Arhive pentru septembrie, 2012

Portocala. Ba nu, cartoful. Sau, mai bine partenerul tau de cuplu (partenera, pentru urmasii lui Adam). Priveste-l! Il vezi? (e important sa se afle in centrul campului vizual astfel incat sa nu pierzi detalii importante)

Perfect. Sa „umblam” putin la mecanism: ce inseamna ca-l „vezi”? El e acolo, in fata ta, iar tu il „vezi”. Adica ce se intampla, ce anume permite vederea splendorii (inregistrata, poate, la Primarie)? Probabil lucrurile stau cam asa: „obiectul” (ptiu, drace!) reflecta lumina care cade pe el (lumina provenita de la Soare sau de la o sursa artificiala, un bec ecologic, bineinteles). O parte din aceasta lumina reflectata „intra” in ochii tai („Eyes wide shut”, mai stii, cu Tom si Nicole) si formeaza o imagine pe retina (aceasta imagine este inversata insa nu ne vom incurca acum cu astfel de amanunte ciudate)

„Lumina reflectata” inseamna, in traducere, fotoni, adica particule materiale (fara masa, daca poti accepta o astfel de aberatie-cine a spus despre „materialism” ca nu este extraordinar de interesant?) de lungimi de unda diferite captate de fotoreceptorii de pe retina (celule cu conuri si bastonase). Felul in care un fotoreceptor raspunde la contactul cu fotonul nu depinde de lungimea de unda a acestuia, asta e o alta informatie la care nu e indicat sa meditezi (insa daca vrei amanunte picante trebuie sa stii ca probabilitatea de a raspunde depinde de lungimea de unda a fotonului).

Acesta nu este un articol despre probabilitati (suntem intr-o scurta vacanta).

In cele din urma, intalnirea (erotica?) foton-receptor se soldeaza cu initializarea unui impuls nervos (mediat de celulele bipolare si de celulele ganglionare). Impulsul nervos sprinteaza prin nervul optic si calatoreste inauntrul creierului. Precizare doar pentru cititorii cu inclinatii mistice: impulsul nervos este, de fapt, un impuls electrochimic (povestea aceea cu potentialul de actiune si neurotransmitatorii, citita inainte de a adormi cu gandul la profesorul/profesoara de biologie, sexy, bineinteles).

Nefiind hotarat, umbla brambura prin mai multe arii corticale unde este, se zice, „prelucrat”. Ma rog, trecem peste aceste amanunte triviale pentru a ajunge la esenta acestui articol: intr-un final fericit, dupa tot soiul de operatii plictisitoare (codificarea miscarii, culorii, formei, distantei), rezulta o imagine.

Da, imaginea Lui (sau a Ei)! Cat de viteaz! (e doar o interpretare sentimentaloida) Cat de frumoasa! Cat de puternic! (cum i se scurge transpiratia pe muschii inca incordati) Cat de finuta! Etc, etc. Sa nu lasam poezia sa distorsioneze prea mult realitatea. Spuneam ca, dupa lupte seculare intre ionii de sodiu si potasiu, cu mici interventii neclare din partea ionilor de calciu, intr-un final apoteotic a rezultat o imagine.

Si acum, atentie la mine, mare atentie la mine: toate aceste procese (cele descrise mai sus, fara a intra in detalii soporifice) au loc inauntrul capului (deoarece acolo locuiesc neuronii). Iti reamintesc, fotonii au intrat in ochi (si au fost captati de retina). Din ochi nu pleaca fotoni. Ochii nu emit raze, desi aproape toti copiii cred asta (si numerosi adulti, daca vei avea curiozitatea de a-i intreba cum vad).

Prin urmare, daca din ochi nu ies mici raze care sa recompuna imaginea obiectului exact acolo unde se afla acesta (off, sunt un nenorocit, tocmai l-am facut pe iubitul tau „obiect”) si totusi exista o imagine, unde se afla aceasta? In buna logica, ea nu ar putea fi decat acolo unde a fost produsa, anume inauntrul capului (in creier).

Cum se face, totusi, ca o vedem, din moment ce neuronii nu au ochi?

Ps Acest articol a fost scris cu scopul precis de a-i ajuta si pe dualisti (cei care cred ca mintea/sufletul si corpul sunt realitati distincte) sa inteleaga felul in care un monist (eu, poate si tu, sigur foarte multi oameni de stiinta, numerosi atei, agnostici sau umanisti seculari) poate fi peste masura de uimit de miracolele acestei lumi, compusa din particule deloc spirituale, modeste si, cumva, lipsite de inteligenta. Doar ca atunci cand se strang mai multe si se conecteaza intre ele…

Tanarul psiholog Dorin Agapie, posesorul unei curiozitati pe care anii indelungati de scoala nu au reusit sa o distruga, a ajuns, inevitabil, si la motivele pentru care femeile fac sex (sau au relatii sexuale integrate inauntrul unor vieti de cuplu implinitoare, e mai frumos spus asa?) Iata ce a aflat:

„Why Women have Sex” by Cindy Meston & David Buss, 2010, Vintage Books.

 

De ce fac femeile sex? Pentru a trăi plăcerea orgasmului plus alte 236 de motive. Motive care variază de la „pentru că eram plictisită”, până la „este datoria mea să-mi fac soțul fericit” sau „este o modalitate prin care îmi manifest dragostea”. Cartea are la bază un studiu științific („Why humans have sex”) realizat de către cei doi autori și publicat în august 2007 în Archives of Sexual Behaviour. Autorii au extins cercetarea inițială: între iunie 2006 și aprilie 2009 au strâns testimoniale online ce cuprineau motivele din spatele actelor sexuale de la 1006 femei din America, Canada, Australia, câteva țări din Europa și Asia. Eșantionul cuprinde femei între 18 și 86 ani, cu diverse orientări sexuale, religii, cultură și situație materială. Evident, unele erau implicate într-o relație, altele nu.

Fiind o carte cu informații vaste, pentru fiecare capitol voi menționa (altfel de cum am făcut până acum) despre ce vei putea citi și poate câte ceva detaliat ce mi-a atras mie atenția în mod particular.

Capitolul 1 „What turns women on?”

În primul capitol vei putea afla explicațiile evoluționiste ce stau la baza atracției fizice între două persoane. De ce este înălțimea importantă pentru un bărbat (din perspectiva femeii), de ce un corp „bine lucrat” este mai atractiv, cum arată o față frumoasă sau ce anume din personalitatea cuiva (hint: umorul se află printre cele mai importante caracteristici, cel puțin la primele întâlniri) îți spune că este potrivit pentru o relație de lungă durată. Până și vocea este un criteriu pe care-l iau femeile în considerare când vine vorba de evaluat genele potrivite. Ai văzut un bărbat dansând bine? Și, te-a atras? Dar oare de ce? Doar pentru talentul său în a-și mișca corpul, sau asta cumva inspiră că-i un „vânător” mai bun?! (Ce timpuri îndepărtate, noi nu mai suntem vânători.) Da, nu mai suntem, dar avem ceva păstrat în noi care citește „codul de bare” afișat în comportament.

