat am citit cartile lui Allan Pease si ale Cordeliei Fine si am ramas cu un mare semn de intrebare (Cordelia contrazicandu-l pana la dumnezeu si inapoi pe Allan Pease…iar eu intrebandu-ma: care dracu’ are dreptate?) pana cand prin bunavointa lui Adrian am avut acces la doua carti de psihologie evolutionista: The Mating Mind – Geoffrey Miller si prezenta carte recenzata, studii care m-au mai lamurit.

 

Imperativul “supravietuirii” in cazul celor doua sexe:

 

–      Cum se asigura barbatii ca genele lor vor supravietui? Fecundand cat mai multe femei. => sunt predispusi catre infidelitate.

–      Cum se asigura femeile ca genele lor vor supravietui, tinand cont ca sunt sigure de maternitatea lor? Tine cont ca ele au deja (sau daca nu au deja, il vor avea) alaturi un prunc conceput de ele si in felul asta si-au asigurat supravietuirea (iar pruncul acesta trebuie ingrijit ca nimeni altul!). Deci, cum se asigura? Avand alaturi un barbat care sa fie al lor si al pruncului lor. => sunt mai predispuse catre fidelitate atata timp cat resursele necesare supravietuirii lor si pruncului lor sunt asigurate de barbatul din dotare. Daca banuiesc ca “resursele” ar putea fi transmise catre alta femeie, atunci devin infidele (chiar daca “resursele” sunt banuite a fi risipite pentru altele din cauza disponibilitatii reduse de timp a barbatilor care petrec prea mult la locul de munca, pleaca in delegatii etc. – cu alte cuvinte, nu-i musai sa afle de vreo relatie extraconjugala). Adica: barbat cu resurse => ok => barbatul pleaca in delegatii => in delegatii are posibilitatea de a iesi de sub influenta lor si de a intalni femei variate => una din acele femei il poate atrage catre o implicare emotionala (daca ar sti ca se duce la “curve” strict in scopuri sexuale, s-ar simti mai linistite) => resurse posibil a fi risipite pentru alta si pentru posibilul ei prunc??? => a-ha: lasa ca ii arat eu pentru ca ma simt in pericol => infidelitate. Deci, femeile simt mai mult decat barbatii nevoia de a se baza pe cineva.

 

Scrierea articolului imi produce deja suficienta anxietate (n-am meditate destul?). Dar ma straduiesc sa merg mai departe.

Barbatii cauta indicatori de fertilitate la femeile pe care le abordeaza. De ce? Pentru a fi siguri ca genele li se vor transmite, or genele nu li se pot transmite fecundand o femeie aflata dincolo de menopauza. De aceea nu le plac babele.

Femeile cauta resurse pentru a fi sigure ca ele, dar mai ales pruncul lor (care le mosteneste o parte din gene) va supravietui. Asadar, femeilor le plac mosii (pentru ca un “mos”, prin prisma experientei de viata si a trecutului profesional, posibil sa fie mai degraba capabil de a asigura transmiterea genelor femeii in cauza). Asa ca cine ii mai condamna pe Monica si Irinel Columbeanu, sa nu o mai faca! Cei doi (cel putin pana la momentul divortului) s-au comportat strict evolutionist. Adica normal!

 

Indicatori de fertilitate:

–      Frumusete si prospetime fizica (de aceea, femeie, misca-ti fundul la aerobic! Cu cat vei parea mai tanara si mai frumoasa si mai supla si vei avea sanse mai multe de a pacali genele masculilor, chiar daca tu ai trecut deja de menopauza). Genele nu fac socoteli de-astea! (ca sa nu zic ca “genele sunt proaste”). Daca vad indicatori de frumusete si fertilitate la o femeie, nu le pasa de varsta din cartea de identitate.

–      Parul blond. De-a lungul evolutiei, femeile blonde au oferit succes reproductiv mai insemnat. Femeile se vopsesc blonde pentru a atrage barbatii. Iar pentru ca barbatii prefer blondele, femeile se vopsesc in felul acesta.

–      Tineretea. Cine are sanse de a transmite genele masculului daca nu o femeie tanara? Valoarea reproductiva a femeii se traduce in numarul asteptat de copii pe care aceasta ii poate avea in restul de viata reproductiva (adica pana la menopauza).

–      Parul lung. Imi amintesc ca in copilarie (“suferind” de constientizarea de care am pomenit in primul paragraf) am plans teribil datorita faptului ca din motive obiective am fost nevoita sa port parul scurt. Stiam ca asta mi-a redus sansele de reproducere. Oricat de ridicol ar parea din punctul de vedere al unei fetite de cativa anisori. Parul lung este un indicator de tinerete si de sanatate.

–      Waist-to-hip ratio de 0.70 – 1. Nu degeaba o femeie poate chiar si un pic mai plinuta are succes la barbati chiar daca are fundul mare.…insa cu conditia sa aiba talia subtire, iar raportul sa se mentina.

–      Sanii mari. La nivel inconstient, barbatii judeca varsta femeii (implicit valoarea reproductiva) dupa marimea sanilor.

 

Indicatori pentru resurse necesare supravietuirii pruncului:

 

–      Banii. (sau cel putin “promisiunea ca vei face bani”, “potentialul”). Daca esti tanar si promiti, ai sanse mari. Daca esti mai in varsta si ai deja bani, sansele sunt de asemenea mari. Recunosc ca acesta este principalul motiv pentru care eu mi-am ales sotul. Ne-am casatorit cand eu aveam 24 de ani, iar el 23 si desi, era un amarat de student fara pic de fonduri, simteam in el potentialul, vazandu-i ambitia si motivatia de a face lucruri! Daca ar fi fost vreun adormit, probabil nu am mai fi serbat acum o luna opt ani de casnicie.

Legat de indicatorii care sar in ochi femeilor, nu voi delia aici, intrucat intentionez sa mai scriu despre mine (iar eu sunt femeie), asa incat cel mai probabil voi mai face referire la asta in timpul ce va urma.

 

Pe scurt (dar sa nu te superi pe mine):

–      Ceea ce am descris este un mecanism inconstient

–      Genele nu vor decat sa se trasmita mai departe, i.e. sa supravietuiasca (iar asta o pot face prin reproducere)

–      Alt scop maret al existentei tale nu exista de la sine. Insa: il poti da tu!

 

Cu lacrimi in ochi recunosc dupa atatia ani: it’s all about sex!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Construit de Sorin