Cum miros femeile bărbații potriviți?

Genele responsabile pentru sistemul imunitar sunt localizate în cadrul MHC (the major histocompatibily complex) de pe cromozomul 6. Cu cât partenerul este mai diferit din punct de vedere al genelor MHC, cresc șansele să aibă și alte tipuri de gene diferite. Cu cât cresc aceste șanse (gene diferite) cu atât scad riscurile unui copil rezultat din inbreeding. Adică scad riscurile unor copii născuți cu malformații, retard mental sau alte probleme și cresc șansele de a avea un urmaș cu un sistem imunitar puternic.

Femeile au un nas puternic dezvoltat. Iar acuratețea olfactivă atinge maximul la ovulație. S-a descoperit că femeile apreciază mirosul unui bărbat în funcție de cât de asemănătore sau de diferite îi sunt genele MHC ale lui față de ale ei. Mai exact, cu cât sunt mai compatibili genetic între ei, cu atât mirosul bărbatului perceput de femeie este mai atractiv și invers. Și se extinde, astfel dacă partenerul tău îți este asemănător genetic, fanteziile tale care implică alți bărbați sunt mai frecvente, în special în perioada ta cea mai fertilă. Este posibil să-l înșeli mai des dacă nu l-ai mirosit bine de la început. Rata infidelității (din partea femeii) este de 50% în cadrul cuplurilor cu genele MHC asemănătoare în proporție de 50%.

Capitolul 2 „The pleasure of it.”

Dacă te-ai săturat de reviste de duzină sau site-uri cu articole lipsite de surse bibliografice, poți afla multe despre plăcerea rezultată în urma sexului. Deși nu este o carte de tip „self-help”, informațiile se pot prelua pentru îmbunătățirea vieții personale și împărtășirea acestora cu partenerul de cuplu. Cunoști numele fizicianului Ernst Grafenberg? Dar denumirea ”punctul G”. G-ul acela vine de la numele său, fiind cel care a descoperit această „comoară bine îngropată” în fiziologia organului sexual de la femei. Sunt redate chiar și câteva modalități care ajută la identificarea și stimularea acestei zone. În același capitol mai găsești informații despre excitația sexuală, despre orgasm și modificările fiziologice și psihologice ce au loc pre-orgasm, în timpul orgasmului și post-orgasm.

Capitolul 3 „The thing called love.”

Sexul se asociează (și) cu dragostea. Conectarea emoțională (pozitivă și autentică) cu altă persoană și faptul că te simți iubit/ă de o/un partener/ă sunt predictori pentru well-being în viață. Ce este dragostea? Vei găsi în acest capitol o teorie frumoasă, formulată de Robert Sternberg, ce explică dragostea și diferite forme de relație. Teoria triunghiulară a dragostei (aceasta este denumirea ei) cuprinde trei componente.

Intimitatea este „căldura” față de o altă persoană care provine din sentimente de apropiere și de conectivitate. Aceasta implică dorința de a da și de a primi suport emoțional și de a împărtăși celuilalt cele mai ascunse gânduri și experiențe.

Pasiunea se referă la sentimente romantice intense și dorința sexuală pentru altă persoană. Când pasiunea este reciprocă între parteneri, se dezvoltă în cuplu sentimente de împlinire și extaz.

Angajamentul presupune o parte rațională, deoarece implică luarea unor decizii cu privire la cât de stabilă dorești să fie, sau să nu fie, relația de cuplu.

Sternberg a identificat 7 „stiluri de iubire” bazate pe combinarea acestor trei componente. Dar înainte de a trasa concluzii pripite despre relația ta, trebuie să știi că nivelurile acestora se modifică în majoritatea relațiilor în funcție de durata relației și de circumstanțe. Nu este un tipar fix în care vei sta mereu și niciun tipar care fluctuează de la zi la zi. Cele 7 stiluri sunt:

Empty love – implică angajament fără intimitate și pasiune. Foolish love nu are intimitate, însă există pasiune și angajament. Liking love o poți asocia cu o prietenie foarte strână, deoarece punctul solid este prezența intimității, fără pasiune și angajament. Romantic love are lipsă de angajament, însă la cote înalte se află celelate două. Infantuation love este descrisă de pasiune ridicată, dar lipsă în angajament și intimitate. Companionate love este tipologia care descrie cel mai bine relațiile lungi în care pasiunea a dispărut (în timp), însă există intimitatea și angajamentul. Iar ultimul tip, Consummate love, este dragostea „perfectă” în care cele trei componente se îmbină și există un dozaj din fiecare.

Trecând mai departe de la teorie la creier, dragostea poate fi asociată uneori cu un drog. Fiind scanate (cu fMRI) creierele unor persoane îndrăgostite în timp ce priveau pozele iubiților și iubitelor, s-a observat o activitate ridicată în zonele responsabile sentimentelor de euforie și recompensă și activitate scăzută în zonele responsabile pentru sentimentele de supărare, frică și anxietate. Activitatea neuronală în acest caz este foarte asemănătoare cu cea care apare în urma utilizării drogurilor stimulante (uppers drugs) precum cocaina. Alte studii au arătat că atunci când există dragoste pasională sunt eliberate în cantități mari dopamina, noradrenalină și feniletilamina (sau PEA) care este considerată un „văr” al amfetaminei. Dragostea are de asemenea implicare în gândirea critică, mai exact în diminuarea activității zonelor responsabile gândirii critice. Acesta fiind un posibil motiv pentru care „ești amețit/ă” atunci când ești îndrăgostit/ă, sau o explicație la faptul că te lași condus/ă de intuiție când evaluezi calitățile partenerei/ului și renunți la gândirea rațională.

Alte subiecte dezbătute în acest capitol sunt legate de problemele clinice ce pot apărea în urma unei decepții în dragoste, legătura dintre sex și dragoste, dintre sex și conexiunea persoanelor implicate și transmitera potențialului de conexiune și dragoste din perspectivă evoluționistă.

Capitolul 4 „The thrill of conquest.”

Unele femei din cadrul studiului au motivat anumite partide sexuale prin dorința de a „câștiga” un partener bun. Acest capitol evaluează „braconajul de parteneri” ce implică „agățarea” unei persoane care este deja implicat într-o relație. Primul studiu care a avut acestă strategie în vedere a fost publicat în 2001 descoperind că 60% dintre bărbații americani și 53% dintre femeile din aceiași țară au recunoscut că au încercat să atragă o persoană implicată deja într-o altă relație. Jumătate din aceste încercări au reușit, jumătate au eșuat.

Capitolul 5 „The green-eyed desire”

Gelozia și ramificațiile ei. De la dorința de a provoca gelozia într-o persoană, văzută ca o motivație pentru o partidă de sex, până la divorț (adulterul este a doua cauză, după infertilitate) sau crimă.

Gelozia a fost privită ca o emoție imatură, un defect de caracter și un semn al unei stime de sine scăzute. Până recent așa gândeam și eu despre gelozie, însă luând în considerare și psihologia evoluționistă, am trecut de la condamnarea ei, la tolerare. Această emoție îndeplinește o funcție adaptativă, fiind activată de fiecare dată când o relație este pusă în pericol. Gelozia pune accentul pe amenințarea care apare în relație, alertează persoana în cauză, orientează atenția către sursa de „pericol” și motivează persoana în direcția unei acțiuni care să îndepărteze competiția.

Gelozia este modelată și de fundalul cultural. Dacă americanii nu sunt deranjați când partenerul îmbrățișează o altă persoană, ungurii privesc acest lucru ca un motiv serios de ceartă. Slovacii nu acceptă flirtul cu o persoană din exteriorul relației, însă fanteziile sexuale sau pupatul unei alte persoane nu trezește gelozie. Olandezii acceptă ca partenerii lor să se îmbrățișeze sau să danseze cu alte persoane însă fanteziile sexuale care implică persoane necunoscute nu sunt acceptate.

Dacă există riscul unei despărțiri sau chiar al unei crime, de ce doresc femeile să trezească acest sentiment în partenerii lor? Din trei motive. În primul rând, pentru a crește percepția partenerului cu privire la dezirabilitatea ei. În al doilea rând, răspunsul la o situație care stârnește gelozie este ca și cum ai da un test care-ți măsoară implicarea în relație. Al treilea motiv este de a crește angajamentul într-o relație. Un bărbat se dedică mai mult dacă vede că este „norocos” că are lângă el o femeie ce trezește inters și altora.

Capitolul 6 „A sense of duty”

În studiul care stă la baza cărții, trei motive principale au ieșit în evidență când privim sexul ca pe o obligație. Acestea sunt: dorința de a menține relația; au simțit că stă în datoria lor de partenere și pentru că este un lucru „drăguț” pe care să-l faci de dragul partenerului.

Alte aspecte care intră în capitol privesc incompatibilitățile dintre parteneri în poftele și nevoile lor sexuale. Nevoia sexuală la bărbați vs. nevoia sexuală la femei. Modificările care duc în timp la alungarea ”poftei sexuale” într-un cuplu. Sexul ca o modalitate de a rupe plictiseala.

Capitolul 7 „A sense of adventure”

De la datorie, trecem la curiozitate. Vei putea citi despre curiozitatea simplă care te motivează să faci sex doar pentru a vedea cum este o persoană în pat. Curiozitatea de a face sex cu genul sexual cu care nu ai avut astfel de relații și curiozitatea de a vedea dacă mărimea penisului la partener chiar contează. Cum se împletește cultura, religia și economia în valorizarea virginității. Sexul privit ca un test înainte de a te implica într-o relație de lungă durată. Practicarea sexului doar pentru a-ți dezvolta aceste abilități. Căutarea unor parteneri sexuali doar de dragul schimbării și tipare de personalitate care sunt predispuse în această direcție.

Capitolul 8 „Barted and Trade”

Unele femei sunt dispuse să facă sex pentru a obține ceva ce își doresc. Topul posesiunilor câștigate prin puterea sexului de către femei este ocupat de măririle de salariu, obținerea unui job, promovarea în ierarhie la locul de muncă, banii și drogurile.  Dar de ce în „economia sexului” puterea este deținută de către femei? De ce cazurile în care un bărbat face sex pentru a obține o mărire de salariu sunt mai puține? Sau de ce piața prostituției este reprezentată în mare parte de femei (90%) și de ce bărbații reprezintă clientela (99%) principală în această afacere?

Cea mai plauzibilă explicație evoluționistă din spatele acestui fapt stă în asimetriile fundamentale din biologia sistemului reproducător uman și în psihologia sexuală care a evoluat ca o consecință.

Femeile investesc cel mai mult efort și energie în sarcină. De altfel, celulele reproducătoare ale bărbațiilor sunt nelimitate, iar femeile se nasc cu un număr finit de ovule. Bărbații preferă varietatea partenerelor sexuale și tot ei sunt biasați cu o superpercepție sexuală. Adică au tendința de a percepe mai degrabă că o femeie este interesată sexual în urma unor informații ambigue (ca de exemplu un simplu zâmbet de politețe). Majoritatea bărbaților percep majoritatea femeilor ca cel puțin sexual atractative, însă majoritatea femeilor nu percepe că majoritatea bărbaților este atractivă sexual. Bărbații sunt mai predispuși să devină excitați sexual doar prin intermediul stimulării vizuale. Bărbații sunt mai puțin dispuși să tolereze perioade de abstinență sexuală și sunt mai dispuși să aibă un contact sexual indiferent de circumstanțe.

Înțelegând astfel economia sexuală și puterea mai mare a femeilor în această direcție poți citi în continuare despre prostituție și despre motivația care se află în spatele prieteniilor-cu-beneficii.

Doar un studiu a explorat cum se finalizează aceste relații bazate în mare parte pe sexul ocazional. Investigând 65 de studente și 60 de studenți care au avut astfel de relații, în 36% persoanele au rămas în continuare prieteni însă au încetat să mai facă sex. În 28% au rămas în acest gen de relație pentru o perioadă lungă de timp. Un procentaj de 26% a cunoscut o ruptură bruscă a relației, fără contact ulerior între persoane. Iar 10% din cei investigați au ales să transforme relația inițială bazată doar pe plăcerea sexuală într-o relație de cuplu.

Capitolul 9 „The Ego Boost”

Acest capitol parcurge idei ce cuprind imaginea corporală, imaginea socială și cum este ea modelată prin intermediul sexului. Cum unele persoane doresc să „umple” prin sex deficitul de atenție din copilărie și informații care împletesc puterea sexuală cu supunerea sexuală.

O mare parte din femei au fantezii sexuale ce implică supunerea fizică și psihologică. Patricia Hawley a studiat astfel de fantezii într-un eșantion de aproximativ 900 de femei. A descoperit că femeile cu astfel de „dorințe ascunse” sunt mai dominante, independente și au o stimă de stimă ridicată. Femeile care erau mai puțin puternice din punct de vedere social, aveau mai puține fantezii sexuale care implicau dominarea fizică. Hawley a concluzionat că tocmai astfel de dorințe sexuale reflectă mai degrabă puterea și nu slăbiciunea, deoarece bărbatul (sau bărbații?!) din fantezie este provocat de atractivitatea ei, fiind irezistibilă.

Capitolul 10 „The Dark-Side”

După cum spune și titlul, este parte întunecată a sexului. În studiul despre care am spus că stă la baza cărții, femeile au răspuns la motivarea sexului că au fost mințite, constrânse verbal, drogate sau forțate fizic. Acestea nu sunt motivații care duc la dorința unui contact sexual. Însă sunt motive (neplăcute) care stau la baza unor acte sexuale. În continuare vei putea citi despre decepția în relații și în contacte sexuale. Despre viol și abuzul sexual atât în afara relațiilor cât și în cadrul acestora.

Capitolul 11 „Sexual Medicine”

Cum poți folosi sexul în scopuri medicale? Pentru început trebuie să știi că este un analgezic perfect. Când organismul produce oxitocină, cantitatea mare de hormoni duce la eliberearea endorfinelor. Acestea sunt substanțe chimice naturale foarte asemănătoare morfinei, servind şi la diminuarea durerilor, inclusiv celor asociate cu crampele menstruale. Sexul are același efect precum Xanax sau Clonazapam, medicamente folosite în tratamentul anxietății. Dacă vrei să afli de ce bărbatul doarme mai rapid după orgasm acest fapt se datorează endorfinelor și prolactinei. Sexul influențează dispoziția și este un „program sportiv” bun deoarece arde calorii, crește rata metabolismului, tonifiază mușchii, sporește flexibilitatea, crește energia, ajută la balansarea colesterolului bun și al celui rău în direcția pozitivă, crește circulația sangvină în toate părțile corpului, inclusiv la creier, poate reduce riscul de a avea un atac de inimă, iar viața sexuală activă este o viață mai lungă (deoarece sexul prelungește speranța de viață).

 

Pe vremea cand incercam sa le insuflu studentilor de la master dorinta de a fi la curent cu cercetarea stiintifica a problemelor cuplului, cu un succes discutabil, nu-mi imaginam ca o absolventa de arhitectura va scrie o recenzie a unei carti marca John Gottman, psihologul-matematician. Insa acest lucru s-a intamplat. Bianca Beis:

John Gottman a revolutionat domeniul terapiei de cuplu, prin studiul sau folosind proceduri riguroase si stiintifice, pe o perioada de multi ani. Cartea este plina exercitii practice si intrebari, un ajutor binevenit pentru casniciile aflate in dificultate, dar  si un ghid folositor pentru oricine vrea sa isi aduca relatia la potentialul maxim.

Metoda prin care a reusit sa afle secretul casniciilor fericite a fost , nu incercarea de a afla cauza problemelor , ci studiind ce era bine, in cele care mergeau. El a construit in incinta Universitatii din Washinton din Seattle, un laborator al dragostei (Love Lab), un apartament  in care  timp de 17 ani , 49 de cupluri, alese intamplator au fost studiate.  Cuplurile s-au oferit voluntar sa isi petreaca o noapte in apartament, timp in care au fost filmati, si monitorizati de senzori care detectau semnale ale corpului , legate de stres sau relaxare, sau intensitatea pulsului.

Dupa ce a monitorizat aceste cupluri pe o perioada lunga,  a ajuns la  concluzia ca, important pentru  o casnicie in prag de divort, nu este in modul in care se ocupe de dezacorduri, ci in modul in care partenerii  sunt unul cu altul atunci cand nu te lupta.

Principiul fundamental in a sava o casnicie este de a intari  prietenia care se afla in centrul oricarei casnicii.

Casatoriile fericite sunt bazate pe o prietenie profunda, care inseamna  respect si admiratie reciproca, placerea de a fi in compania partenerelui. Aceste cupluri, se cunosc foarte intim, stiu unul despre altul  visele aspiratiile, placerile , nemultumirile. Se respecta si apreciaza ulnul pe celalalt, aratandu-si afectiunea, nu neaparat in feluri foarte evidente, ci in mici gesturi din viata de zi cu zi.

Principiul 1:
Imbunatateste  harta iubirii tale

Cupluri inteligente  emotional  sunt puternic familiarizate cu lumea celuilalt. Gottman   numeste acest lucru „Harta dragostei”  – un termen pentru acea parte a creierului unde sa stocheaza  toate informatii relevante despre viata partenerului tau.  Ei isi  amintesc evenimentele importane din trecutul celuilalt, si isi actualizeaza  informatiile  despre viata si sentimentele partenerului. Fara o astfel de harta a iubirii, nu  iti poti cunoaste cu adevarat partenetul/a, iar daca nu stii cu adevarat pe cineva, cum poti iubi cu adevarat ? Nu e de mirare termenul biblic pentru dragostea sexuala este sa „stie”.

Principiul 2:
Hraniti afectiunea si admiratia

Afectiunea si admiratia sunt doua dintre elementele cele mai importante intr-o poveste de dragoste plina de satisfactie si de lunga durata. Afectiunea si admiratia pot fi fragile, daca nu  se constientizeaza importanta rolului lor in mentinerea prieteniei care sta la baza oricariei bune casnicii.E nevoie doar ca ambiui parteneri sa isi aminteasca de  calitatile celuilalt, chiar si cand defectele ies la iveala, e un exercitiu simplu pentru a prevenii deteliorarea relatiei.

Un test pentru a vedea daca aceste doua trasaturi exista in cuplul dumneavoastra e de a vedea cum va amintiti de trecutul dumneavoastra . Daca amintirile sunt pline de sentmente pozitive sunt foarte multe sanse ca relatia sa aiba un viitor fericit. Daca dimnpotriva , amintirile sunt lipsite de sentimente pozitive sau au disparut chiar, e un semn ca mariajul are nevoie de ajutor.

Principiul 3:
Intoarceti-va atentia unul catre celalalt  in loc de a va ignora reciproc

 

Hollywood-ul a denaturat in mod dramatic notiunile noastre de dragoste si ceea ce face pasiunea sa arda.  In viata reala povestea de dragoste este alimentata de mici gesturi care ar parea  banale la prima vedere ,si, cu siguranta ar fi taiate la montaj,  dar care sunt foarte importante pentru conexiunea dintre parteneri. Relatia este alimentata, de fiecare mic gest care ii arata partenerului ca este  valorizat.
Orcat de comic ar suna  , dragoste creste , de fapt,  atunci cand un cuplu se afla in supermarket si sotia  spune: „Mai avem detergent?” si sotul ii raspundea „Nu stiu. O sa merg sa iau unul, pentru orice eventualitate”, in loc sa dea din umeri apatic. Dragostea  creste atunci cand ea stii ca el  are o zi proasta la locul de munca si  isi va rupe un minut din timpul ei ca  sa ii trimita un mesaj incurajator. Dragostea creste atunci cand ea  ii spune intr-o dimineata, „am avut un cosmar groaznic noapte trecuta, „iar el ii raspundei,” Sunt in mare graba, dar spune-mi cateva cuvinte acum si vorbim despre asta diseara”, in loc de ” Nu am timp „. In toate aceste cazuri sotii fac o alegere, si anume sa fie atenti  unul la celalalt, mai degraba decat sa se ignore reciproc.

Principiul 4:
Lasa-ti partenerul sa te influenteze

Intr-un studiu pe termen lung, la care au participat  130 de cupluri proaspat casatorite, acum in al optulea an, s-a constatat ca, chiar si in primele luni ale casatoriei, barbatii care permit sotiilor lor sa ii  influententeze  au mariaje mai fericite si sunt mai putin susceptibile de a divorta decat barbatii care rezista influentei partenerelor lor . Statistic vorbind, atunci cand un om nu este dispus sa imparte puterea cu partenerul sau, exista un 81 % sanse ca mariajul se se autodistruga.

Casatoriile cele mai stabile pe termen lung au fost cele in cazul in care sotii  isi trateaza  sotiile cu respect si nu refuza impartirea puterii si  luare a deciziilor cu ea. Atunci cand cuplul nu cade  de acord, sotiile sunt cele care de cele mai multe ori cauta un numitor comun mai degraba decat insistand sa isi impuna punctul de vedere.

Chiar si in aceste de zile de la egalitatea de gen exista inca soti care refuza pur si simplu sa ia in considerare opiniile partenerelor lor, si niciodata nu iau in copnsidere sentimentele  sau ideile  sotiilor in procesul de luare a deciziilor.

Unii barbati sustin ca educatia si convingeri religioase le cere conduca si controleze casnicia , si prin extensie  sotiile. Studiile s-au facut pe mai multe tipuri de cupluri, unele in care barbatul era cel care domina, iar altele in care egalitatea era o valoare de baza,

In ambele tipuri de casatorii, sotii inteligenti emotional  si-au dat seama de un  lucru important : cum sa isi onoareze  si respecte sotiile.

Cele doua tipuri de conflict marital

 

Chiar si in casatoriile foarte fericite , sotul si sotia trebuie sa faca fata unei multimi de probleme maritale. Unele conflicte sunt doar minore iritante, dar altele pot parea coplesitor de complexa si intense.

Toate conflictele maritale, variind de la mici enervari banale la razboaie in toata regula, se incadreaza  intr-una din cele doua categorii: Fie ele pot fi rezolvate, sau sunt perpetue, ceea ce inseamna ca va fi o parte din vietile voastre pentru totdeauna, intr-o forma sau alta. Odata ce identificati in ce categorie se incadreaza, pentru cela doua tipuri de probleme, se propun strategii diferite de a le face fata.

Problemele perpetue

Din pacate 69% din conflictele maritale se incadreaza in aceasta categorie. Dar se pare ca ce deosebeste o casatoria feicita de una  nefericita este nu procentul problememlor pe care le au ci felul in care si fac fata.

Casatoriile sunt de succes in masura in care problemele pe care le aleg partenerii  sunt cele carora le pot face fata.

Probleme rezolvabile

Doar pentru ca o problema poate fi rezolvata nu inseamna ca asa se si intampla. Cand o astfel de problema creeaza tensiuni foarte mari, se intampla pentru ca partenerii nu a invatat inca  niste tehnici eficiente pentru a o  rezolva.

 

Principiul 5:

Rezolva problemele care pot fi rezolvate

Studiind cu atentie ce se intampla in cuplurile care au reusit sa isi rezolve problemele, Gottman vine cu un nou model pentru rezolvarea conflictelor intr-o relatie de dragoste. Intr-o anumita masura, se reduce la a avea bune maniere. Al cincilea principiu presupune urmatoarele etape:

 

  1. Incepe discutia pe un ton domol si non-ofensiv.Asta inseamna ca o dispretul si critica trebuie evitate.Studiile au aratata ca discutiile tind sa se termine pe acelasi ton pe care incep. Daca va atacati partenerul  cu o critica dura, sunt 96% sanse ca discutia sa se termine in acceiasi termeni. Dar daca incepeti pe un ton delicat in care va plangeti de o situatie, si nu crirticati, sunt foarte multe sanse ca discutia sa fie productiva si sa gasiti o rezolvare.
  2. Invata sa  faci si sa primesti  incercari de reparatie. A invata sa opresti o discutie atunci cand risca sa iti scape din mana , este o tehnica foarte buna de a preveni un dezastru. Gottman le numeste incercari de a repara. In cuplurile fericite aceste incercarcari de a repara, sau frane, cum le mai spune, au un efect imediat , dar in cuplurile in care s-a acumulat deja  sentimente negative, ele trec neobservate. Un simplu „Hai sa facem o pauza” sau „Saruta-ma” sau o mica gluma , poate detensiona situatia, si preveni ca discutia sa escaladeze inre-un sens negativ.
  3. Alintati-va  reciproc.Corpul reactioneaza deasemenea la discutiile dure de aceea e foarte greu pentru cineva caruia i s-a  accelerat pulsul, sa mai perceapa o incercare de reparatie a discutiei, de aceea un corp relaxat este un indicator pentru o relatie armonioasa
  4. Fa compromisuri. Intr-o relatie intima , plina de iubire, nu functioneraza, ca doar unul dintre voi sa faca lucrurile asa cum crede, chiar daca e convins ca are dreptate.Inainte de a incerca sa rezolvati un conflict, amintiti-va ca piatra de temelie a oricarui compromis este al patrulea principiu al casatoriei si anume acceptarea influntei
  5. Fii tolerant cu greselile celuilalt Prea de multe ori, o casnicie se inpotmoleste in neacceptarea partenerului. Credeti ca daca sotul duneavoastra ar fi  mai inalt, mai bogat, mai inteligent, mai ordonat, sau mai sexy, toate  problemele dvs.  ar disparea. Atata timp cat aceasta atitudine predomina, conflictele vor fi foarte greu de rezolvat. Pana cand accepti defectele si slabiciunile  partenerului tau  nu vei fi in masura sa   faceti  compromisuri  cu succes.

 

Principiul 6:

Depaseste blocajele

 

Pentru  a depasi un blocaj nu e nevoie sa rezolvati problema, unele probleme stim deja ca sunt perpetue. Scopul ar fi ca dintr-un blocaj sa se transforme intr-un dialog. Pentru a depasi un blocaj e nevoie sa ii afli cauzele. Blocajul e un semn ca sunt lucruri importante  precum  vise sau aspiratii , care  nu sunt luate in considerare sau respectate , de partener. Cuplurile fericite inteleg ca a-si ajuta partenerul sa isi implineasca visele este unul dintre scopurile casatoriei.

 

Principiul 7:
Creati  semnificatii comune

 

Casatoria  trebuie sa aiba  o dimensiune spirituala care are de a face cu crearea unei vieti interioare impreuna- un univers plin de simboluri si ritualuri, o aprecire a rolurilor si viselor care va tin impreuna. In esenta fiecare cuplu sau familie isi creeaza propriul lor unuinivers, sau cultura, cu propriile obiceiuri, ritualuri, si mituri, adica povesti pe care cuplul si le spune care explica sensul pe care il are uniunea lor.

Cand o casatorie are acest set de semnificatii comune ambilor parteneri, conflictul este mult mai putin intens si perpetu iar probabilitatea ca  probleme  sa duca la un blocaj este mult mai mica.

 

Cartea este plina de exemple, pentru fiecare notiune pe care o introduce , cupluri pe care le urmarim pe tot parcursul lecturii, si are un mod foarte usor si practic de a se adresa,  este, dupa cum a spus si el un ghid de bune maniere in cuplu, din care, cu siguranta oricine poate invata cate ceva.

 

 

 

Dornica sa afle mai multe despre urmasii lui Socrate, geneatori de microalgii in diferite parti ale corpului, Catalina Robe s-a documentat serios:

Cartea ” Pain in the ass” scrisa de Carlo DiCarlo este o imbinare reusita de critical thinking, filosofie, etica, psihologie evolutionista si neurostiinte.

Iti mai aduci aminte cum ai invatat sa citesti? Mai intai au fost literele, sunetele, cuvintele si apoi propozitiile.

Asa cum ai invatat alfabetul pt a putea citi , ca sa  fii un critical thinker e necesar sa inveti tot un ABC. Floare la ureche ( iti poti spune tu in gand) stiu deja ABC- ul ( si chiar mai mult!).

De fapt ABC -ul e un acronim:  A – argument,  B- bias,  C- contex( adica timp, loc si circumstante).

Ca sa intelegi mai bine conceptul de argument autorul iti propune o analogie: imagineaza-ti  argumentul ca pe o casa. O casa e alcatuita din fundatie, pereti si acoperis. Aceeasi structura o are si argumentul: acoperisul – concluziile, peretii- premisele si fundatia- asumptiile.

La ce te ajuta imaginea casei?

1. Vezi daca fundatia ( asumptii) si peretii ( premise) pot sustine acoperisul ( concluziile).

2. Iti expui ideile clar, logic , argumentat.

3. Sunt sanse mult mai mari ca ideile tale sa fie intelese de ceilalti ,chiar daca nu sunt de acord cu ele.

B- biasuri

Biasurile ne influenteaza raspunsurile, modul in care vedem si intelegem lumea. Nu suntem constienti de aceste biasuri  de aceea este important sa le cunosti ca sa stii cum te influenteaza.

Biologia si  cultura( natura versus mediul) determina tipurile de biasuri.

Biasuri din influente biologice:

1. Influente genetice

2. Influente neuropsihologice- emotii,

3. sex ( feminin, masculin) , sanatate si echilibru biologic.

Biasuri din influente culturale:

1. Memele ( termen introdus de Richard Dawkins) . Se refera la credinte,obiceiuri, traditii.

2. Biasuri sociale : etnia, familia ( mama , tata), religia, locatia geografica, educatia, prietenii, media.

C- context

Rolul contextului e sa te ajute sa intelegi de ce o anumita persoana gandeste si se comporta intr-un anume fel.

Dupa  ABC  urmeaza DEF.

Acronimul  DEF vine de la : D- diagrama( faci o diagrama pentru a analiza structura unui argument) , E – dovezi ( diferite tipuri de dovezi pentru a- ti sustine argumentul.  Cele mai puternice dovezi sunt cele stiintifice, insa sunt mai putin folosite in comparatie cu dovezile personale sau cele care apeleaza la autoritate), F – de la fallancies ( erori) .

 

Daca in prima parte inveti „alfabetul”, in  partea a II  -a a cartii dai de alta materie – filosofia. In opinia autorului cel mai mare ” pain in the ass” din Vest  a fost Socrate. Cum a ajuns sa aiba o astfel de reputatie?Simplu. A dezvoltat o metoda prin care punea intrebarile corecte.

Metoda lui Socrate are urmatorii pasi:

1. Mimezi ignoranta, adica pretinzi ca nu stii despre ce vrea persoana sa crezi , insa esti de acord cu ea pe parcursul explicatiei pozitiei sale.

Tot acum iti poti reprezenta cum arata argumentele persoanei ca o casa. In cazul in care ai identificat concluzia, gandeste-te care sunt premisele si asumptiile de la care pleaca.

2. Pe masura ce aflii cat mai multe despre premisele care ii sustin concluzia , pe un ton care sa arate interesul, indica persoanei inconsistentele si contradictiile pe care l-ai sesizat. Tot acum e necesar sa detectezi biasurile care ii influenteaza argumentul. Observa ce tip de dovezi aduce pentru a-si argumenta ideea.

3. Dupa ce ai identificat erorile de gandire din argumentul persoanei i  le prezinti adaugand  urmatoarea propozitie: „Daca mai lucrezi la argument si elimini erorile de gandire , ma poti convinge sa fiu de acord cu ideea ta.

Metoda lui Socrate te ajuta sa fii un critical thinker aratandu-ti cat de putin stii  despre idei si concepte precum justitie, intelepciune, curaj, credinta. In momentul in care admiti aceasta idee incepi sa reflectezi mai mult la credintele tale, iesind din lenevia unei societati alcatuita din persoane care nu gandesc pentru ele , ci prefera sa introiecteze gandurile altora.

Ca si Socrate , skepticii antici erau considerati ” a pain in the ass” pentru ca au dezvoltat un sistem de critical thinking care se bazeaza pe  moduri ce  examineaza afirmatiile facute de o persoana.

 

 

In partea a III-a autorul  analizeaza ca un critical thinker raspunsurile la 5 intrebari ( numite de autor Big Five dupa  testul de personalitate cu acelasi nume):

1. Ce pot sti?

2. De ce sunt aici?

3. Ce sunt eu?

4. Cum trebuie sa ma comport?

5. Ce voi deveni?/ Ce voi face?

 

La aceste intrebari sunt posibile urmatoarele raspunsuri:

1. Din perspectiva naturalista

2. Din perspectiva supranaturalista

3. Din perspectiva naturalista+ perspectiva supranaturalista.

4. Sa nu raspunzi deloc la aceste intrebari.

Pentru fiecare intrebare autorul da un raspuns din perspectiva naturalista si un raspuns din perspectiva supranaturalista.

In functie de raspunsul pe care il da o persoana la una dintre intrebari ai posibilitatea sa observi ABC- ul si DEF- ul critical-ului thinking.

Primul pas consta in identificarea structurii argumentului ( casa), urmeaza identificarea biasurilor care influenteaza  raspunsul, apoi vine contextul. Mai departe treci la E- ce tip de dovezi foloseste persoana: personale, stiintifice, autoritare, anecdotice. De asemenea observi daca a adus destule dovezi care sa sustina concluziile. La sfarsit cauti  erorile in gandire ( sunt peste 100 de erori in gandire, autorul le descrie pe cele mai frecvente si populare erori).

Cunoscand ABC- ul si DEF-ul poti deveni ” a pain in the ass” sau un  un mic ( sau mare!) critical thinker . Si ,   ca sa – ti exersezi acesta abilitate poti incepe   cu tine , mai bune zis cu raspunsurile tale la Big Five.

Partea a III-a abunda in  informatii din diverse domenii ( despre cum s-a format Universul, despre cum au aparut stramosii nostrii,despre diverse religii si ideile pe care acestea le sustin , despre etica si controversatul liber arbitru) .

Si daca tot am invatat ABC-ul, apoi ne -am delectat cu putina filosofia a la Socrate,  in final am zis ca ar merge si putina geografie combinata cu biologie( evolutionista) fizica  si chimie.

Iata cateva informatii pe care eu le consider importante( asta in cazul in care nu sunteti creationisti!):

1. Universul are aproximativ 13,7 bilioane de ani.

2. Pamantul a aparut in sistemul solar in jur de 4,6 bilionare ani.

3. Dupa ce Universul a aparut, s-au format forte ale naturii: forta gravitationala, forte nucleare si forte electromagnetice. Timp de milioane de ani universul s-a racit. Diverse elemente ( hidrogen, heliu, litiu) s-au acumulat si cu ajutorul fortei gravitationale au creat stelele, planetele, luna, asteroizii, meteoritii.

Pamantul a inceput sa se formeze . Ca urmare a racirii existau condensatii masive care eliberau gaze precum hidrogen, CO2 , amoniac si vapori de apa , creand o atmosfera primitiva.

4. Au aparut prokariotele – celule fara nucleu care au dezvoltat procesul de fotosinteza ce a dus la aparitia oxigenului. Prokariotele s-au diversificat si au aparut eukariotele- organisme cu nuclei.

5. Acum 535 milioane de ani pe Pamant a crescut semnificativ nivelul de oxigen ( gratie fotosintezei).

6. In Era Mezozoica( acum 225 milioane de ani pana acum 65 milioane  de ani) dinozaurii s-au inmultit, au aparut mamiferele si pasarile. Acum 65 milioane de ani un meteorit a cazut pe Pamant ceea ce a dus la disparitia dinozaurilor.

7. De acum 38 milioane de ani pana acum 23 milioane de ani Lumea Veche si Lumea Noua a maimutelor a aparut si s-a dezvoltat.

8. Intre 6 si 8 milioane de ani in urma omul  si specia maimutelor s-a despartit dintr-un stamos comun. Specia umana a evoluat dintr-un mic stamos maimuta – australopitecus intr-un Homo mai inalt si cu un creier mai mare ( homo habilis, erectus, sapiens).

 

9. Au existat mai multe tipuri de hominizi sau de oameni maimute( cel putin 4 specii: Homo neanderthal, erectus, florensies si sapiens), dar numai una a supravietuit Homo sapiens sapiens „the smart ape”.

Tot in aceasta  parte a cartii am intalnit doua idei pe care le stiam datorita articolelor scrise de Adrian Nuta pe  blog,  dar care, de fiecare data cand le citesc, reusesc sa ma impresioneze prin simplitatea ( nimic mistic, supranatural) si  adevarul pe care il transmit.  Aceste idei sunt:

” Suntem aici din cauza multor forte cosmice, biologice si a unor reactii chimice si a unui mare noroc.

Suntem aici ca produs al unei intamplari.”( pag. 260) ” Universul este lipsit de orice sens, scop sau moralitate. Multi nu stiu ce sa faca cu aceasta libertate, libertate care ii sperie si atunci fug la confortul oferit de comunitatile religioase, la Dumnezeu. „( pag 260)

 

 

 

Domnisoara Vasiliu Raluca, psiholog specializat in asistarea copiilor, si-a facut curaj si a intrat in clubul celor care au facut cunostinta cu mintea unei femei remarcabile. Dovada, in continuare:

The nurture assumption- Why children turn out the way they do

Judith Rich Harris

 

Toata lumea stie ca cei 7 ani de acasa sunt definitorii in formarea personalitatii de mai tarziu. Daca nu ma crezi intreaba-i pe toti psihologii de la Freud incoace si aproape toti iti vor confirma acest lucru. Numai pe batranica de 74 de ani J.R. Harris sa nu o intrebi, pentru ca ea nu crede asa. Ba mai mult, daca stai sa ii citesti cartea The nurture assumption, o sa te convinga si pe tine ca paradigma influentei parintilor asupra dezvoltarii personalitatii copiilor (denumirea din engleza, nurture assumption, este mai scurta asa ca o sa o folosesc in continuare) este gresita.

Ca sa combata aceasta convingere unanim impartasita de psihologi, parinti si educatori, Judith Rich Harris s-a pregatit cu dovezi bine fundamenate stiintific si cu contra-argumente bine tintite. Ea propune in schimbul Nurture assumption teoria socializarii in grupul de copii, care este o alternativa mai limpede, mai clara si pana la urma mai de bun simt decat cealalta. Hai sa vedem in primul rand de ce crede ea ca Nurture assumption este gresita:

De ce este gresita Nurture assumption (premisa ca influenta parintilor este definitorie in dezvoltarea de mai tarziu a personalitatii copiilor)?

  1. Mediul natural al copiilor nu este familia. Copilul este intr-adevar produsul genelor si al mediului, insa mediul in care copiii invata sa socializeze nu este familia. J.R. Harris spune ca de fapt adevaratul mediu de socializare al copiilor este cel din afara familiei, si anume grupul de copii. Principala dovada este faptul ca timp de milioane de ani tipul de familie nu a fost cel nuclear (format doar din parinti si copii), ci familia extinsa, in care copiii isi petreceau cea mai mare parte a timpului cu ceilalti copii. Copiii au invatat majoritatea elementelor de socializare de la cei de o seama cu ei sau putin mai mari, si nu de la parinti.
  2. Copiii nu vor sa semene cu adultii, ci vor sa semene cu ceilalti copii. Daca ne uitam cu atentie la copil, observam ca preocuparea lui nu este sa isi imite parintele, ci sa isi imite prietenii. Copilul nu se identifica cu adultul, pentru ca este foarte diferit de acesta. In plus, copilul care se poarta ca un adult va fi deseori pedepsit (din simplul motiv ca nu are voie sa faca majoritatea lucrurilor pe care le vede la adulti). Asadar, grupul lui de apartenenta nu este cel format din adulti, ci din ceilalti copii. Din clipa in care intra intr-un grup, el isi doreste sa devina cat mai repede un membru valoros al acestuia. Bine bine, poate iti spui, atunci cum se face ca, desi copiii vor sa semene cu alti copii, totusi ei sunt deseori copia fidela a parintelui? Iata raspunsul.
  3. Asemanarile intre parinti si copii nu se datoreaza numai mediului impartasit, ci si genelor. Desi influenta genelor in formarea anumitor trasaturi de personalitate este cunoscuta, totusi partea genetica nu este luata in considerare atunci cand se explica asemanarile dintre rude. Ei bine, J.R. Harris le ia in considerare si vine si cu dovezi in aceasta privinta (despre care vorbim imediat).
  4. Modelele de comportament din familie nu se transmit si in grupul de copii. Intr-un mod oarecum simplist, se credea ca micutii se poarta pe terenul de joaca asa cum fac si acasa. Totusi, o observatie atenta arata ca micutul stie foarte bine cum trebuie sa se poarte acasa si cum sa se poarte cu ceilalti copii. El stie ca acasa sunt alte reguli, alte asteptari si alte recompense decat afara, si face in fiecare context asa cum i se cere. In familiile de emigranti, de exemplu, in care acasa se vorbeste o limba si afara alta, copiii devin bilingvi si preiau ambele culturi. Pe termen lung insa, ei imbratiseaza cultura mediului de afara in detrimentul celei din familie. De obicei lucrurile invatate in familie raman in familie, pe cand cele invatate in afara patrund si in familie si eventual le inlocuiesc pe acestea.
  5. Asemanarile intre frati nu sunt mai mari decat cele intre 2 copii care nu sunt rude. Cum se face ca fratii, care sunt crescuti de aceeasi parinti in acelasi mediu, nu sunt mai asemanatori decat 2 copii alesi aleator? Raspunsul unora a fost: pentru ca fiecare a fost crescut intr-un anumit fel: fratii mai mari, “detronatii” au fost tratati diferit fata de cei mici, rasfatatii. Harris are contra-argument si la acest raspuns: ea a aratat ca cercetarile care au vrut sa dovedeasca ca fratii mai mari sunt mai autoritari, conservatori, etc. iar cei mai mici sunt mai sociabili, etc., nu au reusit sa faca acest lucru. Fratii mai mari sunt mai dominatori cat timp sunt in familie, insa nu si in afara ei.
  6. Stilul de parenting nu are nici un efect durabil asupra copiilor. In ciuda numeroaselor cercetari, influenta stilului de parenting asupra personalitatii copiilor nu a putut fi confirmata. J.R. Harris arata ca stilul de parenting nu este determinat de catre parinte, ci este mai degraba un indicator al relatiei dintre parinte si copil. Ea arata ca de cele mai multe ori parintii nu impun un stil de parenting, ci se adapteaza felului de a fi al copiilor. Acest lucru se numeste efectul copil-parinte, si poate explica mai bine de ce unii parinti se poarta diferit cu copiii lor: pentru ca si copiii sunt diferiti!

Teoria socializarii de grup a copiilor.

J.R. Harris inlocuieste Nurture assumption cu o noua perspectiva, Group socialization theory. Nu o sa enumar decat ideile si dovezile care mi s-au parut mai importante:

  1. Grupul nu se refera la gașcă, ci la o categorie sociala. O fata stie ca apartine grupului fetelor chiar daca nu le cunoaste pe toate fetele si chiar daca nu petrece timp impreuna cu ele. De asemenea, chiar daca un copil este respins de catre categoria sociala cu care se identifica, totusi asta nu inseamna ca nu va fi socializata in acel grup (de exemplu chiar daca celelalte fete o resping, asta nu inseamna ca ea nu se va considera la randul ei o fata).
  2. Modulul social este compus din modulul relatiilor si modulul de grup. J.R.Harris crede ca avem 2 module de procesare a relatiilor sociale: cel care se ocupa cu relatiile diadice (de tip mama-copil) si cel care se ocupa cu relatiile de grup. Daca modulul ce se ocupa de relatii diadice este usor de constientizat, cel ce se ocupa cu relatiile de grup este in mare parte inconstient. Acest modul este de fapt cel care produce schimbarile cele mai importante in personalitatea noastra. Hai sa vedem ce mecanisme intra in functiune cand suntem in grup
  3. Asimilarea si diferentierea. Cand ne integram intr-un grup mai intai preluam normele, atitudinile si comportamentele acestuia, proces numit asimilare. Diferentierea intra in scena atunci cand apare un alt grup, diferit de al nostru. In acest caz automat ii vedem pe membrii celuilalt grup mai diferiti decat suntem noi. In timp, diferentele intre grupuri se accentueaza si asemanarile din interiorul grupului se maresc si ele.
  4. Suntem facuti sa ii vedem pe straini ca pe potentiali dusmani. Numeroase cercetari arata ca simplul motiv de a imparti copiii in doua grupuri produce ostilitate intre acestea. Se pare ca suntem nascuti sa ne temem de cei ce sunt diferiti de noi, si sa ii protejam pe cei asemanatori.
  5. Stima de sine este determinata de statutul pe care il are copilul in grup. Copiii care par mai maturi sau care au anumite abilitati valoroase pentru ceilalti au un statut mai ridicat, care le va influenta intr-un mod esential stima de sine. Grupurile de baieti si de fete au criterii diferite pentru alegerea membrilor cu statut inalt.

Dovezile pe care se sprijina teoria lui J.R. Harris.

–          Teorii evolutioniste, care leaga felul in care functioneaza creierul uman de mediul in care au trait oamenii timp de milioane de ani (in grupuri mari, in care copiii se jucau cu alti copii).

–          Psihologie trans-culturala. Privita din perspectiva trans-culturala, nurture assumption nu mai pare atat de larg raspandita. In plus, chiar daca tipurile de parenting sunt foarte diferite in functie de cultura, totusi copiii sunt asemanatori oriunde in lume: au aceleasi tipuri de jocuri, invata in acelasi fel si au o dorinta puternica de a se juca cu ceilalti copii.

–          Studiile facute pe gemeni crescuti in medii separate, care evidentiaza care este efectul genelor in dobandirea anumitor comportamente.

–          Studiile facute pe familiile de imigranti sau pe familiile cu copii sau parinti surdo-muti. Copiii acestor familii traiesc intr-un mediu familial diferit de cel al culturii in care se afla, si astfel sunt evidentiate diferentele intre felul in care se preiau normele din familie si cele sociale.

–          Critica cercetarilor psihologice ce sustin nurture assumption. Pe langa neajunsurile de procedura, Harris mai arata si alte neajunsuri ale studiilor ce sustin nurture assumption: faptul ca sunt corelationale si ca in jurnalele de specialitate sunt publicate mai ales studiile care confirma aceeasi ipoteza. Cercetarile care nu obtin rezultate conforme cu nurture assumption de obicei nu ajung sa vada lumina tiparului

 

Chiar daca nu au facut-o cu intentie, promotorii larg-raspanditei nurture assumption au facut mai mult rau decat bine. In timp, copiii au devenit pentru parinti obiecte de anxietate: in locul relaxarii naturale de a-si creste copiii parintii au inceput sa se simta vinovati si supra-responsabili de soarta acestora. Standardele de a creste “corect” copiii au devenit tot mai greu de atins, si in consecinta parintii au devenit tot mai anxiosi si neputinciosi privind cresterea copiilor.

Harris spune explicit ca doreste sa ia o parte din povara vinovatiei care a atarnat in mod nedrept pe umerii parintilor. In plus, ea ii ajuta pe parinti si profesori cu sfaturi practice, pe care nu vi le zic, in speranta ca va voi face curiosi sa cititi cartea.   Mesajul ei pentru parinti este: Relaxati-va! Copiii vostri nu sunt de fapt ai vostri, sunt ai zilei de maine!

 

Construit de Sorin